1,239 matches
-
de ceasu morții. Se scoală Mădălina, se piaptănă, își pune ea, cătrința și brâul ăl roșu, că nu ieșea oricum, chiar lup să fi fost, se uită oleacă într-un ciob, mai netezește ici, mai îndreaptă colo și până la urmă, încălțându-și botforii, iese. Afară, cine era, așa, cam la zece-douăzeci de pași? — Ursu! - mormăi Stejeran. — Dar ce urs, fraților, ce urs! Mădălina, ce-i drept, mai văzuse ea urși la viața ei, dar ăsta, veac! Stătea desfășurat în două picioare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
lui Sue, un redactor excepțional, și lui Dawn și Nicky pentru ajutorul lor în materie de fetișuri vestimentare. Capitolul Itc "Capitolul I" — Nu mai pot continua așa! spuse Hawkins cu aerul unui bărbat hotărât. Stătea la capătul sofalei, cu spatele la mine, încălțându-se. Unul dintre șireturi se încurcase și tot trăgea de el, de parcă m-ar fi strâns pe mine de gât. —Colul meu uterin o să se bucure să audă asta, am răspuns eu, stând într-o rână pe un maldăr de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
încât să pot profita de el, nu mă voi plânge. Mă simțeam ca o străină într-o lume străină. În Oddbins auzisem cum cineva i se adresase cuiva, probabil unei femei (nu avusesem timp să mă uit cu ce e încălțată), cu apelativul „prăjiturică“. Clar nu era lumea mea. Mă simt ca un turist într-o excursie de-o zi, am spus cu veselie în glas când Sebastian a deschis ușa de la apartament. Bătăile inimii mi s-au accelerat. Eram îngrijorată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
să fi citit vreodată Scoop. Suki încă fierbea de furie. — Nu mi-a plăcut niciodată. Nu e nici un secret, a spus cu răutate. Socializăm în public, însă nu avem nici un cuvânt bun una despre cealaltă. Se spune că l-a încălțat pe tata imediat ce mami a murit. Propriul soț nu era destul de bogat pentru ea. —Tatăl lui Dominic? A dat din cap. Foarte la modă, însă fără nici un ban - este fiul al doilea, înțelegi? Alain este un scump. Chiar îmi place
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
m-am simțit imediat descoperită. Dacă s-ar fi uitat în spate pe scări, m-ar fi văzut imediat. M-am aplecat parcă pentru a-mi lega un șiret, ascunzându-mă la propriu în spatele fetei din fața mea. Numai că eram încălțată cu botinele mele de piele, care nu aveau șireturi. După un timp am început să mă joc cu elasticul. Oamenii care treceau pe lângă mine, coborând, se uitau curioși la picioarele mele. Părea a fi o coborâre interminabilă. Simon alese legătura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
Înăuntru era un coridor lung, cu ecou, pavat cu dale, ceea ce m-a dus imediat cu gândul la o școală de modă veche; ce lipsea era șirul de cuiere pe o parte și o bancă sub ele unde să te încalți cu pantofii pentru sport. A, da, și mirosul. În capătul îndepărtat erau două uși care dădeau într-o sală de mărimea unei săli de sport, cu un balcon care o înconjura pe trei laturi. Am clipit, obișnuindu-mi ochii cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
Groot. —Charles nu era atât de prost, i-am răspuns, în vocea mea insinuându-se aroganța. Am motive să cred că a avut grijă să le ascundă bine. Ca să fiu sinceră, nu prea am încredere în capacitatea unor polițiști analfabeți încălțați cu cizme date de la serviciu să găsească ceva pe care Charles a vrut să-l țină ascuns. Gura i s-a sucit într-un zâmbet subtil și a scos un sunet care presupun că denota amuzament. Îi atinsesem coarda sensibilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
Moldovei, dom’țători: groapă di gunoi? umblătoare? Da uită-te la ei cum ne vin când ne vin; desculțăi, dezbrăcățăi, cu toată averea-ntr-o coșâlcă - paporniță Îi spun ei... Într-o lună de zile se-mbracă - ghini fac; se-ncalță - ghini le prinde: s’ nu intre-n așternut cu băligile călcate, tot umblând să afle cum să ne mai amăgească... În trii luni, uite-l gras ca on popă; În nouă uite-l Însurat și ginere a’ lui cutare, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
mirare că s-au luat În timpul unui bal, nu-i de mirare că-și vor fi spus că, din moment ce se potrivesc la vals, de ce nu s-ar potrivi În viață? Mi-a rămas mai puțin imaginea ei, dansând pe muzică, Încălțată cu pantofi ușori - cât bocancii grosolani, cizmele de cauciuc, mutându-se, În ritm, pe podea, În fața mașinii de gătit, ori sub masă, când era așezată... Și Încă: „avântul” rotunjit cu care pornea, dintr-un loc În altul, În casă, după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
caz, nu mi-a răspuns; poate că nu - fiindcă știam: „sunetul” ar fi putut sparge sticla ochiurilor. Uite-l pe Moș Iacob! A ieșit În ograda lor, În stânga mea. Îmbrăcat cu pantalonii lui negri, de duminică (vezi? ce-ți spuneam?), Încălțat cu ciubotele lui negre, lucioase, cu carâmb Înalt, mult evazat sub genunchi și cu tocuri suse. Pălărie pe cap, dar bust gol - nu va fi apucat să-și tragă și cămașa, ori și-a dezbrăcat-o-n prag, pentru ca, În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
nu. În locul ei, n-aș fi ascultat. Uite-o cum merge ca un cocostârc - mă opresc, Îi explic bine-bine cum se merge pe miriște, desculț: nu calci de sus În jos, nu târăști talpa; o Împingi, târâș, de parcă te-ai Încălța cu papuci de casă, hșșș!, hșș, așa se face, dacă vrei să nu te-nțepi, eu cunosc metoda asta, he-he, de când! Am ajuns la poala pădurii. Mult În urmă, cu sandalele În mână, ea calcă de parcă ar trece mereu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
puțin Îmi pasă de cărțoaiele ei și de abricoase, pătrund În codru, fără să-ntorc capul - uite-așa, dintr-o dată! Ea mă strigă, mă caută. Nu mă ascund, nu mă opresc, merg la pas. Ca să mă ajungă, alergând, și-a Încălțat iar sandalele. Mă apucă de mână, mi se așează Înainte. Cu obrazul șiroind de lacrimi cu praf. Suspinând, Îmi cere să mă-ntorc. Acasă, zice ea, adică și la mine, acasa ceea. Nu zice, dar așa ar vrea să zică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
le descalță ca să-și pună papuci. Atunci Îmi place mie cel mai mult și mai mult: mă așez pe podea În fața ei și mă uit. Ea chicotește, se sperie, râde - Însă Își ferește genunchii din calea ochiului-minții. După ce-și Încalță papucii, ochiul meu rămâne lipit de ciuboțele: acolo-i acolo. Poate și din pricina lor au trecut zile și zile, până să-mi aduc aminte că eu nu mănânc. - Nu mănânc!, zic, În sfârșit. - Da di ci tu nu mănânci?, mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
cu icoanele În culori... - Atunci ce vriei? Ce să-ți dau, ca să mănânci, tu? - Ciuboțelele roșii!, zic. Bălana trage un: Oi!, speriat-Înveselit, scuipă-n sân, face cruci... Cum să-mi dea ciuboțelele? Dar e iarnă, e frig, cu ce se-ncalță ea când iese după lemne, după apă, la dugheană...? Ciuboțelele - dar ce să fac eu cu ele, sunt prea mari pentru piciorul meu? - Nu pentru picior, zic. Pentru pâță. Bălana nu pricepe. Nici eu nu pricepusem, Întâia oară, cu Tecla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
le dau - după. Bălana era bălană - și cu roșu În miez. Cum dăduse În primăvară și era lumină pe cuptiori’, se făcuse de-a dreptul de aur În jurul căpșuniului. A rămas la noi multă vreme. După primăvară, vara: ea umblă Încălțată În pantofi, Însă când e să fie, scoate ciuboțelele din cemadan, cum Îi zice ea geamantanului, mi le dă - ca să i le dau. Și i le-am tot dat. Și Dumnezeu știe cum de nu ne-a prins mama, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
există nici Ruși, nici Ucraineni... - Ce spui tu, străine!? Ofițerul izbucnește În râs. Grabenko se uită la el, Încruntat, furios și În același timp, umil. - Nu te jura, te cred, te cred!, continuă tata. Pentru cizmele cu care ți-ai Încălțat capul, oamenii se Împart, curat, În bolșevici și antibolșevici - cale de mijloc nu există! - Vezi c-ai Învățat lecția, bolșevicule?!, rânjește bivolul de Grabenko. Ce, -ți pare rău că azi n-ai avut cu cine să faci pe tălmaciul? Las
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
opinca voastră helenică? Unchiul-văr nu merge În același pas cu mine. - De unde să știu? Nu știu grecește, nu-s grec, n-am purtat...opinci. Noi, bărbații umblam În cizme, femeile noastre În botine. - În cizme - vara? - Și vara. Noi eram Încălțați, domnule, nu desculți, ca alde Popescu-al lui Holban din Chiștelnița! Dar de ce mă-ntrebi? Încă nu știu, limpede; o să aflu. - Așa?, zic. S-ar prea putea ca adevăratul motiv al fugii bunicii de la curtea voastră, de la avere, farmacii, considerație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
patinarea. Pietonilor Însă nu părea să le fie de mare folos deoarece, deși zgrunțuroasă, suprafața de beton se Îmbibase cu particule de cauciuc de la anvelope și cu alte mizerii, astfel Încît În zilele ploioase devenea greu accesibilă chiar și celor Încălțați cu pantofi de tip vechi, cu talpă din cauciuc. Probabil Însă că strada fusese destinată mașinilor, În care caz acele șănțulețe dispuse din zece În zece centimetri puteau deveni neașteptat de utile pe timp de lapoviță și la vremea dezghețului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
Puteți să-l Întrebați orice. Viitoarea speranță apăru În cele din urmă, tremurînd tot. Spre deosebire de director, acesta era exagerat de palid și, din cîte mi-am putut da seama - purta ochelari -, avea priviri șirete. Îmbrăcat cu niște pantaloni jerpeliți și Încălțat cu galoși, arăta jalnic. Faptul că nu s-a arătat deloc emoționat cînd a fost prezentat de director se datora nu atît calmului, cît expresiei de nedumerire care i se citea permanent pe chip. Se așeză lîngă mine pe canapea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
mine. Deși s-ar putea să vi se pară o muncă ușoară, să știți că nu-i chiar așa. Cei care muncesc numai pentru a scoate bani, deși par lipsiți de griji, cu timpul devin, blazați. Te Îmbraci frumos, te Încalți bine, porți ceasuri de import, dar pînă la urmă tot ușor iritabil și mereu pus pe harță devii. Dacă practici această meserie de șofer temporar timp de cinci ani, arăți cu totul altfel. Se vede de la o poștă. Eu: Domnul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
pled. Fratele stătea În picioare, cu cotul rezemat de mașină. ZÎmbea și avea gura deschisă - probabil Îi spunea ceva cumnatului. În privirile Îndreptate spre aparatul de fotografiat i se citea Însă stînjeneala. Purta o cămașă cu mîneci scurte și era Încălțat cu saboți din lemn. Fotografia respira un aer de familie... Eram dezamăgit. Deși ar fi trebuit să mă simt ușurat, eram decepționat de parcă așteptările mi-ar fi fost Înșelate. Din album reieșea clar: fratele și sora - cum Își spuneau ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
patinarea. Pietonilor Însă nu părea să le fie de mare folos, deoarece, deși zgrunțuroasă, suprafața de beton se Îmbibase cu particule de cauciuc de la anvelope și cu alte mizerii, astfel Încît În zilele ploioase devenea greu accesibilă chiar și celor Încălțați cu pantofi de tip vechi, eu talpă din cauciuc. Probabil, Însă că strada fusese destinată mașinilor, În care caz acele șănțulețe dispuse din zece În zece centimetri puteau deveni neașteptat de utile pe timp de lapoviță și la vremea dezghețului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
platoul acoperit de iarbă pe care-l străbătuse nu demult. Contrariat că este altfel echipat, s-a ridicat și a pornit buimăcit, dornic să se întindă pentru a se odihni. Îmbrăcat lejer, în blugi și tricoul său favorit, tip sportiv, încălțat în adidași moderni, așa cum plecase la întâlnirea de Tainicele cărări ale iubirii rămas bun cu un grup de tineri pe care îi cunoscuse în concediu, pătrunse în zona verde. Oboseala dispăruse ca prin fum. S-a înseninat la față și
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
lor, pe care sunt sigur că le cunoști, ne-au format și deformat la începutul anilor 90. Recunosc că nu mă dădeam în vânt după ele, chiar o priveam cu groază pe singura „depeșăriță“ a clasei a X-a G, încălțată cu bocanci grei și scurte din piele, însă către sfârșitul acelei decade, după ce moda lor s-a mai răcit, la începutul erei manelelor am încercat să-i ascult și i-am regăsit, plăcându-mi și mai mult. E clar, tipii
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1949_a_3274]
-
bine filmul. Și nici n-are rost să reiau pe trepte desfășurarea poveștii din film, pentru că Ratatouille se degustă nu ca animalul, dintr-o mușcătură, ci din bucățele mici. Privirea spășită a lui Remy, care seamănă cu cea a Motanului Încălțat din Shrek; bucătăria restaurantului, extraordinară prin culorile ei și minuțiozitatea amănuntelor (pe net poți să o explorezi virtual prin toate cotloanele și cutele); străzile Parisului pe care realizatorii n-au vrut să-l recreeze în culori tari, ci în tonuri
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2180_a_3505]