KorAP: Find »[drukola/base=încăpea & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...34 35 36 ...200 >

4,977 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809

rătăcit la minte. În spitalul Socola îl întîlnisem pe o alee și el s-a oprit, privindu-mă intens. Sînteți un om cuminte. Da, sînt, confirm cu fermitate. Atunci mă credeți că nu s-a spînzurat din cauza mea, nu? Nu încape nici o îndoială. Dar știți despre ce-i vorba, da? Sigur că știu. A plecat gesticulînd și conversînd, probabil cu Dobrilă. Medicul curant mă informează pe larg. Cafeaua rămîne nebăută și plec tăcut, respirînd aerul amar al aleii pe care l-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
euro. Măgarul de șofer a dat 40 de mii de dolari, făcînd pe prostul. Cu astfel de material, plus convorbirile codificate la fel de sofisticat, s-a pornit mașinăria care veghează vama. Televiziune, cătușe inoxidabile, declarații, emisiuni TV imbecile și forfotă cît încape. Un post specializat în "clacă de maidan", cu ciocli profesionalizați, își propune să despice firul în opt. Ce credeți despre cele întîmplate? întreabă o moderatoare, care nu poate deschide gura și vorbește printre dinți. Eu cred că este doar vîrful

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
și-a făcut numărul obișnuit, adică a început să tușească, să pufnească. Evident că jiglorul era înfundat și trebuia curățat. Noi n-avem timp, au spus românii și au plecat ca din pușcă. Pădure, pădure, mașină staționată, cheag era cît încape și Gabriel era opărit rău. Aștepta să vină bandiții. Nu a trebuit să aștepte prea mult că au și apărut doi ucraineni cu o rablă de mașină, îmbrăcați în pantaloni și bluze din acelea pentru armată. Zdrastvite 4, spun ucrainenii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
precipitat, iar Nicoară o împroașcă cu insulte. Ai văzut ce nesimțită este? Anume a intrat. Ce credea, că o să ne surprindă? Ce animală! Margareta s-a jucat cu moșul și acesta a achitat integral apartamentul cu două camere. Altfel nu încăpea la rînd la OCLPP . Cu toate insistențele, sora cea nouă n-a acceptat să joace piesa decît crescendo. Cînd mă mut, domn' profesor, nu mai avem mult de răbdat. Dădea de înțeles ingenua Margareta că și ea răbda. Numai că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
Craiul încornorat Ionel Popovici era un om împlinit din toate punctele de vedere. Bogățel era, tinerel era, politică nu făcea, iar spiritual nu se făcea de rîs. Am uitat să spun că nevastă avea, copii avea și măncărime avea cît încape. Ca omul ajuns, umbla pe ici pe colo și întotdeauna mai cădea cîte ceva la năvod. Eu nu mă încurc, spunea cu convingere Ionel. Așa, de-o aventură, treacă-meargă, dar familia este sfîntă. Spunea aceste lucruri convins pînă în măduva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
model privind mulțimea de indivizi și să apreciem destul de exact reacția "gloatei", dar întotdeauna vor fi excepții care se îndepărtează enorm de regula generală. Adunați într-o sală somități din lumea științifică, urcați-vă la tribună și spuneți platitudini cît încape. O să remarcați că, în loc să vă spargă capul cu un pantof, veți fi aplaudat. De ce oare? Mulțimea este o noțiune care, în general, face abstracție de calitățile elementelor ei. Mulțimea se compune din indivizi și punctum. Calitățile indivizilor preocupă o altă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
fără bătaie, spune un coleg împăciuitor. Dacă nu faceți scandal... Nu facem. Pe la orele zece seara cele patru mașini au pornit spre Pîrlita. Oamenii se uitau cu invidie și cu oarece necaz la fiii de bani gata. Hoții nu mai încap la ei, au venit să ne amărască cu luxul lor. Totuși, fetele din Pîrlita erau bucuroase să le danseze bogătanii și chiar permiteau să le pipăie în văzul lumii. Flăcăii din Pîrlita erau timizi și nu doreau să fie luați

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867

frunza de salcie; vara puful păpădiilor, aureole pentru îngeri cuminți. Petru încă mai visa o noapte cu stele imprimate peste cearșafuri, cu soare blond despletit în felia de pâine, cu lună plină, atât de plină încât cerul să nu o încapă. Pijamaua copilăriei avea imprimată o jumătate de portocală în dreptul inimii. (A)casă este locul în care îți imaginezi că cineva a fost trimis să te aștepte. Drumul între două singurătăți era precum un lanț lung. Petru împletea zale. În zori

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
sub rădăcinile bisericii, apoi deasupra tăciunilor a dansat cu icoana Fecioarei până în zori. Dumnezeu și în acea dimineață și-a exprimat în mod selectiv dragostea. Dumnezeu a deschis porțile cerului o singură dată. 2. (A)casă este locul care te încape cu tot cu vise. Sub ruinele mănăstirii, somnul era precum mersul pe ape. Copăcel, puiule, copăcel! Cine pe cine pășește? Poartă în casă, rostogolește-te, norocel, rostogolește-te! Destinul, șase fețe, pe fiecare față, încrustată, iluzia. Hai, întoarce-te cu burta la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
aripile. Omul este ca pasărea, zbor, și nu om, și nu pasăre: Nimic mai fals, Doamne, decât să-mi zidesc cuib deasupra apelor, pe nori, în palmele tale. Cuibul este locul unde sufletul se recunoaște după cum își rostește numele. Cuibul încape intențiile omului singur. Încăpător cuib împletește nimicul pe vârful muntelui. Până la tine, mereu un pas, încă un pas. Casă în cer! Impozitul pe ferestre niciodată nu-l voi putea plăti pe măsura luminii. Casă pe pământ! Intimitatea cărămizilor îmi va

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
pământ, între "anatema" și "slavă ție"; irelevant numărul semnelor din palmă. Umplea lumea cu el, decor diform printre alte decoruri, decor înfășurat în alte și alte decoruri. Lumea, o ceapă degerată; peste inimă, cămăși de împrumut; pământul, generosul SE HAȘ, încape pe fiecare în pântece, indiferent de mărimea cocoașei. Era încă util. Avea umerii puternici precum un soclu. Creșteau iluziile ca lăstarii de tei pe lângă trunchiul retezat. Pădure în tocul ferestrelor; în grinzi, pădure, în carnea corăbiilor; pădure în cimitire. "Hai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
o zi, două, pe motiv că îi este frig în lume, apoi, pe motiv de prietenie, de chiriaș cu acte în regulă, de stăpân; moartea nu vrea să mai plece. Își revendică dreptul la proprietate atunci când melcul nu se mai încape pe sine în sine, când pleacă și crede că-i va crește o altă casă pe umeri; melcul, uscat sub o frunză de brusture, visează solzi de nisip. Moartea nu vine val-vârtej, fioroasă, aruncând coasa ca pe buzdugan, ea se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
Lași sufletul acasă pentru o vreme, vii, te îndopi cu diazepam, uiți pentru ce ai venit și, dacă te trezești din visare, te întorci din nou în cămașă. Mai rar așa fotosinteză. Lepezi boarfa, pe motiv că nu te mai încape, revii în fibrele ei și te minunezi de cât loc nelocuit te cuprinde. Te minunezi întru atâta, încât, la un moment dat, constați că stăpânești prea multă nemărginire pentru un om atât de îngust și iarăși îți vine de om

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
începe în pântecele mamei, chiar dacă fătul vegetează nouă luni cu ochii lipiți de un cer oval și îngust. Începe și se încheie la fel, singura diferență sensul. Un fals este suferința de claustrofobie (fie și cea sentimentală) atâta timp cât pământul îi încape pe toți. Frica de întuneric este simțire, și nu simț. Orbul vede prin ochii mamei de la facere până la desfacere; mutul vorbește prin cântecul ei de la leagăn până la leagăn; surdul își aude sângele în inima pe care și-a rezemat fruntea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
Mască de tăciune, cleioasă, hâdă, vișinie, țepoasă. Transpirație și bale curgeau a descompunere. Mâinile clește strâns în jurul gâtului, dinții menghină trosnind fierul. Roșu fier însemna sufletul: Doamne, dacă în fața ta nu pot sta doi oameni la egală distanță, cum îți încape sub pleoapă un om și o fiară? Doamne, înlătură-mă ca pe o bârnă din ochii tăi! La 15 ani, Petru își trăia moartea ca pe o intimitate desăvârșită. Un pumn în obraz, altul în plex, altul în tâmpla dreaptă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
ochi căprui, păr negru, creț, sprâncene stufoase, împreunate, obraji ciupiți de vărsatul vântului, buze uscate a secetă, a nisip, a lespede smulsă din trupul fântânilor. Două semne de exclamare, mâinile căzute pe lângă corp. Semnele nu pot ascunde emoția, oricâtă fermitate încape într-o linie și un punct. Semnele sunt intenții nedefinite. În podul palmei, timiditatea își sapă loc de veci; în podul palmei, nerostirea se sufocă în propriul mugur; în podul strâns al palmei, salutul moare strivit precum melcul în propria

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
Foamea, când nu mai doare, amețește; amețeala se stinge repede, creierul se obișnuiește și cu sânge subțire. Frigul se transformă el însuși în cămașă, mai întâi îl simțim ca amorțeală a sângelui, frigul ne îmbracă în propria-i piele. Frica încape toată spaima de a fi parte dintr-o secundă. Când te îmbraci cu frigul, ce tremur te mai poate zdruncina? Când te hrănești cu foame, de saț și de poftă nimic nu ține mai mult. Teama de foame este peste

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-ți decupezi pleoapele, să-ți ștergi cristalinul cu un colț de batistă, să storci irișii de lumină, apoi, lepădat de ispită, să îmbrățișezi cu tot pământul în care te-ai adunat: Transparența este izvor de lut. Transparența ascunde atât cât încape o cruce. Transparența desface muguri în oglindă. Cerul privit prin lacrimă este lacrimă, și nu cer. Privea oblic peste creștetul castanilor, în ziua aceea o porție de albastru se vindea cu 30 de arginți: Dumnezeule, cu adevărat nu exiști atâta timp cât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
căzut cerul, cerul s-a desfăcut în patru și a căzut luna, luna s-a desfăcut în patru și a căzut nisipul. Moartea, ca o clepsidră înfundată. Firișoare subțiri de nelocuire în burțile scoicilor. Cibinul, chemare în oglindă. "Vino! Aici încape toată înstrăinarea pustiului. Nu fi trist, singurătatea spală sângele, depărtările înșiră gândurile ca pe niște cămăși curate pe funia memoriei, absența umple formele. Nu ești singur, Petre, descalță-te și intră!" S-a desfăcut luna și a căzut moartea ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
ară adânc, seamănă grâu, treieră! Spicele motivează seceta, miriștea îngăduie ploaia, brazda justifică ridurile. Îngroapă somnul ca pe un copil mort sub tocul ușii, pășește peste vise și visele vor rămâne tot mai mici, și visele nu or să mai încapă nici o fărâmă de iluzie! Petre, visele putrezesc și-n icoană. Petre..." și oglinda s-a închis ca un mormânt pe dinăuntru. Vocea ei, o respirație a cerului în rădăcini. Oglinda mirarea de sine, râsul de sine, batjocora de sine, mulțumirea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
i-a desenat o frunză de pătrunjel. Suedeza nu este epilată, flocii sunt precum grâul copt într-o dimineață cu rouă. Unguroaica are curul ca pâinea rumenă, îți vine să muști din obrajii lui Dumnezeu, dar nu știi câtă blasfemie încape într-o foame de viață. Vezi ce crac are negresa? Parcă-i o iapă pur sânge ruptă din hamul Carului Mare. Ce buze are franțuzoaica, mulaj de argint peste trupul sfinților! Doamne, câte catapetesme poate împodobi cu un singur sărut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
de a întregi părți inegale. Ochiul trupului absoarbe lumina sângelui; omul luciditatea sticlei pisate sub tălpile îngerilor. Ochiul trupului, de veghe în icoană; far de la capătul mării, pieptul celui care îl poată. Nebunia apare acolo unde ochii nu se mai încap. Terapeutul își cerceta atent pacientul ca un electronist aparatul de radioemisie: undeva era întreruptă o conexiune, s-a întâmplat un scurtcircuit, o cădere de tensiune... certificatul A5, plin cu majuscule indescifrabile. Vezi, le vezi cum se mișcă? Ce glas dulce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
și îmi șoptește să scriu un poem despre un șotron ce curge mai repede decât Carul Mare. Ascultă: la ce bun să gândești prin gândurile altuia? la ce-i bună ascultarea neauzitelor? la ce-i bun somnul ce nu te încape? la ce-i bună visarea ce nu-ți aparține? la ce-i bun cerul împăturit într-un șervețel la masa vecinilor? la ce-i bună trezirea în dimineți străine? la ce bun efortul de a face ca ei? Este vie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
în dimineți străine? la ce bun efortul de a face ca ei? Este vie doctore, uită-te, râde de tine, te ridiculizează, las-o în pace! Ce-mi promiți tu? Generozitatea unor etichete scrise pe ambele părți? Șotronul meu mă încape cu tot cu visare. Copilule, nu fac minuni, vreau doar să-ți deschid ochii, să privești dincolo de sticlă. Tu nu ești ca ei. Uite-i, sunt goi, inconștientul clipocește ca un opaiț în capetele lor seci. Dumnezeu, sau dracu știe cine, a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
ce te așteaptă cu riduri sau fără riduri, cu poftă sau fără poftă de viață, cu moarte sau vegetare, deopotrivă. Scoate-te, dracului, din sertare, dezleagă-te, aruncă-te peste ziduri! Nu poți exista în prezentul secundei, o secundă nu încape în doi, fie om, fie umbră, fie șotron. Domnule doctor, fac precum îmi spui. Degeaba! În oglindă, uneori îmi zăresc doar mâinile. Ce să înțeleg? O fi Dumnezeu atât de milostiv încât mi-a lăsat brațele libere să aibă de ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]