1,026 matches
-
tratezi cu ea, m-am gândit c-ar trebui să încerc să fac eu chestia asta. Alison știa că sărise calul cu acea ultimă frază, iar chipul lui Luca n-a făcut decât să i-o confirme. Bărbatul și-a încleștat fălcile, iar ochii îi străluceau din cauza furiei care mocnea în interior. — Aici nu e vorba de curaj, a spus el pe un ton controlat, dar în care clocotea mânia. E vorba de faptul că trebuie să mă am bine cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
că nu era adevărat. Cea care urma să aștepta în cercul tot mai mare de lumină de la capătul tunelului era lupta lui Vultur-în-Zbor. Nimeni nu-l putea ajuta fără să-și pună în pericol propriile șanse de reușită. Vultur-în-Zbor își încleștă fălcile. Prepelicarul: scopul căutării lui: unicul. O fundătură gigantică. O călătorie prin tărâmul pustiu care-i distrusese plăcerea pentru cea mai mare comoară a lui: viața. Hotărî că dacă va ieși din acest tunel, va renunța la căutare. Va merge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
Jones să învețe bunele maniere. Nici măcar idioții nu-s scutiți de asta. Mâinile sale îi dădură drumul lui Virgil, care se clătină, se dădu un pas în spate și trase disperat aer în piept. Vultur-în-Zbor văzu dreapta lucioasă a cârciumarului încleștându-se și începându-și călătoria. Descoperi că era țintuit locului. într-o mișcare derulată cu încetinitorul, văzu pumnul plutind prin aer către Virgil, care gâfâia, iar zgomotul impactului păru mai slab decât ar fi trebuit să fie. Virgil îndoi genunchii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
mormăi în somn: — Nu în seara asta, Josephine. — Dolores, îl corectă ea rece. apoi adormi. Când își aminti, O’Toole sparse un pahar în mână. TREIZECI ȘI CINCI Elfrida Gribb, cea care asculta totul, luase o hotărâre. Maxilarul ei delicat se încleșta. Aștepta nerăbdătoare, dar hotărâtă, ca Vultur-în-Zbor să iasă din Elbaroom. El se târî afară din bar și se prăbuși imediat lângă zid. Capul i se legăna ușor. Oricine l-ar fi văzut l-ar fi considerat un om în ultimul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
se lupte cu el însuși ca să se poată uita în acei ochi fără să-și plece imediat privirea. Era frumusețea soarelui pe zăpadă, prea strălucitoare ca s-o privești. O perfecțiune orbitoare, tiranică. Maxilarul ei ferm, prelung și subțire era încleștat și împins în față, iar gura-i mare, mare, nu avea nici o urmă de zâmbet. Nasul scurt și drept era flancat de pomeții ca niște lame sau ca niște stânci albe și ascuțite. O față prelungă, cu oasele puse în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
recondiționate cu cheltuială, În timp ce vecinii noștri mai săraci Încă se bucură de confortul clasicelor perdele sau Își ascund treburile În spatele unor plase ca niște văluri. În anii ’70, cuplurile ca noi smulgeau vechile decorațiuni victoriene - șemineuri, cornize, băi cu gheare Încleștate de monștri În fiecare colț - În numele modernității și acum noi, În numele unui nou tip de modernitate, am plătit o avere ca să le punem la loc. (Să fie o coincidență că cheltuim mult mai mult decât au cheltuit părinții noștri pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
altul, am câștigat-o. 14.08: Rod Task se apropie de biroul meu ca un soldat de la marină În fruntea unui atac-surpriză asupra unei plaje. —Katie, am nevoie de ajutorul tău, Îmi strigă el. Apoi Își desface buzele și-și Încleștează dinții pentru a produce ceea ce el consideră a fi un zâmbet, lucru care nu prevestește nimic bun. (Rod te sperie cu adevărat numai când Încearcă să fie drăguț.) Jucându-se cu o narcisă din vaza de pe biroul meu, lovind-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
e deja acea perioadă a anului! - și vreau să respir acel aer Închis al tovărășiei. Și apoi, după ce vom fi votat să strângem bani pentru cumpărarea de calculatoare și pentru planuri de Îmbunătățire a sălii de sport, vreau să-mi Încleștez degetele pe un pahar alb de plastic conținând o băutură portocalie cu bulbuci și să refuz un HobNob, arătând cu subînțeles spre talie și apoi să zic, „O, o să iau unul totuși!“, ca și cum să cedez În fața unui biscuit cu ciocolată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
deja de-o mie de ori. Așa că stătea acolo, sigură de ea, iar apoi au pronunțat numele următorului martor și, brusc, a știut că ăsta era sfârșitul. Îi venise ceasul. În timp ce avansa clătinându-se, simțind că-i vine rău, Își Încleșta mâinile de marginea de stejar a boxei acuzaților. Aceasta era persoana care o cunoștea cel mai bine pe lume. Instanța o cheamă pe doamna Jean Reddy. Acuzata era supărată s-o vadă pe mama ei intrând În boxa martorilor ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
și tari ei se ridic, se lasă Și ochii tăi în lacrimi ard, în lacrimi dulci de milă. La răsuflarea cald-a ta se coace-uscata gură, Se văd frumoși mărgăritari ce-ntredeschiși defilă. Cu brațul meu eu șelele ți le-ncleștai sălbatec Și-am vrut să-ți mușc gurița ta de tremurai febrilă; Și tu te aperi surâzând c-o mîn-acoperi sânii, Privirea ta înnoată ud, când blândă, când ostilă, De bună voie, lîngezind, te lași de șold răpită, Dar retrezită
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
m-am urcat În mașină lîngă Paula. Auzeam Seatul zgomotos al lui Cabrera avîntîndu-se pe șoselele mărginite de palmieri din jurul proprietății Hollinger. Plecarea lui parcă ne lăsase iar complet expuși la ororile conacului ars. Paula strîngea În mîini volanul, cînd Încleștînd, cînd relaxîndu-și degetele. Casa rămînea În spatele nostru, dar știam că ei Îi rătăceau gîndurile prin Încăperile distruse și că făcea propriile-i autopsii mentale asupra victimelor. Încercînd s-o liniștesc, i-am Înconjurat umerii cu brațul. S-a Întors cu fața la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
pasdar, dar el nu crezuse. Deși le păruse tuturor alintată, Ghazal învăța să devină avocat, astfel că era de la sine înțeles că se purta altfel. După ce se născuse copilul lor, Omar o rugase să rămână să-l crească și se încleștară în certuri. În sfârșit, amănuntele acum nu mai contau. Ajunsese afară. O muțenie stranie se vărsa peste tot și nu oprea nimeni la semnele lui. Între timp, mai mersese o bucată pe jos, spre autostradă. Era la amiază și, când
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
când se însoțea c-un pahar. Chiar așa te cheamă, Homer? întrebase printre înghițituri, dar rumoarea celor care închinau cu paharele le acoperi conversația. El nu spuse nimic, doar întinse mâna după o felie de pâine și-atunci ea îi încleștă degetele pe încheietură, sub brățara ceasului pe care îl purta. — Nu ești veterinară, ci polițistă, îi zise încercând să-și retragă brațul. Că doar nu te-ai speriat!... Ce fel de oriental oi fi tu, cu o față atât de
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
așezate cruciș pe deasupra sânilor și pletele negre, revărsate pe pernă. Numai ochii aceia știuseră frica lui că ei n-o să-i placă și că nu îl va mai dori după. Numai ochii din ceas le vegheaseră deznădejdea cu care se încleștau, ca verigile dintr-un lanț. Dar, odată gravidă, Ghazal se rupsese exact ca o insulă de corpul mai mare al teritoriului ei și plutea separat. Voluptățile lor, preschimbate în tăceri sau în zvârcoliri tot mai rare, îi făcuseră doi străini
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
om cu probleme. Tocmai ce îl chemaseră la biroul lor de resurse și de calitate a cadrelor și îl întrebaseră de câte ori o văzuse pe Nooshin Ahmadi, condamnata din Abadan. Le spusese răspicat: „N-o cunosc!“, dar simțea cum i se încleștau fălcile. Un om cu probleme, la Teheran, e un om îngropat pân’ la brâu. Nu spusese o vorbă acasă, dar se pare că pe Ghazal o întrebaseră prima. Dar și turcul brutar își căuta nenorocul. După numai trei ani, când
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
parlagiul, galben, mort. Nu spunea nimeni nimic. Alături se mai auzeau copitele animalelor ucise, cărate afară din țarcuri târâș. Doi hamali -lau ridicat de jos și -lau scos pe zăpadă. Marin Pisică murise încruntat. Cum ședea așa, cu mâna dreaptă încleștată încă pe cosor, parcă ar fi vrut să taie pe cineva și pe lumea ailaltă. Chișcă i-a adus grămada de haine, i-a pus-o sub cap și-a zis celor care făcuseră o roată împrejur: 146 - Las', că
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
de două ori, cu dosul peste față. - Caii... spunea încet, râzând. Haide, mă, spuneți! Unde-s caii, dar repede, că altfel e vai de măiculița voastră! Caii... - Ce cai? se răsti Paraschiv. Simțise în gură gustul sărat al sângelui și încleștase pumnii. Șeful se uită la el, zâmbi și vorbi iar: - Zi, tu ai și clanță mare, ia să ți-o-nmoi eu oleacă! Dar parcă se răzgândi, se plimbă puțin prin fața lor, strânse fălcile și așteptă. Tăceau. - Va să zică, nu spuneți
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
n-o să spuneți? Oamenii legii se așezară în fata lor. Sergentul și cel de j^e ladă astupau lampa. În mijloc aștepta comisarul, cu mâinile în buzunare. El vorbi la început. - Spuneți unde sânt caii? Hoții se priviră în ochi. Încleștară măselele. Acu era acu... - Nu știm nimic, tăiați-ne, omorîți-ne! Nu știm nimic! zise Paras-chiv hotărât. Șeful îl mângâie cu palma lui grea pe barbă: - Las', c-ai să spui tu și ce lapte ai supt de la mă-ta, n-
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
tablou monden vin dintr-o cu totul altă lume: vodă, „Îmbrăcat cu giubea albă, hanger de brilianturi la brâu, ședea În mijlocul sofalei Între ferestre, rezemat de perne, cu giugiumanul de samur, cu funda albă cam pe frunte și cu mîinile Încleștate la ceafă”2. Înșirați pe pat unul lângă altul stau cei șase fii ai domnitorului, beizadelele, „rași la frunte, la tâmple și la ceafă, purtând pe creștetul capului un mititel fes roșu cu fundă de mătase albastră”3. Deloc mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
în haine negre și lălâi din cap până-n picioare și semăna cu un fost membru, de mult uitat, al trupei The Cure2. — O deranjezi pe domnișoara Weldon. Steve făcu semn cu capul către fundul scenei, unde faimoasa actriță, cu mâinile încleștate sub sâni, tot gâfâia: „Ah! Ah! Ah! AH! AH! AH!“, ca un chihuahua dresat. — Ai grijă, Cenușăreaso, zise Bez, care se uita la mătură. Mie nu-mi spune nimeni ce să fac aici. Oricum, nici cu o bombă atomică n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
gazda noastră. Încă din zori am fost treziți de țipete și de înghesuială. Zeci de oameni care vociferau, femei înfășurate în văluri albe sau negre, copii scâncind sau năuciți luau cu toții cu asalt tartana noastră. A trebuit să ne ținem încleștați de bagaje ca să nu fim dați la o parte. Sau chiar azvârliți peste bord. Când vasul a început să se îndepărteze de coastă, mama m-a strâns cu putere la piept. În jurul nostru, femei, bătrâni se rugau, se tânguiau, glasurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
ziua Judecății“. Îi dau lacrimile, glasul i se frânge brusc: „Tocmai mi-a murit fiul cel mare, iar eu sunt gata să-l urmez în Rai de îndată ce stăpânul mi-o va porunci!“ Se agață de mânecile mele, iar mâinile lui încleștate de disperare spun cu totul altceva decât buzele. Un soldat din gardă vine să-i spună soldatului să nu-l deranjeze pe sfetnicul sultanului; bătrânul pleacă tânguindu-se. Mă reîntorc la cortul meu. Trebuia să plec câteva zile mai târziu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
mână miloasă s-a ridicat ca să mă sprijine și o voce de bătrân s-a făcut auzită: — Nu trebuie să privești moartea de sus când ești călare. În loc să sar jos, lucru de care nu mă simțeam în stare, m-am încleștat de grumazul măgarului, am făcut stânga-mprejur și m-am îndepărtat, stârnind în jurul meu protestele celor pe care mișcarea mea îi împiedica să vadă urmarea spectacolului: pe un morman de var nestins fusese așezată partea de sus a trupului celui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
mea, la câțiva pași, am zărit un zid de spahii stând nemișcați pe caii lor cu harnașamentul de ceremonie. Când, deodată, un văl mi s-a așternut parcă peste ochi, urechile au început să-mi țiuie, gâtlejul mi s-a încleștat atât de tare, încât mă simțeam incapabil să rostesc cel mai mic cuvânt. Era oare teama? Era oboseala călătoriei? Sau doar apropierea de sultan? Trecând de zidul acela de spahii, n-am perceput decât sclipiri. Mă străduiam să păstrez un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
din munții Atlas mi-a năvălit în amintire. Mă credeam reîntors la clipele acelea de groază, când mă simțisem împresurat de moarte ca de o haită de lupi flămânzi, nemaifiind legat de viață decât prin mâna Hibei de care mă încleștasem. Murmuram necontenit numele frumoasei mele roabe numide, ca și cum nici o femeie nu-i urmase în inima mea. Vântul își sporea violența, iar soldații din escortă au fost nevoiți să descalece pentru a încerca să se adăpostească. Am făcut la fel, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]