1,207 matches
-
cea de pe Terra pe care străluceau nenumărate constelații. Din poziția în care se afla, avea impresia că puzderia de stele de diferite mărimi și nuanțe, strălucitoare și enigmatice, ce în mod normal își aveau un loc fix pe bolta dintotdeauna încremenită, sunt și cu mult mai mari, mai vii, mai apropiate și mai incandescente decât și-ar fi imaginat vreodată; că se scurg și vin spre el într-un șuvoi continuu care peste puțin timp îl va învălui și îl va
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
resimțită ca îngheț al ființei, ca frig lăuntric, ca eșec existențial: Stam singur lângă mort și era frig / Șii atârnau aripile de plumb. Ultima metaforă a textului, incluzând și laitmotivul poeziei, exprimă sentimentul specific bacovian al prăbușirii în somnul materiei încremenite, în neantul neființei ori în abisul lăuntric. Item 4: susținerea unei opinii despre modul în care tema și viziunea despre lume se reflectă în poezia studiată Întreaga poezie a lui „Bacovia, poetul de plumb“ este „un solilocviu pe muche de
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
fără pereche” a statuii ca imagine moartă („her dead likeness”), comparabilă cu frumusețea la fel de „neasemuită” a modelului în timpul vieții; uluirea în fața statuii dezvelite („you wonder”), care nu numai că-i amuțește pe privitori, dar îi și face să rămână înmărmuriți, încremeniți, metamorfozați parcă în stane de piatră. Shakespeare pare să ne conducă aici în însuși miezul ambivalenței imagine neînsuflețită/imagine vie. Efectul asemănării este atât de șocant, încât el se calchiază, ca să zicem așa, pe efectul apariției unei fantome. Perdita, împietrită
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
despre forța magiei sale, evoca puterea de a provoca o stare delirantă, puterea de a „distrage”, în sensul forte al termenului distract: a-i lua cuiva mințile, a-l face să înnebunească. Gonzalo îl întreabă pe Alonso de ce a rămas încremenit, cu privirile ațintite în gol. Oare nu sunt acestea semne că Alonso a văzut o fantomă, că a zărit-o pe Gorgo? Încercând să descrie vedenia care l-a făcut să înlemnească, regele va repeta de câteva ori cuvântul monstrous
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
și/sau așteptarea ei, între definitiv și/sau „nu încă”. Despre bătrânul preot, călăuza lor, care, la începutul piesei, sprijinit de trunchiul unui stejar imens și scorburos, li se înfățișează spectatorilor cu „paloarea-i neschimbată, ca de ceară”, cu ochii încremeniți care „nu mai privesc departe, în eternitate”, orbii vor spune, atunci când câinele îi va conduce până la el: „E un mort printre noi. E așezat pe o piatră”. Da, preotul se află într-adevăr acolo, cu mâinile împreunate, ca o statuie
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
doliu potrivit unei tradiții ancestrale, stau nemișcați lângă băncile evocând un catafalc pe care se vor așeza în curând. „În fața acestei înfricoșătoare imobilități inumane asemănătoare aceleia a morților”, în spectatorul ce dă cu ochii pentru prima oară de bătrâneii aceștia încremeniți ar trebui să se trezească un sentiment confuz, tulbure, „de repulsie și o atracție”, notează Kantor în caietul său de regie. După ce va lua loc, spectatorul îi va vedea pe actori însuflețindu-se brusc, mișcându-se o vreme sacadat „ca
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
furat bani de la părinți. Vincent poate fi descris cu ușurință ca fiind un adolescent indiferent, nici îndărătnic nici interesat; este liniștit, răspunde întrebărilor laconic și aproape cu regret. În realitate, dacă ești atent, observi că mimica sa este săracă, aproape încremenită, vocea slabă, gestica sărăcăcioasă. Prezintă în mod incontestabil o lentoare psihomotorie, chiar dacă la prima vedere nu se observă nici o tristețe pe fața sa, nici acuze depresive de altfel. Întrebat direct, el recunoaște că este adesea trist, că se gândește adesea
Depresie și tentative de suicid la adolescență by Daniel Marcelli, Elise Berthaut () [Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
consecințele posibile ale gestului său. Ea a lăsat totuși o scrisoare în care a explicat părinților săi că nu mai dorea să trăiască și i-a sunat în timpul nopții. La începutul spitalizării se comportă ca o adolescentă interiorizată, cu fața încremenită, refuzând să vorbească, care plânge la fiecare solicitare. Totuși, machiajul și îmbrăcămintea dovedeau un oarecare interes pentru aspectul exterior. Problemele au debutat pentru ea cât și pentru părinți într-o zi precisă. Ea a pierdut atunci orice inițiativă, orice dorință
Depresie și tentative de suicid la adolescență by Daniel Marcelli, Elise Berthaut () [Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
acesta se agață uneori, ca și cum ar putea s-o îndepărteze mai bine. Fața intangibilă și împietrită a morții se transformă în singurul reprezentant posibil al unei vieți în care orice schimbare este sursă de amenințare: moartea este transformată în ideal încremenit și atemporal. MAUD - FIGURA ÎNCREMENITĂ A MORȚII Maud, adolescentă depresivă, urmărită de idei sinucigașe de câteva luni, devine activă deodată pentru a organiza o petrecere în care să reunească toți prietenii părinților săi, cu ocazia sărbătoririi a douăzeci de ani
Depresie și tentative de suicid la adolescență by Daniel Marcelli, Elise Berthaut () [Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
ar putea s-o îndepărteze mai bine. Fața intangibilă și împietrită a morții se transformă în singurul reprezentant posibil al unei vieți în care orice schimbare este sursă de amenințare: moartea este transformată în ideal încremenit și atemporal. MAUD - FIGURA ÎNCREMENITĂ A MORȚII Maud, adolescentă depresivă, urmărită de idei sinucigașe de câteva luni, devine activă deodată pentru a organiza o petrecere în care să reunească toți prietenii părinților săi, cu ocazia sărbătoririi a douăzeci de ani de la căsătoria acestora. Fiică unică
Depresie și tentative de suicid la adolescență by Daniel Marcelli, Elise Berthaut () [Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
cadoul sublim al lui Lucrețiu, Memmius dovedește că prietenia pare adesea cu atât mai sublimă cu cât este destinată să rămână o dorință pioasă... 5 O zugrăvire a elanului vital. Pentru detractorii săi, materialismul apare adesea ca un mecanicism sumar, încremenit, rece, reductibil la o ecuație matematică. În secolul Luminilor, metafora omului-mașină a accentuat această trăsătură: scripeți, roți dințate, angrenaje, înainte ca revoluția industrială să adauge pistoane, tracțiuni, presiuni și ca referința la motor să dispară apoi în favoarea alteia: hard-disk-ul informatic
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
1575-1624) ar fi cunoscut Kabbala, dar nici că n-a avut cunoștință de ea. Pentru el Divinitatea este Ungrund. În absența Fiului, imaginea ei este sinistră: este imaginea Diavolului. Numai Întru Cristos Întunericul originar devine Dumnezeu 87. Trupul este „dorință Încremenită”88. Dumnezeu are două manifestări: una Înfricoșătoare, divinitatea din Vechiul Testament, care nu este decît justițiară; și adevăratul Dumnezeu, care este un Dumnezeu al iubirii și nu al justiției 89. Dumnezeul Vechiului Testament este, de fapt, Diavolul 90. Cosmologia lui Böhme
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
Prin semnul crucii, munca se integrează în armonia creștină a lumii (Ibidem, pp. 74-75). Munca e deci chin numai atunci când stă sub poruncile lăcomiei omenești și nu ale ordinii dumnezeiești. Deosebirea dintre lumea modernă și lumea veche - care stă încă încremenită măcar în gândul satelor noastre - aceasta e; pentru economia patriarhală, munca este o necesitate firească de viață și nu un izvor de câștig, ca în lumea industrială de azi. Țăranul nostru încă și azi e obișnuit să muncească atât cât
Cum gîndesc și cum vorbesc ceilalți. Prin labirintul culturilor by Andra Șerbănescu [Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]
-
fantome; Ă totul era încremenit...” (I, 19). Lumea lipsită de viață (iată de ce a o elimina exclude orice sentiment uman) răspunde situării propriei ființe în ireal: „Nu e prima dată când, după insomnie, notează Cioran, am această impresie de lume încremenită, golită de viață. Aceste nopți albe îmi sorb sângele, îl devoră; fiind eu însumi un spectru, cum aș putea să văd în ceilalți semnele realității?” (ibidem). Deocamdată, Cioran privește spectacolul vieții Ă fie că e întruchipat de ceilalți, fie că
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
sine, echivalente, prin rezultate, unei întemeieri de sine. Ce-i drept, irealitatea devine fascinație atunci când se aplică naturii. Iată: „M-am plimbat între Étréchy și La Ferté-Alais. Ninsoare și ceață, o ceață atât de diafană că arborii păreau un fum încremenit. Rareori am văzut un peisaj atât de poetic. Totul era ireal Ă în plus, din cauza poleiului, pe drum nu era țipenie” (III, 5). Altundeva: „Patru ore de umblat. Câmpia Beauce acoperită în întregime de zăpadă. Frig puternic: Ă 5 grade
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
Or, Vid și Dumnezeu sunt una. Iar natura ia înfățișarea unei rugăciuni. Iată: „Ceață și burniță Ă exact ce-i trebuie plimbărețului. Ceața reliefează orice estompându-i contururile, mai ales când pătrunde în pădure. Fiecare copac pare atunci o rugăciune încremenită” (II, 272). În acest context, eul coboară într-un fel de elementaritate fiziologică. În afara oricărui gând, deci a oricărei neliniști, trăirea originară. Consemnează Cioran: „ieri, la țară, mi-a venit acest gând, pe care de fapt îl am în fiecare
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
cînd? Mina: (presată, rîzînd) E un bărbat care... își face datoria. Vera: Datoria?! Asta-i datorie?! Păi dacă voi o faceți ca pe o datorie, înțeleg de ce-mi umblați voi mie cu cai verzi pe pereți. (Mina se ridică încremenită și o privește pe Vera care, din nou, are impresia că se clatină) Acum ce naiba am mai spus de te uiți așa la mine? Mina: Nu... nimic. (își revine) Nu vrei să-ți dau dulceața de rigoare?... Vera: Dă-mi
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
mai am puțin de dormit... Marieta: (aparte) Halal ce viață mai duce și ăsta... Matei: Așa că la treabă! Că dacă merge treaba bine, poate ne extindem puțin... Octav: Mai ciupim un cavou... două... trei? Matei: Nu... În biserică... (toți rămîn încremeniți) În holul bisericii... Octav:...Da eu zic că mai bine-ar fi în altar...! Matei:...În occident se dau concerte în biserici... Urlă și se zbănțuie ăia... și dimineața popii adună de peste tot chiștoace, sutiene și seringi folosite... Ei și
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
Astfel, în ajunul Crăciunului, femeile pun o piatră în cuptor pe care o iau abia în noaptea de Bobotează, zicând: "Cum dorm toți oamenii și nimeni nu vede, așa să nu vadă uliul puii mei, ci să stea împietrit și încremenit."441 În ziua de Crăciun, la meglenoromâni, de pildă, se arde în vatră un pom din pădure, adus special și tăiat din rădăcină. Acest copac trebuie să ardă în vatră, câte puțin, în fiecare 442seară, până la Bobotează, iar cenușa care
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
rol important în procesul evolutiv al poeziei de după 1944: "Înapoiază-te chiar numai pentru o zi/ de sărbători, când toată lumea se duce acasă,/ când masa e un iaz foșnind de lumini,/ când paharele sunt păsări cântătoare./ Suflând în palma ta încremenită,/ să ți-o încălzesc cu sărutări,/ lumini de lebede să-și ia zborul/ din singuraticele lumânări" (Sărbătoare") Poetul ține făclia unei creații de substanță de-a lungul a patruzeci de ani de existență poetică, dimensionând lumea, adâncind motive și teme
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
cerbul plânge-n fugă frântă și izvorul este oglindă spartă. Gestul mâinii este surprins cu încetinitorul, de aceea mișcarea este imperceptibilă și imaginile par suspendate undeva între pământ și cer: "Și-n oglinda lor târzie/ smalțul se-ncrustează singur/ În portret încremenit." Tehnica presupune vagi trimiteri la Radu Boureanu. "Moartea calului troian" este, într-un fel, poemul care implică drama timpului lunecător; timpul adormit, trupuri peste veacuri și istorii, umbre false și iarăși, într-o "inversă răsucire", imperii de regrete, căci timpul
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
am dat seama de cutremurarea lui. Cuvintele care-mi vin de departe ca să le adun într-un eseu despre Alexa, sunt: vizionar, viziune, entuziasm, coșmar, halucinații, cosmic, vis, vise, am visat, intens și identificare, fantastic în real, imagerie teatrală, timpul încremenit, existență, manechine, incertitudine, premoniție, diavoli, terapeuți, îngeri, eșec, mult curaj, paradis, lipsă de curaj și curaj miraculos. În vremea lucrului la Caragiale deveniserăm toți seismografe sensibile ale regizorului, a cărui forță magnetică ne arunca în focul aprins. Lucram câte 20
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
resimțită ca îngheț al ființei, ca frig lăuntric, ca eșec existențial: Stam singur lângă mort și era frig / Șii atârnau aripile de plumb. Ultima metaforă a textului, incluzând și laitmotivul poeziei, exprimă sentimentul specific bacovian al prăbușirii în somnul materiei încremenite, în neantul neființei ori în abisul lăuntric. Item 4: susținerea unei opinii despre modul în care tema și viziunea despre lume se reflectă în poezia studiată Întreaga poezie a lui „Bacovia, poetul de plumb“ este „un solilocviu pe muche de
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
perspectivelor. Decupat în spațiul mai cuprinzător, locul scenei se delimitează de rest prin culise, spațiale si temporale. Scena se definește nu doar ca spațiu menit să expună, să reprezinte plastic în ordinea non-evenimentului, în ordinea statică a lumii (vizibilă, dar încremenită). Scena este, mai ales, un loc al protagonistului. Cînd deschide lumea romanului, joacă o dublă ipostază, pe care i-o conferă teatralitatea imanentă și spațiul romanesc. Nu este o simplă așezare a decorului, o butaforie de fundal. Rînd pe rînd
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
logodne, proiectat prin transparența lui actuală și purificat de elemente ostile, se confundă cu dulceața ce se desprindea din vecinătatea Elenei." Mărturiile sînt, de altfel, concordante în privința treptatei transfigurări a personajului. La înmormîntarea Siei, pictorul Greg are viziunea unei efigii încremenite: "...se apropie și vorbea lui Drăgănescu despre prințul Maxențiu. Un adevărat studiu în ivoriu, bietul prinț, înainte de plecare. Amintea o plachetă pe care o văzuse în muzeul din Fribourg: Tête de martyr sans nom." Se adaugă imaginii serenității (ca într-
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]