1,401 matches
-
ghetele din picioare, după ce desfăcuse nasturii cu un ac de cap.) E perfect explicabil. Ce sunt eu? Un nimic, un ratat! Ce ți-am adus eu? Nimic. Tinerețea ta, frumusețea ta meritau omagii mai mari. Dar mă sacrific. Mă dau îndărăt din fața viitorului tău, ca și când n-aș fi fost (Olimpia se întinse pe spate și căscă). Spune-mi un cuvânt și ești liberă. Îți rămân un sclav veșnic recunoscător, fiindcă, orice ai zice, tu ai fost întîia mea mare dragoste și
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
de tablă de-ale Regiei, în care luceau monede, și un pachet cu hârtii, după toată aparența, bancnote. Bătrânul se silea, cu mâinile tremurătoare și pline de sudoare, să pună repede deasupra bucata de scândură. Felix voi să se strecoare îndărăt pe ușă fără a fi văzut, dar dușumeaua trosni sub pașii lui, și moș Costache sări galben în picioare cu ciocanul în mînă: - Ci-ci-cine e? Nu intra! - Eu sunt, moș Costache! Am venit să-ți spun că mă ducîn oraș
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
am." Tot în închipuire, Stănică încerca să protesteze patetic: "Nu, nu, nu se poate să te las. Tu ești mereu mama copilașului nostru, a lui Relișor. Doar dacă tu nu ești fericită cu mine! Atunci, firește, mă sacrific, mă dau îndărăt din fața norocului tău. Nici așa nu-ți închipui că te voi părăsi. Nu, îmi fac o datorie sfântă să-ți dau și mai departe, de la distanță, ocrotirea mea." Atât de mult înduioșau pe Stănică aceste ficțiuni, încît se simțea bun
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
relele omuluivin numai de la diavol. El e pricina a toată neputința și vrăjmășia. Să mă chemi pe mine să-ți citesc blestemele Marelui Vasile, să vezi cum folosește. Maică, maică, fuge dracul sfârâind, și lăsând fum și miros de pucioasă îndărăt, cum zici că e doftoria aia. De apa sfințită plesnește împielițatul. Iau colea busuiocul și-l vâr în agheasmă și-l ard cu ea de-i iese sufletul, maica ploii lui. - Cuvioase, se rugă iar părintele, priveghează la celece spui
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
adulmeca năvodul, burdușit numai cu peștișori de aur, sub apăsarea căruia o să se-ntoarcă Bâtul de la București!... Ia taci, ia taci... Io-te la Neica!... A cîrmit-o spre Otopeni!... În lumina vineție a aparatului de proiecție, zbârnâiau replicile și curgeau îndărăt ocările peste chicile, gulerele întărite cu celuloid și reverele demonilor împăroșați de la parter, ca într-o ploaie cu minuscule fărașe de funingine și pucioasă. 22 DANIEL BĂNULESCU Taximetristul luă pe degete maul aparatului de radio, manevrând butonul și micșorîndu-i sonorul
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Paraschiv. Starostele trebuia lovit altfel, pe la spate. Întâi să-i câștige și pe ceilalți, pe Nicu-Piele, pe Sandu și pe Gheorghe. Cu ăl bătrân era mai ușor. Mînă-mică avea și el o răfuială cu starostele, nu s-ar fi dat îndărăt... Până atunci, însă, s-au mai împuținat. Întâi I-au prins gaborii pe Nicu-Piele. Ieșise în treabă cu Sandu pe Grivița. Toată strada era plină de o zeamă neagră de noroi, în care se înfundau căruțele și caii. La marginea
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
o parte, dar oboseala nu-l părăsise încă. Parcă nu mai avea vlagă în el. Bozoncea se îndreptă de șale și râse, înfricoșat: - Scăpași, ucenicule... Dar știa că și el trecuse pe lângă moarte și furia îi crescu. Cel tânăr dădea îndărăt pas cu pas. Deodată simți că nu mai are loc. Se proptise de un perete. Celălalt era aproape. Ridică cuțitul și el văzu lama ascuțită deasupra capului, se plecă, dar de data asta nu mai scăpă. O fierbințeală u aprinse
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
erau mai domoale, stradele - pustii, și cadavrele erau pe - alocurea așezate claie pe grămadă. Călării repede până ieșii din oraș afară, unde, la drumul împărătesc, luîndu-mi lancea din șanț, scoțîndu-mi pana roșie din căciulă și dînd-o vântului, o apucai călare îndărăt spre munte, deși nu-nspre satul meu. Dedei de-o cale de munte pe care-ncepui de - a-mi mâna calul care, încet și poticnind, suflând greu, pocnea alene cu copitele bolovanii mari de prin încovoiturile cararei dintre stânci. Din ce
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
-l răzbuna. După aceea am vreme și de murit și de trăit de voi vrea. Împlui groapa cu țărână, frânsei o ramură verde dintr-un arbor și-o aruncai peste mormânt - și, fluierând printre dinți c-o răceală sinistră, apucai îndărăt la deal. Ajunsei la castre. Bătrânul ședea trist și gânditor lângă foc cu picioarele întinse, cu mâna pe frunte. Mă apropiai și șezui alături cu el. - Ce să facem? zisei eu încet și răgușit. - Gîndit-am și-am răzgândit, șopti el
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
am dat banii ce îi aveam, dar i-am cerut jurământ să nu-ți pomenească nimica de mine. Înainte de-a pleca el a venit la mine și mi-a spus în ce stare te afli - l-am trimis însă îndărăt, căci știam că prima ta cugetare va fi: sinucidere - căci eu știam că tu mă iubești cum te iubesc eu. Într-una din zile tu ai dispărut. Ce-mi folosea că mă vândusem, când tata murise, când tu te-ai
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
cu toate acestea ștreangul ar fi fost o binefacere pentru mine. Am privit în fața acelor juzi ai gladiului si i-am rugat să-mi dea moartea. Ei au râs. Știam eu ce voia să zică râsul lor. M-a dus îndărăt în închisoare, dar de astă dată mi-a dat haine, proaste dar calde. Vântul șuiera amar împrejurul zidurilor puternice și-și scutura toată, zăpada în fruntea și în coastele murilor negri și fantastici. Neva e-nghețată - o lună vânătă - roșie
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
se răzgândi, apoi bătu o dată tare. Toată vizuina răsună a deșert, apoi iar tăcere. El repetă bătaia - iar un ecou surd și adânc, apoi iar tăcere mortală. Bătu a treia oară, nici o mișcare de ființă vie. Se dete câțiva pași îndărăt, ca să vadă de n-a zări cumva lumină în vro parte a castelului... Lumina apăru tot în locul unde apăruse și mai înainte, dar dispăru tot atât de iute. Totodată căzu o lovitură tâmpă și adâncă din turn. Inima cavalerului făcu o pauză
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
umărul stâng, de-l înfășa, lăsîndu-i liber[ă ] numai partea de sus a pieptului. Coiful strălucea slab și calul se poticnea din când în când din genunchii lui subțiri. Hi! și parecă rabla se opintea din șele, cu urechile pleoștite îndărăt, să-și grăbească pașii, iar picioarele cavalerului atârnau afară de scări, ostenite, de-a lu [n]gul pântecelui calului său. " Dracu să te ia, gândi el [în] sine, nu mai ajungem în astănoapte și m-a apucat întunericul în mijlocul drumului, sub
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
se puse pe jețul unde cel mort șezuse c-un cart de oră-nainte... A doua zi sosi o scrisoare de la contele, în care acesta-i reproșa modul cum se joacă cu familia lui și-i trimise actul de donațiune-ndărăt. Noul marchiz scrise următorul bilet către Dona Ana: Iubită Dona, Sunt, cum știți, un om bătrân și ciudat. Nu-mi plac mulțămirile, asigurările de amiciție și toate aceste forme goale sub care adesea nu s-ascunde nici o simțire... N-am
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Îl furase magnetismul mulțimilor"18. Exaltarea fascinează și neliniștește în același timp, numai că mulțimea mărșăluind capătă aspectul unui Frankenstein colectiv. Așa descria Flaubert norodul care năvălise în Palais Royal: "O masă viermuitoare care creștea neîncetat ca un fluviu întors îndărăt de o maree, mugind îndelung, pradă celor mai imprevizibile impulsuri"19. Aceste impresii puternice dau densitate imaginii comune: adunați în adevărate cirezi sociale, intoxicați de forța misterioasă emanată de orice grup supraexcitat, oamenii cad pradă unei stări de sugestibilitate asemănătoare
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
a înțepa toate deodată. Apoi luă în spinare scara lungă, folosită la ștersul pânzelor de păianjen de la încheieturile zidurilor, și se apropie de statuie. Rezemă scara de șa. Așteptă, de parcă voia să vadă dacă nu cumva calul o să se tragă îndărăt. Călărețul rămase netulburat, privind înainte, încotro arăta brațul lui și, de altfel, tot încotro zburase și corbul. Petrache urcă dibuind. Statuia se dovedi însă prea înaltă. Cum nu mai avea unde să se urce pe scară, după o scurtă ezitare
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
toate astea. Se rezemă de un stâlp de beton, ridică ochii să privească la stele, era însă prea devreme ca ele să se arate ori fumul coșurilor le acoperise. Când porțile se deschiseră, mulțimea năvăli spre stradă. Se trase puțin îndărăt, în beznă, și privi cu băgare de seamă ; precauție inutilă, căci nimeni nu se uita la el. Mergeau cu frunțile plecate, zgribuliți în haine de iarnă, bărbații târșâindu-și bocancii, femeile luptându-se cu cizmele de cauciuc, aproape încolonați, deși
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
se mai ascundea îndărătul zidurilor castelului, ci venea de pretutindeni. Petrache nu observă, pe locul unde arseseră crengile uscate, că ele se reaprinseseră. Se trezi, într-un târziu, în fața porților. Erau întredeschise, așa cum le lăsase de cu seară. Ezită, privi îndărăt, ca pentru a căpăta curaj. Cărarea era pustie și așa avea să rămână ziua întreagă, pentru că era sâmbătă și castelul avea să fie închis pentru vizitatori. Abia duminică, în prima zi a săptămânii, dis-de-dimineață, avea să se redeschidă. Petrache atinse
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
un scrânciob. Orbul țintea doar înainte, își întorcea capul nu ca să privească mai bine, ci ca să audă mai bine, ca lupii. Coltuc, neputându-și răsuci decât gâtul, vedea doar spre dreapta și stânga, și nu înapoi, iar Ologu nu privea îndărăt, ca nu cumva frica să-l sleiască deodată. — Bordură, peste trei pași ! strigă, din spate, Coltuc și Fane Chioru ridică bastonul în semn că auzise. Cinci pași dreapta, strigă iarăși, după câteva clipe, și orbul apropie bastonul de zid până când
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
de el, așa șchiop și știrb... Mai bine iau totul asupra mea. O să fiu eu Dumnezeul șchiopilor. Tu, Chiorule, ai să fii Dumnezeul orbilor. Fiecare cu Dumnezeul lui. Și tu, chiștocule ? Coltuc rătăcea printre florile lui. — Eu, ce ? întrebă, tras îndărăt din lumile încrucișate. — Tu al cui Dumnezeu ești ? — S-o găsi cineva să se închine și la mine, spuse flăcăul, nehotărât. — Tu nu poți să fii Dumnezeu, hotărî Costică, trecându-și cârjele dintr-o parte într-alta. Nu poți să
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
dar destul cât să-i ațâțe mirosul de sânge amestecat cu sudoare. Spre dimineață, ușile s-au deschis, cei încă în stare să se țină pe picioare au început să se dezmeticească. Însă chiar și ei au făcut un pas îndărăt, lipindu-se de pereți și călcând, buimaci, peste trupurile celorlalți. În pragul ușilor larg deschise așteptau aceiași bărbați în salopete, înarmați cu ciomege, care priveau peste capetele lor, ca și cum i-ar fi prețăluit la grămadă. Nu mai intrară peste ei
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Rada își duse, fără să vrea, mâna la gât. Observase abia la secție că nu-l mai are. Fusese singura oară când își adunase puterile. „Dați-mi-l înapoi !“, strigase, apucând de haină pe unul dintre polițiști. Acela se trăsese îndărăt, lovind-o peste față, dar rămăsese agățată de el cu disperare : „Medalionul meu, e al meu !“, hohotise, în timp ce îi smulgeau mâinile, proptind-o în cătușe de țeava caloriferului. „Asta v-au dat, fă, acolo, la țărăniști“, auzi cu urechile țiuindu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Dar pe urmă m-am gândit că ea n-are nicio vină... Ce i-ai fi zis, că l-ai cumpărat pentru ea ? — Păi, tocmai... Rada închise poșeta, în buzunarele căreia lanțul medalionului se strecurase, sâsâind. Se dădu doi pași îndărăt, grilajul celulei nu era închis, ieși, privi spre coridorul întunecat, dar, cum nu văzu pe nimeni, se depărtă, fără să privească înapoi. Bărbatul vru să spună ceva, dar tusea o luă înaintea cuvintelor. În a doua cameră nu era nimeni
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
un spectru știrb al luminii, căruia i se vedeau mai ales marginile, roșu și violet. Sub veșmintele sfâșiate, loviturile lăsaseră carnea umflată și vineție. Pielea se îngroșase ca o crustă întunecată și hainele, de uscătura sângelui, deveniseră scorțoase. Se trase îndărăt, de parcă trăia un coșmar și ar fi vrut să se ferească, stând cu fața la perete. Numai că, dacă ar fi existat vreun perete s-o adăpostească, nu acolo ar fi trebuit să-l caute. Tânărul amintea de apostolii zugrăviți pe fresce
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Și atunci, dindărătul grohotișurilor, dezlipindu-se din brazdele crestate și mocirloase, dând deoparte frunzele de brusture și rariștile uscate ca niște păpurișuri, apărură ceilalți, strângând cercul. Pârnaie, descumpănit, se învârti pe loc. Rămăseseră în mijloc, spate în spate. Odată cu pașii lor îndărăt, se micșora și distanța, până când, la vreo cinci pași, ceilalți se opriră. Calu ridică mâna, încremenind cercul. Dacă ar fi fost, așa cum îi sugera numele, cal de-adevăratelea, ar fi fost un cal de povară, cu greabăn arcuit și puternic
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]