2,093 matches
-
a existențelor; ridicolul valorilor artificiale - cum ar fi orgoliul sportiv; critica necumpătării alcoolice; refuzarea tuturor formelor de atașament, oricare ar fi ele; desconsiderarea paternității etc. Odată interpretate, aceste istorioare arată toate că există o distanță mare între ideea de greșeală îndeobște asociată lui Aristip și realitatea sa. Căci proasta reputație a hedonistului îieri ca și astăzi) face din el un personaj cusurgiu, afemeiat, mâncău, băutor, amoral, imoral, necumpătat, trăind plăcerea fără amestecul conștiinței, asemeni unui animal lipsit de orice simț moral
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
și de sobrietate oferite de animale - broaștele și șoarecii, care se bucură de afecțiunea lui Diogene... -, filosoful își creează libertate, se construiește ca propriu-i demiurg. în această ordine de idei, Diogene ajunge, în mod paradoxal, să facă elogiul Medeei, îndeobște prost văzută și coborâtă la statutul de prototip al femeii isterice, orbită de gelozie, răzbunătoare, capabilă, pentru a șterge afrontul unui banal adulter, să-și omoare rivala și să-și ucidă propriii copii ca să le interzică accesul la moștenire. Departe
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
și al marii sănătății, în măsura în care propune o metodă filosofică pentru a ajunge la plăcere, nu trăiește asemeni animalelor, doar în dimensiunea imediată a timpului. Epicur cunoaște cinetica jubilării. Aristip nu ignoră plăcerile unui fel de ataraxie sau de aponie, prezentate îndeobște ca niște mărci de fabrică epicuriene. Se opun mai degrabă două temperamente decât două concepții radical antinomice: e suficient, pentru a ne convinge, să nu neglijăm nici biografia lui Epicur, nici textele lui Aristip, în vreme ce tradiția ignoră viața primului și
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
diseminarea progreselor tehnologice din acest domeniu. Preocuparea pentru potențialul de poluare al unor tehnologii este regăsită chiar și în regiunile cele mai slab dezvoltate ale planetei, grație acțiunilor organizațiilor ecologiste. Oferă oportunități structurate de exprimare a revendicărilor unor categorii excluse îndeobște din procesele politice convenționale și contribuie, astfel, la incluziunea socială. Piven și Cloward (1977) au arătat că mijloacele democrației reprezentative sunt puțin accesibile și eficiente pentru promovarea intereselor categoriilor sărace din țările dezvoltate. Participarea la m.s., ca instrument și manifestare
Enciclopedia dezvoltarii sociale by Cătălin Zamfir, Simona Maria Stănescu () [Corola-publishinghouse/Science/1956_a_3281]
-
rece”, cu Statele Unite ale Americii și Uniunea Republicilor Socialiste Sovietice ca singure puteri mondiale. — Multipolaritatea - implică existența a cel puțin trei Mari Puteri care să domine sistemul, fiind adesea considerată o configurație stabilă a sistemului internațional; istoricii relațiilor internaționale consideră îndeobște că sistemul internațional a fost multipolar între Pacea din Westfalia (1648) și sfârșitul celui de-al doilea război mondial. A doua mare teorie a structurii sistemului internațional îi aparține lui Immanuel Wallerstein (1992-1993, vol. I-IV), care consideră că sistemul
Manual de relații internaționale by Ionuț Apahideanu, Radu Sebastian Ungureanu, Andrei Miroiu () [Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
în orice conflict internațional major, purtat între ceea ce astăzi am numi doi poli ai sistemului internațional, întotdeauna succesul final a fost de partea celui care a deținut controlul căilor maritime. Ăn reflecția de tip geopolitic, prin „stăpânirea mărilor” se înțelege îndeobște capacitatea de a transporta trupele proprii în teatrul de operațiuni împiedicând inamicul să facă același lucru, protejarea propriului comerț simultan cu împiedicarea comerțului maritim al adversarului și neutralizarea sau distrugerea flotei de război a inamicului. Totodată, afirmațiile lui Mahan trebuie
Manual de relații internaționale by Ionuț Apahideanu, Radu Sebastian Ungureanu, Andrei Miroiu () [Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
sau fundamental diferită decât o descriu marxiștii, realiștii sau idealiștii. El susține că resorturile înțelegerii lumii internaționale sunt altele decât cele propuse de paradigmele anterioare, ceea ce se reflectă în modalitățile prin care poate fi cunoscută, comunicată și transformată ceea ce considerăm îndeobște a fi „realitate” internațională. Este cu siguranță o teorie socială a realității internaționale care deschide, cu generozitate, nu lipsit însă de probleme metodologice și epistemologice, calea spre transformarea relațiilor internaționale prin reconstruirea conceptuală a actorilor, intereselor, identităților, structurilor și sensurilor
Manual de relații internaționale by Ionuț Apahideanu, Radu Sebastian Ungureanu, Andrei Miroiu () [Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
America de Nord în secolul al XIX-lea. Acest proces de amplificare a activităților caritabile presupunea inițial recrutarea, organizarea și supravegherea unui mare număr de voluntari, pentru ca mai apoi să fie vorba de implicarea unui personal plătit pentru acele activități. Voluntarii erau îndeobște cunoscuți ca „vizitatori”, iar sarcina lor era aceea de a contacta un mic număr de familii cărora le ofereau sfaturi și suport material. Principala preocupare era aceea ca familiile respective să ajungă să adopte obiceiuri și comportamente „sănătoase”, precum și să
Revista de asistență socială () [Corola-publishinghouse/Science/2160_a_3485]
-
a emancipării insului și a exaltării vieții cu virtuțile ei creatoare. Bineînțeles, nu de urmat ca o evanghelie și nici de acceptat ca un sistem (deși gândirea lui, vast sincretism de doctrine orientale și mediteraneene, era mult mai sistematică decât îndeobște se crede, formularea ei fragmentară reprezentând membrele unui întreg organic și coherent). Cu toate rezervele propriilor lui idiosincrazii, Ralea înțelesese acest lucru și adevărul este că în fond, în ciuda aparențelor și cu toate deosebirile, el era mult mai aproape de Nietzsche
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
cât sens trebuie să fi conferit ele existenței! Chateaubriand spune într-un loc din Mémoires d’outre-tombe acest superb adevăr, demn de revendicările autorului: les gens prudents trouvent de l’imprudence dans ceux qui cèdent à l’honneur. Sub pretextul, îndeobște rentabil, dar nu totdeauna, al unei rațiuni utilitare, al unui pragmatism dictat de luciditate și de simțul realităților, sunt priviți cu batjocură și dispreț cei care vorbesc de onoare, de iubire, prietenie, sacrificiu etc. „Vorbe mari”, se spune. E adevărat
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
erudiție și de ecou internațional, cum e cea a lui V. Florescu, de la care ne-am făcut o cinste să pornim. Ținem totuși să precizăm, așa cum am mai făcut-o cu o altă ocazie, că un sofist nu este, cum îndeobște se crede, un autor de sofisme, ci un sophos, adică un înțelept, un știutor, un ingenios. Arta sofistică fiind formal arta de a argumenta orice, oferă mijloacele de a argumenta de preferință teze juste, după cum retorica fiind arta de a
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
la ambiția prozei de a închipui și de a inventa - sau, cu un alt cuvânt, de „a fabula”. În opera sa, epicul este extrem de viguros, iar răsucirea spre sine a literaturii nu-i secătuiește izvoarele. Este aici un exemplu, rar îndeobște, unde autocentrarea și vocația imaginativă se susțin reciproc. Libertatea de invenție, apetitul fabulatoriu îl apropie de o linie consacrată a prozei de la noi: Mircea Eliade - Ștefan Bănulescu, cu precădere în Sara, unde elementele fantastice abundă. O Oltenie livrescă și cvasimitică
AGOPIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285200_a_286529]
-
din perspectivă științifică, dar și pilduitoare pentru istoria zilelor noastre. Așadar, orice lucrare ce abordează această temă va suscita, fără Îndoială, atît luarea-aminte a specialiștilor, cît și curiozitatea stîrnită de sondarea trecutului, În general. Am văzut că despre cei numiți Îndeobște români americani - și nu din momentul primului val de imigrare - au fost publicate, peste ani, volume, studii, articole, note etc., lăsîndu-se impresia că „subiectul” este destul de cunoscut. Încă din 1929, Aureliu Ion Popa nota că „asupra Românilor din America s-
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
este Încă mai interesant și complex”, Întrucît contribuția lor la istoria umanității „se manifestă ca parte integrantă, dar cu trăsături distincte, a civilizației și națiunii americane”. Între „the country of immigrants” și „the country of all opportunities”, cum este considerată Îndeobște America, există o legătură indestructibilă, unanim acceptată și discutată azi. Fără emigrație și imigrație, observa cineva, nu ar fi fost posibilă apariția marilor state moderne, a republicilor anglo-saxone și latine din cele două Americi, Îndeosebi. Citîndu-l pe Moritz Wagner, autorul
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
România „s-a bazat exclusiv pe folosirea terorii ca instrument al puterii politice”. Lucrarea - cuprinzînd 13 capitole, plus un număr de anexe - merită atenție pentru problemele puse, pentru informația oferită, În general pentru efortul de sintetizare a cunoștințelor (sînt lucruri Îndeobște cunoscute, dar redate cu claritate) despre o Întreagă și traumatizantă perioadă din istoria românească. Primele patru capitole reprezintă În fapt o largă introducere În subiectul și intervalul indicate În titlu. În capitolul 1, „Anii de Început ai Partidului Comunist din
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
mult (p. 38). Lipsește o reflecție teoretică sistematică (p. 40) care favorizează arhaismul conceptual și metodologic (p. 44). Nu este de mirare că istoria se află Într-o „izolare cvasi-deplină față de celelalte discipline socio-umane” (p. 42), iar „istoricul nu este Îndeobște obișnuit și pregătit să facă incursiuni În domeniul științelor socio-umane” (p. 53). CÎt privește conținutul istoriei, el este cu precădere politic (p. 41) și româno-centric (p. 43); majoritatea studiilor culturale sînt limitate ca problematică, „relativ cuminți și factologice” (p. 45
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
literare din Italia se vădește și în cursul pe care îl predă la Universitate, publicat în 1943 sub titlul Letture scelte dalle origini ai giorni nostri, într-un moment când colegii săi de la celelalte catedre de literaturi străine se concentrau îndeobște asupra analizei unei perioade distincte sau chiar asupra operei unui singur scriitor. La aceasta s-au adăugat tratatul Istoria literaturii italiene (din cele trei volume proiectate nu a apărut, din cauza împrejurărilor politice, decât unul singur, în 1944), antologiile Poezia italiană
MARCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288007_a_289336]
-
folcloristului Simion Florea Marian. Urmează la Suceava Liceul Greco-Ortodox și la Cernăuți, între 1901 și 1905, Facultatea de Litere și Filosofie. Student fiind, se numără printre întemeietorii gazetei „Junimea literară”, în care publică proză, versuri, traduceri, diverse articole și comentarii îndeobște pe teme literare, iscălind și cu pseudonimele Lili și Titus Livius. După absolvirea facultății predă la Gimnaziul Superior Greco-Ortodox din Suceava până în 1913. Între timp colaborează la „Gazeta Bucovinei”, „Ramuri”, „Cosinzeana”, și „Luceafărul”, tipărește broșura Simeon Florea Marian (1910) și
MARIAN-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288020_a_289349]
-
o viziune structuralistă avant la lettre, bazată pe identificarea unor reguli raționale de creație. Discutând poetica lui G. Călinescu din Curs de poezie, M.C. face o distincție salutară între sensul pe care criticul îl atribuie poeziei și ceea ce se desemnează îndeobște prin înțeles. Argumentele sunt convingătoare, autoarea aducând în sprijinul demonstrației sale concepte înrudite, din T. S. Eliot, I. A. Richards sau Hugo Friedrich. Sextil Pușcariu este privit, de asemenea, dintr-o perspectivă nouă, insistându-se, printre altele, asupra calităților sale
MARIN CURTICEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288027_a_289356]
-
fiecare de un neobișnuit grad de putere. Statul revoluționar Înfrânge regimul precedent deseori partizanii Îi Încredințează misiunea de a reface societatea după chipul său, iar capacitatea vlăguitei societăți civile de a opune o rezistență activă este limitată. Așteptările milenariste, asociate Îndeobște cu mișcările revoluționare, nu fac decât să dea un nou impuls ambițiilor extrem-moderniste. Regimurile coloniale, În special cele târzii, au constituit deseori locul de punere În aplicare a unor vaste experimente de inginerie socială. Ideologia „colonialismului bunăstării” asociată cu puterea
În numele statului. Modele eșuate de îmbunătățire a condiției umane by James C. Scott () [Corola-publishinghouse/Science/2012_a_3337]
-
Competition in South Vietnam”, lucrare prezentată În cadrul Southeast Asia Development Advisory Group of the Asia Society [Grupul de consiliere cu privire la dezvoltarea Asiei de Sud-Est din cadrul Societății Asia], cca. 1970. Cred că această logică a demobilizării sociale constituie elementul-cheie al faptului Îndeobște observat că, la Începutul industrializării, comunitatea rurală În declin este adesea mai susceptibilă să devină sursă de proteste decât proletariatul nou constituit, În ciuda raționamentului marxist standard, care susține contrariul. Strămutarea, fie ea forțată sau nu, elimină deseori comunitatea preexistentă și
În numele statului. Modele eșuate de îmbunătățire a condiției umane by James C. Scott () [Corola-publishinghouse/Science/2012_a_3337]
-
tendințele momentului, fie sintetic (Spiritul nou), fie analitic, prezentând capodopere semnate de R.M. Rilke, Marcel Proust, J. Wassermann, Charles Morgan, Virginia Woolf ș.a., precum și într-o serie de medalioane ale unor scriitori autohtoni, comilitoni ori adversari. În acestea se vizează îndeobște surprinderea aspectelor esențiale și exprimarea lor în formule frapante, memorabile. Multe portrete sunt deosebit de plastice, calitate la care se adaugă uneori justețea, alteori forța polemică: Al. Macedonski este „un prinț cu pelerină”, Dimitrie Anghel - „seniorul lampioanelor”, Camil Petrescu - „un mușchetar
ILIESCU-7. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287522_a_288851]
-
Hâjdei niște pribegi. Cu o siguranță explicabilă în primul rând prin continuitatea de preocupări de la o generație la alta, sunt prefigurate sferele de interes din anii maturității: istoria, filologia, folcloristica, literatura. Între cele dintâi scrieri literare (unele în limba rusă), îndeobște cu subiecte istorice, se află un fragment de roman și o schiță dramatică intitulate Arbore, fragmentul de dramă Domnița Rosanda, poemul Domnița Voichița, poeziile Sunt dac!, Sunt român! ș.a. H. părăsește armata, trece Prutul și sosește la începutul anului 1857
HASDEU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287418_a_288747]
-
dominată de romantisme”, a favorizat supraviețuirea sublimului și nuanțarea lui într-o epocă în care Occidentul îi simțea vlăguirea. Sublimul depășind „lăuntric” valoarea estetică strictă, frumosul și arta, înspre valoarea etică, situarea conceptului în zona „interdisciplinarității” convenea gânditorului dual, solicitat îndeobște de perechi de interese mereu coexistente (literatură-muzică, artă-filosofie, estetic-etic), dar și de un exces de patos. Germanității îi sunt dedicate două cărți: Thomas Mann (1965) și Hegel și arta (1980), amândouă construite din perspectiva unui autor „luminist prin formație, raționalist
IANOSI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287485_a_288814]
-
lumea cea de mai târziu,/N-aș fi știut, pe când trăiam, că sunt.” Meditația perseverentă, deseori în variațiuni pe aceeași temă, alteori încifrată, uneori chiar confuză, coboară rar într-un fel de grandilocvență (sesizabilă și la actor) de extracție vlahuțiană. Îndeobște se ajunge la o înfiorată conștiință a singurătății, filtrată prin ipostaze metaforice cu sursa în versul lui Mihai Eminescu, Tudor Arghezi, Lucian Blaga, în folclor sau mărturisind lecturi din Baudelaire, Shakespeare, Goethe. O amprentă distinctă are poezia sa erotică, în
IONESCU-GION. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287589_a_288918]