10,960 matches
-
strîns. Nu o desfăcea niciodată - și-o trecea doar peste cap și o lăsa să-i atîrne de gît, ca un ștreang. Întotdeauna arăta de ziceai că tocmai se Întoarce de la o beție și, dacă ar fi să-i descriu Înfățișarea printr-un singur cuvînt, aș zice că arăta șifonat. CÎnd am reușit să ies din Hotel și să pornesc șchiopătînd prin cameră, Jerry n-a avut nimic Împotrivă. Era groaznic la capitolul gospodărie, și nu obiecta la nimic din ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
se prăbuși Într-unul dintre cele două fotolii și Începu să-și treacă degetele prin părul plin de mătreață. Era limpede că se simțea mai bine șezînd; În această poziție, umerii largi Îi ieșeau În relief și-i dădeau o Înfățișare atletică, ascunzîndu-i statura măruntă. — Am venit la timp, zise el, și-și aprinse o țigară, fără să-i ofere una și gazdei. În Încăpere se răspîndi o duhoare amăruie de tutun ieftin. Vă servesc cu niște biscuiți? Întrebă Rowe, deschizînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
ce mai rămăsese În această casă se refugiase de-a lungul coridoarelor ei Întunecoase. Albul imaculat al șorțului și manșetelor slujnicei care le deschise avea ceva neverosimil. Deși slujnica părea să aibă aceeași vîrstă ca și casa, ținuta ei, spre deosebire de Înfățișarea clădirii, indica o dorință de a salva aparențele, În ciuda obrajilor pudrați cu talc, zbîrciți și uscați ca ai unei călugărițe. Doamna Bellairs e acasă? o Întrebă Hilfe. Bătrîna slujnică Îi măsura cu o privire iscoditoare, caracteristică acelora care trăiesc Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
se aflau vreo șase persoane, iar una dintre ele - un bărbat Înalt și spătos, cu părul negru - Îi atrase numaidecît atenția lui Rowe, fără să-și dea seama de ce; curînd Însă, Înțelese că omul se deosebea de ceilalți tocmai prin Înfățișarea lui normală. Doamna Bellairs Începu să facă prezentările de rigoare: — Domnule Cost, ți-l prezint pe domnul... — Domnul Rowe, se pregăti să precizeze Hilfe. Prezentările continuară, cu o politețe afectată. Rowe se Întreba ce căuta domnul Cost aici, lîngă doctorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
explica aceste pahare, acest obraz nebărbierit, această așteptare și - ceea ce-l mirase cel mai mult - această expresie tinerească a feței lui Henry. Se spune că suferința Îi Îmbătrînește pe oameni, dar deseori le readuce tinerețea - eliberîndu-i de răspunderi și redîndu-le Înfățișarea pierdută a adolescenței. — Nu știam, altminteri n-aș fi venit, se scuză el. — A scris În toate ziarele, Îl mustră doamna Wilcox, cu o mîndrie cam lugubră. Henry stătea În colțul lui, fără să scoată o vorbă: Îi clănțăneau dinții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
devenise apanajul vestimentar al multor categorii de oameni, individul trăda prin gesturile lui că fusese cîndva un simplu rîndaș sau poate un comisionar, obișnuit să alerge cu umbrela prin ploaie. Războiul e ca un coșmar În care oamenii apar sub Înfățișări Îngrozitoare și neverosimile. PÎnă și Henry... Rowe dădu și el să plece, sperînd ca În felul acesta să-i amintească de cec prietenului său. Era singura lui șansă de-a face rost de bani. Henry, Însă, Îi spuse: — Să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
sanatoriu. Rămas singur, Digby Își continuă plimbarea. Pe terenul de tenis se disputa o partidă foarte dramatică. Cei doi jucători, pe nume Still și Fishguard, alergau de colo pînă colo, aruncîndu-și priviri fioroase și nădușind zdravăn. Singurul lucru anormal În Înfățișarea lor era concentrarea intensă. La sfîrșitul partidei aveau să se certe, zbierînd unul la altul ca niște isterici. La fel se Întîmpla și cînd jucau șah... Boschetul de trandafiri era străjuit de două ziduri: unul care Îl despărțea de grădina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
iubesc? — Pare neverosimil. — De ce? — Ne cunoșteam atît de puțin! — Prea puțin, desigur, ca să poți avea vreun sentiment pentru mine. Din nou o pauză lungă. Apoi Anna spuse: — Ba aveam. — Cum așa? Doar sînt mult mai În vîrstă decît dumneata. Iar Înfățișarea mea nu e prea atrăgătoare... Spune-mi, ce fel de om eram? Răspunsul veni numaidecît, ca o lecție Învățată pe dinafară și repetată de zeci de ori În gînd: — Erai extrem de milos. Nu puteai să suporți suferința nimănui. — E ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
toate oglinzile. Dumneata, Davis, numără pînă la o sută și intră, tot ca din Întîmplare; vei fi picătura ce va face să se reverse paharul. Davis și Rowe urmăriră din ochi silueta țeapănă a domnului Prentice; acesta avea Într-adevăr Înfățișarea unui om ce se duce la croitorul lui - un croitor modest și demn de Încredere, pe care-l putea recomanda și propriului său fecior. După ce merse vreo treizeci de metri, domnul Prentice intră În magazin. În colțul străzii, un individ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
tejghea: toate gesturile lui erau cumpănite cu grijă, cu aceeași grijă cu care croia probabil costumele. În această precizie a lui nu era loc pentru vreun gest excentric, pentru vreun capriciu. Și totuși, ce fire bizară se ascundea sub această Înfățișare corectă! Rowe Își aminti de gestul pe care-l făcuse doctorul Forester, muindu-și degetele În ceea ce i se păruse atunci a fi sîngele lui Cost. Pe tejghea se afla un telefon. Domnul Ford ridică receptorul și formă un număr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
polițist. — Numele dumneavoastră? Întrebă el. Domnul Prentice Îi arătă o legitimație. — Pe-aici totul e În regulă? Întrebă el. — Nu prea. Îl găsiți pe domnul comisar Înăuntru. Coborîră din mașină și intrară pe poarta cea mare, ca doi conspiratori suspecți. Înfățișarea lor n-avea nimic impunător; erau amorțiți de atîta drum și cam abătuți. Ai fi zis că sînt niște vizitatori năuci, conduși de un valet pe un domeniu. Pe-aici, vă rog! le tot spunea polițistul, luminîndu-le drumul cu lanterna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
ori imaginea mea. Fusesem răpit de mine însumi? Oare una din imaginile mele, proiectată în afară, îmi luase locul și-mi lăsase doar rolul de imagine reflectată? Îl evocasem, oare, pe Stăpânul Tenebrelor, iar el mi se prezenta sub chiar înfățișarea mea? Pe podeaua de oglindă zace un trup de femeie, legat. E Lorna. De cum se mișcă, trupul ei dezbrăcat se întinde pe toate oglinzile. Mă arunc asupra ei, s-o eliberez din lanțuri, să-i scot călușul, s-o îmbrățișez
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
celelalte, Încercînd să găsească la ele trăsături ale propriului său chip, trăsături pe care mai apoi le căuta În băltoacele pe care le formase marea printre stînci, Întrebîndu-se prin ce capriciu bizar al Creatorului le pedepsise Natura cu o asemenea Înfățișare. Să fi avut oare dreptate copilașii care Îi strigau pe stradă că maică-sa se culcase cu Însuși dracul? Era oare cu putință ca cineva să fie fiul lui Lucifer și să trăiască așa, ca oricare muritor, pe Pămînt? Cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
să Îndepărteze efectele beției, Însă, deși Închisese și deschisese ochii de mai multe ori, acel zombi rămînea acolo, fantasmagoric luminat de o lună care aproape apunea la orizont. Se ridică În picioare, se Învîrti Încet În jurul negrului, admirîndu-i forța și Înfățișarea, și În cele din urmă Întinse mîna ca să-i pipăie mușchii și să se convingă că se afla Într-adevăr acolo, În fața lui, și, deși mort, continua să fie din carne și oase. - Ești tînăr și frumos, șopti el răgușit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
stîngă inertă, care pare o gheară... Surîse. Văd că nu ești În stare să-ți ascunzi scîrba... Îți par respingător! Dar sînt eu oare vinovat că m-am născut așa? Am cerut eu oare să mi se dea o asemenea Înfățișare? Nu! Dar nici măcar unul dintre voi nu mi-a arătat vreodată Înțelegere, afecțiune sau simpatie... Nici măcar unul! De ce trebuie atunci să mă port eu altfel cu voi? Acum e rîndul meu. O să fii sclavul meu și-o să faci tot ce-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
să debarce. De data asta fură lansate la apă trei bărci, și nu mică Îi fu mirarea văzînd umbrelele de soare și rochiile multicolore a două femei care tocmai coborau pe scară. Ajunseră pe pămînt Însoțite de un cavaler cu Înfățișare nobilă și veșminte elegante și deodată, văzîndu-le cum treceau atît de aproape de apă, deduse că era vorba, fără Îndoială, despre o pereche Înstărită și tînăra lor fiică, aproape o copilă, cu părul foarte negru și pielea din cale-afară de palidă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
pe fundul gropii, iar cînd reușiră să adune, În mai puțin de o jumătate de oră, aproape o sută, le acoperiră din nou cu nisip, Îngăduind astfel jeraticului să isprăvească munca Începută de flăcări. Debarcă și căpitanul, un grăsan cu Înfățișare de om lacom și hîtru, trase de trei ori clopotul de pe vas, iar pasagerii și marinarii se așezară În jurul unei mese butucănoase, pentru a mînca langustele scoase din foc chiar În fața lor, iar mai apoi, generoase porții de carne suculentă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
fericire rămăsese pentru totdeauna În umbră și ea știa asta, dar Încă nu era În stare să-și explice de ce. Aproape un an mai tîrziu muri tatăl ei, iar la Înmormîntare Îl cunoscu pe Diego Ojeda, care o impresionă prin Înfățișarea lui și pentru că-i aducea aminte aproape obsesiv de fostul ei soț, Rodrigo de San Antonio. Pe de altă parte, Diego Ojeda se Îndrăgosti de Carmen de Ibarra de Îndată ce o văzu, iar ceea ce-l făcu să se Îndrăgostească fu silueta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
nu lăsa la vedere decît gleznele, și descoperi cu furie că răpitorul ei, călăul ei, „stăpînul” ei absolut nu era o fiară, nici un fiu al lui Scaraoțchi, nici măcar un monstru al Naturii, ci numai un biet om diform, a cărui Înfățișare inimaginabilă Îi deformase și spiritul. Iar dacă era vorba numai despre un bărbat, Niña Carmen știa, din experiență, că avea să sfîrșească prin a-l domina. Continuă să se Îmbrace, cu toate că asta Îi provoca durere, amărăciune și decepție, dar, În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
din exterior. - Își ciocăni cu degetul tîmpla dreaptă - . Monstruozitatea ta e aici, În cap, și nu e ca a mea, care se află În suflet și În măruntaie, rod al mîniei de a fi Îndurat ce-am Îndurat și al Înfățișării mele... - Își Întinse mîinile ca și cum ar fi Încercat să arate spre ea printr-un gest larg - . Tu aveai totul pentru a fi normală și n-ai vrut să fii. Oricum s-ar naște, fiul nostru e condamnat să fie un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
muselină și catifea, maro și roșu, tul întrețesut cu fire de argint, straturi atât de dese c-ai spune că nu e nimeni dincolo de ele. Nu ai ce să vezi la mine, așa că nu se uită aproape nimeni. E-o înfățișare care spune: Mulțumesc că nu mă implicați. — Dați-mi voie să v-o prezint, zice Brandy, pe domnișoara Kay MacIsaac, secretară personală a prințesei Brandy Alexander. Agenta imobiliară, în costumul ei albastru cu nasturi Chanel de alamă și cu eșarfa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
am întâlnit, nu atunci când am plâns și i-am povestit lui Brandy cu nu mi-am pierdut fața. N-a fost nici a doua oară, atunci când Brandy și-a adus coșul de croitorie plin de moduri de a-mi ascunde înfățișarea de monstru. A fost într-una dintre celelalte o grămadă de ocazii când ne-am văzut pe ascuns cât eu eram încă în spital. Biroul logopedei era locul unde ne întâlneam. De obicei, îmi zice Brandy, Kitty Litter își decolorează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
speranța că vreun maniac sexual singuratic își va scoate pula la iveală - dacă asta-i muncă de detectiv, atunci, sigur, Manus era detectiv. Pentru că frumusețea e putere, așa cum banii sunt putere, așa cum o armă încărcată e putere. Iar Manus, cu înfățișarea lui frumușică, maxilarul pătrățos și pomeții înalți, ar putea apărea pe un afiș pentru recrutarea naziștilor. Pe când Manus încă lupta împotriva criminalității, într-o dimineață l-am găsit tăind coaja de la o felie de pâine. Pâinea fără coajă m-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
nu mai rămăseseră decît gheretele din lemn de la intrarea și ieșirea comunelor în care nu mai stătea nimeni, doar cîte o potaie rătăcită își mai făcea culcuș ori puia în ele. Lumea își schimbase parcă peste noapte și gîndurile, și înfățișarea. Cumva se relaxase, se pusese pe trăit după atîta amar de ani de război, disperare, boală, foamete, frică, după anii de crispare, de înțepenire, care au urmat bolilor și fricii, înțepenire datorată mai ales neștiinței de a ține în mîini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
de aceea privirea aceasta, "de aproape", ce i se îngăduise lui Leonard Bîlbîie, era tulburătoare, neliniștitoare. Mihai Mihail vorbea rar, tărăgănînd cuvintele, iar Bîlbîie abia înțelegea că este vorba despre el și raportul său, fiind copleșit de realitatea exactă a înfățișării lui Mihail. Avea în fața lui un om străin. Nu mai amintea nici de cel cu care stătuse de vorbă, e drept, într-o poziție dezavantajoasă, dar totuși fusese în preajma lui și nu mai semăna nici cu cel pe care funcționarii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]