7,890 matches
-
de gresie), - printr-o exsanguă progresie de sfredel care lasă,-n urmă, aripi de fluture și pudră de grafit" (ibidem). O identică năzuință de redempțiune s-ar spune că-i dictează bardului formula "îngropării" unor versuri în țarina prozastică. Ne îngăduim a reproduce textul cu pricina, marcînd separarea disimulatelor stihuri: "Granitul are un trecut imemorial, încît/ s-ar zice că e (aproape) sempitern. Altminteri,/ este semitern, apatic, antipatic, mat./ Distant și sumbru ca un grande, se înrudește cu granatul,/ dar nu
Dureroasa caligrafie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9052_a_10377]
-
schimb, portretul pe care i-l schițează eroului - "Ca persoană morală, el șSawickiț atrăgea inimile tuturora cari-l cunoșteau. Caracter nobil și cinstit pînă la susceptibilitate, el era un adevărat tip de ceea ce se cheamă rigorist. Revoluționarilor el nu le îngăduia nici o abatere de la cererile celui mai curat ideal moral, spunînd că ei sunt datori a îndeplini în viața lor înalta morală socialistă. Cea mai neînsemnată călcare a conștiinței-l revoltau." - vine limpede din experiența sa directă, personală. A lui C.
Începuturile Publicistice ale lui Constantin Stere by Victor Durnea () [Corola-journal/Journalistic/9082_a_10407]
-
se rânduiau lădițele de zahăr cubic - cel tos era o raritate - sticlele cu ulei și oțet - marca Cocoș, dar mai era și un oțet Urdăreanu! - piperul, boiaua, pungile de făină și mălai, totul bine ambalat și dispus în spații adecvate îngăduiau clanului familial să petreacă săptămâni fără să iasă din casă, mai primind și oaspeți, la o adică. Acoperită de zăpadă până la ferestre, casa era o fortăreață pregătită pentru cele mai aspre asedii. Gurmanzi, gurmeți, consumatori afiliați dietelor nu se puteau
Înaltele Toamne by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/9092_a_10417]
-
resimțită la Muzeul Artelor primordiale de pe Quai Branly. Obiecte puse în valoare. Demersul poetic al lui Jan Lawers se sprijină pe statutul acordat obiectului: autenticitatea acestuia este incontestabilă, el vine de altundeva, fără a fi, însă, un deșeu, și îi îngăduie platoului să devină un spațiu favorabil artelor primordiale. Cum am putea să nu remarcăm această șansă acordată scenei, încrederea cu care e ea investită, tocmai astăzi, cînd muzeografii sunt obsedați de problema conservării. Pe scenă, obiectele nu sunt în siguranță
George Banu - Portretul tatălui în chip de colecționar by Anca Măniuțiu () [Corola-journal/Journalistic/9126_a_10451]
-
de la sine, nu urmărește nicidecum o logică a "reconstituirii", mai mult sau mai puțin realiste, așa cum s-a întîmplat atunci cînd pe scenă au fost aduse hălci de carne adevărată sau comode de la Versailles; nu, procedînd astfel, Jan Lawers îi îngăduie artei să se sprijine pe obiectele de artă, iar corpurilor și operelor să comunice: și unele și altele au același grad de autenticitate. Rivalitatea din interior Aceste obiecte provin dintr-o colecție. Colecția tatălui, care a invadat într-o așa
George Banu - Portretul tatălui în chip de colecționar by Anca Măniuțiu () [Corola-journal/Journalistic/9126_a_10451]
-
adîncul meu, eu, fiu de colecționar, acel sentiment dublu, de fascinație și de exasperare, pe care îl provoacă o asemenea pasiune. În acel moment, sub impactul mărturisirilor lui Jan, s-a declanșat în mine un proces retrospectiv, care mi-a îngăduit să regăsesc relația ambiguă pe care o poate avea o familie cu colecția. Aceasta devine echivalentul unui "străin" care pătrunde în toate ungherele cotidianului, se insinuează în dialoguri, se impune în teritoriul casei... Se instaurează astfel o adevărată rivalitate între
George Banu - Portretul tatălui în chip de colecționar by Anca Măniuțiu () [Corola-journal/Journalistic/9126_a_10451]
-
pe care o poate stîrni, uneori, reușește parcă să micșoreze distanța dintre artă și viață: ele se amestecă de-a valma, iar această confuzie nu rămîne fără urmări. Experiența artei îmbracă atunci culorile intimului și, suprimînd orice inhibiție sau poză, îngăduie tocmai acea extraordinară libertate de care face dovadă Jan Lawers. El se mișcă înăuntrul colecției ca un obișnuit de-al casei... Eu însumi n-am scris, oare, pe vremea cînd eram încă foarte tînăr, cel mai bun text al meu
George Banu - Portretul tatălui în chip de colecționar by Anca Măniuțiu () [Corola-journal/Journalistic/9126_a_10451]
-
scapă autorității unui domeniu strict delimitat, pentru a compune diagrama dorințelor și a dezvălui, în secret, schița unui autoportret. Prin alegerile făcute, tatăl nu desenează contururile unei identități precise, ci schițează o carte cu hieroglife care, dincolo de dezordinea ei, ne îngăduie, prin procură, să-i reperăm universul. Colecția aduce mărturie despre încăpățînările, dar și despre rătăcirile sale. Ea vorbește în locul lui. Și ceea ce ne arată Jan Lawers, atunci cînd o așază la temelia spectacolului, este portretul secret al tatălui. Ideea unică
George Banu - Portretul tatălui în chip de colecționar by Anca Măniuțiu () [Corola-journal/Journalistic/9126_a_10451]
-
la clasificarea romanelor propusă de Nicolae Manolescu, în doric, romanul omului de acțiune, ionic, al intelectualului, și corintic, corespondent apariției conștiinței politice a omului modern. Evident, operele epice ale lui I. D. Sîrbu aparțin corinticului, care, deseori, după cum arăta Manolescu, își îngăduie "să abordeze frontal, deschis și radical politicul și să mitizeze politicul, apelînd la alegorie, parabolă, utopie". Adoptînd o atare modalitate de expresie în Lupul și Catedrala, Sîrbu îl situează pe Narator în centrul discursului, nu doar prin faptul că discursurile
Inepuizabilul Ion D. Sîrbu (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9139_a_10464]
-
acționeze rapid - nu în ultimul rând pentru că timpul nu e de partea lor. Nu vreau, Doamne ferește, să cobesc, dar Ion Iliescu al ultimelor luni îmi lasă impresia unui om epuizat fizic, subminat de-o slăbiciune care nu-i va mai îngădui multă vreme să acționeze cu vigoarea care i-a impresionat atâta vreme pe locuitorii României subdezvoltate. Salvându-l pe Iliescu, "clujenii" au vrut să dea impresia că pot să joace în momentele grele pentru partid rolul de arbitri. Ei bine
Transplant de tip Geoană by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/9176_a_10501]
-
omorît cu firea să-și analizeze și să-și justifice eșecurile. A mers înainte ca un fel de Moise al muzicii de operă prin deșertul tot mai răspînditului dezinteres contemporan față de această veche religie, cu deosebirea că nu și-a îngăduit vreodată să se înfurie pe cei care l-au urmat pe acest drum. Devenise un patriarh pe care nu-l interesau însemnele puterii sale. Avea ceva din felul simplu și direct de a gîndi al personajelor lui Márquez. În interviurile
Miracolul Pavarotti by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/9282_a_10607]
-
care ar fi mai bine să n-o aflăm... De ce e oare masca un element care revine frecvent în desenele Danei? Poate că n-a fost totdeauna mulțumită de identitatea pe care și-a asumat-o, iar timpurile nu-i îngăduiau schimbarea acestei identități. La televiziune, unde își câștiga existența ilustrând generice, nu erau de ilustrat numai "Gama șlagărelor" sau "Desene animate"...În lista de cronici și articole despre opera Danei Schobel există un fragment din "Viața studențească", în care Magda
Diurna și nocturna by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/9347_a_10672]
-
de pagini, dar este cu mult superioară antologiilor școlare din opera lui Kogălniceanu apărute în ultimii zece ani. Desigur, structura propusă de Nicolae Cartojan și prezentată mai sus nu a fost o structură-tip, rigidă, coordonatorul colecției "Clasicii români comentați" îngăduindu-le colaboratorilor săi și devieri subiective, impuse de contactul operei și al subiectivității autorului ei cu subiectivitatea editorului și comentatorului. Dar, printr-o convenție tacită, firească între colaboratorii unei colecții cu profil general bine stabilit, "devierile" nu depășeau limitele unor
Colecțiile școlare by G. Pienescu () [Corola-journal/Journalistic/9370_a_10695]
-
în disciplina criticii literare; rezultatul la care am ajuns este constatarea că nu e posibilă structura perfect obiectivă, nici perfect subiectivă a criticului, dar că ne este suficientă disciplinarea într-o direcție sau alta, chiar dacă limitele alcătuirii noastre morale ne îngăduie numai realizarea parțială a idealului urmărit. Voința de a fi obiectiv e o garanție de obiectivitate, chiar dacă în orice operă se strecoară o doză involuntară de subiectivism; după cum și în disciplina subiectivă a criticii e un prag care ne permite
Tradiția criticii franceze (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9377_a_10702]
-
și anume cea pentru "gust", înțelegînd, după cum se rostește criticul român, "să subordoneze erudiția construcției armonioase, potrivit comandamentelor geniului național". Așa încît autorul Cozeriilor de luni a produs o operă vie, inclusiv cu o foarte pregnantă latură moralistă care a îngăduit asemănarea sa cu Saint-Simon și chiar cu Balzac, "îmbogățind ancheta asupra omului, în configurațiile sale cele mai felurite". Pe acest drum al unui clasicism debarasat de dogme au pășit Désiré Nisard, care în a sa Istorie a literaturii franceze a
Tradiția criticii franceze by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9399_a_10724]
-
poezii ale sale a căror inconsistență literară mi se păruse a ține de inconștiență. Revista fiind condusă de Eugen Barbu, articolul meu apăruse, cu întreaga expresie a unui prim suflu. Tata m-a mustrat, atrăgându-mi atenția că nu este îngăduit unui poet să critice opera altui poet. Ulterior, ca editor al integralei Tonegaru, am stat multă vreme pe gânduri dacă să introduc sau nu în ediție un articol polemic la adresa liricii lui Ion Caraion, în momentul respectiv redactor la Scânteia
Barbu Cioculescu:"Dacă este cazul să-mi recunosc un talent, atunci aș numi forța imaginației." by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9382_a_10707]
-
o coajă ce mă năștea fără pic de durere. și numele nu mai era al meu, era mângâierea unui nume ce-și regăsise stăpânul. răsuflarea lui împăcată mă-nvăluia ca pe un bob de zăbavă, pe care, iată, și-l îngăduia, în nemăsurata lui neodihnă. arhanghelul gabriel m-a luat de mână și mi-a rânduit ochii asemeni unor faguri în care, nestingherită, să crească neistovita rană a vieții. apoi, mi-a spus: viețuiește pe o frunză, bucură-te de înțelepciunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
nu se produce din cauze de molimă, își alege „eroul“, progenitura detracată a gloriei. Obsesia puterii a prins rădăcini în om nu de la Lucifer (care nu ținea să salveze pe nimeni), ci de când am avut intuiția faptului că ne este îngăduit să putem ajunge „dumnezei“. Cea mai importantă formă de tulbu rare psihică în economia speciei i se „datorează“, așadar, Divinului, căruia, se pare, i le-am în țe les pe toate pe dos încă de la început, de când bântuiam prin paradis
Singurătatea lui Adam: despre neîmplinire şi alte regrete by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1325_a_2713]
-
de toți care îl invocă. Iar pe amintirile vechi de lectură nu te poți bizui totdeauna. Se învălmășesc până la confundare, trădează. O recitire a operei nu strică înainte de a face trimiteri la Caragiale. Este un sfat pe care Cronicarul își îngăduie să i-l dea d-nei Zoe Petre care, în articolul Caragiale ca destin din ZIUA (nr. din 20 iulie), încurcă situații și personaje din două faimoase schițe caragialești. Căci nu este din Căldură mare "pisălogul" care "tot cere apă" și
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/9438_a_10763]
-
5, ultimul pe care l-am primit, d-na Georgeta Filitti scrie: "Dacă arhivele noastre ar fi inventariate riguros, cu indici de nume ori măcar de fonduri, probabil că surprizele n-ar mai fi posibile. Simpla parcurgere a opiselor ar îngădui oricui să găsească ce îl interesează. Numai că această evidență e departe de a fi terminată, încît orice frunzărire de fonduri personale poate ascunde lucruri nebănuite". Astfel, dînsa a găsit, parcurgînd mapele I. V. Socec de la Biblioteca Națională, fondul St
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/9462_a_10787]
-
autotrofe, când heterotrofe. O direcție țintește negarea caracterului definitiv, static și lipsit de echivoc al formei muzicale, formă ce se dinamizează întru indeterminarea efectului și sugerarea unei dilatări progresive a spațiului sonor. Bunăoară, criteriile Barocului laic și instrumental nu prea îngăduie viziunile privilegiate, frontale, categorice (vezi Arta fugii sau Ofranda muzicala), ci determină ascultătorul să se deplaseze necontenit pentru a recepta muzica în ipostaze mereu noi, sustrase obișnuințelor canonice, înțepenite. Narativitatea se consolidează pe ambiguitatea misterului componistic, ce se cade a
Între claritate și echivoc by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/9457_a_10782]
-
și abscons, opac, ininteligibil miilor de cititori, e o contradicție în termeni. În schimb, libertatea eseistului este aproape totală. Asociații surprinzătoare și paralele inedite, focalizări ale unor detalii ori, dimpotrivă, evaluări făcute de sus, din polul plus: toate îi sunt îngăduite, într-o formulă pe cât de permisivă, pe atât de pretențioasă în ceea ce privește rezultatele. Un eseist superficial, fără cap teoretic, lecturi aprofundate și adâncime a reflecției, este trimis, cu o judecată severă, în rândurile... publiciștilor. Înainte de a fi un remarcabil publicist, Mircea
Senzații de hârtie by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9471_a_10796]
-
Ușa nu avea cheie și oricine putea veni aici, să intre în casa noastră, întrerupându-ne timpul de iubire și solitară înțelegere. Dar n-am văzut nicicând pe cineva trecând prin fața casei. La răstimpuri, dacă lumina clară a orizontului o îngăduia, reușeam să deslușim câte un vas de război al marinei americane. Pământul nu mai avea nimic de oferit, dar marea părea să i se supună. Casa se susținea pe piloni îngropați în nisip. Era o construcție mică din lemn, veche
Nuria Amat - Regina Americii by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/9481_a_10806]
-
dinastia Văcăreștilor (Ienăchiță, Nicolae, Alecu, Iancu). Oricum, aproape toate personajele romanului, conform unei estetici a dublului, sunt mai mult decât par a fi și-n plus frământate de dileme, enigme, șarade. Limbajul atribuit personajelor este volubil, versatil și eficient, autoarea îngăduindu-și când și când unele voluptăți semantice cu parfum de epocă. Felurite stiluri de comunicare califică tot atâtea caractere. Bogdan Crețu semnează o foarte exactă prefață; analizând atent romanul, nu ezită să creadă că din trena romanului Război și pace
Intrigă și iubire în Principate by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/9526_a_10851]
-
are de ales între dezrădăcinarea ontologică ce poate avea consecințe fatale și între asumarea acestei "maxime poveri", care poate fi transmutată în energie vitală. Oricît de imperfectă, viața e corigibilă datorită "eternei reîntoarceri", concept esențial al gîndirii nietzscheene, care ne îngăduie a armoniza temporalitatea și eternitatea. E o imagine circulară a timpului, însă nu una cu caracter strict repetitiv, ci ca o revenire selectivă la ceea ce a fost odinioară nedesăvîrșit, prin eliminarea a tot ce este oneros în condiția perfecționistă a
Profil Nietzsche by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9542_a_10867]