1,110 matches
-
încălcat jurământul. Toate legiunile din imperiu vor afla asta: un militar care a trădat nu poate să trăiască. Însă i-am îngăduit să se sinucidă, dacă preferă. În acest timp, în casa lui Sertorius Macro, în fața rudelor și a prietenilor înspăimântați, ofițerul însărcinat cu execuția îi încredința lui Macro biletul cu rândurile acelea strâmbe pe foaia boțită și condamnarea la moarte. Macro abia dacă aruncă o privire pe biletul fatal, atât cât să-l recunoască, apoi, încet, la fel de încet precum scria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
să-l ucidem, nici unul dintre noi nu va mai putea ieși pe stradă“. Se gândi îndelung și hotărî: „Va trebui să le spunem romanilor că Împăratul se sperie de orice fleac, că peste tot vede persecuții și fantasme“. Iar colegilor înspăimântați care nu-i dădeau pace le spuse: „Febra aceea i-a afectat creierul; devine un pericol pentru mulți oameni nevinovați. Roma trebuie să afle asta, începând de mâine“. A doua zi însă, Împăratul nu ieși din zothecula și nu îngădui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
din toate provinciile și violenta, incontrolabila simpatie a poporului. Dorindu-și cu disperare să supraviețuiască, unii încercară să dea motivațiile aflate cel mai la îndemână și declarară că nu știau nimic. Revoltați, populares începură să strige și înăbușiră acele glasuri înspăimântate. Apoi acuzații, asemenea naufragiaților care se agață unul de altul, se dezvinovățiră, implorară, invocară mărturiile celorlalți, se îngrămădiră în jurul tronului, îngroziți de ideea că marea ușă de bronz avea să se deschidă pentru a-i lăsa pe pretorieni să intre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
dintre intrigile acelea murdare. Mintea lui era îndeajuns de lucidă pentru a înțelege că vechiul, temutul și mândrul Senatus al Romei nu avea să mai fie niciodată ce fusese până atunci, vreme de secole. Împăratul privea chipurile răvășite, atât de înspăimântate încât erau de nerecunoscut, care se îngrămădeau în jurul lui. Preț de o clipă zări surâsul teribil al lui Callistus. Nu era adevărat că răzbunarea era cea mai mare plăcere. Nu spuse nimic. Se ridică, încercă să-i îndepărteze pe cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Curie și, din când în când, mușca mortal. Și istețul Callistus căzuse în greșeala aceea. „A fost însă într-adevăr vorba de o greșeală, în cazul lui?“ Din acel moment, Callistus devenise intermediarul atotputernic - singurul în întregul imperiu - între vinovații înspăimântați și Împăratul furios. „Cum au condus cei dinaintea mea, Julius Caesar, Augustus, Marcus Antonius, Tiberius și Cleopatra, singura femeie, o leoaică printre tigrii aceia?“ Augustus reușise să potolească hidra cu șase sute de capete timp de peste patruzeci de ani. Își construise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
latina. Încă două-trei ierni, și vom ajunge în minoritate. A schimbat veșmintele. I-a făcut pe tineri să-și piardă mințile; toți sunt alături de el.“ La fiecare constatare simțea o împunsătură: „Are doar douăzeci și nouă de ani...“ Se gândi înspăimântat: „Dacă imperiul va fi așa cum își dorește el, nu va mai rămâne nimic din ceea ce suntem noi astăzi“. Mintea sa limpede îi spunea însă că era extrem de riscant să-l atace pe Împărat. Se ridică și se alătură grupului. Pierdem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
viața pentru apărarea imperiului“. Și când toți fură suficient de alarmați de acea intervenție - „Roma e în mâinile lor“, șopteau senatorii, la fel de neliniștiți ca și după moartea lui Tiberius -, printr-o mișcare tactică, libertul Callistus rosti numele lui Claudius, bătrânul înspăimântat care purta numele familiei imperiale, dar nu avea și caracterul predecesorilor săi și, prin urmare, având în vedere mediocritatea sa, putea să atragă voturile tuturor senatorilor. Asiaticus, care privise furios acea ultimă mișcare ireparabilă, declamă: — Să-i liniștim pe populares
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
înțelegeai totul mult mai ușor. Ca să nu mai vorbim că interogatoriile desfășurate în doi - aveau de departe cele mai bune rezultate din NYPD. - Nu am obținut nimic cu adevărat folositor. - În primul rând pentru că toată lumea era cât se poate de înspăimântată. - Nici decorul nu ne-a prea ajutat în această privință. Observația fu însoțită de un gest sugestiv către zecile de pânze de păianjen care atârnau de pe tavanul pătat de igrasie. - În plus, nimeni nu o cunoștea pe victimă prea bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
așa ceva era de neînchipuit, mult mai bizar decît În comicsurile cu Superman și Batman. CÎt de mare e camera? Mare cît dormitorul meu? Mare cît casa? — Mare cît garderoba ta. James, unii oameni nu sunt atît de norocoși ca tine. Înspăimîntat, Jim Închise ușa garderobei și Își puse pantalonii de catifea. Ochii săi măsurară mica Încăpere. Cum puteau supraviețui două persoane Într-un spațiu atît de strîmt era la fel de greu de Înțeles ca și convențiile la bridge. Poate exista vreo cheie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
pe unul dintre ofițerii lor de la Shanghai. Încă epuizat de alergătură, hamalul se tîra În sandalele lui de paie pe pămîntul gol de pe terenul de adunare. Ținea capul În jos În timp ce trăgea de mînere și se legăna chinuit asemenea chinezilor Înspăimîntați. Soldații japonezi se așezară repede de o parte și de alta. Nici unul nu era Înarmat, dar aveau bețe groase de lemn cu care loveau roțile ricșei și umerii chinezului. Soldatul Kimura se duse În spatele ricșei și dădu cu piciorul În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
chiuretaj după aceea, de doi bani și el. Trăise așa cu infecția aceea înăuntru. Am întors privirile, am făcut un pas înapoi. Da, acum exista, în plus, și gândul acela... Am privit în jur, tânărul cu fața trapezoidală mă fixa înspăimântat, iar asistenta, pătată de sânge pe frunte, avea o expresie îngrozită. Am privit apoi fața mică a Italiei, palidă și adormită, pe care se reflecta verdele cearșafurilor cu care era învelită. Acela a fost momentul în care i-am cerut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
de pe fața sa, aveau mai multe întrebuințări. Înainta încet, dând la o parte oamenii întâlniți, care se lipeau de zid, prin colțuri, oprind cuvintele pe buze, capturând privirile, făcând să se aplece capetele: îi lăsa în spatele său ca o turmă înspăimântată. Apoi am ajuns la mare, iar eu n-o așteptam. Îmi lipisem fruntea de geam. Marea a intrat pe neașteptate, între ochi și șaua nasului, o fâșie albastră, nemișcată. Trecu un tren atât de aproape am simțit că mă calcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
în mână. Se pregătea să scoată canarul la soare. Dar când s-o atârne, cuiul se dizlocă și colivia se prăbuși. Doamna scoase un strigăt de disperare: „Vai, Pichín al meu!“ Augusto se repezi să recupereze colivia. Bietul canar zburătăcea înspăimântat înăuntru. Augusto urcă în imobil, cu canarul agitându-se în colivie și cu inima în dinți. Doamna îl aștepta. Oh, vă mulțumesc, vă mulțumesc, domnule! — N-aveți pentru ce, doamnă. — Pichín, dragule, Pichinito! Hai, liniștește-te! Nu vreți să poftiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
dorm..., să dorm..., să visez pesemne!... Gândesc, deci exist; exist, deci gândesc... Nu exist, nu! Nu exist..., mamă! Eugenia... Rosario... Unamuno... - și adormi. Curând după aceea se ridică în capul oaselor în pat, livid, gâfâind, cu ochii negri detot și înspăimântați, privind dincolo de tenebre, și strigând „Eugenia, Eugenia!“ Domingo se repezi la el. Își lăsă capul să-i cadă-n piept și muri. Când sosi medicul, crezu mai întâi că încă trăia, ceru să-i facă lăsare de sânge, să i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
nici feminin, nici masculin, ci rotund și curgător. Poate că acesta era stilul de caligrafie predat În școlile bune, În secolul trecut. Fima compară În minte puritatea acestui scris cu mâzgăliturile sale, ale căror litere păreau o adunătură de soldați Înspăimântați, Împingându-se și Îmbrâncindu-se unii pe alții În retragere, după ce fuseseră Învinși În luptă. 18 „Te-ai uitat pe tine Însuți“ „...care e groaznic la tine, iar eu pur și simplu n-am reușit să-l Înțeleg. Nici acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
altă insulă. Bikini e perfectă. Știi cumva care e partidul de guvernământ În Nicaragua? Fima avea răspunsul pe vârful limbii, dar În clipa aceea se auzi din spatele ușii Închise a doctorului Eitan o voce de femeie, un țipăt scurt, ascuțit, Înspăimântat și jignit, ca al unei fetițe care era victima unei nedreptăți. Pe cine ucideau acolo? Poate pe cel ce urma să fie tatăl sau bunicul lui Yoezer? Fima se Încordă, se strădui din toate puterile să-și blocheze mintea, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
ghips, putui să observ operația și să aud vorba tărăgănată și blajină a bătrânului felcer. Tremura din cap, contestând parcă în permanență ceva. Mâna cu care apucase bisturiul i se clătina ca o amenințare, când încerca să mute gândurile băiețașului înspăimântat. „Cum te cheamă?”, fu prima întrebare a măcelarului cu chipul blând, în timp ce spinteca genunchiul albastru, din care țâșnise un gheizer mic și roșu. „Au!”, țipase băiețașul, și asistenții se opintiră, ca să-l țină imobilizat. „Să nu strigi că mă supăr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
imediat un altul. În vreme ce adultul colecționar de amănunte copiază mai degrabă într-o doară prețuri de pe piață și cotații la bursă din secțiunea comercială a Avanpostului - mătasea de Bemberg neschimbată, comerțul de cereale cu tendință crescătoare - înainte să se lase înspăimântat pentru a nu știu câta oară de reportajele de groază în care este stors la maximum, pagină după pagină, măcelul de pe trei septembrie comis de „neoameni polonezi“, „duminica însângerată de la Bromberg“, el se urmărește pe sine, ba nu, pe băiatul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
pașii lui Ricardo spre vizuina ei, pe care mă mândresc că o ignor, căci este prețul notoriu și public al cine știe căror concesii. Pedeapsa stă chiar În păcat: după un devastator scandal cu anglo-saxona, Ricardo a nimerit În stradă Înspăimântat și umilit, crănțănind fără Întrerupere fructul amar al Înfrângerii, În timp ce demența Îi flutura pălăria țanțoșă, dându-i palme nebune. Pe când Încă mai stătea lângă casa străinei - din colțul pe care Îl fac străzile Juncal și Esmeralda, ca să nu disprețuim tușa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
căpițele de paie. Aici stăteau ciuciulite, cu capul răsucit să poată privi cerul cu un ochi. Unele se uitau chiorâș spre cer și cârâiau a primejdie. Adică, le anunțau și pe celelalte. A cârâit și cloșca mea și a chemat înspăimântată puii: clo,clo, clo! strigând la ei. Dar ei, micuți și prostuți, nu înțelegeau ori nu o ascultau. Până să-i adune și să-i adăpostească, din înaltul cerului a venit în picaj o gaie. Cloșca a întâmpinat-o curajoasă
Captiv pe tărâmul copilăriei by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/630_a_1234]
-
avut timp să întindă mâinile la contactul cu pământul, să nu se lovească la cap. După o rostogolire a rămas lat, culcat pe spate. Într-o clipită a văzut copita unui picior din spate deasupra pieptului său. A închis ochii, înspăimântat. Aștepta să fie zdrobit de lovitură... N-a simțit durerea. Timpul se oprise în loc pentru băiat și o liniște nefirească a făcut să-i țiuie urechile. Strângea pleoapele mai tare decât își strânsese pumnii săi micuți. Într-un târziu a
Captiv pe tărâmul copilăriei by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/630_a_1234]
-
o alarmă falsă, m-am întors și de data asta va trebui să vă faceți și mai multe griji decât v-am forțat să vă faceți până acum“. Așa că nu era de mirare că arătau ceva mai încărunțiți și cam înspăimântați. —Slavă Domnului, a zis mama când m-a văzut. Am crezut c-ai pierdut avionul. Îmi pare rău, am spus izbucnind din nou în lacrimi. Ne-am îmbrățișat cu toții, apoi mama și tata au plâns când mi-au văzut copilul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
mă apere de celelalte fete și de sticlele lor de Coca-Cola. Aveam deja o diplomă și nu era mare lucru. Și-aveam să mă apuc din nou de fumat. Și nu mă pricepeam deloc să vorbesc cu accent australian. Eram înspăimântată. Așa că atunci când James a ajuns la secția de poliție și m-a scos pe cauțiune sau m-a „răpit“, cum am preferat eu să numesc respectivul gest, nu mi-a venit să cred că pe stradă nu mă așteptau nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
am declarat fixându-l cu o privire critică. Trebuie să recunosc că, în ciuda sentimentului de apocalips iminent, începuse să-mi placă situația. A urmat un scurt moment de tăcere. — S-a întâmplat ceva, Claire? m-a întrebat el prudent. Arăta înspăimântat. De când mă văzuse intrând în apartament, James își dăduse seama că nu venisem ca o soție iubitoare. Se purta într-un fel mult prea vinovat și prea speriat. Poate că vorbise deja cu George și știa că aflasem de comportamentul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
Mai multe grupuri de mineri se postează În calea oamenilor, le cer actele, Îi iau la bătaie. Cer senin, lumină aurie. Tăiat la: Planuri detaliu succesive: Chipuri obscure, lămpașe, răngi, degete murdare, lanțuri, toporiști, unghii negre, bîte, alternînd cu figurile Înspăimîntate ale celor opriți pe stradă. Tăiat la: Ziaristul, cu o mină consternată, Întreabă un individ aflat lîngă el: Da’ ce se Întîmplă aici? Individul (fără să-l privească): Au venit minerii. Nu te uiți la televizor? Ziaristul: SÎntem la televizor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]