85,475 matches
-
lui, România și familie... Auzi-l Lumea stă să dea în apoplexie și el... Adevărul e că nici arbitrii-judecători nu erau agitaț și, cu figurile lor de plăvani ( am vrut să zic rumegători imperturbabili, dar nu rumegaseră deloc ceea ce se întâmplase în ring), au comunicat punctajul. Și brusc mi-am amintit de superbia democraței americane, de America tuturor posibilitățlor, de Iugoslavia ( din cauză de Miloșevici), de arăturile de toamnă executate de bombardamente în argilosul și pustiitul Afganistan ( din cauză de bin
Promisiunea lui Doroftei by Telefil () [Corola-journal/Journalistic/13806_a_15131]
-
de alt fel, își tîrșîie picioarele, se aranjează sumar și, în sfîrșit, după minute bune, ajunge, patern și ipocrit, la patul stăpînului. Așa începe spectacolul. Nimeni nu se grăbește. Și așa va continua regizorul pînă la sfîrșit. Tot ce se întîmplă pe scenă pare că se derulează în timp real. Starea personajelor, anumite momente se consumă în minutele de care ar avea nevoie și în viață. Plînsul, tăcerile, ritualurile de tot felul, privirile au un ritm real. În prima oră a
Dulce-amar ca Zahar by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13801_a_15126]
-
fel, prea puțnă emoțe și căldură în ochii și în gesturile unei tinere îndrăgostite. Cu o singură excepțe, scena din leagăne. Poate lucrurile se vor mai aranja. Oblomovul lui Tocilescu își privește moartea. Este, în final, spectatorul a ceea ce se întîmplă după disparița lui. În timp ce-și pregătește patul-sicriu și retragerea, decorul, obiectele sînt încărcate în coșuri mari. Scena se golește. Îl plînge Agafia, îl regretă, bocind ușor, bătrînul decrepit Zahar. Oblomov se uită. Se ridică, își ia "crucea" în
Dulce-amar ca Zahar by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13801_a_15126]
-
de o lume reflexivă interioară. În această lume gândurile și experiențele sunt oarecum paralele. Evident că tot ce trăim alimentează ceea ce scriem. Dar aș zice că măcar e o întârziere înainte să pun pe hârtie ceva ce mi s-a întâmplat. Resimt însă scrisul ca pe o relaxare. Mă echilibrează. Cu atât mai mult cu cât descrie ceva diferit de ceea ce trăiesc. LV. Ai un doctorat în filozofia limbajului. Ți-a schimbat asta cu ceva atitudinea față de cuvânt, te-a ajutat
Fiona Sampson by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/13779_a_15104]
-
făcut una din reședințele culturii române. Când mă întâlnesc cu Ion Barbu și îl văd plin de idei și angajat în tot felul de acțiuni culturale, trăznite și simpatice, toate generate de un discret sentiment al responsabilității față de ce se întâmplă în România, mă simt contaminat de tinerețea lui inepuizabilă, de elanul său, de generozitatea cu care își antrenează în asemenea acțiuni prietenii și cunoscuții (inclusiv pe supertalentata Mihaela Șchiopu, care este însă ea însăși un centru de energie și nu
Ha, Ha and Ha by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/13824_a_15149]
-
este tocmai „badigardismul". Și poate că, dăștept cum îl cunoașteți, celălalt Iliescu, I., se gândește la ce întrebuințare-ar putea avea vlăjganii ăștia în viitoarele alegeri. Pe mineri nu prea mai poate conta, cu armata nu se știe ce se întâmplă, polițaii sunt și ei prea ocupați cu vilele proprii, așa că de ce n-ar încerca să ne ducă pe drumul cel bun folosindu-se de cei mai buni și mai viteji și resentimentari membri ai defunctei clase muncitoare?
O nouă ideologie: „badigardismul” by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13810_a_15135]
-
totul spre o idee, fie ea și una singură. Nu trebuie să ilustreze textul inițial neapărat. Nu trebuie însă, în același timp, să-i reducă din emoție și din anvergura lumii. Or, mi se pare că tocmai asta s-a întîmplat, în mare parte. Dacă în cartea Aglajei, totul pare naiv la primul nivel al lecturii, dedesubt, în profunzime, mustesc marile confruntări ale omului cu sinele, cu timpul, cu sublimul și oroarea vieții, cu vise și coșmaruri. În spectacol ceva este
Dumnezeu e trist by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13826_a_15151]
-
de ifose, dl. Timofte îi împinge spre dosarele "clasificate" ale N.A.T.O. s-a dovedit a fi un bestial torțonar, un asasin la comandă, un membru al echipelor morți care se ocupau cu iradierea persoanelor neconvenabile regimului? Ei, ce se întâmplă atunci? Nu e sigur că Occidentul va tolera la nesfârșit potlogăriile de acest gen și nu e cu totul exclus să fim invitaț să mergem la plimbare, cu securiștii noștri cu tot. Aici e marea problemă, nu în simpatia sau
Edgar Allan Poe la S.R.I. by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13787_a_15112]
-
Georgeta Drăghici Cînd, în 1994, apărea la "Cartea Românească" volumul lui Lucian Raicu, Scene, reflecții, fragmente, interesul față de scrisul său părea încă viu, dacă judecăm după reacțiile entuziaste și încîntările unora. Ce s-a întîmplat după aceea, în anii care au urmat, e perfect explicabil în primul rînd prin tăcerea autorului. Nici antologia alcătuită de Vasile Popovici, Scene, fragmente, reflecții. O antologie ( Editura Fundației Culturale Române) nu s-a remediat mai nimic, nu s-a
Orice carte are un destin? by Georgeta Drăghici () [Corola-journal/Journalistic/13839_a_15164]
-
Cine ar crede, urmărindu-mi scrisul încărcat cum se zice de o certă tensiune emoționantă și admirativă, că am multe, foarte multe momente, ceasuri și zile întregi în care nu-mi place nimic, nimic nu mă «interesează» din ceea ce se întîmplă și mi se întîmplă, din ceea ce aflu, din ceea ce ascult, din ceea ce mai ales citesc, în care totul îmi apare sec și derizoriu, pură dilatare verbală, scriptică, lipsită de rost, plictiseală, zădărnicie, platitudine, prefăcătorie, vanitate și numai vanitate(...) Sînt momentele
Orice carte are un destin? by Georgeta Drăghici () [Corola-journal/Journalistic/13839_a_15164]
-
-mi scrisul încărcat cum se zice de o certă tensiune emoționantă și admirativă, că am multe, foarte multe momente, ceasuri și zile întregi în care nu-mi place nimic, nimic nu mă «interesează» din ceea ce se întîmplă și mi se întîmplă, din ceea ce aflu, din ceea ce ascult, din ceea ce mai ales citesc, în care totul îmi apare sec și derizoriu, pură dilatare verbală, scriptică, lipsită de rost, plictiseală, zădărnicie, platitudine, prefăcătorie, vanitate și numai vanitate(...) Sînt momentele, ceasurile, zilele cele mai
Orice carte are un destin? by Georgeta Drăghici () [Corola-journal/Journalistic/13839_a_15164]
-
deduce Kundera, nostalgia fiind suferința generată de dorința neîmplinită a reîntoarcerii. După ce enumeră cu osîrdie lexicografică termenii prin care diverse limbi europene o numesc, autorul ajunge la concluzia că nostalgia ar putea fi suferința provocată de necunoașterea a ceea ce se întîmplă în patria abandonată. În viziunea lui, Odissea ar fi epopeea fondatoare a nostalgiei. La capătul digresiunii, Milan Kundera strecoară subtil (invocînd cazul compozitorului Arnold Schönberg, și el un exilat, refugiat din calea nazismului) o întrebare care stă și la originea
Un roman cu teză by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/13829_a_15154]
-
din ambianța în care supraviețuia. Cu siguranță, se zbate într-un spațiu în care nu reușește să se regăsească și să se consoleze. Îl întreb dacă n-a scris ceva, ca să ne dea nouă textul la România literară, cum se întâmplase acum vreun an, de ziua lui, în 18 mai. "Păi cum să scriu în condițiile astea?" Și are dreptate. Și îl înțeleg...
Curajul fricii by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/13850_a_15175]
-
Cărtărescu din Poemele de amor), izbutind uneori bune versuri, dar care se pierd pentru că supralicitează aiurea într-o manieră ale cărei limite nu le prea stăpânește. Sorry, but uncool! Coșovei était un autre Foarte interesant de observat ce s-a întâmplat cu poeții grupați sub titulatura de optzeciști, după momentul ’89. Cărtărescu și Iaru au pus punct în plină glorie cu Levantul, respectiv Înnebunesc și-mi pare rău, Mariana Marin a mai dat Mutilarea artistului la tinerețe, iar Mușina, Stratan, Stoiciu
Vinicius uncool by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13812_a_15137]
-
în întuneric și strig spectrul, oricare ar fi el, îl provoc și chiar îl insult. Și atunci se aude un zgomot în spatele meu, o ușă se trântește și mă trezesc speriat, fără să fi văzut pe nimeni. Mi se mai întâmplă ceea ce li se întâmplă tuturor: îl visez pe tata. E așezat la masă, foarte serios. Mănâncă încet, foarte puțn, aproape fără să vorbească. Eu știu că e mort și îi șoptesc mamei sau uneia dintre surorile care stă lângă mine
Luis Buñuel - Vise și reverii by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/13804_a_15129]
-
spectrul, oricare ar fi el, îl provoc și chiar îl insult. Și atunci se aude un zgomot în spatele meu, o ușă se trântește și mă trezesc speriat, fără să fi văzut pe nimeni. Mi se mai întâmplă ceea ce li se întâmplă tuturor: îl visez pe tata. E așezat la masă, foarte serios. Mănâncă încet, foarte puțn, aproape fără să vorbească. Eu știu că e mort și îi șoptesc mamei sau uneia dintre surorile care stă lângă mine: "Și mai ales să
Luis Buñuel - Vise și reverii by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/13804_a_15129]
-
Gheorghe Ceaușescu Îmi mărturisesc păcătuirea: deunăzi gândeam în loc să muncesc, de pildă bătând cuie pe unde s-o nimeri. Și, cum gândeam, mi-a venit în minte o poveste veche care mi s-a părut instructivă. S-a întâmplat cam în anul 70 i.d.Cr. Până de curând Roma fusese sub dictatura lui Sulla, o dictatură dură care favorizase o oligarhie hrăpăreață. După retragerea dictatorului în anul 80 și moartea sa în 78 sistemul s-a relaxat, dar facțiunea
Un corupător corupt condamnat de justiție by Gheorghe CeauȘescu () [Corola-journal/Journalistic/13835_a_15160]
-
fie aduse. Iată faptul așa cum a fost el povestit de păgubit: "cum stăteam acasă trist, sosește în goană Venerius și-mi poruncește să-i duc pe dată guvernatorului cele două vase; intimidat, cer să-mi fie aduse, ca să nu se întâmple o nenorocire mai mare, și plec spre reședința lui Verres. Când am ajuns acolo, acesta se odihnea; prin casă umblau cei doi faimoși frați frigieni; cum m-au văzut, m-au și interpelat "unde sunt, Pamphilius, vasele": le-am arătat
Un corupător corupt condamnat de justiție by Gheorghe CeauȘescu () [Corola-journal/Journalistic/13835_a_15160]
-
rezervat, pe cel din al doilea l-a destinat patronului și apărătorilor săi, iar pe cel din al treilea, cel mai bogat și mai rodnic, judecătorilor". Astfel el era convins că are impunitatea asigurată. În ciuda acestei siguranțe incredibilul s-a întâmplat. Cauza sicilienilor a fost preluată de un avocat fără anvergură la acea dată și om politic necunoscut, Marcus Tullius Cicero. Cu toate obstacolele care i se puneau, cu toate amenințările la care a fost supus el și-a dus la
Un corupător corupt condamnat de justiție by Gheorghe CeauȘescu () [Corola-journal/Journalistic/13835_a_15160]
-
va aplica tot felul de analize: "de istoria limbii, de semantică și semiologie, de semiotică, antropologie, teoria nivelurilor energetice ale limbajelor"... Dar să nu ne înșelăm asupra identității povestitorului: el se va travesti apoi într-un pictor căruia i se întâmplă să cunoască feminitatea în două opuse structuri, apoi într-un personaj încă și mai popular. Gustul său pentru culoare îl va întoarce în lumea circarilor, prilej de a rescrie, într-un scenariu cinematografic (Blestemul saltimbancului) tragedia prințului Hamlet nu altundeva
De la Charlottenlund la Mogoșoaia by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/13864_a_15189]
-
afon (părerea mea) la ceva care aduce a chitară și de-o fiică lipsită de orice har artistic � din nou părerea mea), Adrian Păunescu nici nu cred că-și dă seama ce rău le face progeniturilor. Ce se va întâmpla cu acești bieți copii, obligați să răspundă ca niște roboți la comenzile tiranice ale tatălui, când acesta nu va mai fi? Ca să nu mai vorbesc de fiica lui Vadim, devenită „patroană" de gazetă Revendicându-se exclusiv de la imaginea și nerușinarea
Copiii zeilor de carton by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13860_a_15185]
-
propriu și la figurat) ale defunctului cenaclu ideologic-comunist, cu tot felul de nătăfleți păliți cu leuca ipohondriei, cu damicele expirate pe post de muze plurilingve, cu ciudățenii ale naturii oricând internabile la glumeți. Când te gândești că toate astea se întâmplă la un canal de televiziune patronat de-un domn care se ocupă de gunoaiele Bucureștiului, oricât ai fi de sobru nu-ți poți opri un zâmbet de trist-amară ironie. {tim din proverbe că cizmarul n-are cizme și croitorul n-
Copiii zeilor de carton by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13860_a_15185]
-
prejudecata genurilor. Mult mai greu de acceptat este caracterul improvizat și prolix al fiecărui text în parte. Un almanah are cel puțin o calitate: este atrăgător. Cartea lui Dumitru Radu Popescu este plictisitoare de la prima pînă la ultima pagină". Se întîmplă că acesta e și sentimentul mai vechi de cititor al subsemnatului. D. R. P. ni s-a părut mereu supraevlauat, o glorie factice, chiar dacă lăsăm la o parte arhicunoscutele d-sale compromisuri cu regimul Ceaușescu. O bună parte a creației
Dragoste și ginecologie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13868_a_15193]
-
Vorba lui Fellini: "La ce folosește?"... Dacă vrem să aflăm ceva despre "misterul creației", atunci, într-adevăr, nu folosește la nimic. Ceea ce vedem rămîne la suprafața lucrurilor, ba mai mult, exploatează zonele de pitoresc sau de vulgaritate în care se întîmplă să plonjeze un regizor, fie și genial, la filmări. Nu degeaba Fellini, după ce a văzut materialul, nu i-a mai vorbit, amicului Bachmann, cale de șapte ani (informație furnizată cu orgoliu, la Cannes, în seara proiecției, de însuși vinovatul autor
Ciao, Federico! by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/13879_a_15204]
-
mai filmează, al doilea de epuizare zicea Gilles Jacob, președintele Festivalului). Pialat, regizorul controversatului SOUS LE SOLEIL DE SATAN (produs de Daniel Toscan du Plantier) a cucerit Palme d’Or, în ’87 (ceea ce de atunci nu i s-a mai întîmplat nici unui film francez). Departamentul de istorie al festivalului furnizează imagini de la festivitatea de premiere de atunci, cu Catherine Deneuve înmînîndu-i trofeul lui Pialat, în huiduielile sălii. Dacă voi nu mă iubiți, nici eu nu vă iubesc", strigă regizorul spre sală
Ciao, Federico! by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/13879_a_15204]