6,670 matches
-
o plăcintă cu carne sau niște cârnați, ca să alunece vinul mai cu spor. Din tinerețea lui despre care nu vorbea niciodată, nici puțin, nici mult, căpitanul păstrase o anumită Înclinație spre lectură; și nu era lucru neobișnuit să-l vezi șezând la masă, singur, cu spada și pălăria atârnate Într-un cui din perete, citind versiunea tipărită a ultimei piese a lui Lope de Vega - care era autorul lui preferat - jucată pe scenele populare improvizate Del Príncipe sau De la Cruz, ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
mă mai bage În seamă, ea mi-a zâmbit iar. Iar eu am fost băiatul cel mai fericit, mai cavaler și mai hidalg din lume. E pajul de care v-am vorbit, zise ea atunci, adresându-i-se cuiva care ședea lângă ea, În interiorul caretei, și pe care nu-l puteam vedea. Îl cheamă Íñigo și locuiește pe Strada Archebuzei. Se Întorsese din nou spre mine, care o priveam cu gura căscată, uluit că fusese În stare să-mi rețină numele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
Îți solicită toate cele cinci simțuri. Căpitanul dormea mai mult ziua decât noaptea și, la cel mai ușor zgomot, o pisică pe acoperiș sau o treaptă de lemn a scării scârțâind, eu mă deșteptam În culcușul meu și Îl vedeam șezând În capul oaselor pe patul lui, În cămașă, cu spada sau cu pistolul În mână. După Înfruntarea de la Portița Sufletelor Încercase să mă trimită pentru un timp acasă la mama sau la vreun prieten de-al lui; dar i-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
fiecare zi câte o oră la pianul negru, lăcuit. Și ea voia ca eu să rețin numele bucăților: Aceasta era „La biserica din Frösö“. Aceasta - „Noapte de sfârșit de vară“. Iar aceasta era „Voiosul țăran“. Și acesta - studiul „Revoluție“. Adesea ședeam pe podea, cu cartea deschisă în fața mea. Din vremea celui de al cincilea an al meu de viață foile începuseră deja să se desprindă. Când tata era plecat în interes de serviciu la Umeå sau la Stockholm, arendașul Pettersson din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
inventat. Da, am spus. înțeleg foarte bine. Nu e ușor să jalonezi cursul vieții mele. Și în același timp să mă iubești așa de profund și fără limite, cum o face tata. Mama a luat o înghițitură de suc. Cu toate că ședeam la umbră, avea perle mici de transpirație pe frunte. Dacă discuția noastră nu ar fi fost atât de serioasă, și-ar fi scos șalul ca să-și facă vânt cu el. Auzeam păsările de apă. Cu degetele mâinii stângi, mama apăsa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
apă. Știu că peștii au murit, dar credința mea nu a pierit încă. Una din scrisorile de la mama a sosit cu o zi înainte de sărbătoarea miezului de vară. Era într-unul din anii de la început. Ne scoseseră la iarbă verde. Ședeam, zăceam sau ne târam pe pământ, pe sub mestecenii înverziți blând. Câțiva dintre noi își scoseseră hainele și acum se distrau, mirați și nevinovați, cu goliciunea lor. Ne uneam cu natura spontan și fără să fim siliți. Ne lăsam în voia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
paturi. Ne loveam unii pe alții cu pumnii. Când bătea vântul, pe Râu, sub noi, se stârneau rotocoale albe. E foarte greu să descriu acel sentiment de solidaritate care poate cuprinde oamenii într-o seară de miez de vară. Eu ședeam pe o bancă vopsită în negru, un pic deasupra camarazilor mei. Sau, mai bine spus, deasupra noastră. Directoarea stătea în picioare în fața mea, îmi citea scrisoarea mamei, iar mici rafale de vânt făceau ca hârtia subțire, de culoarea teracotei, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
Când trăiești într-un salon comun, am spus eu, se creează legături și prietenii. Da, e un sentiment de grup pe care nu-l poți distruge dintr-odată. Noi suntem un grup unit. Suntem împreună, la bine și la rău. Ședeam în fața ei într-un fotoliu cu brațe din lemn de mesteacăn lustruit, având la capete niște bile care semănau cu un fel de țeste micșorate. Mă țineam strâns de ele. Ținem mult unii la alții, am spus. Nu putem fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
și s-a înălțat la cer? încerc, am spus eu. Da, mă străduiesc cât pot. Doar sunt din Västerbotten. Și s-ar putea să reușesc cândva. Am adăugat: Ai uitat să spui că el a urcat la ceruri și că șade de-a dreapta Tatălui și că va veni din nou pentru a judeca vii și morții. Pentru adevărata credință, mi-a spus el, asta nu are nici o importanță. Ai dreptul să faci mici prescurtări din când în când. Și a ridicat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
aici, pe muntele Ava, locuiesc de fapt pe o mină. Acolo jos, adânc, adânc, sub mine, oamenii sapă și scot afară aurul. Acum era o conferință în casa parohială din Norsjö, cu o scriitoare bătrână. Și era cu adevărat bătrână. Ședea într-un fotoliu pe rotile, iar o fată din asociația Tineretul Bisericii, care mesteca gumă, a împins-o în sală. Nici conferința nu era o conferință propriu-zisă, ci mai curând o relatare simplă și nemeșteșugită sau o comunicare. Eram zece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
ea chiar a făcut-o. Ca să respectăm adevărul, cum ar spune Manfred Marklund. Când termina cu obligațiile de parlamentar și de membru supleant în comisia pentru cultură, ea îmi citea. Ei, nu chiar neîntrerupt, dar în fiecare seară liberă. Eu ședeam cufundat într-un fotoliu negru, care arăta ca un liliac uriaș, iar ea era așezată pe pat, cu cartea sprijinită pe piept. Vocea îi era un pic monotonă. La început am ales cărți pe care bunicul le neglijase în prelegerile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
trebuie să fie prea lungă, căci vor intra și ilustrațiile. Pe urmă îmi va lipsi dictafonul. Dar, oricum, am avut cu cine să vorbesc. Manfred Marklund a fost trimis la Spitalul Central. Eva nici nu se aștepta la altceva. Deunăzi ședeam din nou pe piatra mea, jos, la marginea drumului, și așteptam autobuzul de Åmlid. în mână aveam o pungă de plastic împodobită pe dinafară cu simbolul albastru al eternității. Acum nu mai era în floare tulichina, ci mirtul de mlaștină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
nu abandonat, ci lăsat fără tată. Nu cred că Manfred va supraviețui. Micul Manfred va fi obligat să-și trăiască viața fără tată. Și atunci va avea nevoie de ceva de care să se agațe, de ceva important. Apoi, când ședeam în autobuz cu punga strânsă la piept, am simțit că nu era vorba să ofer un dar. Nu, era vorba de restabilirea ordinii, acest fenomen care a marcat cea mai mare parte a vieții mele și care, de asemenea, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
că se corodează din interior. La spital l-au deschis și i-au scos ceva din stomac. Nu vreau să știu ce, spune el. La ce mi-ar sluji să știu? Acest soi de informații este cu totul inutil. Eva ședea pe balansoar, cu o carte pe genunchi. Cred că-i citise cu voce tare înainte să vin eu. Noi, cei din Norsjö, avem un fel de varice uriașe înăuntru, în stomac, spun eu. Obișnuiesc să se spargă și din pricina asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
Sunt chiar bucuros. Dar, vezi tu, Arm..., nu știu dacă mai poate cineva să mă ajute pe mine, în situația în care sunt... Nu știu, sincer îți spun... Atunci Arm făcu un gest neașteptat. Se ridică de pe scaunul pe care ședea și, aplecându-se, îl cuprinse pe Bart cu brațele, își lipi fruntea de obrazul lui și rămase câteva clipe așa, fără să rostească nici un cuvânt, ca o soră mai mare care își alină fratele mai mic aflat în suferință. După
KARMA. NOPŢI DE MĂTASE by DANIEL DRAGOMIRESCU MARIA ARDELEANU-APŞAN () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1614_a_2969]
-
din Iași" de Camil Ressu - o lucrare în ulei pe carton, estimat la 65.000 de lei; - "Natură statică cu garoafe și căni" de Alexandru Ciucurencu - un ulei pe pânză, cu o estimare minimă de 32.000 de lei; - "Nud șezând" de Gh. N. G.Vânătoru - un ulei pe carton, estimare la 26.000 de lei; - "Natură statică" de Merica Râmniceanu - un ulei pe pânză, cu o estimare minimă de 24.000 lei; - "Flori și căluț de lemn" de Elena Popea
"Car cu boi pe furtuna", de Grigorescu, nu și-a găsit cumpărător by Căloiu Oana () [Corola-journal/Journalistic/80625_a_81950]
-
Apoi profesorul, în costumul lui negru, de pastor parcă, face o piruetă și dispare, lăsându-mă singur în bezna turnului. Și deodată aud răsunând corul de orgă al lui Buxtehude... E o amăgire... Asta a fost alaltăieri și la orgă ședea un băiat blond, timid - țârcovnicul - în biserica cu drapele frumos cusute ale breslelor: croitorii, cizmarii, măcelarii. Și zorile vin. Și soarele răsare dând foc turnului. Scot capul printr-un crenel. Ciorile, hereții se năpustesc afară printr-o tăietură a zidului
Păstrăvii (din reportajele de altădată) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/7852_a_9177]
-
de neînvățată, atât de tânără, cu spații imense, necultivate, că ți se și face milă de ea... că nu mai ai pe unde s-o întorci. Mi-aduc aminte (eu, nu Rânzei) că, la revoluție, aia din 1789, tot așa, ședeam aproape de Nôtre Dame, - nu, nu, greșesc, lângă catedrala Saint Germain, distrusă la revoluție, dar refăcută. Eu îmi amintesc că la Revoluție, la ghilotină, - că tocmai se ghilotina -, acolo, de zor, fiul lui Buffon, ar fi zis că să nu-l
Rânzei redivivus? by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/7872_a_9197]
-
luni, dilecte, ne întoarsem la Pariși și ne așezarăm ca acasă, ducînd o viață plină de voluptate". "Să-ți dau, amice, idee despre viața ce duc în Pariși, iacă-ți descriu cele den urmă 36 de ore cît mai fidele. Ședem în cel mai frumos pătrar parizian, Chausée d^Antin. Avem apartament în planul întîi, custător den cinci încăperi, sumtuos mobilate după gustul francesc. Tavanul e zogrăfit a fresco cu zeități olimpice, păreții sunt îmbrăcați cu tapeturi de hîrtie velutată înflorită
Rastignacul din Făgăraș, Ion Codru Drăgușanu by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/7368_a_8693]
-
poate, și-n el semnul de întrebare." (Copilă). Părelnic inocentă - nu întreabă toți copiii? nu e întremător, pentru fire, să le poți răspunde? - întrebarea își arată, în izbutita suprapunere a două forme, bănuitele tăișuri. Care știrbesc, neabătut, turta pe care șade fiecare. Lipsește fitecui cîte ceva" și, de bună seamă, nu acea parte pe care încercăm, în marginile miopiei noastre, să o tragem, cu spuza, la loc. Și ceea ce, pesemne, lipsește cel mai tare, e locul. Sau neschimbarea lui. O nestatornicie
Fețele îndoielii by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/7396_a_8721]
-
m-am uitat la clopoțelul de deasupra ușii. Care trebuia să sune, - acela era rolul său, să sune - dar care înțepenise și el o dată cu aerul crâșmei, prefăcut într-un uragan... Dar Budapesta mea este ultima văzută, în vara lui 2005. Ședeam la un hotel central împreună cu o familie de români, care vedeau prima dată orașul. "Mai lasă-mă, nene, să-l mai văd o dată" - îmi ceruse voie un băiețel de vreo zece ani, un fel de Goe, pe care-l chema
Nu cu orice preț... by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/6888_a_8213]
-
trei ori în jurul Sfanțului Mormânt. Odată procesiunea încheiată, Patriarhul Ortodox al Ierusalimului sau alt arhiepiscop ortodox citește rugăciunea Pogorârii Sfintei Lumini, își dă jos robele și intră singur în mormânt. „Prelații armeni și copți rămân în antecamera, unde spun că ședea îngerul când s-a arătat femeii credincioase (Maria Magdalena) după învierea" lui Iisus. Atunci, adunarea cântă „Doamne miluiește" (Kyrie eleison în greacă) până când (după cum se crede) Lumină Sfântă coboară și aprinde candela "neadormita" de unde patriarhul aprinde peste 33 de lumânări
Paște 2014: Teoria care distruge totul! Minunea luminii de la Ierusalim: Fosforul alb by Andrei Moisoiu (Google) () [Corola-journal/Journalistic/79263_a_80588]
-
rusismelor (maladeț, mazu, muscal, niznai) și germanismelor (unele neașteptate: "Mițo, să mă vezi cu ghete de brunel cu bizeț pe catafalc") etc. Cititorul lui Caragiale va găsi aici explicații pentru turcisme ca budala, geanabet (la cocoana Lucsița: "Mă! dzenabet!"), laf ("ședeam cu socru meu la lafuri"), locma ("Nu se știe încă cine va mânca locmaua"), mangafa ("mangafaua pleacă mâine la Ploiești"), merchez ("Am merchezul meu"), nacafa ("Asta era nacafaua mea"), schembea ("hai la o schembea!"), selemet, techer-mecher, ursuzlâc, zefliu... La fel de utile
Limba lui Caragiale by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/7432_a_8757]
-
o lună de zile, îl chestionase ea. - Simplu: era vara... prin august... pe urmă se făcuse de septembrie. Nu știu precis; dar se răcorise, părea să fie în septembrie... - A, ți se părea, în vis... Tot mai căuta papucul rătăcit; ședea aplecat peste marginea patului, cu mâinile încleștate dedesubt, cum te ții cu amândouă mâinile de marginea unei bărci, privind în apă; cum de te ții zdravăn de ea; pe urmă, a zărit papucul în altă parte decât aceea unde căuta
Des-creșteri by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/7455_a_8780]
-
cu amândouă mâinile de marginea unei bărci, privind în apă; cum de te ții zdravăn de ea; pe urmă, a zărit papucul în altă parte decât aceea unde căuta el, și a râs, asta l-a făcut să râdă, cum ședea cu pieptul întins peste marginea dezvelită a patului, în timp ce ea îl privea mirată. - Ce ai? ce te-a apucat?... - Râdeam, a spus, de papuc, eu îl căutam în hăis și el era în cea!... - Termină cu râsul ăsta! îl somă
Des-creșteri by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/7455_a_8780]