975 matches
-
la Ambasada Republicii Moldova, la o întâlnire cu Asociația basarabenilor stabiliți la Moscova. Un drum lung, cu mașina care ne-a luat de la hotel. Trecem prin cartiere mai puțin atrăgătoare, apoi urcăm în altă mașină, un Mercedes aproape nou, și iar șerpuim mult (de parcă ne-am deplasa la o întâlnire conspirativă, și unele măsuri de precauție ar fi obligatorii). La ambasadă suntem așteptați de câțiva membri ai Asociației. Au venit cei care sunt în oraș în această perioadă de concedii. Sunt prezenți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
Domnului!" Împărțiți regulamentar în grupuri mici, trecem apoi cu repeziciune de la aerul condiționat și de la condiția de neofit reeducat la cea de pelerin leoarcă de transpirație, îndreptându-ne spre fluviu. Pe jos, de-a lungul albiei secate, pe cărarea ce șerpuiește pe teren plat printre trestii și bambuși, încep să simt, fizic, geniul rău al acestor locuri auguste: muștele. Șarpele sau porcul ar fi ceva prea frumos, prea comod. Numele meu e legiune, zice Cel Rău, și pe bună dreptate. Un
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
o dată în infern după cheia lacătului. Ieșirea din izolarea inițiatică se face printr-o răpire rituală, care ia cel mai adesea forma unei manifestări eoliene cu precipitații și descărcări electrice stihiale: „Dar abia făcuseră câțiva pași pe marginea pârâiașului ce șerpuia în vecinătate, când dodată se pomeniră că vine un nor cu fulgere și tunete. Până să se adăpostească de ploaie, un vârtej luă fata, se făcu nevăzut și o duse la casa zmeului, întoarsă cu gura spre prăpăstii”. Brutalitatea cu
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
temperaturi toride dar realitatea este cu totul alta. Dimineața și seara ai mereu nevoie de ceva mai grosuț pentru îmbrăcat. înaintez prin aceleași lanuri de grâu fără pic de buruiană iar camino pare un fel de bandă albă, pietroasă ce șerpuiește prin câmpii, urcă dealuri nu prea înalte, coboară și iar urcă, mereu marcat de săgeata galbenă și de scoică. Cât de ușor este să scrii despre mersul tău peste dealuri si prin câmpii, trecând prin diferite sate frumoase, și cât
Pelerin la Santiago de Compostela by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1841_a_3168]
-
din 1823, că ea a fost construită în timpul celui de al doilea război mondial de către S.U.A., că ea traversează 13 state: Canada, S.U.A., Mexico, America Centrală, traversează canalul Panama și continuă spre sud prin Columbia, Ecuador, Peru, Chile, pentru ultimele, autostrada șerpuiește paralel cu litoralul Oceanului Pacific. Din ea pornesc ramificații către Venezuela, cele două Guyane, către Bolivia și Argentina și, evident, Brazilia. Lungimea totală a acestei autostrăzi este de aproximativ 48.000 de kilometri, în care sunt incluse și ramificațiile; fără acestea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1535_a_2833]
-
Episcopiei și documentele din biserica Episcopiei. Geologul și paleontologul Ion Simionescu, vizitând orașul Huși în 1925, îl descria în cuvinte emoționante, în scurta călătorie de la Crasna la Huși, apoi a redat pitorescul acestei așezări. Trenul cu care călătorea geologul ieșean șerpuia printr-o vale largă, cu sate destul de dese, adevărate „cuiburi de gospodari”. Aproape de Huși, „mașinuța” (locomotiva, n.a.) urca din greu coasta unui deal, așa încât unii călători, plictisiți de stat în vagoane, coborau pe lângă tren, culegeau flori din mers, apoi urcau
Huşii de ieri şi de azi by Vasile CALESTRU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100993_a_102285]
-
peste niște vipere, deși eu nu am dat de niciuna cât timp am stat acolo. La Moldova Nouă, cel puțin în primii ani de tabere, era o atmosferă aparte, foarte plăcută, pe de-o parte datorită peisajului, cu Dunărea care șerpuia la vreo 500 de metri de cabană, și o puteam vedea până departe spre intrarea în Cazane, iar pe de altă parte eram și o trupă faină de pictori, care ne înțelegeam foarte bine. Bineînțeles că Vintilă, era oarecum în
Aventuri în insula naivilor by Mihai DASCĂLU , Gustav Ioan HLINKA , Costel IFTINCHI () [Corola-publishinghouse/Memoirs/316_a_626]
-
frumusețea ei, să aud doar ciripitul păsărilor, foșnetul frunzelor sau susurul apelor din preajmă. Acum aveam ocazia să mă delectez plimbându-mă pe Semenic, fiind o zonă nouă pentru mine. O parte din drum l-am făcut pe șoseaua ce șerpuia prin pădure, ce ducea spre Lacul Văliug. Pe hartă se vedea, că undeva începea un drum forestier pe partea stângă ce ducea direct sus spre vârful muntelui. După un timp de aproape un ceas am ajuns la drumul indicat pe
Aventuri în insula naivilor by Mihai DASCĂLU , Gustav Ioan HLINKA , Costel IFTINCHI () [Corola-publishinghouse/Memoirs/316_a_626]
-
istoriseau acum impresiunile, însă nici unul nu mărturisea drept ceea ce-a simțit în așteptarea ursului. Mi-au trebuit și mie 20 de ani, ca să mă hotărăsc a destăinui adevărul. Ne adunasem deci într-o poiană prea frumoasă prin mijlocul căreia șerpuia un pârău rece ca gheața și limpede ca lacrima. Acolo la umbra a câtorva brazi seculari, pe un mușchi verde și moale ca o saltea de puf, lângă pârâul cel răcoros în undele căruia ne-am așezat butelcile 132 ca să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
bune să legene cuconași de cei care se tem să nu-i pârlească soarele. Cu cât calea era mai anevoioasă, cu atât, mă rog, vrednicia noastră părea mai mare. Dar, în schimb, ce frumos, ce pitoresc era drumul acesta care șerpuia de-a lungul pe lângă poalele Carpaților. Aveam în stânga lanțul munților păduratici, a căror vârfuri se înălțau semeț spre ceri, imens decor de verdeață care ne împodobea calea, ne ținea umbră și răcoare; în dreapta aveam șesul întins cu perspectiva depărtărilor, cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
Drumul pănă la Martigni ar fi de o mie de ori mai plăcut să-l faci în trăsură sau calare, căci într-un vagon închis cum l-am făcut noi n-ai putința de a gusta frumusețea priveliștei. Calea ferată șerpuiește de-a lungul Rhonului între două șiruri de munți mari, deasupra cărora în stânga se rădică La Dent de Morclés (2936 metri), adică aproape o mie de metri mai sus decât Ceahlăul, și la dreapta, La Dent du Midi, și mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
nu ar face bine să se ispitească 202 prin asemenea loc. Te scobori pe un părete de stâncă aproape perpendicular în care sunt sapate mici trepte cât ai pune piciorul, deasupra unei prăpăstii de peste o mie de metri, în fundul căreia șerpuiește Arveyronul, mic ca o cordea 203. Pe vremea aceea nu aveai ca acuma la îndemână o balustradă de care să te poți sprijini, ci numai niște cuie bătute în părete din distanță în distanță de care te acațai cu mânele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
locuri de stagnare a apei și deci râul se spală permanent cu apă proaspătă. Evident, eventualii poluanți ajung În zona de șes a râului și atât. Aici, un râu nepervertit dezvoltă o luncă, o fâșie de vegetație, prin care râul șerpuiește obosit; câte cotituri, tot atâtea locuri de stagnare a apei. Asta e și bine, dar și rău. Rău, pentru că acolo râul e mai sensibil la poluare. Bine, căci acolo are loc cel mai intens epurarea biologică, acțiunea biocenozei luncii adică
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
sper bine Înțeleasă, pentru Agenția de protecție a mediului: delictele ecologice se pot descoperi și În piață și nu sunt dintre cele minore, deși acoperite de masca frumosului. “Radiosfera”, 20 mai 1996, ora 11,38 82. Drumul cel mai scurt șerpuiește Drumul cel mai scurt Între două puncte e linia dreaptă. Asta În geometrie, căci În natură treaba pare să fie cu totul alta. Un râu, de exemplu. Oricât de scurt ar fi drumul de la izvor la mare ori unde se
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
alta. Un râu, de exemplu. Oricât de scurt ar fi drumul de la izvor la mare ori unde se varsă râul, oricât de mare ar fi diferența de nivel Între aceste două puncte, oricât de neted ar fi terenul, râul va șerpui. Ceea ce vedem pe o hartă, adică un traseu uneori relativ drept, e de fapt albia majoră, valea pe care curge râul. Firul apei, adică pe unde râul curge efectiv, e șerpuit; uitați-vă la Bahlui, Înainte de a intra În Iași
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
puncte, oricât de neted ar fi terenul, râul va șerpui. Ceea ce vedem pe o hartă, adică un traseu uneori relativ drept, e de fapt albia majoră, valea pe care curge râul. Firul apei, adică pe unde râul curge efectiv, e șerpuit; uitați-vă la Bahlui, Înainte de a intra În Iași, deci de a fi canalizat, regularizat adică de mâna omului. Ca urmare trebuie să facem o distincție, anume albia majoră, valea, urmează conform reliefului cel mai scurt drum, dar firul apei
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
mereu umede și exotice, la „altar”, un punct de belvedere superb, de unde se vede foarte bine tot orașul Victoria ca și o bună parte din satele existente pe o rază de vreo 20 de km, ca și râul Olt ce șerpuiește prin valea Făgărașului. „Altarul” este de fapt o stâncă de vreo 6-7 metri înălțime ce se poate escalada destul de ușor, iar în vârf se poate staționa pentru a-ți clăti ochii cu peisajul montan ce se desfășoară de jur împrejur
Muchia Tărâța. In: Caravana naivilor by Mihai Dascălu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/436_a_1097]
-
fi acolo, adică pe întuneric încă - e bine. Au respectat planul, au ajuns la destinație așa cum își propuseseră și fără incidente. Au intrat în pădure printr-un loc anume, numit Locul Crucii. Au apucat-o pe o potecă îngustă, ce șerpuia printre copaci. Era o pădure de plopi înalți, subțiri, ale căror frunze galbene fremătau înfiorător la cea mai mică adiere de vânt. Inima era în ei cât puricele, dar nu recunoșteau că le este teamă. Se închipuiau eroi, erau mândri
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
pe limba mea ceea ce mi-au văzut ochii“), iar uneori pare chiar să ne urmărească. Proza plină de culoare a lui Che zugrăvește obiectele care i se aștern În fața ochilor și, dacă peisajul permite, adaugă și o nuanță intimă: „Drumul șerpuiește printre poalele unor dealuri joase, care marchează Începutul marii cordiliere a Anzilor, apoi coboară abrupt, pînă ajunge Într-un oraș sărăcăcios și lipsit de farmec, aflat Într-un contrast izbitor cu munții magnifici, cu păduri bogate, care Îl Înconjoară.“ Episodul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
călcăm pe burți. Am reparat pedala și alte cîteva probleme minore și am pornit din nou spre San Martín de los Andes, unde am ajuns exact Înainte de căderea serii. SAN MARTÍN DE LOS ANDES San Martín de los Andes Drumul șerpuiește printre poalele unor dealuri joase, care marchează Începutul marii cordiliere a Anzilor, apoi coboară abrupt, pînă ajunge Într-un oraș sărăcăcios și lipsit de farmec, aflat Într-un contrast izbitor cu munții magnifici, cu păduri bogate, care Îl Înconjoară. San
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
dus cu toată seriozitatea să-mi iau postul În primire. Ca În desene animate, am pornit cu hopuri și zgîlțîieli În urma lui Alberto, care mergea pe motocicletă. Fiecare curbă era un chin: frînă, ambreiaj, prima, a doua, ajutor, mamáaa... Drumul șerpuia printr-un peisaj frumos, pe malul lacului Osorno, iar vulcanul cu același nume veghea deasupra noastră ca o santinelă. Din păcate, nu eram În postura de a admira peisajul, dat fiind drumul accidentat. Oricum, singurul accident l-a suferit un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
încă din lume. După ce n-a mai fost de trebuință acolo unde o știam, ea a fost transportată aiurea, înspre alte ținuturi ale Moldovei. E mult timp, astfel, de când ea face curse regulate între Crasna și Huși. Am revăzut-o șerpuind pe dealurile Dobrinei, acum vreo douăzeci de ani. Am recunoscut-o îndată și m-am bucurat. Dar înfățișarea pe care i-am găsit-o era de data aceasta tristă și indiferentă. Mișcările sale nu mai aveau vioiciunea de odinioară. Mi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
putea ajunge în trei localități: la Reșița, Bozovici și Oravița. Pentru a ajunge la Reșița trebuia neapărat să treci prin Anina de unde drumul continua prin localitatea Carașova apoi ajungeai la Reșița. Strada principală din Steierdorf, de altfel destul de lungă ce șerpuia după relief, cu o pantă ce se poate observa destul de ușor indiferent în ce punct al străzii te găsești. Drumul de ieșire din partea de jos a localității trece printr-un minunatul defileu al Minișului, spre Ponyazka și mai departe, prin
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
localității Steierdorf, de data aceasta în sens opus, în pantă ascendentă până la platoul Marila unde se putea ajunge pe un drum cu pantă descendentă de 14 % până la Oravița. Toate drumurile de legătură dintre Steierdorf și Anina sunt într-o formă șerpuită după relieful locului, iar cele care duc spre localitățile descrise mai sus sunt de vis, mai ales pentru cei ce iubesc drumețiile. Cele trei drumuri de acces sunt mirifice: treci prin păduri, pe lângă stânci înalte cu râpe adânci, pe partea
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
partea opusă, e o vale unde se distingeau ultimul grup de case ale membrilor comunității Steierdorf, loc numit Jumanca de unde drumul se despărțea în două. De acolo, drumul din dreapta ducea spre platoul Marila și spre Oravița, în timp ce drumul din stânga șerpuia pe o pantă lină, coborând dea lungul văii însoțită de un firicel de apă cristalină ce se oprește într-o baltă mlăștinoasă. Drumul șerpuia în continuare pe lângă mlaștină, la capătul cărei se încrucișa cu calea ferată, care urcă dinspre
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]