KorAP: Find »[drukola/base=șopti & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...34 35 36 ...393 >

9,824 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232

telefonul. Portoricanul zbiară la mine în spaniolă, maică-mea mă amenință cu cuțitul în copilărie, iar secretara mă anunță că domnișoara Reed mă caută la telefon. Pentru a treia oară în ziua aceea. — Mi-e dor de tine, Arnold, îmi șoptește Maimuța. — Mă tem că-n clipa asta-s foarte ocupat. — Te iubesc. — Da, bine, pot să discut cu tine mai târziu pe tema asta? Ce n-aș da să-ți simt acuma-n mine pula lungă și netedă... — Hai, pa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
forțele de ordine care răspundeau de zona vilei Gracie. — Or să ne salte cu duba și-or să provoace și-un scandal public. Maimuțo, gaborii. Ea însă își săltă buzele puse pe fapte mari din deschizătura șlițului meu și îmi șopti: — Doar în imaginația ta. (O replică deloc lipsită de subtilitate, dacă chiar se voise subtilă.) Apoi mi se cuibări în poală aidoma unei mici jivine în căutarea unei vizuini. După care a făcut minuni cu gurița. În timpul cinei am tot

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
ea capitula, iar căldura generată pe patul ei din mahon, cu baldachin (o moștenire de familie a clanului Maulsby) era considerabilă. Singura noastră plăcere colaterală era oglinda ce placa întreaga ușă din baie. Acolo, stând lipiți coapsă lângă coapsă, îi șopteam: — Uită-te, Sarah, uită-te! La început era sfioasă, lăsa privitul în seama mea, la început era timidă și supusă numai fiindcă așa o doream eu, dar, cu timpul, și-a făcut și ea o pasiune din a se uita

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
eram fruntea, și am prins-o sub mine - și mi-am vârât limba în urechea ei și am gustat praful depus după călătoria noastră de peste zi, jegul ăla sfânt. — Ah, chiar am de gând să te fut, evreico, i-am șoptit eu malefic. Ești nebun! strigă ea împingându-mă cu toată forța ei, deloc neglijabilă. Ești un dement scăpat de la balamuc! — Nu, vai, nu, Naomi, am mârâit eu, vai, nu, dar trebuie să-ți dau o lecție - și m-am opintit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325

În ochi și i se aduna În butuci de gheață pe călcâiele pantofilor. La un moment dat alunecă și văzu pentru o clipă venind În Întâmpinarea lui, asemenea unui pește ridicându-se din apele Întunecate, marchiza luminată a unei cafenele. Șopti „Sfântă Fecioară, cea plină de grație“, Împlântându-și călcâiele În zăpadă și agățându-se cu degetele. Salvat de marginea jgheabului, se ridică În picioare și râse ușor. Nu avea sens să te-nfurii pe natură. Ceva mai târziu, găsi brațele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
și o voce de femeie Întrebă: — Anton? Tu ești? — Da, spuse Josef, Anton sunt. Dă-mi drumul repede Înăuntru. Draperia se dădu la o parte și o mână subțire trase și trase de rama ochiului de sus. — Cel de jos, șopti Josef, nu cel de sus. Mă crezi acrobat? Când geamul se ridică, el dovedi multă agilitate pentru un bărbat atât de gras. Păși de pe scara de incendiu direct pe pervaz, dar constată că nu se poate strecura În Încăpere. — Nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
de faptul că trezise o dorință atât de stătută. Nici unul din noi nu e o frumusețe, se gândi el, și prezența unei Madone În roz cu alb dădea Întregii situații un aer de blasfemie conștientă. O făcu să se oprească, șoptind precipitat: — Ești sigură că nu e nimeni În apartament? Ea se Împurpură la față, de parcă el i-ar fi făcut un avans grosolan. — Nu, Anton, suntem numai noi. Creierul Începu să-i lucreze iarăși cu precizie. Relația personală era singura

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
lor, spunând: „Acesta-i Josef. Au trecut cinci ani de-atunci și Încă n-a fost găbuit“. Închise geanta și tresări puțin la auzul unui zgomot ciudat ce răzbătu de-afară, semănând cu zbârnâitul unui arc. — Ce-i asta? Anna șopti prin ușă: — Liftul. Cineva l-a chemat jos. Așeză În raft un volum din Administrația căilor ferate, dar seiful se văzu roșcat din cauza căldurii, așa că puse cartea Înapoi pe birou. De undeva de jos se auzi zgomotul unei uși care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
centimetri mai sus. Se gândi dacă n-ar exista posibilitatea să scape pe fereastră, dar Își aminti că urma să cadă drept În jos, cale de zece metri, până pe marchiza cafenelei. Apoi ușile batante se deschiseră și se Închiseră. Anna șopti prin gaura cheii: — Etajul de jos. Atunci e În regulă, se gândi Joseph. Nu trebuie să mă grăbesc. Înapoi În dormitorul Annei și de acolo peste acoperiș. Va trebui să aștept douăzeci de minute pentru trenul de Passau. Scaunul vârât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
furioasă, dar satisfăcută. Se gândise să se descotorosească de ea În gara din Viena. Își imagină cu plăcere dezamăgirea lui când va ridica privirile din pagina ziarului și o s-o vadă iar În ușa compartimentului său. Mai aproape ca noroiul, șopti ea pentru sine, așa voi fi pe lângă el. Omul În uniformă de la barieră o opri: — Fahrkarte, bitte. Nu se uita la ea, pentru că era ocupat cu colectarea biletelor de la pasagerii care tocmai sosiseră cu un mic tren local - femei cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
i se alătură lui Coral Musker pe culoar. Nu puteau fi văzuți din compartiment, dar vocea doamnei Peters se auzea clar. — Da, dar cine plătește? Asta aș vrea eu să știu! Dr. Czinner se sprijini cu capul de geam și șopti cu ură: — Niște burghezi! — Vă mulțumesc, spuse Coral și adăugă când văzu expresia lui dezamăgită: Pot să vă ajut cu ceva? Vă simțiți și dumneavoastră rău? — Nu, nu, spuse el. Dar n-am reușit nimic. N-am darul de-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
legănau ușor În mișcarea trenului. Nu, spuse el. — Ar fi mai potrivit, spuse ea și Începu să râdă ușor, ca pentru sine. Râsul ei dăinui ca o oază sonoră aproape imperceptibilă sub huruitul și zăngănitul expresului, dar când vorbiră, În loc să șoptească, trebuiră să pronunțe cuvintele intime tare și clar. Senzația de stranietate supraviețui chiar și gesturilor uzuale. Cum zăcea pe pat, tânăra se dovedi stâjenită Într-un mod misterios și inocent care-l uimi. Râsul i se opri, nu stingându-se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
spuse ea, dar nu se gândea la Îmbrățișarea lui, ci la apartamentul de la Constantinopol și la propriul ei dormitor și la mersul la culcare la ora zece. Câtă vreme o să rămâi acolo? Probabil o lună. Poate că mai mult. Ea șopti „Așa de puțin!“ cu atâta regret, Încât el Începu să promită lucruri despre care știa foarte bine că le va regreta la lumina zilei. — Te poți Întoarce cu mine. Îți voi lua un apartament În oraș. Tăcerea ei păru să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
cu soția lui, Își uită curând invidia și Începu s-o privească și pe străină cu afecțiune. Frumusețea și fragilitatea femeilor Îl făceau să se simtă mișcat. Își lovi iar palmele lui mari și stângace una de cealaltă. — Atenție, Îi șopti prietenul lui și amândoi bărbații se Îndreptară și rămaseră „pe loc repaus“, Într-o atitudine țeapănă, căci pe drumul spre gară apăru brusc un automobil ce spărgea pojghița Înghețată și făcea apa să Împroaște. Cine naiba-i? șopti prietenul lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
Atenție, Îi șopti prietenul lui și amândoi bărbații se Îndreptară și rămaseră „pe loc repaus“, Într-o atitudine țeapănă, căci pe drumul spre gară apăru brusc un automobil ce spărgea pojghița Înghețată și făcea apa să Împroaște. Cine naiba-i? șopti prietenul lui aproape fără să miște din buze, dar Ninici era mândru că el știa. Știa că ofițerul Înalt, garnisit cu trese, era șeful poliției, și știa chiar și numele celuilalt ofițer, care sări din mașină ca o minge de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
Șeful poliției privi dincolo de profilul ascuțit al maiorului, spre locul unde stătea doctorul Czinner, Îngrămădit În scaunul lui, cu mâinile Împreunate În mănușile gri, de lână. O locomotivă șuieră afară și se deplasă, huruind Încet, pe linia de manevră. Zăpada șoptea la ferestre. Era conștient de tresele lungi de pe haina lui și de gaura din mănușa doctorului Czinner. — Ar fi cu totul neregulamentar, Îi dădea Înainte maiorul Petkovici În timp ce cu o mână bâjbâia absent pe sub masă ca să-și găsească câinele, pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
străin cu o mașină În josul străzii. Caută pe cineva. Coral Își Împreună mâinile fără zgomot și spuse Încet: — S-a Întors după mine. Vedeți? Ați spus că nu se va Întoarce. Începu să râdă ușor și când dr. Czinner Îi șopti să se liniștească, ea spuse: — Nu-s isterică. Sunt doar fericită. Își dăduse de-acum seama că această Înspăimântătoare aventură avusese, până la urmă, și partea ei bună: Îi arătase că el ținea la ea, altfel nu s-ar fi deranjat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
În orice clipă. Dar Czinner era prea greu pentru puterile ei. Ținu hârtia aprinsă aproape de ochii lui ca să vadă dacă era conștient și fumul acru Îl făcu pe bărbat să-și revină. Deschise ochii și o privi perplex. Ea Îi șopti: — Vreau să vă ascund Între saci. El nu păru să Înțeleagă și ea repetă propoziția mai rar și mai distinct. — Ich spreche kein Englisch, spuse el. Oh, se gândi ea, mai bine l-aș fi lăsat. Mi-aș dori să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
scărilor agenților. Într-o cabină de sticlă aflată pe malul unei mări cenușii, o femeie Îl făcea cu ou și cu oțet pe cel de lângă ea, În timp ce un clopot suna, anunțând ora ceaiului sau a intrării la slujba religioasă. — Wasser, șopti doctorul Czinner. — Ce doriți? Ea se aplecă asupra lui și Încercă să-i vadă fața. — Wasser. — Să chem pe cineva? El nu o auzi. — Vreți ceva de băut? El nu-i răspunse, ci repetă fără Încetare Wasser. Coral Își dădu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
cât mai departe de el și Încercă să doarmă, dar vibrația pereților o ținu trează. Gemetele vântului n-o lăsau să ignore pustiul din jur, așa că se târî Înapoi, lângă Czinner, ca să nu fie singură și ca să se liniștească. — Wasser, șopti el iar. Mâna ei Îi atinse fața și Coral se miră de cât de fierbinte și uscată Îi era pielea. Poate că vrea apă, se gândi ea și pentru o clipă se gândi cu disperare unde ar putea găsi apă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
dorința lui să dureze câtă vreme ea lipsea. Mai știa că Îl putea face s-o vadă când se va Întoarce. Va simți că-i de datoria lui să-i ofere cel puțin un prânz. „Nu banii lui mă interesează“, șopti ea cu voce tare În bezna magaziei, lângă muribund. Sentimentul ei de dezolare, conștiința faptului că, dintr-un motiv sau altul, doar Dumnezeu știa de ce, Îl iubea o făcu pentru un moment să se revolte. De ce nu? De ce nu i-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
dar era hotărâtă să nu spună nimic. Să vorbească, să-și descrie durerea, să ceară ajutor ar fi Însemnat să-și scoată din minte, fie și pentru o clipă, fața lui. Urechile ei vor pierde sunetul vocii lui, care-i șoptește ce vor face Împreună În Constantinopol. N-o să fiu eu prima care uită, se gândi ea cu Încăpățânare, luptându-se cu toate celelalte imagini care Încercau să răzbată la suprafață - luminile purpurii ale mașinii parcate În josul străzii, privirea doctorului Czinner

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
lustruită Între ei. Era mică și cenușie, Îmbrăcată modern, dar hainele nu i se potriveau. Îi amintea lui Myatt de o cameristă vârstnică, care poartă rochiile de care s-a lipsit stăpâna. Sub braț avea un maldăr de cusături și șopti un bun venit de acolo de unde era, fără a se aventura mai În față, pe podeaua scăldată de soare. — Spune, Emma, Întrebă domnul Stein, ai primit vreo veste de la soțul tău? — Nu. Încă nu. Nu, spuse ea și adăugă cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
vești din partea soțului dumneavoastră. Ea Încetă să mai facă ordine și urmări buzele lui Myatt. — Da, Emma, spuse Stein, imediat ce sărmanul Eckman va afla ce bine ne-am Înțeles cu domnul Myatt, se va grăbi să se Întoarcă acasă. Oh, șopti doamna Eckman din colțul ei, departe de podeaua strălucitoare. Nu mă deranjează dacă nu se Întoarce aici. Mă duc eu oriunde la el. Aici nu-i acasă, spuse ea cu un mic gest de Întărire și scăpă jos un ac

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
vede soțul tău În toate chestiile astea de inox. Mie mi-ajunge să am câteva piese bune din mahon și două fotolii În care omul să poată trage un pui de somn. — Oh, dar soțul meu are foarte mult bun-gust, șopti disperată doamna Eckman, iar ochii ei speriați cătară de sub pălăria ei modernă ca un șoarece pierdut Într-un garderob. — Ei, spuse Myatt, pierzându-și răbdarea, sunt sigur că nu există absolut nici un motiv să vă Îngrijorați În privința soțului dumneavoastră. A

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]