1,028 matches
-
zăpadă și pe trandafirii din grădină, și pe acele papyri pe care Augustus le adusese de la Alexandria. În dimineața aceea, văzu ivindu-se din iarba înghețată violetele aduse de la lacul vulcanic Nemorensis. Văzu, după multe săptămâni, bobocii de trandafir, mierlele țopăind pe pământul proaspăt săpat, văzu ieșind din papirusul înnegrit și putred o mlădiță verde. Se întrebă cum de nu văzuse nimic din toate acelea până cu o zi în urmă. Se gândi deodată că, poate, viața îi aparținea. Avea un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
aceștia despre legea conștiinței? Am să le tai bărbile de țapi impenitenți pentru ștergerea Încălțărilor mele Aud cum sirenele cântă-n culise la siluirea fecioarei din gânduri Fauni și satiri de marmoră aleargă nimfele-n crânguri mallarmeene Omule, ce tot țopăi În mine și-ți ceri Împliniri legiuite? Am să te schingiui pentru toate ticăloșiile neînfăptuite de oameni Jucând pe tine hora de flăcări Îmbrățișate de vânturi Când surlele zbârnâie la o Înmormântare nesfințită Oricât se vor ruga moaștele tale, fii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
prefer originalitatea de a refuza pe toți bărbații. Mi-e frică de dans, ăsta-i adevărul! Nu pot, nu pot să dansez ca toți oamenii. Nu pot să mimez o mișcare mecanică precum atâtea perechi din jur. Nu pot să țopăi În ritmul muzicii, mi-e frică, nu pot... Iată un cântec pe care l-am compus azi: „Mâna-n părul lui când trec Încet/ Parc-aș vrea să-l strâng de tot În mine/ Dar acum mă Întreb de câte ori/ Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
afla în hol pe la jumătatea drumului, când Otis strigă din răsputeri “Graso!” de trei ori la rând, oprindu-se numai să cârâie între țipete. — N-ai decât să crăpi, șobolan înaripat. Sper să fie o moarte lentă și chinuitoare. O să țopăi de mormântul tău de pasăroi nenorocit. Toată povestea asta o înfuria peste măsură! Doar pentru că Emmy se simțea prea vinovată ca să vândă sau să omoare blestemata aia de pasăre nu înseamnă că alții trebuiau să îndure abuzurile ei. Dar ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
Cam așa. Bine, trebuie să fug. Vorbim mai târziu? — Cred că da. Îți mulțumesc foaarte mult, querida. Ciao! Adriana se prăbuși pe canapea și îi făcu semn lui Otis să vină lângă ea. El scoase un scurt ciripit recunoscător și țopăi în poala Adrianei. O atinse pe mână ca să-i mai dea un strugure, dar Adriana era deja ocupată să formeze un număr de telefon. — Biroul lui Leigh Eisner, se auzi vocea plictisită a secretarei. — Bună, Annette, sunt Adriana. Poți să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
cu cele patru văduve misionare. Doctorul Ransome părea la fel de nervos ca și japonezii. Vechea cicatrice de sub ochiul lui era roșie-sîngerie. Oare sergentul Nagata Îl lovise pentru că protestase Împotriva unei noi reduceri a rației de alimente? Cu mîinile În buzunare, Jim țopăi pe aleea cu zgură din spatele spitalului. Trecu În revistă straturile de roșii, fasole și pepeni din grădina bucătăriei. Recolta modestă era menită să suplimenteze dieta sărăcăcioasă a pacienților, deși multe legume luau drumul spre marinarii americani din Blocul E. Lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
duse În spatele ricșei și dădu cu piciorul În scaunul de lemn, Împingînd vehiculul peste picioarele hamalului. În centrul terenului de adunare, Kimura și un alt soldat apucară rișca și o Împinseră Înainte, trîntindu-l pe hamal la pămînt. Soldații Începură să țopăie În jurul ricșei răsturnate. Soldatul Kimura lovi roțile cu piciorul, Împrăștiind spițele. Ceilalți călcară În picioare mînerele de lemn și le rupseră. Împreună, răsturnară vehicolul pe spate, Împrăștiindu-i pernele. Hamalul Îngenunche pe pămînt, rîzÎnd singur. În tăcerea care se lăsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
plină de bale, discutați dacă sunt sau nu oameni În Lună. Normal. În timp ce vorbiți despre posibilitatea existenței vieții pe Lună și pe alte planete, chiar În clipa În care Îți muști limba, din buzunar, ți se rostogolesc două castane care țopăie la vale pe cartonul asfaltat și cad În curte peste un cazan de rufe Întors cu gura În jos. Întâi un sunet ritmic inegal și apoi un zgomot puternic de gong. Tirip, titirip, tip, bang! Această melodie vă Înfioară. Este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
tăi, cu bagaje cu tot, și rămâi În pielea goală În camera hotelului Tranzit din București, unde ați tras pentru a stabili chestiuni serioase În vederea căsătoriei, și suni acasă și Îți aduce mama niște haine, Doamne ce Întâmplare minunată să țopăi În maieu și În chiloți prin camera aia Împuțită de hotel și vin hainele și te Îmbraci și reintri În civilie, te Întorci la facultate, ai un avantaj, anul ăsta nu se mai fac „munci agricole” la porumb, ca anul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
Paharul îmi căzuse din mână, simțeam sticla sub tălpi. M-am dezechilibrat și aproape am căzut în brațele Raffaellei. „Fii atent, Timo, că eu nu te refuz!“ și râse cu gura până la urechi, râseră și Livia și Manlio, care acum țopăia în spatele meu, căutând complicitatea unei mititele cu privirea rătăcită. Am cuprins talia groasă a Raffaellei și am tras-o după mine într-un duet clătinat. Ea se împiedica în caftanul prea lung, burta-i grasă gâlgâia lipită de a mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
a stăpânului meu, și aspiră la ceața în care s-a destrămat el în cele din urmă, la ceața din care a crescut și-n care s-a întors - Orfeu simte cum vine ceața întunecată... Și merge către stăpânul său țopăind și dând din coadă -. Stăpâne drag! Stăpâne drag! Biet om!“ Domingo și Liduvina îl luară apoi pe bietul câine mort la picioarele stăpânului său, purificat asemeni lui și asemeni lui învăluit în norul întunecat. Și bietul Domingo, văzând acestea, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
știri despre noi. O însemnare îmi atrage atenția. Peter este foarte timid, dar nu îndeajuns de timid pentru a nu recunoaște ce fericit ar fi dacă nu și-ar mai vedea părinții un an sau doi. Șchiopătez prin anexa secretă, țopăi de la un perete umed și dărăpănat la altul. Mă sufoc aici, prea mare pentru tavanele joase și pentru camerele înghesuite, prea puternic pentru mama mea neajutorată și speriată și pentru furiosul meu tată lipsit de putere, prea mare ca să mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
ceea ce se numește o latură sensibilă. Am simțit un ghimpe de invidie, deși nu puteam să spun dacă era pentru băiatul de aur de pe ecran sau pentru personajul de basm pe care îl interpreta. Shelley Winters își ridica fusta și țopăia pe ecran, scuturându-și buclele blonde vopsite. Mi-aș fi dorit să nu o vopsească blondă. Soțul ei mormăia și bombănea de sub o mustață neagră țepoasă. Dussel, dentistul, se alătură grupului și povestea luă o întorsătură comică. Scenariștii creaseră un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
care începuse să se trezească. Nedorind să își piardă vacanțele de vară, familiile au lăsat părinți bătrâni și imobilizați singuri în Paris. Titlurile ziarelor urlau despre bătrânii care muriseră în apartamentele încinse ca un cuptor, în timp ce copiii și nepoții lor țopăiau pe plaje mediteraneene sau se bălăceau în lacuri alpine. Îmi părea rău pentru acei bătrâni, care nu erau probabil mai în vârstă decât mine, dar îmi făceam griji pentru copiii lor. Nu aveau nici o idee despre ce li se pregătea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
o boltă de viță-de-vie, cu brânza, salata și vinul În față, și să audă În urechi urletul viscolului În pustietățile polare. Le cânta fetelor dintr-un fluier pe care Îl făcuse singur dintr-o rămurică și nu se jena să țopăie și să se Învârtă În fața lor ca un copil, până le smulgea hohote de râs copilărești și le aducea Într-o stare de fericire pură. În toată această perioadă nu vedea nici o contradicție În faptul că tânjea după Elya și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
mod ciudat, era liniștitor și crea un fel de dependență, iar părul meu nu fusese niciodată mai mătăsos și mai moale. Era prima sâmbătă din octombrie și prima dată când mi-a fost frig de la începutul verii. A trebuit să țopăi pe loc ca să nu-ngheț afară și i-am fost recunoscătoare lui Ed că a ajuns cu zece minute mai devreme. A sărit din mașină și m-a sărutat cu drag, dar ni s-au ciocnit nasurile, iar cotul meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
se simțea puțin vinovat pentru a o fi lăsat să Îndure zgomotul și deranjul cauzate de electrificarea apartamentului. Vremea era În continuare frumoasă la sosirea lui Jonathan Sturges. Ca Întotdeauna, felul curajos și inventiv În care Își purta silueta schiloadă, țopăind sprinten În cârje, era un exemplu și o dojană pentru parapoanele lui egoiste, dar Jonathan era neobișnuit de melancolic. Aparent, se Îndrăgostise de o femeie În Franța și fusese, În modul cel mai blând cu putință - dar cu nimic mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
adăpost. Rusul sau, cum spuneam noi, Ivan, nu a întreprins nici o încercare de a ne găsi. Răpăitul a încetat. Nici o altă rachetă care să fi luminat câmpul. Numai luna din când în când. Și, un iepure, care s-a îndepărtat țopăind atât de încet, de parcă nu ar fi avut de ce să se teamă de noi. Așadar, am continuat să mergem cu pași mari de-a curmezișul unui câmp, n-am mai avut de traversat poduri și, când se crăpa de ziuă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
până când frumusețea ei țeapănă era pusă în lumina optimă. Având o natură nervoasă, ea avea tendința să plângă de îndată ce statul într-o poză rigidă devenea prea obositor. Lucram repede, fără o vorbă. În loc de pauze i se oferea, de îndată ce începea să țopăie, glucoză. Părul de pe capul ei zburlit și de pe pubis arunca flăcări roșiatice. Atât de mare a fost egoismul care l-a făcut pe studentul ce purta numele meu să realizeze prima sculptură proprie. Imediat după lucru și după coborârea de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
sale, apărând Poșta Polonă. Un Franz și celălalt. Când am plecat cu trenul în zorii zilei, Fränzchen, cum îl strigam noi, a rămas în urmă pe peron. Alături de Franz Witte, cel pe care o neliniște fără leac îl făcea să țopăie întruna, stătea neclintit Horst Geldmacher, al cărui nume era de natură să inducă în eroare: deși îi reușeau o mulțime de lucruri - putea să deseneze cu amândouă mâinile și izbutea să-și convingă flautul să producă sunete nemaiauzite -, la făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
dimineață. — Este extraordinar, izbucni Ted, Fantastic! De necrezut! — Așa că, adăugă Barnes, tot cu ochii la Harry, n-ar strica să trageți cu toții un somn bun... dacă puteți. „Nevinovatul somn, cel ce desface fuiorul Încâlcit al grijii“, cită Ted, care literalmente țopăia plin de Încântare. — În timpul rămas astăzi, vi se vor lua măsurile și veți fi echipați de către ofițerii de la tehnic și aprovizionare. Dacă mai aveți Întrebări de pus, mă găsiți În birou. Barnes părăsi Încăperea și ședința luă sfârșit. Norman rămase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
Carson. Atunci de ce nu vorbea Jerry tot timpul ca Johnny Carson? Ce anume-i provoca schimbarea bruscă? Apoi era problema calmarului. Dacă lui Jerry Îi plăcea să-i sperie, dacă-l Încânta să le zgâlțâie colivia și să-i vadă țopăind, de ce folosea un calmar? Și de ce numai calmarul? Lui Jerry părea să-i facă plăcere să se manifeste În feluri diferite. Atunci de ce nu producea o dată un calmar uriaș, apoi niște rechini albi și așa mai departe? Nu i-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
și-ncerc să recuperez din bezna memoriei ce era, de exemplu, În mintea mea În luna mai, acum 12 ani. Nu prea mai era mult, tocmai ieșisem din primul spital de boli nervoase dintr-o lungă și valoroasă serie. Vrăbiuțele țopăiau pe alee ciripind vesel, Înverziseră pomii, acoperișurile, trenul continua să vină pe aceeași rută. Stătusem tot timpul ăsta la coadă la bilete, două luni Încheiate, și nu mă mai simțeam Înfricoșat de statutul scriitorului sub dictatură, mai degrabă mă simțeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
Sugar Ray“ Coates. Doi dintre polițiștii de la patrulare scoaseră la iveală rapid niște sticle cu băutură. CÎțiva dintre puștii pe biciclete Începură să trăncănească: mașina era „vopsită mișto“. O mîță albă pășea agale pe alee. Tipii din partea stîngă Începură să țopăie de bucurie. Jack se uită printr-unul din geamurile laterale. Pe podea, Între scaune, trei puști cu repetiție, de calibru mare, probabil 12. Strigăte asurzitoare, bătăi pe umeri - mai să-și rupă oasele. Puștii chiuiau și ei. Unul dintre polițiștii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
porno. Ce-ți pasă ție? Negroteii ăia ți-au violat femeia, așa că ai făcut ceea ce trebuia făcut. Care e problema, căpitane? Exley zîmbi. Jack Îl taxă drept zîmbetul unui om care stă cu un picior În hău și cu celălalt țopăie la marginea prăpastiei. — Căpitane, despre ce...? — Nu, motivele mele sînt treaba mea și iată și presupunerea mea: Hudgens avea o legătură oarecare cu chestiile alea pornografice și avea și un dosar legat de tine. De-aia ai fost atît de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]