41,563 matches
-
cât, salva filmul de propriul scenariu - problema e că protagonistul nu are coeziune și nici coerență. Se pretinde dandy și amoral, apoi afirmă că răul pe care l-a făcut, l-a făcut crezând că e bine! Cât despre ceilalți actori, cei buni sunt reduși la statutul de sateliți ai protagonistului, interpretând personaje simplificate, construite sumar în jurul unei funcții. Totuși, apreciez rolul Danielei Nane, care joacă bine o femeie proastă (Carmen Ionescu) și chiar pe cel al Maiei Morgenstern (baroana Frunzetti
Atunci i-am condamnat pe toți la Orient Expres by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12434_a_13759]
-
proastă (Carmen Ionescu) și chiar pe cel al Maiei Morgenstern (baroana Frunzetti) care reușește să-și infuzeze personajul, altminteri tragic prin iubirea neîmpărtășită, cu o doză de umor - ei îi aparțin cele două replici la care se râde. Cei doi actori importați din emisiuni TV, Bittman și Ioana Moldovan, sunt inadecvați, în special ea, căreia ar fi trebuit să-i spună cineva că, de regulă, strigoii nu sunt zâmbitori până la exces. Egocentrismul nicolaescian viciază restul: bărbații îl consideră o enigmă la
Atunci i-am condamnat pe toți la Orient Expres by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12434_a_13759]
-
Gheorghe Grigurcu Era un răstimp în care masele se impuneau ca un actor principal al istoriei, fenomen înfățișat de-o altă scriere celebră, Revolta maselor, a lui José Ortega y Gasset, amenințînd a atenta la condiția intrinsecă a individului, la calitatea personalității, la statutul intimității sale: , Problema lui Faust, spunea atunci Nae Ionescu
Despre Nae Ionescu și Cioran (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12447_a_13772]
-
al realităților noastre economice, care aspiră la statutul unei economii de piață funcțională, starea pieței de artă este mult mai gravă decît a celorlalte componente, chiar dacă impactul ei nu este chiar atît de vizibil. În ciuda faptului că există și aici actori specializați, fie prin profesie, fie printr-o practică îndelungată, lucrurile întîrzie, totuși, să se așeze pe un traseu de evoluție normală. Sînt exemple de galerii care funcționează extrem de dinamic și de eficient ca mesaj cultural, cîteva dintre ele fiind înființate
Iarăși despre piața de artă by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12457_a_13782]
-
încît îți spui că filmul trebuie să fie o tîmpenie, deși nu e; invers, ți se creează mari speranțe, ți se dă imaginea capodoperei, iar filmul se dovedește, cînd îl vezi, o tîmpenie; personajele filmului îți sînt prezentate sub numele actorilor care le interpretează (o modă foarte răspîndită mai ales în TV Mania) astfel că afli amănunte de tipul: "Charles Boyer îi face viața un chin lui Ingrid Bergman" sau "Dennis Quaid (stînga) și Andie MacDowell își radiografiază căsnicia", iar o
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/12439_a_13764]
-
deși se mai rotește pe lângă personaje în planuri apropiate, păstrează cel mai adesea o distanță moderată și glacială. Filmarea pare naturalistă și clinică, contrastând nepotrivit cu coloana sonoră excesivă a lui Horner (vezi Titanic). Lungmetrajul merită văzut doar pentru jocul actorilor, care, nu știu cum, au reușit să-și ia rolurile în serios. Dacă tot vorbeam înainte de elemente comune, și Misterele fluviului are o structură tragică, dezastrul începând cu o greșeală ("hamartia"). Minoră în Casa" - Kathy nu-și citește scrisorile și nu află
Adaptările, mereu la modă by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12456_a_13781]
-
ucisă, Sean (Kevin Bacon) e detectivul care investighează crima, iar Dave (Tim Robbins) e unul dintre suspecți. Așa arată povestea best-seller-ului lui Danny Lehane (2001), adaptat pentru ecran de Brian Helgeland (L.A. Confidential). Și acest film mizează mult pe jocul actorilor (cinci dintre ei nominalizați la Oscar pentru alte roluri), dar acesta e susținut de circumstanțe credibile. Fascinant e felul în care jocul acestor actori se completează reciproc: Sean Penn e clar emotivul grupului, livrând un rol expresionist, în timp ce Robbins și
Adaptările, mereu la modă by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12456_a_13781]
-
2001), adaptat pentru ecran de Brian Helgeland (L.A. Confidential). Și acest film mizează mult pe jocul actorilor (cinci dintre ei nominalizați la Oscar pentru alte roluri), dar acesta e susținut de circumstanțe credibile. Fascinant e felul în care jocul acestor actori se completează reciproc: Sean Penn e clar emotivul grupului, livrând un rol expresionist, în timp ce Robbins și Bacon sunt laconici și interiorizați, fiecare hăituit de propriii demoni (primul de o traumă din copilărie, al doilea de o căsnicie eșuată). Dar modul
Adaptările, mereu la modă by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12456_a_13781]
-
iarăși, acest regizor, voi încerca să formulez în această pagină. În primul rînd pentru că este profund și degajă normalitate. Pentru că este așezat în sine și în alegerile pe care le face, pentru că inspiră seninătate și asumare în raport cu lucrul său, cu actorii săi, cu împlinirile sau neîmplinirile, cu o montare sau alta, pentru că are o neliniște, creatoare și umană, autentică, netrucată de vreun context sau altul. Pentru că vorbește o limbă română adevărată, fapt ce se vede și în traducerile pe care le
Un verronica dcronica dnisaj. Metamorfoze by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12455_a_13780]
-
calculator. Dintr-o dată, spațiul de joc de la Act se mărește, este folosit tot peretele din fundal, acolo se proiectează imaginile filmate sau imaginate pe computer. Scenograful este încă un jucător în distribuție, el participă direct și în egală tensiune cu actorii la performance. Cei mai mulți dintre actorii pe care i-am văzut, și în special poate cei mai tineri, într-un spectacol la care colaborează, în alt teatru decît cel în care sînt angajați și, de regulă, în cele neinstituționalizate, mi s-
Un verronica dcronica dnisaj. Metamorfoze by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12455_a_13780]
-
joc de la Act se mărește, este folosit tot peretele din fundal, acolo se proiectează imaginile filmate sau imaginate pe computer. Scenograful este încă un jucător în distribuție, el participă direct și în egală tensiune cu actorii la performance. Cei mai mulți dintre actorii pe care i-am văzut, și în special poate cei mai tineri, într-un spectacol la care colaborează, în alt teatru decît cel în care sînt angajați și, de regulă, în cele neinstituționalizate, mi s-au părut mai disponibili, mai
Un verronica dcronica dnisaj. Metamorfoze by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12455_a_13780]
-
și în special poate cei mai tineri, într-un spectacol la care colaborează, în alt teatru decît cel în care sînt angajați și, de regulă, în cele neinstituționalizate, mi s-au părut mai disponibili, mai motivați. Pe toți cei patru actori din această distribuție îi cunosc de la Bulandra - Andreea Bibiri, Șerban Pavlu și Vlad Zamfirescu - sau de la Teatrul Evreiesc - Mihaela Sîrbu. Mihaela Sîrbu și Vlad Zamfirescu recidivează, și ei, ca și regizorul și scenograful, în acest LaBute. Le-am văzut aici
Un verronica dcronica dnisaj. Metamorfoze by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12455_a_13780]
-
lucrurilor, tuturor, atitudini noi, vervă, vulnerabilități, rostiri studiate, expresive, tăceri consistente, un joc al privirilor care te îngheață. Am văzut cît de frumos știu să fie parteneri pe scenă, la Act, să se susțină, să comunice. Întîmplător, toți cei patru actori sînt foarte buni, cu experiență, au avut șansa să lucreze cu regizori mari. Îmi place să-i văd jucînd, să le studiez evoluția, cunoscîndu-i încă de la examenele din U.N.A.T.C. Îmi place cînd mă surprind. Cui nu-i place asta
Un verronica dcronica dnisaj. Metamorfoze by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12455_a_13780]
-
artistic-uman, calculul cinic, infinit de cinic strecurat în relație și în discursul de la vernisaj, în expozeul de licență. Trebuie să mergeți și să vedeți acest spectacol, pentru toate motivele, pentru punerea în scenă, pentru detalii, pentru scenografie, pentru cei patru actori, pentru duritatea poveștii, a felului de a înțelege să faci, uneori, artă, pentru traducerea bună, teatrală a piesei lui Neil LaBute. Pentru ca să vedeți, și de pe alte poziții, cum e cu cinismul, cu iubirea, cu înșelăciunea și compromisul, cu plătitul polițelor
Un verronica dcronica dnisaj. Metamorfoze by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12455_a_13780]
-
5 milioane de locuitori, producea mai multe filme. Industria lor cinematografică se baza - financiar - pe generarea de filme kung fu, distribuite la nivel internațional încă din 1980. La început, Hollywoodul s-a mulțumit să împrumute: regizori (John Woo, Misiune imposibilă), actori (Jackie Chan) și... instructori de arte marțiale deveniți apoi regizori (ca Sammo Hung sau Yuen Woo-ping, responsabil pentru luptele din Matrix). Apoi a venit timpul coproducțiilor, care au amplificat prestigiul și profitul cinematografiei hongkongheze; nu doar cu Statele Unite, ci și
HollyKong? by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12475_a_13800]
-
povești - una e spusă de împărat, care pune cap la cap datele sale și ce a dedus din povestirile funcționarului - care sunt filmate cu filtre de culoare diferite. Secret de lectură cinematografică: credeți doar ce vedeți filmat în lumină naturală! Actorii principali (Li, Yen, Cheung și Leung) sunt nume de marcă ale cinematografiei hongkongheze, iar faptul că au mai lucrat împreună face ca ei să confere veridicitate variatelor relații în care se află (fapt esențial, fiindcă relațiile se schimbă în fiecare
HollyKong? by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12475_a_13800]
-
regizorul lungmetrajului O iubire imposibilă). Deși reușit, filmul lui Jeff Lau e foarte eterogen, scenariul o cotește către melodramă în ultima parte; există și un contrast evident - această comedie e filmată ca un film de artă... Oricum, contemplați numele de actori ce revin de-a lungul acestui articol și veți vedea că cinematografia hongkongheză începe să aibă aerul unei afaceri de familie...
HollyKong? by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12475_a_13800]
-
e vorba fie de organizarea meticuloasa a unui interviu cu personalități marcante ale vieții politice sau culturale, fie de întâlnirea cu biografii de excepție, marcate de supraviețuirea unui destin pătimaș și disprețuitor, vasal totalitarismului. Dar consecventă ei și în fața micilor actori ai vieții, relevă deja o manieră atipica de a înțelege practică jurnalistică, una care o recomandă pe Tita Chiper ca model pentru cei care urmeaza Facultatea de Jurnalistică. Andrei Pleșu chiar își exprimă speranța că va exista o catedră care
Pilda cu un talent by Cristian Măgura () [Corola-journal/Journalistic/12486_a_13811]
-
fraze rostite pe jumătate, cu fraze scurte, foarte scurte, tăioase, aruncate într-un schimb dur, unu la unu, rapid, epuizant, cu ambiguitatea veridică a unei stări, a unei relații. Foarte greu să joci asemenea personaje. Pricep de ce ani de zile, actorii au refuzat partiturile. Greu au înțeles codul scriiturii, lumea abstractă și, totuși, atît de concretă a lui Beckett. Sau tocmai concretețea altfel formulată a inhibat. Șir de regizori care nu au putut decoda metafora. O teamă culturală și nu numai
Ce să-i spun domnului Godot? by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12477_a_13802]
-
în urmă cu zece ani. Regia, Alexandru Dabija, scenografia, Irina Solomon și Dragoș Buhagiar, protagoniști, Costache Babii și Mircea Andreescu. Această montare a fost revenirea în prim plan, spectaculoasă, după mult timp, a teatrului din Brașov și a celor doi actori, mai sus numiți. După ce au jucat o viață acolo, după zeci și zeci de roluri, întîlnirea cu un regizor mare a fost decisivă. Tipul personajelor și lumea celor doi bătrîni, tipul de limbaj și de dialog, scriitura însăși atît de
Ce să-i spun domnului Godot? by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12477_a_13802]
-
fost decisivă. Tipul personajelor și lumea celor doi bătrîni, tipul de limbaj și de dialog, scriitura însăși atît de modernă, tipul de joc, relația pe scenă într-un spațiu nou atunci, cu publicul instalat pe scenă, pe gradene, foarte aproape de actori, toate acestea și fiecare în parte au conturat miza unui pariu teatral major. Prejudecățile sau eu mai știu ce au făcut ca nici unul dintre actori, de pildă, să nu fie nominalizat sau propus pentru un premiu. Vîrful lor a fost
Ce să-i spun domnului Godot? by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12477_a_13802]
-
scenă într-un spațiu nou atunci, cu publicul instalat pe scenă, pe gradene, foarte aproape de actori, toate acestea și fiecare în parte au conturat miza unui pariu teatral major. Prejudecățile sau eu mai știu ce au făcut ca nici unul dintre actori, de pildă, să nu fie nominalizat sau propus pentru un premiu. Vîrful lor a fost atins în mod sublim, dar mulți am înțeles asta cu întîrziere. Au apărut, după, compensările, supralicitările, în contul unei performanțe trecute cu vederea. Frații a
Ce să-i spun domnului Godot? by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12477_a_13802]
-
în care se ghemuiește Estragon și adoarme. Chiar și în strădaniile, nu mereu reușite, ale lui Marius Cordoș-Pozzo de a ridica ștacheta în propria interpretare. În comicul straniu al lui Lucky-Mihai Bica, o apariție elaborată, pentru mine neașteptată în jocul actorului. Și iarăși pianul. Departe, aproape. Tare, încet. Muzica originală și interpretarea îi aparțin lui Dumitru Dabija, care l-a mai acompaniat, discret, pe regizor de cîțiva ani încoace. Un text atît de dificil - numai dacă îl citești - rostit și interpretat
Ce să-i spun domnului Godot? by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12477_a_13802]
-
mâine. M.I.: Cu talent? B.E.: Cu un desăvârșit talent. M.I. E o concluzie după zeci de ani petrecuți în lumea teatrului? B.E.: Nu e o concluzie. Este o observație (alături de multe altele) decurgând din raportul care există între talentul unui actor de a întruchipa nenumărate roluri și labilitatea la care uneori ajunge viața lui interioară. M.I.: Dar poate că labilitatea este tocmai o condiție a talentului actoricesc. B.E. : Fără îndoială că așa stau lucrurile. Dar eu resimțeam mai degrabă latura negativă
În dialog cu B. Elvin - "între o mare speranță și o mare frică" by Mircea Iorgulescu () [Corola-journal/Journalistic/11371_a_12696]
-
a acestui tip de înzestrare artistică. În această ordine de idei ar trebui să adaug: cu vremea mi-am dat seama că teatrul este o artă care-l implică necesar pe celălalt, pe ceilalți. Nu mă refer doar la relația actor - spectator, ci și la faptul că pe scenă nu poți fi tu însuți decât în confruntarea cu celălalt. Teatrul este, altfel zis, o trăire a alterității. Tot cu timpul, am realizat că o echipă sudată prin emoțiile premierei, prin rutina
În dialog cu B. Elvin - "între o mare speranță și o mare frică" by Mircea Iorgulescu () [Corola-journal/Journalistic/11371_a_12696]