7,862 matches
-
străpungă întunericul, abia se ridicase puțin deasupra liniei orizontului, când două lumini strălucitoare își făcură apariția dinspre răsărit, se apropiară de ei și trecură pe la mai puțin de o jumătate de milă depărtare. Erau precum ochii unui monstru ieșit din adâncurile oceanului, insă încordându-și privirea, oamenii de pe Marara ajunseră la concluzia că nu era vorba despre un animal de mare, ci de cea mai mare și mai ciudată navă pe care o văzuseră până atunci, căci calculară că trebuia să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
taifunul acela. Așteptară iarăși în larg și, odată cu apariția soarelui, se văzu clar că ziua avea să fie la fel sau mai sufocanta decât cea anterioară. Cand văzu că marea se încălzește iarăși, încât până și fidelii Mahi-Mahi dispăreau în adâncuri și nici un singur pescăruș nu părăsea insula, Navigatorul-Căpitan se convinse și mai mult ca pe înserate Cutia Vanturilor se va deschide larg. Bărbații și femeile de pe Peștele Zburător își petrecură restul zilei la umbră pânzelor, care fuseseră așezate sub formă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
temem că deja o omorâse, au reapărut că doi îndrăgostiți. Din acel moment a încetat să mai fie regina noastră, transformându-se în regina Te-Onó. Oró s-o trăsnească! — Iar Tané s-o condamne să bântuie în vecii vecilor prin adâncurile oceanului! veni imediat răspunsul. N-am mai auzit de nimeni care să fie atât de înghețat la suflet sau care să-și demonstreze răutatea cu atâta nerușinare în fața celor care până atunci fuseseră prietenele și tovarășele ei de suferință. —Incredibil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
o briză ușoară, care se menținu vreo oră, lăsând apoi oceanul cufundat într-o nemișcare de moarte, în care totul era tăcut; nici macar apă nu mai clipocea, nici nu le mai șoptea vorbe dulci carenelor vasului. Urcară iarăși fantome din adâncuri și, după miezul nopții, Tapú Tetuanúi bagă de seamă că silueta firava a prințesei își părăsise ascunzișul și se îndreptase spre prova de la babord, unde rămase mai mult de trei ore, scrutând întunericul din spatele navei. La ce s-o gândi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
transforme într-o parte din el... Căpitanul Mararei zâmbi cu o căldură ciudată. Dacă e mulțumit de comportamentul tău, o să te ducă direct în inima lui, acolo unde o să navighezi fericit până la sfârșitul veacurilor. Dacă nu, o să te trimită în adâncul sau înghețat, între caracatițe și șerpi uriași... Își depărta încă o dată mâinile, înainte de a trage concluziile: Nu conteaza când sau cum mori, ci unde vei ajunge după aceea... — Și nu ți-e frică? se miră Tapú. —Frică? se miră acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
întoarce în ascunzătoare trecu din gură în gură că o singură șoaptă. Toți se supuseră și, când se iviră în sfârșit zorii unei zile care promitea să fie cu adevarat interminabila, până și ultimul marinar se găsea deja în interiorul sântului adânc pe care il săpaseră și deasupra căruia așezaseră platformă punții Mararei. Odată astupata intrarea, nu mai puteau urmări ce se petrece în exterior decât prin câteva crăpături înguste și, astfel, asistară la sosirea navelor pe plajă apuseana, la debarcarea în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
făcu acest lucru, catamaranul, scufundat pe jumătate, se răsturna și îi aruncă în apă pe ultimii săi ocupanți. În acel moment, Octar întinse mâna către prințesa și strigă în semn de despărțire: —Anuanúa!!... Anuanúa!!... Un rechin cenușiu îl trase în adâncuri, cu mâna încă ridicată. Câteva clipe mai tarziu, nu mai rămăsese nici un singur Te-Onó în viață, iar câteva bucăți de carne pluteau ici și colo, de unde le culegeau rechinii care ajunseseră ultimii la banchet. Fusese un spectacol macabru și cutremurător
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
fără să vadă bolta cerească pe care acum toate Avei’á îl conduceau spre paradis, iar Tapú Tetuanúi simți cum inima i se sfărâmă într-o mie de bucăți, care erau apoi devorate de cel mai sângeros rechin alb din adâncurile oceanului, pentru că omul cel mai minunat care existase vreodată, idolul sau, exemplul sau și maestrul sau în arta dificilă a navigației îl părăsea pentru totdeauna. Nu existau lacrimi care să poată domoli o durere atât de profundă, nici nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
de raft până după ce majoritatea bebelușilor din ziua de azi or să fie oale și ulcele. Brioșe cu căpșuni cu durată de valabilitate de un secol. Am mâncat miel dehidomnișoaratat cu jeleu de mentă dehidomnișoaratat, în vreme ce Lady Zdrență descoperea în adâncul inimii ei că-și iubea cu adevărat soțul decedat. Îl iubea, se tânguia ea înspre căușul palmelor. Umerii încovoiați îi zvâcneau înăuntrul vizonului. Cu diamantul barosan cuibărit în palme, se văita că trebuia să iasă ca să-și înmormânteze soțul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
turcește în galeria celor O mie și una de nopți, printre coloanele de ipsos sculptate în forma unor elefanți cabrați, ridicați ca să sprijine tavanul cu picioarele dinainte, și domnul Whittier, ronțăind din pumn alte bețișoare sau pietricele uscate, spunea: — În adâncul sufletelor, suntem împotriva echipei noastre. Împotriva umanității. Noi împotriva noastră. Tu, propria ta victimă. Iubim războiul pentru că e singura cale de-a ne săvârși lucrul în lume. Singurul mod de-a ne desăvârși sufletele, aici pe pământ: în marea uzină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
aprind din nou. Până în dimineața asta. Sora Justițiară strigă: — Încalci o lege a naturii... Aici, fără ferestre, lipsiți de lumina zile, Ducele Vandalilor spune: — Parcă am fi prizonieri pe o stație spațială în stilul Renașterii italiene. Parcă am fi în adâncul apelor, într-un străvechi sumbarin maiaș. Sau în ceea ce Ducele numește o mină de cărbune sau un adăpost antiaerian în stil Ludovic al XV-lea. Aici, în mijlocul unui oraș, la câțiva centimetri de milioanele de oameni care se plimbă, muncesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
la aceeași masă, nu vor mai dormi împreună. Radu, de acum înainte, va face dragoste cu altă femeie. Va mângâia și va dori o altă femeie. Radu va iubi pe alta. Nu plânse. Își înghiți lacrimile înghesuindu-le, undeva, în adâncul ființei sale mărunte. Le simțea mici diamante neșlefuite sfârtecând-o. Deși în amorțeala nopții se așteptase la asta primi lovitura în plin. În suflet. Cel mai sensibil și mai nevralgic punct al ei. Îi fuseseră călcate în picioare sentimentele, speranțele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
efortul fizic istovitor la care o obliga atunci când îi stătea dinainte să-i asigure confortul, dar citea clar în ochii ei tot ceea ce nu putea reda în cuvinte nepriceperea vârstei sale fragede. O iubea pe bunica. Simțea pentru ea, în adâncul sufletului, o trăire puternică dar, uneori, ceva anume, nu știa ce, o determina să exagereze, să insiste în a se pune de-a curmezișul dorințelor bunicii și atunci, ca mânată de o forță întunecată, făcea tot felul de obrăznicii. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
fi dat orice să aibă bunici la țară, să meargă, la rândul ei, gătită, în vizită. Poate, pentru ceilalți copii, peisajul din afara orașului era unul ca oricare altul. În ochii ei, multitudinea de forme neumbrite de blocuri căpătau contururi impresionante. Adâncul înflăcărat al ființei sale crea exagerări pentru orice nimic. Uneori, când nu reușea să-și mai înfrâneze pornirea, se ruga de mătușa Anda: Pot să merg și eu cu voi? Bica îi susținea dorința și Luana se vedea urcată în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
zădărnicie. Își trăgea mereu rochia peste genunchi, să nu i se vadă juliturile de la ultima partidă de fotbal. Prietena ei n-o mai văzuse atât de deprimată. Într-un moment de bucurie generală, Luana se încăpățâna să rămână încruntată. În adâncul sufletului, adolescenta cu bucle blonde, aștepta, așa cum așteptase în toți anii de școală, ca al ei coleg Crin Soveja să-și dea seama de existența ei. Să profite de această ultimă clipă pentru a-i adresa măcar un "Rămas bun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
gândea la nașterea lui Iisus sau la moartea Lui pe lemnul rece al crucii, inima i se umplea de o bucurie ori durere sublimă și-i dădeau lacrimile. Se considera o furnică, din cea mai mică, care încerca să pătrundă adâncurile cerului, să mângâie norii, să atingă perfecțiunea. Darul cel mai de preț moștenit de la bunica acesta era: credința. Când se termina slujba, se opreau să aprindă câte o lumânare. Într-o zi, Bica o întrebă pentru cine făcuse acest gest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
fie la Hunedoara, gândindu-se la ea, așteptând cu nerăbdare s-o revadă. Când îl văzu coborând scările și trecând pe lângă ea fără s-o bage în seamă, își dori ca pământul să se surpe și ea să cadă în adâncuri pentru totdeauna. Alergă în urma lui și-l prinse de mână, așa cum făcuse el cu câteva zile mai înainte. De ce nu m-ai căutat? Luana, nu am timp de asta. Mă grăbesc. Îl privi, dezorientată, în ochii albaștri. De ce faci asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
cu repertoriul celor doi. La un moment dat, au înregistrat câteva casete și Victor i-a propus o modalitate de participare la diferite spectacole. Luana a refuzat categoric. Nu avea starea necesară unei astfel de activități și mai apoi, în adâncul inimii, nu-și dorea o carieră muzicală. Intuia, cu simplitatea sufletului și a educației pe care o primise, că o astfel de viață nu era pentru ea. Reîntâlnirea cu Victor a făcut-o să treacă mai ușor peste momentele de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
ștrengărițo! Petrecerea a avut loc la un restaurant de lux, prin grija și cu sprijinul aceluiași unchi Dali, care nu contenea s-o surprindă pe Luana. El a sărutat-o și-a strâns-o în brațe lăcrimând, dorindu-și în adâncul sufletului s-o vadă și pe Ema, cândva, mireasă. Unchiul Vali n-a pierdut nici el ocazia să-și sărute nepoata, spunând că mirese superbe mai văzuse dar un mire așa frumos, niciodată. Neamurile lui Ștefan i-au copleșit cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
pe tine să bocești și să te rogi pentru mine. Văzându-i hotărârea ea spuse tăios: Merg cu tine. Se repezi spre cuier să-și ia haina. Ștefan îi prinse cu putere capul în mâini, își înfipse privirea neagră în adâncul ochilor ei și fata văzu că uitătura galeșă, de copil, dispăruse. Spuse doar: Nu-mi face asta! Ieși pe ușă, lăsând-o pradă celei mai cumplite disperări. De la balcon, îl văzu cum se alătură celorlalți, fără să se uite în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
a dormi în neștire, urând orele dimineții care nu-i aduceau nimic și pe nimeni în preajmă. Ștefan venea și pleca pe muțește, fără s-o certe că zace în pat sau că nu e mâncare gătită în casă. În adâncul sufletului, nu-i înțelegea zbuciumul. Multe femei ar fi fost fericite să aibă banii și libertatea ei de a-și umple vremea după plac. Cu timpul, Crina Țâru se dovedi a fi o femeie obositoare și pretențioasă și, mai mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
și ochii ei goi îl umpleau de spaimă. Stătea în pragul ușii rătăcită iar el îi îngâna numele aiurit. O văzu ieșind ca o stafie, lăsându-l singur, pradă unei dureri fizice născute spontan, fără leac. Simți că ceva, în adâncul trupului, s-a rupt și că totul, absolut totul, se va termina, cât de curând. Când Ștefan sună s-o cheme acasă, hotărârea era luată și de nezdruncinat. El veni la gară s-o ia cu mașina dar femeia palidă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
agale pe gât, îl înlănțui și se ascunse la pieptul lui, șoptind: Niciodată n-am să mai pot face dragoste cu tine. Ștefan Escu n-avea nevoie de mai mult. Nu voia să știe, nu-și dorea să afle, în adâncul sufletului intuia adevărul și era convins că nu va face față unei confirmări. Se așteptase la așa ceva? Crezuse, vreodată, că e posibil, că ea e în stare să facă asta? O neglijase, o dezamăgise într-atât? Știa că, ceva mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
-și poată reveni, fără să conceapă faptul că un bărbat tânăr, în putere, poate să cadă, deodată și să nu se mai ridice. Ideea că era responsabilă de infarctul pe care acesta îl suferise nu-i dădea pace. Ceva, în adâncul sufletului, o făcea să se simtă vinovată. Nu-i putea uita privirea rătăcită, disperată și avidă de ea, cu care o condusese, atunci, până la ușă. Înmormântarea i-a golit sufletul. Un număr impresionant de tineri, foști și actuali colegi, l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
jenantă, scoțându-i în evidență un dos mare și neproporționat cu trupul uscat, cocoțat, în dușmănie, parcă -, pe două picioare rahitice, ca de barză. Bluzele decoltate îi dezveleau gâtul și pieptul boțit, făcându-te să speri, în zadar, că din adâncul plin de ciolane ar mai putea ieși la suprafață ceva forme femeiești. La fiecare apariție a ei, bărbații își făceau semne și râdeau pe înfundate. Îi aruncau apoi, cu voce insinuoasă, complimente deocheate, la care Nuța râdea încântată, arătându-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]