1,462 matches
-
-și curajul și adună-te. Numai că, uluit din cauza iubirii, Hungry Hop privi drept prin figurile lor exasperate. Parfumat din plin din cauza uleiului, încă se mai gândea la Pinky Chawla, care, de altfel, se răsfăța gândindu-se la el în timp ce adulmeca sticla pe care o prinsese sub fereastra lui. Chiar în ziua următoare, ajunse pe aleea din spate exact la aceeași oră și, zărindu-l din nou pe Hungry Hop - dat fiind că era ora alocată lui pentru baie în mod
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
drumului cât o albină. Kulfi începuse să se simtă puțin plictisită de ceea ce găsise până atunci în pădure. Căută sub o piatră, lângă un arbore cu lalele, de-a lungul unui pârâu. Avea nevoie de un ingredient nou, își zise, adulmecând aerul, ceva incitant și proaspăt, care să o inspire să facă o mâncare nedescoperită până atunci, o invenție nouă. Privi către cer. Gătise deja un porumbel și o vrabie, o ciocănitoare, o pupăză, o coțofană, un sfrâncioc, un grangur, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
impecabil și negru, și-a făcut apariția cu tava mea. Am venit, am plătit nota și i-am strecurat băiatului un parai. Era în formă puștiul, iar neliniștea mersului și a zâmbetului cădeau bine. S-a încruntat inocent și a adulmecat aerul. Ar fi putut să-mi arunce o singură privire - sau să se uite la scrumieră, la sticlă, la cele patru cești de cafea, la fața mea și la burta mea care zăcea ca o piatră pe dunga albă a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
amintește de cineva. Nu-mi dau seama de cine. Unde am mai văzut-o pe cățeaua asta turbată? Stai. Fii atent... Uite-o că vine iar. Oamenii ăștia vin direct spre mine. Așa a fost întotdeauna. Ca niște animale mă adulmecă, aidoma unor câini. Când cerșetoarea intră în expresul în care domnește tăcerea, furișându-se pe lângă mesele aliniate, când vagabondul privește mulțimea de pe stradă, alegându-și inima caritabilă care nu îl va refuza, știm cu toții la cine se vor opri. Le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
M-am hotărât. E mult prea complicat. Nu-i spun. Știi de ce? Pentru că e prea complicat și eu nu pot fi futut. Apoi Shadow și-a făcut apariția pe terasă. A venit direct la mine și a început să mă adulmece plin de pasiune. Totul era cât se poate de bine, dar în nici un caz lucrul cel mai fericit pentru igiena mea personală. Mi-am ridicat mâna - doar ca să-l avertizez, nu mai mult - dar Shadow s-a retras târându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
capul întors și picioarele încovoiate într-o expresie de implorare și spaimă. Atunci am înțeles că lui Shadow îi fusese frică de cineva care îi semăna, cineva mare, încordat și alb. Am îngenuncheat și l-am mângâiat pe pântecul fierbinte. Adulmecă tot ce vrei, am spus eu. Nu vreau să-ți fie frică de mine. N-aș suporta așa ceva. Când m-am ridicat în picioare, am văzut că Martina urmărea scena din ușă cu ochii curioși. Spre sfârșitul cinei pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
Oprește-i dezlănțuirea/ Și alungă-i rătăcirea!”. Este ca și când poeta, asemenea unei zâne cu bagheta sa fermecată, însuflețește tot ce atinge. Este acel ceva care mă îndreptățește să afirm că pastelul este cheia de boltă a liricii poetei. Vera Crăciun adulmecă, simte plurisenzorial și rezultatul acestor senzații se transpune în percepții și reprezentări transfigurate metaforic, aș cum vă puteți convinge lecturând poezii ca: „Zi toridă”, „Urări de primăvară”, „Început de toamnă”, „Zi de vară” și nu numai. De asemenea, nu pot
Poemul iubirii. In: Aproape de cer by Vera Crăciun () [Corola-publishinghouse/Imaginative/318_a_544]
-
blidul cerșetorului și mureau pentru el. Balene ce se împerecheau. Și multe alte lucruri. Dar nicăieri pe mări, cu toată liniștea apelor, cu toate minunile de dincolo de orizontul lichid și curbat, n-a putut să-și vadă sau să-și adulmece sau să-și simtă propria moarte. Moartea: un fluid albastru, albastru ca marea, dispărut pe gâtlejul unui monstru. Nu-i mai rămânea decât să supraviețuiască. Dezbrăcat de trecutul său, părăsind limba strămoșilor săi pentru limbile arhipelagurilor lumii, părăsind obiceiurile strămoșilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
întâlnim, orice sau oricine ar fi, îi spunea ea. în cazul în care căsătoriile se leagă în ceruri, atunci a noastră s-a legat în cel de-al nouălea. La care el bombănea și da din cap, iar ea îi adulmeca mirosul liniștitor de șosete curate și se simțea împăcată și împlinită. O femeie avea nevoie de o astfel de dragoste într-un loc precum K. Ținea întunericul la distanță. Susținută de puterea iubirii lui, Elfrida simțea că era de datoria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
prima felie și eu, înfigându-mi lingurița în prăjitură, să revin acolo de aici, de la masa de lectură a Bibliotecii, din dimineața aceasta pâcloasă, din trupul acesta care a început să îmbătrânească, să slăbească, să se umple de boli, să adulmece Moartea și, liniștit, să se simtă bucuros în împăcarea că întoarceri nu mai sunt, că totul este doar poveste, închipuire și burniță de amintiri izvodite doar de cuvinte. Ca să nu spun că am pierdut dimineața în zadar, iau din raft
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Dacă voi reuși ca măcar puțin din acestea să ajungă la cel care mă citește, cred că mi-am împlinit menirea. Coborârea în text împlini-se-va. Dimineață mieroasă de toamnă, cu lumină leneșă, de curvă trezindu-se zgribulită, înfiorată, adulmecându-și contururile și storcând amintirii voluptăți răvășite, închipuind alte și alte minuni în ziua care începe să se reverse. Nu am chef de nimic în astfel de dimineți. Acasă, la țară, ieșeam în grădină și pur și simplu stăteam și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
închis, desigur. Așteptam să se schimbe semaforul. Ca într-o fulgerare a clipelor, m-am văzut în dimineața aceea de demult, ezitând pe treptele berăriei dacă să intru sau nu, să mă duc spre masa mea, cu cei doi orbi, adulmecându-se într-o tandrețe bețivană. Și acum, când scriu, încă sunt rămas pe acele trepte. Nu știu dacă voi intra. Nu știu ce am de gând să fac acum cu mine, cel de demult. Știu doar că acum, de pe buza acestui timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
rând la singura cabină de la W.C.-ul pentru bărbați, de exemplu), tresărim instantaneu la zgomote neprevăzute - altele decât cele care fac fundalul sonor al sălii de lectură B, urmărim, cu aceiași ochi amuzați, privire blazată și morgă belferească nou-veniții, îi adulmecăm, îi presimțim pe cei care vor deveni, în curând, de-ai noștri sau care sunt doar intruși pasageri, provizorii, fără stigmatul Bibliotecii. Pe primii îi luăm de la bun început sub aripa noastră protectoare, îi îndrumăm pas cu pas pe căile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
dintr-odată îmi văzusem tot viitorul, că atunci, în noaptea aceea, odată cu povestirea pierdută, îmi sfârșisem însuși destinul meu literar, nici măcar început, abia întrezărit în cețurile unor vârste în care tot ezitam să mă cufund. Șovăiam pe margine de timp, adulmecând doar, ca un fel de jivină întărâtată, adierile dinspre acel timp, promisiuni mai firave decât chiar aburii dimineților ridicându-se din grădina noastră de la țară, aburi lăptoși, cu miros de țărână și buruieni rourate, aburi de viață și, în același
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
clipă gândindu-se că, într-o astfel de carte, s-ar putea afla o lumină venită dinspre propriul lor text. Cel mai odios tip de cititor: cititorul (aș fi putut, din considerente stilistice, scrie lectorul) spion, detectiv, ogar de vânătoare, adulmecând pretutindeni urme și semne în cartea ta care să-i dea satisfacția recunoașterii. Satisfacția de a exclama: „L-a prins p-ăla. Ce i-a mai făcut“. Am astfel de cititori. Îndobitociți de gândul că o carte este un proces-verbal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
mai apoi, să se transforme într-o paralizantă temere de toți și de toate. Vedeam peste tot turnători, delatori, sperjuri și hăituitori. Și chiar erau. Nu-i cunoșteam, dar îi aflam din povestirile altora, după fel și fel de semne adulmecate de mine, după gesturile celor din preajmă, după priviri suspicioase sau complice. Îi știam că existau, mi-era teamă de ei. Pentru a-mi birui teama, tocmai, căutam să mă port cât mai firesc. Prudența mea, lașitatea mea, spaimele de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
cum mă petreceam în altceva, necunoscut, fără stare, fără contur, fără greutate, un fel de fulg soios pierzându-se în rotocoalele puzderiei de alți fulgi zburătăciți în noaptea Bulevardului. M-am oprit chiar la intrarea în parc. Moartea mea, o adulmecam, venea din Cișmigiu. Îngrozit, m-am răsucit spre Conți. Adormise. Dormea din picioare. Un fir de salivă i se prelingea pe barbă, pe fularul galben, în jos, până spre cordonul pardesiului gri, boțit. Am început să urlu... 34tc "34" ...Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
țopăi și pe lângă acela. Voi ridica doar paharul. Îl voi îndrepta spre ea. Zâmbește răsturnată între pernele acelea care parcă o ascund, îngropând-o în promisiuni de cine știe ce voluptăți. Ne vom privi o vreme în ochi, eu ținând paharul ridicat, adulmecând-o undeva peste buza lui. Pare tare fragilă. Moliciunea aceea de femeie care nici ea nu mai știe ce apără, dacă a apărat vreodată ceva, dacă a avut ceva de apărat sau măcar dacă știe ce înseamnă a apăra ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Daniel. Se văd pe chip. Am aprobat din cap. Păi atunci, dacă vrei să știi opinia mea, sînt sigur că vei fi un tată și un soț formidabil. Dar, cîtă vreme nu crezi În aceste lucruri, nu le vei putea adulmeca niciodată. Fața i se topi de bucurie. — Chiar vorbești serios? — De bună seamă. — Să știi că Îmi iei o mare piatră de pe inimă. Fiindcă numai cînd Îmi readuc aminte de progenitorul meu și cînd mă gîndesc că aș putea deveni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
mai păstra decît amintirea a ceea ce simțea că Îi fusese furat și ura față de cel pe care Îl considera vinovat pentru ruina lui: Julián Carax. Încă Îi ardea În amintire promisiunea făcută tatălui său. De cum a sosit la Barcelona, a adulmecat urma lui Carax pentru a descoperi că Julián, la fel ca el Însuși, dispăruse dintr-o Barcelonă ce nu mai era aceea pe care o lăsase În urmă cu zece ani. Pe atunci s-a Întîlnit, din Întîmplare sau din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Nu suntem În America. America e-o țară pierdută. Suntem Încă În Iași. Piciorul știe foarte bine asta, de aceea dă din cap. Noimann poate să-l urmeze. E singurul om care poate călca pe urmele lui! Piciorul aleargă și adulmecă pietrele roșii ale caldarâmului, risipite ca niște pete de sânge pe asfalt, peste care a trecut cu puțin timp Înainte o Întreagă herghelie de tălpi! De ce sunt pietre pe asfalt? se Întreabă medicul. Ca să te Împiedici de ele, Își răspunde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
când În când să-l ajungă Noimann din urmă. La ce bună această goană? Încotro au pornit? Piciorul știe ce face. Simțurile sale sunt ascuțite ca ale unui câine. Mathilda a dispărut. Mirosul ei Însă stăruie În aer. Piciorul Îl adulmecă, marcând mereu locul, tocmai pentru ca să-i fie mai ușor să găsească drumul Îndărăt. Medicul transpiră. Și, cu cât transpiră mai mult, cu atât se simte mai ușor. Piciorul continuă să marcheze drumul. Grilaj după grilaj. Stâlp după stâlp. Distanța dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
să fiarbă niște rufe murdare, aducându-le la puritatea inițială. Spre deosebire de lenjerie, sentimentele nu se curăță nici la foc mare, nici la foc mic. Cu cât le fierbi mai mult, cu atât se acoperă de pete... Mathilda, Mathilda... Piciorul aleargă, adulmecându-și propriile urme. Ca un câine aleargă În cerc și adulmecă. Un câine Îmbrăcat În uniformă de amiral. Cu tricorn pe cap. Cu tigheluri pe umeri și pieptul acoperit de insigne. Adulmecă aerul curat. Mârâie, latră. Și urinează foarte des
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
lenjerie, sentimentele nu se curăță nici la foc mare, nici la foc mic. Cu cât le fierbi mai mult, cu atât se acoperă de pete... Mathilda, Mathilda... Piciorul aleargă, adulmecându-și propriile urme. Ca un câine aleargă În cerc și adulmecă. Un câine Îmbrăcat În uniformă de amiral. Cu tricorn pe cap. Cu tigheluri pe umeri și pieptul acoperit de insigne. Adulmecă aerul curat. Mârâie, latră. Și urinează foarte des. Din pricina stresului. Mirosul de urină se amestecă Încet cu cel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
se acoperă de pete... Mathilda, Mathilda... Piciorul aleargă, adulmecându-și propriile urme. Ca un câine aleargă În cerc și adulmecă. Un câine Îmbrăcat În uniformă de amiral. Cu tricorn pe cap. Cu tigheluri pe umeri și pieptul acoperit de insigne. Adulmecă aerul curat. Mârâie, latră. Și urinează foarte des. Din pricina stresului. Mirosul de urină se amestecă Încet cu cel de rouă. Razele soarelui transformă jeturile În curcubeu. În fiecare picătură, chipul Mathidei strălucește zâmbind tot mai trist, tot mai Îndepărtat. De unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]