10,866 matches
-
identic o repetare patetică, cea a auto-afectării acestui act. Repetarea în care constă orice transmitere și orice dobândire posibilă a unei cunoașteri, indiferent ce fel, corporală, sensibilă, cognitivă, axiologică sau afectivă, orice repetare teoretică și, la un mod mai general, afectivă se numește contemporaneitate. Cel care intră în legătură cu un adevăr oarecare, fie că este vorba de cel al lui Hristos în cruce sau al legilor adunării matematice, devine contemporanul acestuia în sensul care tocmai a fost arătat, devine el însuși acest
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
socializare a copiilor, de îngrijire, de conferire a statusului social), care au fost preluate parțial de către alte instituții din cadrul comunității (școală, mass-media). În paralel, s-au extins și au devenit tot mai populare formele alternative de familie (uniunile consensuale, familia afectivă 2). În societatea românească actuală, a avea copii este un fapt de viață din ce în ce mai greu de asumat 3, parametrii socioeconomici impunând celor care își doresc rolul de părinți anumite restricții (care nu sunt concordante cu idealul de împlinire individuală propriu
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
cumva o mamă eroină 1. Pe timp de război, femeile așteaptă ca soții și iubiții lor să se întoarcă, în cele din urmă, acasă. Deși în mod concret își cresc singure copiii, au iluzia că există un suport, cel puțin afectiv. Pe timp de pace, se instituie o realitate diferită, în care a fi mamă singură nu mai este la fel de spectaculos, deși poate fi la fel de dramatic. Pare paradoxal că, pe un astfel de timp, tendința este, cel puțin în unele dintre
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
vulnerabilitate este mai mare decât în cazul unei familii complete, care, măcar prin faptul că are un membru adult în plus, are premise mai bune de a răspunde solicitărilor. Dezvoltarea în plan personal a membrilor familiei este susținută de suportul afectiv oferit de familie, dar presupune și intrarea în relații extra-familiale diverse. În cele mai multe cazuri, resursele insuficiente fac necesare colaborări în afara familiei, chiar apelul la sprijinul direct al altor persoane. 2. Starea de fapttc "2. Starea de fapt" În societățile occidentale
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
și au șanse mai mici pe piața muncii atunci când devin mame. Familia monoparentală întâmpină deci, în primul rând, dificultăți de ordin material, apoi disfuncționalități de factură biologică (probleme legate de sexualitate și restrângerea descendenței) și nu în ultimul rând deficiențe afective, implicate de absența partenerului adult, a dragostei conjugale și de apariția unor frustrări legate de rolurile extinse în neconcordanță cu resursele, inclusiv cele sufletești (M. Voinea, 1996, p. 79). Specificitatea dificultăților diferă de la o familie la alta, întrucât fiecare - părinți
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
din asumarea copiilor în afara căsătoriei. Din punct de vedere sociologic, familia monoparentală poate fi definită ca un grup social constituit pe baza relațiilor de rudenie între unul dintre părinți (părintele singur) și copilul sau copiii săi, grup caracterizat prin stări afective, aspirații și valori comune. În abordarea sociologică, familia monoparentală este un grup primar, iar membrii săi întrețin relații directe, informale. Dintr-o perspectivă juridică, familia monoparentală apare ca un grup de persoane între care s-au stabilit drepturi și obligații
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
relații de descendență sau adopție 28. În comparație cu familia tradițională, care îndeplinea mai multe funcții cu impact pozitiv asupra societății - funcțiile de reproducere, de socializare a copiilor, de îngrijire, de protecție, de asigurare a unui mediu securizant și a unui climat afectiv suportiv, de conferire a unui status și de reglementare a comportamentelor sexuale (I. Mihăilescu, 1993, p. 242)29 -, familia monoparentală este un efect al funcției reproductive, se regăsește în socializarea copiilor, oferă îngrijire și protecție membrilor ei, dezvoltă un climat
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
monoparentală este un efect al funcției reproductive, se regăsește în socializarea copiilor, oferă îngrijire și protecție membrilor ei, dezvoltă un climat de strânsă afectivitate. În cadrul acesteia, nu sunt reglementate comportamentele sexuale, părintele singur (fără partener în cadrul familiei) putând avea relații afective și sexuale în afara familiei. În analizele referitoare la familia monoparentală, un accent deosebit este pus pe consecințele asupra evoluției copiilor: stare de sănătate, succes, eșec sau abandon școlar, devianță, stabilitate în familiile pe care le formează. Mult mai puțin au
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
surse de influență, oferă suport psihologic, material etc. (C.C. Harris, 1998, p. 115). Deși relațiile de rudenie pot fi privite ca opusul relațiilor moderne de piață, al celor cu un pregnant caracter contractual (relațiile de rudenie apar ca personale, difuze, afective, sunt caracterizate de existența obligațiilor informale și, ca atare, pot fi apreciate ca morale - C.C. Harris, 1998, p. 104), rudenia este și un element de structurare a relațiilor economice. O altă trăsătură a familiilor se referă la menținerea solidarității și
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
apreciate ca morale - C.C. Harris, 1998, p. 104), rudenia este și un element de structurare a relațiilor economice. O altă trăsătură a familiilor se referă la menținerea solidarității și stabilității acestora. Astfel, pot fi surprinși factori interni: reciprocitatea emoțională și afectivă, convergența aspirațiilor, aderența la anumite valori, desfășurarea în comun a unor activități și satisfacția produsă de aceasta, dar și factori externi familiei: sancțiuni (juridice, sociale, religioase) venite din partea societății pentru a evita disoluția familiei, atitudinea negativă și chiar blamarea celor
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
aflat în dificultate; • drepturile și obligațiile asistentului maternal profesionist. Asistenții maternali profesioniști au următoarele obligații referitoare la copiii primiți în plasament sau încredințare 36: • „să asigure creșterea, îngrijirea și educarea copiilor, în vederea asigurării unei dezvoltări armonioase - fizică, psihică, intelectuală și afectivă - a acestora; • să asigure integrarea copiilor în familia lor, aplicându-le un tratament egal cu ceilalți membri ai familiei; • să asigure integrarea copiilor în viața socială”. Prin instituirea profesiei de asistent maternal 37, se realizează ocrotirea temporară a copiilor aflați
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
maternitatea, s-a întărit ideea că îngrijirea copiilor revine primordial mamelor, față de care există și o atenție publică aparte. Fiecare participant în familie are drepturi și îndatoriri față de ceilalți. Îndeplinirea lor este o opțiune liber asumată, ca urmare a implicării afective. 4. Familia monoparentală formată din persoane adultetc "4. Familia monoparentală formată din persoane adulte" Într-o analiză prin prisma politicului, sfera problemelor de factură socială poate fi gândită ca un câmp de forțe în care nevoile, trebuințele indivizilor pe de-
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
influențează politicile familiei, mizând pe solidaritatea și responsabilitatea familiei pentru membrii săi (C. Zamfir, E. Zamfir, 1998, p. 75). Îngrijirea copiilor, bătrânilor, persoanelor cu handicap în comunitate, mai precis în familie, este opusă (prin modul de realizare și prin climatul afectiv creat, prin relațiile interumane stabilite, prin efectele asupra persoanelor îngrijite) instituționalizării (internării persoanei dependente într-o instituție specializată) și preferabilă, permițând un trai cât mai normal, într-un mediu familiar, alături de persoanele dragi. Atunci când o politică publică urmează să fie
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
părinților. În acest sens, copiii din familii monoparentale sunt cu atât mai atașați părintelui care îi crește, acesta fiindu-le principalul sprijin. Autoritatea părintelui singur este mai mare, cu atât mai mult cu cât este însoțită de un consistent suport afectiv. În acest sens, lipsa autorității paterne nu duce automat la o lipsă de autoritate în familie. Ceea ce este diferit este modul de impunere a autorității. Putem lua în considerare ipoteza după care bărbații ar fi orientați, din punct de vedere
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
importanței contextelor particulare și asumarea relațiilor)20. De aici, se poate considera că bărbații tind să-și impună autoritatea prin apelul la legi și norme, făcându-se cumva exponenții acestora, iar femeile ar realiza mai mult o condiționare de factură afectivă, purtând de grijă și fiind sensibile la menținerea unor relații armonioase. Etica drepturilor se bazează pe egalitate și se axează pe înțelegerea corectitudinii, în timp ce etica responsabilității este fondată pe conceptul de echitate, pe recunoașterea necesității diferențelor. În timp ce etica drepturilor este
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
publică și cea privată are, evident, limite. Weber, după cum este bine știut, se referea la legitimitatea conducătorului, la principiul ce întemeiază, justificând un sistem de guvernământ. În familie, relațiile între părinți și copii nu sunt neapărat de tipul conducător-condus, implicarea afectivă putând să configureze diferit raporturile dintre cei care participă la traiul de fiecare zi. Totuși, părinții se bucură de anumite drepturi și îndatoriri față de copiii lor, în baza unor legături care sunt recunoscute de către societate ca fiind legitime. Max Weber
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
punctul de vedere la nivel decizional, este principalul furnizor de resurse, mediază relațiile familiei cu sfera publică. Femeia este soție și mamă, își asumă răspunderea pentru reproducerea condițiilor de viață ale membrilor familiei, administrează resursele în plan privat, oferă suport afectiv membrilor familiei, îi îngrijește. În această perspectivă, rolurile femeilor și ale copiilor, ca și ale tuturor persoanelor dependente din familie (bătrâni, bolnavi) erau inferioare față de cele ale bărbaților, subordonate acestora. În acest sens, se poate vorbi despre un model de
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
om dublu, pedepsită de Zeus și tăiată în două atunci când a vrut să se impună și să-i domine pe zei. Mitul androginului conține simbolul despărțirii sexelor și, implicit, destinul căutării jumătăților absente. De aici, ideea sufletului-pereche ar fi prioritatea afectivă a oamenilor, altfel incompleți. Platon, în Banchetul 96, folosește mitul androginului pentru a demonstra că, în fapt, iubirea este expresia dorinței de nemurire. Pentru familia monoparentală, modul de a da o educație copilului/copiilor este pentru părintele singur o problemă
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
maternă necondiționată (în comparație cu cea paternă, care este condiționată de împlinirea așteptărilor - E. Fromm, 1995, p. 50). Un concept interesant privind raportul părinți/copii este conceptul de alocație psihologică - cu alte cuvinte ceea ce îi dă părintele copilului, un complex de stări afective în care intră grija, toleranța, atenția, iubirea, protecția, sacrificiul, devotamentul, contactul fizic. Lipsa de alocație psihologică duce la carențe de afectivitate (A. Liiceanu, 1998, p. 43). Carența afectivă 101, numind un deficit afectiv, o insuficiență de satisfacere a trebuințelor afective
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
cu alte cuvinte ceea ce îi dă părintele copilului, un complex de stări afective în care intră grija, toleranța, atenția, iubirea, protecția, sacrificiul, devotamentul, contactul fizic. Lipsa de alocație psihologică duce la carențe de afectivitate (A. Liiceanu, 1998, p. 43). Carența afectivă 101, numind un deficit afectiv, o insuficiență de satisfacere a trebuințelor afective, este adesea resimțită ca un neajuns, ca o lipsă a ceva necesar, dar și ca o disponibilitate redusă de a dărui afectivitate. Persoana cu carențe afective este vulnerabilă
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
dă părintele copilului, un complex de stări afective în care intră grija, toleranța, atenția, iubirea, protecția, sacrificiul, devotamentul, contactul fizic. Lipsa de alocație psihologică duce la carențe de afectivitate (A. Liiceanu, 1998, p. 43). Carența afectivă 101, numind un deficit afectiv, o insuficiență de satisfacere a trebuințelor afective, este adesea resimțită ca un neajuns, ca o lipsă a ceva necesar, dar și ca o disponibilitate redusă de a dărui afectivitate. Persoana cu carențe afective este vulnerabilă, poate să-și piardă echilibrul
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
afective în care intră grija, toleranța, atenția, iubirea, protecția, sacrificiul, devotamentul, contactul fizic. Lipsa de alocație psihologică duce la carențe de afectivitate (A. Liiceanu, 1998, p. 43). Carența afectivă 101, numind un deficit afectiv, o insuficiență de satisfacere a trebuințelor afective, este adesea resimțită ca un neajuns, ca o lipsă a ceva necesar, dar și ca o disponibilitate redusă de a dărui afectivitate. Persoana cu carențe afective este vulnerabilă, poate să-și piardă echilibrul emoțional, să trăiască stări de tensiune nervoasă
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
43). Carența afectivă 101, numind un deficit afectiv, o insuficiență de satisfacere a trebuințelor afective, este adesea resimțită ca un neajuns, ca o lipsă a ceva necesar, dar și ca o disponibilitate redusă de a dărui afectivitate. Persoana cu carențe afective este vulnerabilă, poate să-și piardă echilibrul emoțional, să trăiască stări de tensiune nervoasă, chiar depresii sau nevroze. Afectivitatea are un puternic rol suportiv, îmbracă valențe formative. Copiii care nu sunt înconjurați de căldură sufletească, nu sunt iubiți trec prin
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
sunt înconjurați de căldură sufletească, nu sunt iubiți trec prin momente de criză (tristețe, plâns, resemnare, pasivitate), refuză alimentele, par că regresează sub aspectul cunoștințelor, au o mai mică rezistență la îmbolnăviri, manifestă, în timp, o adevărată înapoiere psihică. Legătura afectivă deosebită dintre bebeluș și mama sa, importanța primilor ani ai copilăriei pentru viața adultă au condus la elaborarea teoriei deprivării materne: „Dragostea mamei este la fel de importantă pentru sănătatea mentală cum sunt vitaminele și proteinele pentru sănătatea fizică” (J. Bowlby, 1952
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
mai puțin inteligenți, mai agresivi și ar întâmpina dificultăți de relaționare majore. În acest sens, cele mai convingătoare exemple sunt copiii instituționalizați, care, deși îngrijiți corespunzător, manifestă decalaje de dezvoltare față de copiii din familii, rămâneri în urmă puse pe seama carențelor afective. Efectele carenței afective sunt tot mai grave pe măsură ce această carență se instalează mai de timpuriu și durează timp mai îndelungat 103. O formă extremă este hospitalismul (ansamblu de tulburări suferite de sugari, cauzate de internarea prelungită în spital). Deprivarea maternă
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]