1,588 matches
-
emoțiilor, aceeași emoție poate avea semnificații diametral opuse. Jonathan H. Turner și Jan E. Stets (2005, 34Ă consideră că distincția între emoțiile instituționale și emoțiile impulsive operată de Steven L. Gordon permite nuanțarea concepției lui Arlie Russell Hochschild (1983Ă despre alienare în cazul muncii emoționale, în sensul că nu totdeauna managementul emoțiilor provoacă înstrăinarea individului de muncă să, ci doar la persoanele care au o orientare emoțională impulsiva. 3.3. Teoria lui Arlie Russell Hochschild despre munca emoțională Termenul de „muncă
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2246_a_3571]
-
simtă și să exteriorizeze. Personal, consider că analiza solicitărilor psihice ale noilor profesii (din sefera relațiilor publice, relațiilor cu clienții, adevertisingului etc.Ă din România postcomunistă prin prisma teoriilor culturale ale emoțiilor ar putea sugera unele modalități de prevenire a alienării în cazul muncii emoționale. Notă 1 În această lucrare, folosesc termenul de „emoție” în sensul consacrat în literatura de specialitate anglo-americană, unde de cele mai multe ori, termenul „emotions” (lat. emovereă este utilizat că un „concept-umbrelă”, intrinsec fuzzy, echivalent semantic cu cele
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2246_a_3571]
-
vom vorbi în continuare. Validitate și fidelitatetc "Validitate și fidelitate" Problema validității în procesul de măsurare apare întrucât, cel mai adesea în științele sociale, caracteristica pe care dorim să o măsurăm nu poate fi observată direct. Motivația unei persoane, inteligența, alienarea, corupția unui sistem social, nivelul de sărăcie etc. sunt caracteristici ale obiectelor (persoane, respectiv sisteme sociale) care nu pot fi măsurate direct, cum facem atunci când urcăm o persoană pe cântar pentru a-i afla greutatea sau când ne uităm la
Metode avansate în cercetarea socială. Analiza multivariată de interdependență by Irina Culic () [Corola-publishinghouse/Science/2075_a_3400]
-
exprimarea acordului sau dezacordului față de afirmația „Lumea este condusă de o mână de oameni, iar o persoană ca mine nu are nici un cuvânt de spus” sau „Credeți că oameni ca dumneavoastră pot influența hotărârile importante care se iau...?” măsurăm oare alienarea sau e vorba despre altceva?1 Există mai multe tipuri de validitate, fiecare referindu-se la aspecte diferite ale măsurării. Validitatea de conținut apreciază dacă instrumentul de măsură acoperă întregul domeniu de manifestări (de conținut) al caracteristicii măsurate. Pentru a
Metode avansate în cercetarea socială. Analiza multivariată de interdependență by Irina Culic () [Corola-publishinghouse/Science/2075_a_3400]
-
fi alungate din cadrul acestei relații, dimpotrivă chiar, cu cât se străduiește umanul să se elibereze de necesitate și de nevoia fiziologică, cu atât mai mult se vede prins în sistemul bifurcat al altor limite, al altor tiranii identitare, al altor alienări, de la cele sociale la cele ale presiunilor comerciale. Dispozițiile și normalizările trupului în spațiul virtual nu pot să nu țină seama de angrenarea mașinică a unor sisteme care instituie noi reguli și discipline la nivel global, constrângeri tehnologice și mediale
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
la cele social-etice. La fel cum cyborgul este un fel de hacker al circuitelor securizate ale umanului, problematizând atât înțelesul mașinii, cât și pe cel al organismului, avatarul își creează propriul spațiu afectiv, propria senzorialitate și dorințele virtuale, dar și alienările și anxietățile. Neunitar, dar nici dual, pare a savura infinitudinea noilor posibilități și conexiuni, deși își poartă cu sine finitudinea și mortalitatea trupului și perisabilitatea sentimentului. Avatarul nu crede în ideile de absolut și de eternitate. Încă o dată, virtualitatea nu
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
regăsesc și în cazul educației de tip școlar. 2. Scopuri ce presupun o nouă situare: ele privesc idealurile relative la dezvoltarea societății - lupta pentru pace și democrație, pentru libertatea și bunăstarea cetățenilor, pentru o societate ce conjugă eficacitatea și refuzul alienării. 3. Scopuri de importanță centrală: ele privesc dezvoltarea personală, asigurând o nouă calitate a vieții. Între acestea: achiziționarea unui bagaj personal permițând tolerarea schimbării; dezvoltarea afectivă în conjuncție cu cea cognitivă; conservarea unui spirit tânăr, caracterizat prin flexibilitate, curiozitate și
Educația adulților by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/1948_a_3273]
-
care conviețuiește. În timp, nu mai păstrează decât naivitatea lecturii. Înțelepciunea e astfel la antipodul demonismului. În tinerețe, Cioran se îmbăta cu aerul tare al ideilor și al iluziilor. Acum, propria existență se revendică de la iluzoriu, astfel încât luciditatea e și alienare. Oricum, pentru Cioran, cel altădată atât de vorbăreț, de fanatic, de pornit împotriva valahilor, înțelepciunea, dacă e să folosim acest cuvânt inadecvat, înseamnă abandon, curgere în șuvoiul fatalității, negarea oricărei convingeri. În fine, sunt acestea ipostaze pe care le viseză
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
250), sau i-am așeza pe compatrioții săi, cu care se identifică în zonele de adâncime; îi numește „escroci sentimentali” (III, 400). Oricum, departe de a fi voință de a înșela, impostura este la Cioran fatalitate. O fatalitate a inautenticității, alienării și suferinței. În drumul către adevăr, Cioran trăiește această experiență a propriei inconsistențe. Așa încât, Cioran trebuie crezut pe cuvânt atunci când spune că «sinceritatea» e „prima calitate pe care eu însumi mi-o recunosc” (I, 125). Că pune el însuși cuvântul
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
O experiență similară, cu altă ocazie: „Azi după-amiază, după ce am condus-o pe S. la gară, deprimare vecină cu sinuciderea. Vid, vid, vid! Nimic în mine, nimic în jurul meu. Momente ce te duc direct la ospiciu. De altfel e o alienare adevărată, în sensul propriu al cuvântului. Nu mai sunt eu. Am trecut pe lângă o biserică, fără măcar să mă gândesc să intru. La ce bun să-l amestec pe Dumnezeu în intolerabil?! Totuși, ar trebui să găsesc o formulă ca să mă
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
să se vadă în permanență celălalt. În fond, el este în permanență celălalt. Fața și reversul umoruluitc " Fața [i reversul umorului" Să ne amintim, măcar în trecere, paginile dedicate „ipocriziei” lui Cioran. Fiind, în drumul către adevăr, fatalitate Ă a alienării, inautenticității și suferinței Ă, ipocrizia încarnează experiența chinuitoare a propriei inconsistențe, care o dublează pe aceea a lumii. De aici, nu numai anxietatea, ci și umorul, în fond, atât de puțin bănuit, căci ar contrasta cu demonismul, pe care îndeobște
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
și că nu există loc pe pământ unde aș putea fi diferit de ceea ce sunt. Fericirea nu-i un remediu pentru melancolie; dimpotrivă, o agravează ș...ț” (I, 307). Așadar, dincolo de experiența extazului, pe care Cioran o caută, perseverentă, conștiința alienării. La întrebarea „Cine sunteți?”, răspunde: „Sunt un străin Ă pentru poliție, pentru Dumnezeu și pentru mine însumi” (I, 307). La ce bun, atunci, antidoturile? Funcționează ele în mod real? Nici vorbă, fericirea cucerită prin contopirea cu obiectele și cu absolutul
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
trupul meu” (I, 31). Într-un loc, Cioran mărturisește că preferă bolii indispoziția. Căci boala, „cotropitoare, dominatoare, tinde să se substituie gândirii, mai mult: să gândească EA ÎNS|ȘI” (III, 299). Or, boala care gândește ea însăși e deopotrivă semnul alienării și al recunoașterii propriei identități. Cioran merge până acolo încât pune boala pe același plan cu Dumnezeu sau cu Diavolul. Spune într-un loc: „De altfel nu cred decât în explicațiile biologice sau teologice ale fenomenelor psihice. Biochimia pe de
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
odăii... un cal verde. Să-i dea ovăz, să-l țesale, mă rog, să-și satisfacă toate capriciile acestei scrînteli. Dar e, pur și simplu, o scrînteală? Nu asistăm aici conotația politică fiind transparent încifrată la secvențele unui proces de alienare? Așadar, încă o sustragere din real într-o extravagantă ficțiune, într-un insolit unde precum Eugen Ionescu grotescul și spăimosul se întrepătrund. A trăi... A te lăsa mințit... A (te) minți... Un coșmar treaz care, interferînd, în țesătura meșteșugită a
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
munții din loc. Dacă pier victorioși în această luptă ca preț de jertfă adus victoriei însăși îi numim eroi tragici și-i nemurim. Există o dramaturgie născută în secolul XX, care pune în joc degradarea unui tip al umanității prin alienare ruptură condiționată de un complex proces socio-istoric, bio-ecologic și moral-spiritual, amputînd ființa umană de propria existență, precum o plantă smulsă din solul ei hrănitor, purtată haotic de vîntul uscăciunii. Asemenea oameni trăiesc fără să existe, sînt alienați, fie ca cei
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
și în ciocnire cu realitatea se transformă în ratare, în prăbușire în propriul gol care se lărgește treptat spre neant pe măsură ce o nouă iluzie îl lansează pe protagonist în direcția unei noi aberații și ratări. Procedînd consecvent pe povîrnișul aceleiași alienări și părăsind pe rînd soluțiile cărora viața le semnează decesul, personajul atinge faza înaintată a descompunerii: după o încercare de regrupare febrilă a rămășițelor propriei identități în jurul unui ultim spasm de oportunism (avantajele împăcării cu Pandele) asistăm la delirul mini-grandomaniei
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
se insinuează pentru a amplifica lui Ilie Popescu tensiunea conflictuală a tragicului și derizoriului coșmarul acelei dezbateri alternate în prăbușire pe balansul grețos al celor două muchii, cea sfîșietoare și cea hilară, traducînd admirabil imponderabilitatea existențială ca terminus continuu al alienării. Arta construcției acestei mecanici conflictuale este sporită în piesă, de contrastul lumii reale, al existenței celei adevărate obișnuite și tangibile în însăși banalitatea sau stereotipia ei, cu care inexistența intră într-un tulburător de firesc contact, ceea ce comunică o continuă
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
act de dreptate, dacă ar urca textul pe scenă, cu acești interpreți. Ar ieși un spectacol de mare succes. O spun cu toată convingerea. MIRA IOSIF: Nu cred că este o piesă despre violență. Este o piesă despre evaziune, despre alienare. Tema nu e nouă, e o temă care circulă în literatura mondială, în dramaturgia secolului nostru, a circulat și în literatura noastră interbelică, și meritul scriitorului Constantin Popa este că a introdus-o în peisajul nostru actual. Fiind o piesă
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
a fi a cuplului. Agățîndu-se cu desperare de himera calului verde, eroii instaurează un sistem de convenții menit să-i mîntuie de bovarismele și insatisfacțiile lor. Dar convențiile rămîn convenții, încît finalul piesei sancționează, tragic, această încercare de a depăși alienarea, să zicem, obiectivă, printr-o altă alienare, asumată și "regizată". Piesa lui Constantin Popa are calități literare incontestabile. Cu o bună "priză la real", autorul știe să surprindă nota falsă, sentimentul trucat, trăirea convențională, clișeul uniformizator. Dacă îi recunoaștem textului
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
de himera calului verde, eroii instaurează un sistem de convenții menit să-i mîntuie de bovarismele și insatisfacțiile lor. Dar convențiile rămîn convenții, încît finalul piesei sancționează, tragic, această încercare de a depăși alienarea, să zicem, obiectivă, printr-o altă alienare, asumată și "regizată". Piesa lui Constantin Popa are calități literare incontestabile. Cu o bună "priză la real", autorul știe să surprindă nota falsă, sentimentul trucat, trăirea convențională, clișeul uniformizator. Dacă îi recunoaștem textului, în cele mai multe din replicile și situațiile lui
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
care vine de departe. Prima lui lucrare, "Hora întreruptă", a fost montată și transmisă de televiziune. A doua, "Calul verde", care venea să-i confirme vocația, a fost reprezentată pe scena Teatrului Național din Iași. Farsă tragică despre evaziune și alienare, piesa are rădăcini în actualitatea imediată, propunînd o radiografie într-o tonalitate tragicomică asupra unui cuplu conjugal copleșit de neputință, banalitate și ratare. Salvarea e căutată într-o invenție a imaginației, în acceptarea unui fals, în refugiul într-o zonă
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
exprimă un soi de simț practic minor, cel al mediocrității incapabile să sesizeze o cît de modestă scară a valorilor ce dau sens moral vieții. Prin neașteptate tranziții din real în imaginar, de la un context social care poate genera și alienarea morală la tragismul existențial survenit ca expresie a lipsei de adevăr și de autenticitate a vieții, autorul conferă piesei sale o dinamică în stare să intereseze, luminînd, prin contrast, aspirația funciară a omului spre o fericire care înseamnă, în primul
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
constituie debutul autorului (cunoscut mai demult și prin piese de teatru, și prin poezii), abia cu acest Calul verde putem vorbi despre o "consacrare" a dramaturgului Constantin Popa. Piesa cu accente care amintesc de Albee și Tennessee Williams vorbește despre alienarea și despre eroziunea în timp a cuplului, lipsit de ideal existențial. Soții Mina și Ilie din Calul verde ajung să se refugieze într-un soi de "realitate de gradul doi", populată de fantome absurde (cum este și calul verde), inventată
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
una firească, naturală) reprezintă pretextul unei lucide analize, la scară mult mai mare, a efectelor distrugătoare, mergînd pînă la anihilare, pe care le implică pierderea identității. Identitatea unui individ, a unei clase, a unui popor... Asistăm la un spectacol al alienării, trăit de unii cu demnitate sau cu resemnarea neputinței, cu speranța unei evadări, de alții cu umilința celor lipsiți de un sprijin interior, căutînd (și găsind, evident) justificări pentru prostituarea lor interioară. Ridicolă ne-ar părea această umilință, dacă n-
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
ca un astfel de luptător. A scris, a publicat, i s-au jucat mai multe piese, cele mai interesante rămînînd din punctul meu de vedere "Calul verde" și "Regulamentul de bloc". Cea dintîi este o farsă tragică despre evaziune și alienare, propunînd o radiografie asupra unui cuplu conjugal copleșit de banalitate, neputință și ratare, cuplu care-și caută salvarea într-o invenție a imaginației. În "Regulamentul de bloc" dramaturgul face un dublu sondaj în existența omului contemporan: la primul nivel, el
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]