4,765 matches
-
săgeți, căci nimeni nu se mai apropiase până la o lungime de spadă. „Deci așa e... ” gândi Oană, simțind În locul durerii de la Început o căldură blândă, ca o mângâiere a Erinei. „Deci așa e plecarea... de care ne e mereu frică... ” Amețeala Îl făcu să cadă În genunchi, dar cu cele două brațe șiroind de sânge continua să se sprijine În spadă. O tristețe aspră Îl străbătu la gândul că nu va mai revedea, niciodată, pe nimeni. Erina... Alexandru... Ștefănel... Căzu Încet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Întinzând o mână tremurândă. Arabul nu-l luă În seamâ. Dar, după câțiva pași, duse mâna la ceafă, ca și cum ar fi simțit o pișcătură de insectă. Cerșetorul se apropie de el, cu spinarea Încovoiată. Arabul se clătină, cuprins de o amețeală ciudată, și căută un sprijin În jur. Găsi brațul cerșetorului, care, spre mirarea lui Alexandru, se dovedi suficient de puternic ca să susțină greutatea Înaltului dregător. Dispărură amândoi pe prima străduță ce pornea spre podul Galata. Pictorul rămase uluit, Încercând să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
a luptat pentru viața ta, Alexandru, acum optsprezece ani. El e singurul care a asistat, neputincios, la execuția lui Oană. Căci n-a fost nici o luptă, a fost o execuție. L-au doborât cu săgeți. - Cine... murmură Alexandru, cuprins de amețeală. - Acțiunea a fost organizată de Ordinul Cuceritorilor, cu doi aliați: Hanatul Crimeii și un trădător din interior, vornicul Isaia. Cuceritoriii l-au trimis pe comandantul spahiilor, Ali beg. Crimeea, pe Ogodai, comandant de tumen, fratele unui războinic pe care tatăl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
am cu tine o vorbă care nu trebuie să ajungă la alte urechi... - Ascult, măria ta. - Ai luptat alături de Oană și știi că ne-a câștigat toate bătăliile. Fii cu ochii pe el. Dacă observi că slăbiciunea revine, că are amețeli sau că nu Înțelege evenimentele din teren, trimiți mesaj cu săgeată spre mine și spre căpitanul Gâlcă. Nu implici Apărătorii În nici o acțiune. - Am Înțeles, măria ta. - Dacă, Însă, simțurile lui Oană funcționează cu aceeași precizie ca pe vremuri, evaluezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
din partea stângă a casei Litovoi. Mergeau Încet, părând indiferenți și osteniți. Intrară printre ienicerii care Înconjurau curtea și care nu le dădură nici o atenție. Dar, brusc, Oană Își simți umărul drept prins cu forță. Durerea strânsorii Îi provocă o scurtă amețeală. Se Întoarse Încet, cu o privire naivă. Un ienicer Îi făcu semn spre furcă. Oană Înțelese și răsuflă ușurat. Lăsă furca pe jos și, cu mâinile goale, porni mai departe, printre șirurile de ieniceri. Se auzea deja vocea preotului din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
O lovitură după ceafă cu mânerul iataganului Îl făcu să se prăbușească Înăuntru. Se ridică cu greu, Întâi În brațul stâng, apoi reuși să-și proptească genunchiul stâng În covorul moale, persan, și ajunse În picioare, clătinându-se ușor de amețeală. - În genunchi, am spus! repetă vocea ienicerului, și brațul se ridică din nou să lovească. - Ajunge! Glasul venise din umbrele interiorului. Căpitanul nu putu distinge cu claritate chipul celui care vorbise, care se afla la peste zece pași distanță. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
iluzie, și iluzia îți amăgea ochii. Un rai aiurit, în care cei doi care se zăreau acolo, o altă pereche, singurii locuitori ai pământului, ai Paradisului, umblau somnambuli, ținîndu-se de mână, uimiți de idealitatea locului și simțirilor lor, neștiind dacă amețeala lor aiurește în jur 130 131 grădinile, sau, în adevăr, raiul a primit pașii lor de creaturi înamorate. Mirați de sufletele lor dumnezeiești, pe când sufletele lor iui burate își descopereau cu mirare făptura trupească. Jocul transparențelor îi arăta lui Mini
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
Cum a reacționat fiul bancherului? — Nu mai știu. Pe atunci vedeam iubirea ca pe un sentiment etern. Poți să-ți închipui că și acum, după atâta vreme, am aceleași reacții violente, cu bătăi de inimă, cu dureri de burtă și amețeală...? Dacă nu am aceste simp tome, dacă febra nu urcă la patruzeci de grade, atunci pot să fiu sigură că ceea ce simt nu e dragoste. Ce pasiune ai mai avut în copilărie? — Mergeam pe Șoseaua Kiseleff pe patine cu rotile
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_978]
-
că în sală s-au așezat Majestățile Lor. Când Shim merge să anunțe sosirea noastră, aerul din jurul fetelor devine apăsător. Cea mai mică mișcare face ca bijuteriile noastre să zornăie ca niște clopoței de vânt prost confecționați. Simt o ușoară amețeală. Aud vocea eunucului-șef Shim, dar sunt prea neliniștită ca să-mi dau seama ce anunță. Vorbele lui sună distorsionat, ca acelea ale unei cântărețe de operă care joacă rolul unei fantome, vorbind pe ton stilizat. O fată de lângă mine se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
este Registrul Căsătoriilor Imperiale. Ultimul este un sigiliu din piatră inscripționat cu numele și titlul meu. Urmându-l pe eunuc, execut ceremonialul în fața meselor. Mă înclin și lovesc cu fruntea de pământ de atât de multe ori, încât mă ia amețeala. Mă tem că vor începe să-mi cadă podoabele din păr. După asta primesc binecuvântarea familiei mele. Prima vine mama, urmată de Rong, unchiul și vărul Ping. Se lasă în genunchi și se înclină spre ambasador și apoi spre mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
făină. Se târî În patru labe, Își cufundă fața În apa ce părea amestecată cu cenușă și bău, Însetat ca un bivol. Simți În gură același gust pe care Îl știa de copil și Între tâmple i se Învârteji aceeași amețeală care Îl apuca de câte ori adulmeca albia fluviului. În mintea ce porni să lucreze din nou năvăliră amintiri, chipuri, vorbe, gusturi și mirosuri, simțiri ale sufletului. Avu deodată Încredințarea că lucrurile stăteau bine, că toate cele În neorânduială urmau să treacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
unul câte unul și folosea din nou argumentul pedagogic al nuielei pe palma udă. Îmi așteptam neînchipuit de curajos rândul: Îmi proptisem ochii În sânii Cosânzenei. De câte ori izbea cu nuiaua, se clătinau de două-trei ori și mișcarea lor Îmi dădea amețeli. Nu aveam nici un gând porcos În cap, numai mă treceau vertijuri plăcute și nelămurite. Fără să vreau, Îmi mușcam limba și buzele. Înainte ca usturimea pricinuită de nuia să-mi Încețoșeze ochii cu lacrimi, apucam să văd zvâcnetul din piepții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Înălțimea de zeiască bestialitate a Împerecherii. Am fost, atunci, pentru prima și, având În vedere ceea ce am de gând În scurt timp să fac cu mine Însumi, ultima oară Stăpânul lumii. Singurul. Atotputernicul. După prima noapte lucrurile s-au ostoit, amețeala dată de furia oarbă se prefăcuse Într-o obsesie dureroasă - chiar și fizic! - a acuplării cu orice preț. Pe aragaz se Încălzeau Întruna apă, mâncare; țigări, vin și - gest tăcut și delicat - cutiuțe cu balonașe (care trebuie că fuseseră destul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
m-a văzut și m-a chemat. Eu am zis: "Iată-mă!" 8. Și el mi-a zis "Cine ești?" I-am răspuns: "Eu sunt Amalecit." 9. Și a zis: "Apropie-te dar, și omoară-mă; căci m-a apucat amețeala, măcar că sunt încă plin de viață." 10. M-am apropiat de el, și l-am omorît, știind bine că n-avea să mai rămînă cu viață în urma înfrîngerii. Am luat cununa împărătească de pe capul lui și brățară pe care o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85050_a_85837]
-
târziu că chiar așa și era.) Cât de paranoici puteau să fie? m-am gândit sub imperiul unei furii neputincioase. Paranoici nenorociți, ciudați nenorociți, nebuni nenorociți, nenorociți! Am rămas în picioare, cu sticla în mână. Simțeam că mă ia cu amețeală în timp ce furia mi se transforma în teamă și invers. Trebuia să scap cumva de sticla aia! Era foarte important să nu fiu prinsă cu nici un fel de droguri, oricât de slab și de inofensiv ar fi fost efectul lor asupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
fac schimb. Nici măcar pentru doi Ticăloși? — Nici măcar pentru doi Ticăloși. Vezi, a zis tatuatul întorcându-se către celălalt tatuat care stătea lângă el, toate lumea zice că preferă un Spirit Sfânt în loc de doi Ticăloși Nebuni. Spiritu’ Sfânt îți dă o amețeală mai curată, mai albă. Sau cel puțin asta cred c-a zis. Pe la ora două - deși timpul încetase să mai însemne ceva pentru mine după trauma suferită și coniacul pe care-l dădusem pe gât - Tiernan s-a întors. Aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
să se destindă. Dunga bărbii negre transpirase. Își șterse barba subțire cu batista. Încerca să uite oboseala. Încolăci brațele scurte pe burta proeminentă, se lăsă pe spate. Mâinile erau moi, umerii moi, dar scurtele picioare deveniseră de plumb. O dulce amețeală îi învălui relaxarea. Asistenta aduse o ceașcă de ceai rece și un cornet de hârtie plin cu pastile. Doctorul își trecu din nou palma peste barba neagră, își puse ochelarii fumurii. Înghiți pumnul de pastile. Sorbi lent din ceai. — Sunteți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
doctorul părea să nu observe, atent doar la nou-venită. Marga privea doar spre musafiră. Irina înțelese, zâmbi. Doctorul o luă tandru, după umeri, îndreptându-se spre cabinet. O zi lungă, sucită. O zi care o rotise și o sucise, până la amețeală. Simțise, de câteva ori, nevoia de a se reculege în liniștea unei biserici, dar nimerise, până la urmă, în cabinetul lui Marga. Dimineață, în stația de autobuz, o stăpâneau cuvinte-refren, cadențând anapoda, un fel de transă idioată. Din punctul de vedere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
ca o Sulamită epuizată de triumf și spaimă. Apăruse, în urmă cu vreo șase luni, uriașul șchiop și glumeț, Matus, misionarul sceptic, terorist și bețiv. Blând, dar neînduplecat în proiectele care amestecau metafore biblice cu o copleșitoare vitalitate laică, pragmatică. Amețeala puerilă și bărbătească si irezistibilă a pierdut-o pe vesela surioară, floarea familiei blestemate, frumoasa frumoaselor și îngerul gata să-și ardă aripile la focul veneticului. Farfurii de porțelan vechi, tacâmuri de argint, grele, pahare de cristal subțire. Decorul sfârșitului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
nici tata nu e acasă, a plecat definitiv acum o lună, după înmormântarea mamei. Primim câte o ilustrată, câteva rânduri, s-a retras cu femeia cu care trăia de mult. Au ascultat muzică, au băut vin rosuu, aspru. Vagă emoție, amețeală. Frumoasa seară a revederii!... Nu fusese decât tăcere, eschivă, atât. Pastelata imagine idilică a iernii, festivismul ei ieftin, inhibant? Intensitatea privirii ei speriate îl intimidase? Amânase, pur și simplu, contactul. Apoi, cândva, imaginea simetrică: Ira în vară, în scrânciob. Retușată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
dureroasă. Mâinile mici, ezitând, sub cămașă, llin, lin, tremurând, tremurând. Privirea adâncindu-se, îndurerată, incendiată. Mai avu timp să vadă pervazul alb al ferestrei, paharul greu, de cristal, înroșit de vinul dens și leneș. Arsura, apoi, poate altceva, ca o amețeală. Mâinile mici alunecaseră în jos, tot mai jos. Atins centrul de foc. Sângele pompat sălbatic, lovituri furioase, de berbec. Buzele, sânii, mâinile zbătându-se... sângele lovind iarăși și iarăși, adânc, mai adânc. O mai sărutase vreodată cineva, o mai sărutase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
o astfel de isteață întrebare. Acea secretă timiditate pe care o aveam, ca adolescenți, și pe care o regăsim în preajma adolescenților, Herr Doktor? O potențialitate, doctore, un tremur. Camaraderie ilicită, care își creează cruzimile, dar nu pierde acordul incert, o amețeală muzicală, de aprilie, când drogurile primăverii injectează foc în sângele nostru obosit. Încă tineri, da! De parcă n-am ști de hârca putredă, de care va fi să ne izbim, de parcă am mai fi în stare să ținem strâns ghidonul. Minciuna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
grindă, sub grinda ușii trebuie stat“, bătrânelul se ținea de canatul ușii, tros trosneau grinzile planșeele stâlpii, nu se mai termina pendularea ghiontul încolo încoace, carcasa trosnea, să se năruie, gata gata, lung lugubru, plesniți dintr-un colț într-altul, amețeală, pendul pendul, nu se mai termina, lungi lungi lugubre minute macabre care nu se mai terminau. Nu se terminau, nu se, nu, nu încă, nu, și gata, parcă gata, „repede, repede, pe scară“, îngână bătrânul, „stai, să-mi iau paltonul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
o carte. Se afla alături, aievea. O vedea fără s-o vadă. A ieșit repede, s-a îndepărtat în panică. Trecuse, apoi, un secol. Veniseră iarăși amurgul, langoarea. A aruncat hârtiile, a deschis fereastra, a coborât în stradă. Primăvara hipnotică, amețeala, dorința, indecizia. A intrat într-o cafenea. S-a așezat lângă domnul cărunt, cu frumoasa sa barbă și mustață albă, cu numele de cod Marcel. A comandat cafea, deși știa că nu cafea va primi. Ușile batante s-au rotit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
mai... Rochie fină, nisipoasă, strânsă într-un cordon verde-închis, ca și ochii. Detectivul rămase locului, împușcat. Doamna zâmbi și luă, cu o mișcare delicată, coroana din brațeleplebeului. — O zi fragedă, turbată, scumpă doamnă, izbuti să bâiguie netotul. O șovăială, o amețeală, să înnebunești. O să ne scoată din minți primăvara asta ilegală. Ați observat forța ei de descătușare asupra captivilor care suntem? O să înnebunim, vă spun eu, doamnă Venera. Ieri-seara, mă plimbam prin parc. Deodată, un june superb, o flacără grandioasă. Amantissime
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]