67,494 matches
-
zona albă a bulevardului, un curent ușor de aer aduse o adiere răcoroasă, o suflare dinspre șirurile de ferestre ascunse în spatele teilor, o boare de pământ umed. O să vedeți, domnule S., în București se poate trăi excelent... Și Leo Schachter amintea, prin statura lui de om bine hrănit și prin aspectul exterior foarte îngrijit, obrazul alb și prietenos, cravata cu ac de aur și lanțul de la ceas de care atârnau două medalioane peste vesta de stofă englezească, da, Herr Schachter amintea
Christian Haller - Muzica înghițită by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/13122_a_14447]
-
amintea, prin statura lui de om bine hrănit și prin aspectul exterior foarte îngrijit, obrazul alb și prietenos, cravata cu ac de aur și lanțul de la ceas de care atârnau două medalioane peste vesta de stofă englezească, da, Herr Schachter amintea, prin siguranța de sine, de prestanța lui Gustav Wilhelm S., care privea din rama portretului său în camera de zi a casei mele părintești. Pavajul aleii pe care am trecut cu taxiul, îndată după sosirea mea la București, pentru a
Christian Haller - Muzica înghițită by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/13122_a_14447]
-
al acestei țări? Sigur a fost, voi răspunde, a fost un mare artist, nu încape îndoială. Și a mai fost, pe deasupra, și om de spirit, de umor subțire, spre deosebire de urmașul său senator, care cultivă alt fel de umor. Mi-l amintesc pe Ion Voicu de la o emisiune televizată, probabil ultima la care a participat, pe la mijlocul anilor ’90, vorbind cu vervă, cu bonomie și inteligență, cu mare farmec. Atunci? Atunci vreau să spun că nu Ion Voicu este în discuție, ci ștergerea
Mai există Parcul Ioanid? by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13142_a_14467]
-
Bonnie & Clyde” etc.) care scrisese subiectul avîndu-l în minte pentru rolul lui Gittes, pe cel care îi fusese coleg de camera în studenție: Jack Nicholson. Într-un interviu acordat lui John Brady mai tîrziu, în anii ’80, Towne și-a amintit cît de greu i-a fost să lucreze cu încăpățînatul, dificilul Polanski. „Pe platoul de filmare toată lumea, echipa, actori, femei, bărbați, trebuiau să fie căzuți în admirația lui. Polanski era micul rege.” Probabil că nici scenaristul (cîndva colaborator al lui
Întîlniri cu Roman Polanski by Lucian Georgescu () [Corola-journal/Journalistic/13146_a_14471]
-
și față de poporul său. Greu de crezut însă că acest film îi va aduce în sfîrșit liniștea. David Copperfield nu va fi probabil decît o reîncarnare a polonezului rătăcitor, hotărît să pornească din nou la drum, fără să își mai amintească de unde a plecat și fără să ghicească în ce port va ancora. Pe 30 ianuarie 2004, răspunzînd invitației Universității de Artă Teatrală și Cinematografică din București și cu sprijinul Ambasadei Poloniei în România, Polanski a revenit în cetatea lui Bucur
Întîlniri cu Roman Polanski by Lucian Georgescu () [Corola-journal/Journalistic/13146_a_14471]
-
Dănceanu Am întâlnit-o prima oară la examenul de admitere în Conservator. Părea plăpândă, asumându-și firea sufletelor gingașe de a se prăbuși la primul refuz ori eșec, după cum un cât de mic succes o încuraja și o fortifica. Îmi amintea de acele flori îmbobocite prin văi, care se ofilesc dacă sunt răsădite prea aproape de cer, acolo unde se iscă furtunile și arșița soarelui este mult prea puternică. Nu a fost chiar așa. Emigrată acum douăzeci de ani în Germania, Violeta
Jubiläumskonzert by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/13171_a_14496]
-
consecvent în lumea imaginii plastice este el însuși un pictor nemărturisit sau, în tot atîtea cazuri, el transferă artistului plastic idei specifice imaginarului său și îmbogățește imaginea cu un substrat epic imprevizibil și fascinant. Dacă scriitorii pe care i-am amintit deja, alături de încă mulți alții mai puțin spectaculoși, acoperă intervalul dintre sfîrșitul sec. XIX și primele decenii de după cel de-al doilea război, în stricta noastră contemporaneitate Marin Sorescu a fost unul dintre cei mai atenți și mai profunzi observatori
Ochiul lui Sorescu by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13145_a_14470]
-
broască țestoasă, focă. Apoi și-a dezdoit genunchii - pasăre măiastră, pînă s-a scurs prin vîrful stîlpului de pridvor...”. Pe Ion Țuculescu, oarecum în aceeași manieră, îl definește matematic în două propoziții memorabile: ,,Autoportretul cu ochiul scos al lui Țuculescu amintește de Van Gogh cu urechea tăiată, care-l fascinase pe vremuri, și de mîna imensă a lui Parmigianino, din oglinda sa blestemată - deci o înclinație spre obsesie și disperare”. Iar puțin mai încolo, demontînd stereotipul etnografismului: ,,Ștergarele, căpătîiele, scoarțele, ceramica
Ochiul lui Sorescu by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13145_a_14470]
-
Ministerului, fiindcă și acesta are o responsabilitate față de Guvern și de aici mai sus față de partidul de guvernămînt, indiferent care este sau va fi acela. Eventual ar mai fi de reintrodus interdicția patriotică de a nu lăsa corigenți - vă mai amintiți de ea? - fiindcă Europa e cu ochii pe noi și nu se cade să ieșim rău în statistici, și atunci vom putea declara mulțumiți: din reformă mai rămîn doar cele cîteva rînduri care încheie Anexa 1 a recentelor planuri-cadru pentru
Stagnează reforma? by Liviu Papadima () [Corola-journal/Journalistic/13154_a_14479]
-
Iulia Popovici Cuvîntul albanez care numește planta pe meleaguri valahe cunoscută drept anghinare seamănă în mod tulburător, am aflat din prima seară la Tirana, cu varianta lui românească, prilej cu care ne-am amintit toți (adică eu, cei trei albanezi și Marta, unguroaica originară din Transilvania) de rădăcinile ilire comune. Irina, moldoveanca, susținea apăsat că nu vorbește românește, ea făcînd parte din comunitatea rusă - ceea ce, totuși, n-o împiedica să știe (și-ncă prea
Duhani dëmton... by Iulia Popovici () [Corola-journal/Journalistic/13168_a_14493]
-
oameni era că nu știau să dea lucrurilor valoarea cuvenită. Majoritatea risipeau timpul și fericirea, așa cum risipeau și banii. Dacă te uitai mai bine, puțini știau să profite de ce aveau. De exemplu, nu profitau de apa caldă, nici nu-și aminteau să stingă imediat lumina când treceau dintr-o cameră într-alta, sau să oprească gazul puțin înainte ca mâncarea să fie gata. Da, câți făceau asta? Și pe urmă se mai și mirau că nu le ajung banii până la sfârșitul
O povestire de Teolinda Gersão - Bătrâna by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13147_a_14472]
-
ca și cum s-ar fi aflat în avion, își imagina că așa trebuie să fie când zbori cu avionul, luând înălțime. A zâmbit de fericire, fiindcă în viața ei nu zburase cu avionul, și era o experiență ciudată. Deodată și-a amintit de găini: - Așteptați, așteptați, le-a strigat îngerilor, nu pot lăsa găinile. - Imposibil să ne întoarcem, a spus unul dintre îngeri. - Dar cine o să se ocupe de găini? a strigat bătrâna îngrijorată, nu le pot lăsa așa. - Nu p-putem
O povestire de Teolinda Gersão - Bătrâna by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13147_a_14472]
-
nici dată nu este atestata precis, Călinescu Însuși oscilând Între 15 și 16 iunie pentru că merge după alte surse) n-ai cum să faci limpeziș decât cu toate informațiile pe masa și stabilind câteva ipoteze de lucru necesare. Sunt necesare, amintim, si ipotezele care se confirmă, pentru că se confirmă dar și cele care nu se confirmă, exact pentru că nu se confirmă. Nu m-am ocupat niciodată În mod expres de moartea fizică a lui Eminescu, interesându-ma ceea ce În timpul sau se
Boala și moartea lui Eminescu. In: Editura Destine Literare by Nicolae Georgescu () [Corola-journal/Journalistic/75_a_295]
-
praștia apoi a lovit din imediata apropiere. Crimă cu premeditare Într-un spital de alienați mintali unde este foarte problematic dacă Eminescu avea ce să caute. Aceste concordante cu mărturia lui Dumitru Cosmanescu ne vor interesa În demersurile noastre următoare. Amintim că, după 1944, singur Virgil Ierunca susține, În Franța, ca Eminescu a murit asasinat. România trecea prin alt infern, cel comunist, În care mică chestiune Eminescu devenise o oază forțată de liniște aproape paradisiacă.
Boala și moartea lui Eminescu. In: Editura Destine Literare by Nicolae Georgescu () [Corola-journal/Journalistic/75_a_295]
-
seamă, nu foarte mult, nu prea unul pe altul. Cel puțin așa-mi place să cred. După atâția ani, bunica tot îndrăgostită de el a rămas. Iar eu continui să fiu îndrăgostit de bunica: duminica luam masa la ea, îmi amintesc cum mă lua de mână și parcă văd și acum mâna ei pe fața de masă. Și inelele cu nestemate. Bunicuța. Ce prostie să-i spun bunicuța, nu avea nimic de bunicuță. Când se plictisea, umbla prin salon dintr-un
António Lobo Antunes - Ei, în grădină by Andrei Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/13148_a_14473]
-
Einungskünstler - operele, descojite de belferești considerente istorice, se caută și se întîlnesc într-o viață paralelă, care le dă o formă comună nouă, neașteptată și paradoxală.)”. Această perspectivă voit anacronică, interesată de valoarea intrinsecă, aproape exclusiv estetică, a textului literar amintește de superba metaforă a lui E.M. Forster, din Aspecte ale romanului, după care ar trebui să ne imaginăm că toți romancierii și-ar scrie operele în același timp, contaminîndu-se parcă unii pe alții de morbul creației: “Ei descind din epoci
Gratia interpretandi by Laura Pavel () [Corola-journal/Journalistic/13191_a_14516]
-
Church. Dar pînă la urmă fantasticul nu e aici decît o simplă deghizare: o epidemie stranie se abate asupra blocului în care locuiește personajul-narator și toți locatarii mor. Fotografii de nuntă, din volumul Într-o după-amiază de vineri, ar putea aminti de Cănuță om sucit: eroul trebuie să se însoare, dar totul merge, în chip absurd, pe dos - apartamentul e inundat și apoi ars, costumul de mire se rupe, portierele mașinii nu se deschid, în aparatul de fotografiat n-a pus
Proză în imagini by Cătălin D. Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13185_a_14510]
-
albit, purtînd legenda - scrisă sau verbală: „Această poză mi-a reprezentat un străbunic”. Mai înainte de a dispărea total, figurile umane, siluetele omenești ajung reduse la esență. Drumul fotografiei spre neant duce de la particular la general. Ca și memoria noastră. Ne amintim - ca specie, acum - numele, faptele unui personaj ce ține de o istorie oarecare, apoi, treptat, cu minime excepții, el devine: „un unchi al tatei” sau „un prinț loren” sau, și mai rău, „un personaj de epocă”, „un invitat”, „o rudă
Portretele trăiesc by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/13174_a_14499]
-
Iar pînă la un punct, de fapt, pînă în etapa finisajului, este posibil ca modelele să fie interșanjabile. Odată mizanscena stabilită și poziția modelului definitiv fixată în tabloul ce urmează a fi pictat, modelul poate să lipsească o vreme (ne amintim că și cele din Harry Potter mai dispar, din cînd în cînd, din cadru, ca să-și mai rezolve și alte treburi). Este perioada în care pictorul lucrează la cîte un detaliu din decor; atunci are nevoie în atelier doar de
Portretele trăiesc by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/13174_a_14499]
-
reproduce macrocosmosul: nu asta se întîmplă, în bună parte, cu lumea românească de după ’89? -n.n.), imaginea despre sine, sau conștiința propriei demnități, cum o numește Dostoievski”. Expresia lui Victor Rebengiuc, cel de acum, din finalul lui Niki Ardelean, îți amintește, o frîntură de secundă, de imaginea aceluiași actor, la o altă masă, în finalul Pădurii spînzuraților... O stranie acoladă peste decenii, strîngînd în ea o filmografie de o densitate incredibilă (în contextul istoric al cinematografiei românești). În filmul lui Pintilie
Viața în șapte zile by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/13197_a_14522]
-
esență, de “firul de iarbă”, de imaginea minimalistă, de o rigoare geometrică (demers susținut cu talent de tînărul operator Silviu Stavilă). În scriitura austeră, sever epurată, a filmului, episodul Nunții (intitulat - ironic? - “Pași în doi”) e o inserție de baroc, amintind de “celălalt Pintilie”. De remarcat că, sub privirea cu putere hipnotică a lui Pintilie, ceea ce se înțelege prin “lumea obiectelor” capătă o viață în sine;“materia” are o independență, o inteligență și un mister al ei (v. jaluzeaua care țîșnește
Viața în șapte zile by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/13197_a_14522]
-
la punct a unei finale PSD - PRM, urmată de țipetele „Tara în pericol!” „Eliminați extremismul!” și alte țâpurituri asortate. Numai că de data asta s-ar putea ca mecanismul să se defecteze când le va fi lumea mai dragă. Vă amintiți fabula „Petrică și lupul”? Ce garanții au pesedeii că un segment larg din susținători nu va prefera să se identifice cu textele murdare ale celui pe care-și imaginează că-l țin în lesă? Impulsurile sinucigașe nu sunt caracteristice doar
Bancul cu statuia by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13205_a_14530]
-
prin coerciție politică, menită să ocupe cît mai mult timpul liber al individului): “Era o mare satisfacție să dai la lopată, să cari cu roabele, să contribui și tu cu ceva.” (p. 85) Atașamenul cvasi-erotic al automatizatorului față de travaliul fizic amintește de marile desfășurări afrodisiace ale poeziei proletcultiste, în care, sub soarele roșu al stalinismului, între mistrie și uvrier sau între țărancă și tractor se năștea o fulgerătoare dragoste profesională. Mai “neprincipială”, nevasta lui Plătică, Eugenia (operatoare chimistă) se ocupă cu
Alexandru Monciu-Sudinski: biografii comune ale comunismului by Ion Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/13165_a_14490]
-
în altă parte în afara României. Astăzi, în România, o spun cu părere de rău, nu se știe nimic despre el și activitatea sa. Cînd am fost ales membru de onoare al Academiei Române, în 2000, în discursul meu de recepție am amintit de el. Am atras atenția asupra acestui om admirabil, care altădată, în anii ’30, activa în Biblioteca Academiei. O subvenționare a Bibliotecii de la Freiburg fundate de el (a cărei supraviețuire nu este deloc asigurată) din partea Statului român ar fi nu
KLAUS HEITMANN: “Am început să învăț limba română din curiozitate...” by Victor Durnea () [Corola-journal/Journalistic/13219_a_14544]
-
asemenea, îmi dădea posibilitatea de a mă îndeletnici și cu România, fie și numai în calitate de cercetător. - Mi-aduc aminte că am citit un articol al dumneavoastră despre receptarea lui Mihai Eminescu peste Prut, în fosta R. S. S. Moldovenească. - După cum am amintit deja, materia mea de studiu și de învățămînt, ca profesor, este literatura franceză și italiană. Pe măsura posibilului, însă, am continuat să lucrez și în domeniul românesc. Poate ați văzut volumul Oglinzi paralele. Studii de imagologie româno-germană (1996), unde găsiți
KLAUS HEITMANN: “Am început să învăț limba română din curiozitate...” by Victor Durnea () [Corola-journal/Journalistic/13219_a_14544]