976 matches
-
vâjâit puternic se lovi de frunze și tremură în crengi. Piatra turnului gemu. O lumină orbitoare jucă pe copaci câteva clipe, apoi oamenii se întoarseră privind cu uimire mingea de foc care se suia cu iuțeală în cer. Limbile oamenilor amorțiră. Nimeni nu se mai înțelegea cu nimeni. Parcă fiecare vorbea alt grai. Și abia când globul de foc se făcu o stea depărtată pe care mulți nici n-o mai zăreau, acești oameni se adunară din nou, aprinseră focuri și
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
pe rând, tot mai numeroși corespondenți locali ai Radiofuziunii treceau, cu vocile lor imbecilizate de entuziasm, prin spațiul miraculos al emisiunii "De la unu la trei" și-și deversau relatările lor destinate amorțirii populației. Rulat sub banchetă, taximetristul scutură și el amorțit un picior. Parcă regretând, străinul își introduse degetul mare și degetul arătător sub viermele însiropat al limbii și fluieră prelung, șerpește, de trei ori. Deodată, din hățișul de măselariță, boz, dud și mur sălbatec de pe marginea dreaptă a autostrăzii năvăliră
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
dată, pozele, regele ăsta ți le și învie. De poți să te chiombești o viață la ele, ca la televizor... Altui rege îi e dat să cânte atât de frumos, de se zice că înmiresmează cerul urechilor la îngeri. Gudulanul amorțește păsăretul în zbor. Scrântește berzele, pe care le-a căpiat întîi cu glasul lui, și le înfige în cioc. Coboară îngerii câte doi, câte cinci, în copacii de la Universitate, se tolănesc cu bucile lor roze pe bordurile de la crengile alea
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
să clănțăne tăblăriile de pe tramvaie... Acum, mare belitorule de energii!... Abia atunci va auzi și cel de-al cincilea rege al orașului București că i se strigă: - Pîști, hoarcă!... Acu-i momentul să le iei noroiul de pe glande! I-am amorțit pe ăștia, de ne țineau damigenele ascunse!... Acuma, mare Chiose și fă-i de intervenție chirurgicală!... Ciumpănește- i tu cu cuțitul și ferchezuiește-i, de doar să le azvârle groparii pământ pe coșciug!... ...Închipuiți-vă rușinoasa noastră derută... strigă transfigurat
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
dar severele aperitive. Orele în care desprinzi, cu briceagul, minuscule firimituri de pe o coajă mucegăită de pâine, au ceva misterios și esențial în comun cu aburul dumnezeiesc și somptuos al marilor supe. Și orele și aburul la fel te amorțesc și-ți primenesc stomacul pentru încercarea cea grea, lovitura de pușcă a leșinului, palier de la care sigur îți devii hrană, moment de la care intestinele deranjate singure se pornesc să-și absoarbă pântecele ca pe o friptură. O ultimă delicatesă, cea
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
lor: "Prea neînfricatule Alcibiade!..." s-a descolăcit din ghem și-a 368 DANIEL BĂNULESCU Doamna Iosif Petrică, doldora de temperament. Doamna Vinea, plicticoasă. Doamna Ion Pillat, nici n-o simțeai. Doamna Vasile Voiculescu, evlavioasă. Doamna Gellu Naum, fistichie, de te amorțea și te lăsa fără grai. Doamna Nichita Stănescu, pe numele său Dora, era într-atît de frumoasă, încît, observînd-o la cumpărături prin Piața Amzei și cîntărind-o cât era de chipoasă, din invidie, madam Nicolici nici nu i-o mai cără în
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
a tăcut și a oftat. Presupun că a fost un gest pe care voiam să-l fac ca să reușesc să fiu observată. Sinceritatea răspunsului a surprins-o până și pe Susan, dar femeia a pus totul pe seama analgezicelor care-i amorțiseră simțul prudenței. Plus, desigur, accidentul în sine. Atunci când ai fost la un pas de moarte, ți se pare o prostie să mai stai să aștepți momentul potrivit ca să spui ceva. După care am fost lovită de o mașină, chestia care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
urmă s-a enervat și mi-a zis că nu-i nevoie s-o verific chiar așa. C-o fac să se simtă bătrână. Că parcă sunt îngerul morții. Fiona a ridicat ochii. — Deci suferința în amor nu i-a amorțit și limba înveninată! — Nu. De fapt, vorbește cât se poate de normal. Ceea ce e extraordinar. Îmi închipui că partea cu bocitul s-a consumat în intimitate. — Dar de văzut, ai văzut-o? a întrebat Fiona privind-o din spatele meniului. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
care fugise. Ele erau încă acolo, zăvorâte în mintea lui, dar Virgil nu le vedea. Acum, de dragul lui Vultur-în-Zbor, descuiase închisoarea și, întocmai ca spiritele incontrolabile ale Pandorei, amintirile îl năpădiră, zgâriindu-l dureros atunci când ieșiră la iveală. Uitase durerea. Amorțise atât de tare și atât de mult timp. La început se gândise că Vultur-în-Zbor ar fi putut să fie destul de puternic, destul de înăsprit de lungile lui călătorii ca să supraviețuiască fără nici un ajutor experienței Dimensiunilor. îUitase însă puterea lor devastatoare.) Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
atât de grave încât nu puteau fi rezolvate nici într-un fel? Doar așa? Doar renunțând la tot? Nu, nu știa ea să găsească soluții, să lupte pentru a le rezolva, dându-le o amploare mai mare decât o aveau. Amorțise în poziția chircită în care stătea strângând cuțitul la pieptul său cald, păzindu-l parcă să nu-i fie furat. Își întinse picioarele întorcându-se cu fața spre fereastră fără să renunțe însă la cuțit. O lună plină o privea
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
se lase răsfățată de razele calde și să se bucure de aerul curat pe care nu-l putea respira în orașul îmbibat de praf și noxe de la invazia mașinilor de pe străzile lui. Își întinse picioarele așteptând să se dezmorțească. Erau amorțite din cauza poziției incomode în care adormise. Coborî din pat încălțându-se cu papucii pufoși și călduroși. Căută în geanta de voiaj un pulover gros, se îmbrăcă în grabă și ieși din casă. Soarele o sărută de bun venit și o
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
amețea locațiile făcând confuzie de nume și aruncă ziarul pe măsuța de sticlă din fața fotoliului în care meditase, cu picioarele ascunse sub ea pentru a le proteja de frig. Avu nevoie de câteva secunde bune să-și revină. Picioarele îi amorțiseră stând în aceeași poziție mai mult timp, resimțind în mușchi miile de ace ce se înfigeau fără milă toate în același timp. Porni curajoasă spre dormitor, riscând să se dezechilibreze căci nu-i trecuse în totalitate efectul. Alese o cămașă
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
diferite: vultur cu ghearele Întinse și capul puternic arcuit, dragon vălurindu-și solzii greoi, dar plin de semeție, arbore hărțuit de vânturi turbate. Apoi, dansul luă forma unui vârtej amețitor, tot mai amețitor. Mă roteam cu o repeziciune fantastică. Degetele Îmi amorțiseră și simțeam cum Întreg corpul Îmi este absorbit de iureșul acela clocotitor Într-un adânc fără fund. Cercuri verzi, luminoase, se perindau pe dinaintea mea. Linii fosforescente, conglomerate de pete roșii, aprinse, apăreau și dispăreau În valuri, rând pe rând. Beznă
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
pe cât posibil, așa cum se obișnuise, să nu respecte traseele vechi. Un roi de gâze minuscule colcăia deasupra sa, dar nu le luă În seamă. I se dezvăluiau străzi Înguste, descărnate de lumina albă. Clădirile dormitau copleșite de căldura după-amiezii, care amorțise totul. Un sentiment straniu Îl făcu să tresară și nesiguranța i se strecură În suflet. Văzu, pentru o clipă, o pată Întunecată la capătul unei alei Îndepărtate și știu din nou că era umbra Câinelui Negru. Consideră că se făcuse
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
colț, la picioarele decedatului, aranjând ceva la pânza care-l acoperea. Apoi se instală În Încăpere o liniște apăsătoare, de mormânt. Am coborât cu aceeași dificultate treptele spre garsoniera mea. Deși nu am stat mult cu domnul Cantemir, piciorul Îmi amorțise și mă săgeta dureros, iar nările purtau În ele miros intens de lumânări și de mort. În semiobscuritatea holului de la parter, În dreptul ușii mele, am zărit o umbră, cineva care stătea ghemuit, cu mâinile Împreunate În jurul gleznelor și cu capul
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
vocea-i turbure și plânsă, Îmbătat de mândre stele și cântat de-al mării-acord. Reci și triști petreceau soții; iarna-n zilele-i eterne Văl de-argint peste pustiuri ca lințoliu îl așterne. Vânturi reci îs respirarea undelor ce-au amorțit; Arfa lui prin nouri strigă - inima-i e ger și ghiață - Marea ca să delireze, vânturi să mugească-nvață - Stelele s-oglindă-n neauă pe pustiul nesfârșit. Dar atuncea când sosește blânda mieze-nopții oră, Ceru-albastru ca saphirul mândre raze îl coloră Și din
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
să-și aprindă, Fulgeri rătăciți s-alerge spintecând aerul mort; În catapeteasma lumii soarele să-ngălbenească, Ai peirii palizi îngeri dintre flacăre să crească Și să rupă pînz-albastră pe-a cerimei întins cort. Fulgerele să înghețe sus în nori. Să amorțească Tunetul și-adînc să tacă. Soarele să pîlpîiască, Să se stingă... Stele-n ceruri tremurând să cadă jos; Rîur-le să se-nfioare și-n pământ să se ascunză Și să sece-a lumei față, să se facă neagră. Frunze Galbene, uscate, cerul
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Pustiu e în dome - și zeii sunt morți. El suie un turn ce se-nnalță sub lună, Cu ziduri crăpate de ger și furtună, Se uită la ceruri, se uită în mare... Cu capul în jos se aruncă... Dispare. 205Și cum amorțește și-nghiață... suspină: "O piatr-a luminei revarsă-mi lumină! " Prin genele-nchise s-arată, o vede Și strigă... și mâna pe dânsa repede... O prinde... prin farmec în jur se-nsenină El vede lungi râuri, câmpii în lumină, Grădina din țara-i
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
-a moartea aspră... tu-n lume ce aștepți? Au vrei tu ca poporul român să îl deștepți? În van îți e chemarea și cântecul în van: Necată-i Românimea pe-a lumei ocean. Cu suflet rece, aspru, sublimul rege Nord Va amorți pe liră-ți românul tău acord Și fiii plini de viață ai Asiei pustii Vor stinge-a lirei tale sublime armonii. Nu vezi că moartea-ntinde umbroasele-i aripe? Nu vezi?... poporul doarme! O clipă... două clipe Și pe-a
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
niște locuitori nou-sosiți la aceste interioare nemișcate, rupte de lume În spatele sistemelor de securitate și al senzorilor. Deșertul exterior al Residenciei Costasol se reflecta În deșertul interior al acestor Încăperi aseptice. Gravitația redusă a acestei planete stranii le-ar fi amorțit creierele noilor locatari și i-ar fi izolat În fotoliile lor, cu privirea agățată de liniile orizontale ale ecranelor tv ca și cum ar fi Încercat să-și stabilizeze mințile. Forțînd o fereastră sau o Încuietoare de ușă, Crawford ar fi rupt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
mașinile părinților lor, apoi se sprijini de platforma din spate, rupînd un pumn de petale din inscripția florală „Sfîrșit“. Se uită la ele cum fluturau În cădere. O dată În viață, Îmi părea obosit, extenuat de responsabilitățile care-l apăsau și amorțit de vastitatea sarcinii ce i se așternea În față, de țărmurile nesfîrșite care așteptau să fie aduse la viață. Apoi se Învioră și mă bătu pe umăr. — GÎndește-te la viitor, Charles. Imaginează-ți Costa del Sol ca pe o a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
Chak, o dâră de apă lingea peretele de vreo mie patru sute de ani și spuneau despre ea că e lacrima prințesei Banou, ascunsă în stâncă: îi rămase în cap că femeile storc plâns și din piatră. Bocetul maică-sii îi amorțea gândul, dar nu putea să îl creadă definitiv. Ea și taică-său aveau jurământ să treacă împreună pe podul Kimvat, așa că și plânsul era numai o supărare. Mama lui muri în scurt timp, de tristețea schimbării neașteptate. Moartea ei îl
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
Fiică-sa conducea un Samand și avea o bucătăreasă, nu era mare lucru la Teheran, doar că oamenii se înclinau când trecea, de parcă ar fi fost o împărăteasă. — Ascultă-mă, ștreangul o paște! nu înceta bătrânul să țipe, până când Armin amorțea cu inima strânsă de frică. Bunică-sa se ascundea între cratițele în care pregătea un eftar și plângea, încercând să se roage. Într-o zi, Caryan a văzut-o cu Sebas într-o mașină sau doar ei i s-a
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
Să fierbi niște ceai și să pasăm morcov pentru sugari! În halatul ei de spital, Shahla era din nou fata bună la toate. La acest episod al mărturisirii, deținuta tuși și ceru să fumeze. Ghazal se mișcă și ea, fiindcă amorțise, și își trase scaunul mai în spate. Se afla într-o sală a închisorii, alături de Sharoudi, avocatul ei principal, și se hotărâse să-i preia cazul după ce dosarul Jahed, redeschis, făcuse Teheranul să fiarbă. Fosta infirmieră se afla la Evin
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
nădăjduiesc că am să simt la timp dacă lucrurile vreodată se înrăutățesc pentru noi și atunci am să plec fără să te anunț, așa cum am mai dispărut, trecând granița pe la turci acum treizeci de ani, ca să îmi salvez viața...“. Ghazal amorțise sub șfichiuirea unor asemenea vorbe neașteptate, dar avusese tăria să nu spună nimic. Fusese întâia oară când se simțise trădată, deși se lăsase cu totul pe mâinile lui Leclerc. Din acel moment înainte, nu a mai putut fi detașată de
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]