1,343 matches
-
riguros implacabil. Uneori murmura aceste vorbe de parcă erau o melodie care-i dicta mișcările trupului. Cînd mergea pe stradă sau pe coridoare, picioarele loveau pămîntul cu o forță și regularitate neobișnuite. Toate sunetele, chiar și cuvintele rostite în apropiere păreau amuțite de un perete de sticlă. Oamenii de cealaltă parte a sticlei păreau clar definiți și mai mult decît ciudați. Se întreba ce anume vedeau ei în gargui, măști și clanțe vechi și nu în ei înșiși. Fiecare purta la gît
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
într-o bună zi, poc ! mi-au plesnit dopurile și am început iar să aud, aș fi putut în schimb să nu vorbesc, să mă autoamuțesc, dar mi se părea aiurea, ar fi fost necinstit și apoi, oricât te-ai amuți, cuvintele tot le auzi, ele ți se strecoară nestingherite prin măduvă, așa că mi-am văzut de treburile mele. 8. O dată, mai demult, eram într-un lan de porumb, spre toamnă, porumbul se uscase; acolo, în mijlocul lanului, se aflau șopronul unei
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
ale celorlalți, ca unii oameni maturi siliți să gândească în limba lor și să vorbească în alta... Pe atunci, Zenobia era foarte mică. și acum e foarte mică. Poate că am jignit-o lăsând-o atâta vreme singură și o să amuțească iar... Ce-o fi făcând acum ? Poate că doarme sau poate că îmi vorbește în limba ei gândită și eu n-o mai aud. Sau poate și-a dat seama că eu sunt un aiurit, un biet orgolios care se
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
eu vreau să fiu..., explodă Enro. Ezită. - Această confuzie are vreo legătură cu persoanele din distrugător? - Nu, zise repede detectorul. Adică... Ezită iar și reluă hotărât. - Adică, nu chiar. Excelența Voastră, acest om este Ashargin și totuși nu este. El... Amuți și mai apoi se rugă: - Întrebarea următoare, vă rog. Patricia Hardie pufăi. Părea deplasat. Enro îi aruncă o privire teribilă Spuse furios: - Care-i imbecilul care mi-a adus un detector stricat? Altul, imediat. Al doilea detector, odată instalat, răspunse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
rezistent metal. În cel mai rău caz, putem să deschidem ușa și să-l amenințăm cu un blaster. Dar să încercam mai întâi să-l neutralizăm cu radiații telefluorescente. Din interiorul cuștii se auzi un zgomot care-l făcu să amuțească: s-ar fi zis că un trup masiv se prăbușise sub unul din pereți. Zgomotul acesta fu urmat de niște bufnituri ca acelea ale unor obiecte care-ar fi căzut pe podea. - E clar că ne-a ghicit gândurile! exclamă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
nu poate să țină o veșnicie, iar celelalte conferințe durează cel mult câte două ore." La 1755 auzi pașii a doi oameni, ce se apropiau încet pe coridor. Când se opriră în fața ușii deschise a secției de nexialism, cei doi amuțiră, apoi unul dintre ei spuse: - E chiar aici. Și râseră amândoi, aparent fără motiv. În clipa următoare, intrară. Grosvenor îi întâmpina cu un salut prietenos. Încă din prima zi a călătoriei, își propusese să se familiarizeze cu toți membrii expediției
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
aliajului. După părerea mea, primul costum din serie ar putea fi gata peste vreo două sute de ore. Grosvenor își spuse că nu era o cifră exagerată: fabricarea unui aliaj rezistent era un proces extrem de anevoios. Căpitanul Leeth părea să fi amuțit la auzul cuvintelor lui Zeller. Cel care vorbi fu Smith: - Cred că nici soluția asta nu e bună. Și întrucât energizarea întregii nave ne-ar lua și ea prea mult timp, nu văd ce-am mai putea face. Vocea tărăgănată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
pe care n-o mai încercase până atunci. În timp ce trupul și fața îi erau aplecate peste utilaj, tălpile lui sensibile înregistrară o schimbare bruscă a vibrațiilor din interiorul navei Se opri din lucru și rămase la pândă, până când înțelese: motoarele amuțiseră. Uriașa navă se oprise din zbor și încremenise în spațiu. Stăpânit de o spaimă nelămurită, Ixtl reîncepu să lucreze, mișcându-și febril degetele lungi și negre ca niște sârme. Deodată se opri din nou, copleșit de aceeași senzație a unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
rurală". Ar putea fi vorba de o sumedenie de minți care-și vorbesc una alteia în timpul și-n spațiul lor. Aceasta este civilizația celei de-a doua galaxii, iar dacă unul din purtători ei de cuvânt ne-a avertizat... Gourlay amuți brusc și-și acoperi fața cu palmele, ca pentru a se apăra. Nu era singurul: în întreaga sală, oamenii se ghemuiră în fotolii deoarece Kent își apucase arma și începuse să tragă. Abia după ce-și vârî instinctiv capul între
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
Șah raft! Șah raft!“. Mai știi cum urlau ca turbații? Iar acuma, ce-avem? Suflete în uniforme islamice, despre care tu spui că trebui’ să-ndure... De ce? Tu nu vezi că ne vrem mereu ce nu suntem? Al doilea bărbat amuțise. După o vreme, spuse morocănos: — Ți-am mai zis... nu-ți lăsa mânia să-ți scape... Așa, nu mai terminăm până mâine... Lui Omar îi sunară în urechi vorbele ca atunci, în cușetă. Se-nălțase în capul oaselor. În mansardă
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
Poartă-te ca un om cu cap“, își spunea stând încovoiat peste propria durere de vintre, iar strânsura din mațe îl dobora. Cel mai des i se întâmpla la sfârșitul zilei de lucru, când tot ce i se părea prietenos amuțea și o tulburare necunoscută începea să frământe câmpul, liniștea din preajmă, obiectele. Prin benzinărie trecea doar câte un șofer de camionetă, iar garajul era închis. Nu era nici dimineață, nici noapte, ci doar lâncezirea istovitoare a timpului scurt dintre asfințit
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
plăcere... Suntem în țara vieților duble, ai uitat? Nu vorbim niciodată deschis despre noi, despre bucuriile ori slăbiciunile noastre. Și acum, nu te uiți la ce facem? Mergem pe dibuite, după toți anii ăștia, atât de lungi, de anchete! Ghazal amuțise într-un fel care îi spunea că avea dreptate. Erau în ultima zi în care primiseră permisiunea să facă vizite la Evin și nu obținuseră mare lucru. Acum pricepeau că majoritatea avocaților care încercaseră să obțină achitarea Shahlei Jahed lăsaseră
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
fiecare din unde să-l audă, fiecare din ele să poată cânta ca dânsul când vor șopti văilor și florilor. Râurile se ciorăiau mai în jos de brâiele melancolicelor stînce, învățau de la păstorul împărat doina iubirilor, iar vulturii ce stau amuțiți pe creștetele seci și sure a stîncelor nalte, învățau de la el țipătul cel plâns al jelei. Steteau toate uimite pe când trecea păstorașul împărat, doinind și horind; ochii cei negri ai fetelor se umpleau de lacrimi de dor; și-n piepturile
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
pentru o clipă sentimentul că se sufocă. Apoi un râs îngrozitor îi gâlgâi în fundul pieptului. Simți cum i se umflă fălcile, gata să plesnească: "E limpede! A fugit de la balamuc! Arc o logică în ce spune, de acord, dar..." ― Ai amuțit? ― Chestia asta cu avionul mi-a rămas în gât... Nu văd ce i-ar determina pe cei de la Aviasan să ne dea cadou un avion. ― Șantajul! Locatarii vilei sânt părinții pilotului. Doi oameni în vârstă care seara primesc prieteni. Lunea
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
sub scaun. În aceeași clipă regretă că nu s-a stăpânit mai bine. Bolborosi cu fața strâmbată de impulsuri contradictorii: ― Nu, cu un taxi. Ce-i drept, până la Universitate am mers pe jos. Simt nevoie de puțină mișcare. La vârsta... Amuți cu ochii la doamna Miga. Melania Lupu își ascunse surâsul. În privire îi străluceau lumini jucăușe: Încă o mai iubește, draga mea... Nu, nu ăsta-i termenul. Pur și simplu o di-vi-ni-zea-ză și i se pare neconvenabil să vorbească de
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
pițigăiat: ― E un abuz! Puteați cel puțin să ne consultați în prealabil. ― Treaba asta am omis-o într-adevăr, rânji Scarlat trecîndu-și degetele prin părul cărunt. Avem și greșeli... ― O desconsiderare, nu-i așa... ― Dobitoc! scrâșni nevastă-sa și bătrânul amuți. Ioniță Dragu îi întinse brațul. Abia putea vorbi. ― Liniștește-te, Șerbănică. ― Oricum, bolborosi Miga încercînd să salveze un steag zdrențuit, oricum... Căruntul începu să râdă. ― Mai sânt întrebări? Melania Lupu ridică două degete. ― Aș vrea să-mi îngăduiți, domnule, să
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
la întoarcere, scânci Melania Lupu. Florence interveni răgușită. Glasul venea ca după plâns. ― Iei un taxi! Spectacolul ăsta merită toți banii. Melania o măsură curioasă și doamna Miga încercă să-i distragă atenția. Se întoarse spre Dragu: ― Tu ce-ai amuțit așa? Profesorul se fâstâci. Își pipăi buzunarele zâmbind nesigur. ― Am impresia... În sfârșit, n-are nici o importanță... ― Vorbește! Ce e? ― Cred... Cred că am pierdut porte-feuilles-ul. ― Extraordinar! exclamă Șerbănică, brusc înviorat. Cum se poate? Se dădea în vânt după senzațional
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
Scarlat: Spune drept dacă nu te-ai speriat! ― Bineînțeles, m-am speriat grozav. Respirau precipitat, sudoarea le aluneca pe obraji. ― Ascultă, se interesă încet inginerul Ionescu, înainte n-ai fost cumva gardian la balamuc? Scarlat îl privi iute și tânărul amuți. ― E ora 10. 30, domnilor. Melania Lupu se ridicase ținând în mână poșeta deschisă din care ieșea capul lui Mirciulică. ― Ei și? ― Aș vrea, declară senină, să mă duc acasă. A fost o zi obositoare, cred că sînteți de acord
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
cumpere o insulă. ― O insulă?! Ce naiba are nevoie de o insulă? ― Poate că vrea să alfabetizeze sălbaticii. Nu știu ce-i în capul lui. ― El e și mai nebun decât tine, nu-i așa? ― Cred că da. ― Eu mi-am dat seama... Amuți brusc. Îl privea cu ochi mari, pipăindu-și atent figura. ― E aici! Uite-l! Îl simt! Îl vezi și tu, nu? Mișcă aripile. Inginerul se crispă. Scăpă țigara, cutremurîndu-se de scârbă. Pe obrazul murdar al cârnului urca încet un păianjen
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
astfel de momente. Uiți tot ce-a fost neplăcut și rămân doar amintirile frumoase. ― Sânt convins... Matei dârdâia lângă Azimioară. I se auzea clănțănitul dinților. ― A naibii vreme! Acu' și-a găsit și ăsta să... Întâlni privirea Melaniei Lupu și amuți. " Ori e îngrozitor de obosit, epuizat, își zise locotenentul, ori e într-adevăr bolnav." ― În locul dumneavoastră aș lua ceva tare. Un rom sau o vodcă. Sculptorul își ridică gulerul canadiene!. ― Exact la asta mă gândeam și eu. Numai că n-am
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
mod defavorabil. ― Mi-e greață, șopti sculptorul. Și n-am mâncat nimic... ― Vă pot oferi o ceașcă de ceai și un pișcot. ― Chiar așa tâmpit mă crezi? ― Vai de mine! Cum puteți... Matei îi aruncă o privire sălbatică și bătrâna amuți. Își lipi obrazul de blana moale a motanului. Așteptă un timp fixând profilul slăbit al tânărului apoi reluă: ― Poate sosi din clipă în clipă. ― Cine? A, da... olandezul! Nu, n-o să mai vină! Niciodată. Popa avea dreptate... Unchiul Alecu... Îmi
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
Voi sînteți vinovați dacă existența voastră nu e cum s-ar cuveni să fie, era avertismentul mut, permanent, al acelor stânci de marmură, singurul loc unde mi-a venit să plâng de evlavie. Căci era un spectacol în stare să amuțească pe oricine. Nu m-am săturat niciodată să admir dunele, îndeosebi la amiază când soarele făcea marmura să strălucească, aprinzând ruguri albe prin iarbă; ruguri pe care stropii azvârliți de valuri le ațâțau și pe care florile violete ale scaieților
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
viața n-a fost ingrată cu sine. Dar nu-i desconsideram pentru bătrânețea lor. Cu excepția Mopsului, la început mi-au fost chiar simpatici și mă distra să le ascult poveștile. Domnul Andrei era dimineața vesel și sclipitor. După-amiaza începea să amuțească. "Nu sânt în formă după-amiaza, ne avertiza el glumind. Iar seara riscați să vă dezamăgesc". Când era singur, adora să-ți vorbească în șoaptă, după ce se uita în toate părțile și se convingea că nu se afla nimeni prin apropiere
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
Bătrânul era tot atât de singur ca Dumnezeu. Ba, odată a ținut să adauge că singurătatea lui Dumnezeu și a Bătrânului aveau aceeași cauză: vanitatea. Am asistat atunci la una din cele mai scânteietoare și nerușinate apostazii ale Călugărului, care i-a amuțit pe toți prin îndrăzneala ei nebunească. Susținea că apostolii l-au împins pe Isus pe cruce, nu dușmanii lui. Pentru că apostolii l-au silit să se creadă Fiul lui Dumnezeu și să-și piardă cumpătul. Din pricina lor, Isus n-a
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
cu mâinile și cu picioarele și m-am umplut repede de zgârieturi. Înjuram de câte ori mă plezneau ierburile înalte peste ochi, dar îmi plăcea să mă simt ca un explorator; era, într-un fel, primul meu contact cu jungla. Uneori totul amuțea în jur; apoi sufla vântul și bălăriile se umpleau de zgomote suspecte, pe care nu le luam însă în seamă; mergeam cu capul în pământ ca să mă feresc de șerpi. Deodată, am înghețat. Undeva în fața mea lătrase scurt, furios, un
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]