KorAP: Find »[drukola/base=amuzat & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...34 35 36 ...50 >

1,230 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393

cartofii într-un vas.): Acuma mâncăm. MACABEUS: Zi măcar o jumătate de sunet. PARASCHIV (Lângă MACABEUS.): Cască gura! (Pauză; PARASCHIV îl va hrăni pe MACABEUS; îi va introduce în gură cartofii fierți, la început cu oarecare grijă, apoi tot mai amuzat, apoi tot mai sadic.) PARASCHIV: Îți place? MACABEUS (Molfăind.): Nu simt nimic. PARASCHIV: Am să ți-i sărez. (Aduce sacul cu sare.) Așa e bine? MACABEUS (Molfăie.): Sunt fierbinți. PARASCHIV: Simți tu că sunt fierbinți? MACABEUS (Molfăind.): Da. Mă frig

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
aici... (Perfid, pe măsură ce simte apropierea lui PARASCHIV, se încordează; între mâinile sale bandajate încearcă să prindă o bucată de lemn.) PARASCHIV (Îi pune mina pe gură.): Cască! MACABEUS: Aaaa... (Lovește brusc, într-un gest caraghios de zvâcnire.) PARASCHIV (Primește lovitura, amuzat, îi smulge bucata de lemn și-l împinge pe MACABEUS, cu piciorul, din nou, la locul lui.): Ia te uită! (Hohot de râs.) De asta m-ai chemat! MACABEUS (Urlet dement, se repede cu toată forța sa în direcția în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
VIOLONCELUL își împăturește batista, și-o pune în buzunar, își culege arcușul de pe scaun și reîncepe să cânte netulburat.) BĂRBATUL CU ZIARUL (După ce așteaptă încremenit câteva secunde.): A, nu, că asta e prea de tot! BĂTRÎNUL CU BASTON (Pe jumătate amuzat.): Înseamnă că e pornit rău. DOAMNA CU VOAL: Oricum, parcă sună mai bine acum. BĂTRÎNUL CU BASTON: Sună tot-ca dracu’. BĂRBATUL CU ZIARUL: Poate că n-a-nțeles ce i-ați spus. BĂTRÎNUL CU BASTON: Mie mi s-a părut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
Nu-i așa, Bruno, că sunt zile întregi când nu scoți o vorbă... și când minți? De ce minți, Bruno? (Din nou, atrasă de violența replicilor, apare, de câteva ori chipul IOANEI, la ferestre și în spatele balcoanelor; fața IOANEI este ușor amuzată, ușor obosită, ușor nerăbdătoare; IOANA se va mișca asemeni unei năluci; personajele intră într-o oboseală comună.) CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Îmi pare rău... atât de rău... (Chinuit. Încercând să scape de cei doi.) Poate că nu trebuia... să vin aici

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
de piatră.) Auziți? Auziți cum sună? Domnule! Acest peron e mai subțire decât o foaie de hârtie! E atât de subțire, încât mă tem uneori să nu-l înfășoare vântul... ca pe un cearceaf... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Ascultă tot mai amuzat; din când în când are scurte iluminări în ochi.): Ce frumos! (Înveselit.) Hi, hi... E atât de frumos... ȘEFUL GĂRII (Radiind de fericire.): E amuzant, nu? Ha, ha... Nu? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Și atunci... dacă e moartă... Dumneavoastră ce faceți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-te aici... Așază-te... Mai e puțin și plecăm... IOANA (Strângându-și pătura în jurul trupului își vede mâinile.) Ia te uită! Mi s-au înnegrit degetele! CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Nu se poate! Ție, Ioana? IOANA: Da, da... Acum am văzut. (Amuzată, privindu-și degetele.) Ce negre sunt! CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Îi strânge degetele în palmele.): Trebuie să ți le speli în mare... Numai dacă ți le speli în mare, se fac din nou albe... HAMALUL (Fericit.): Și ale mele? CĂLĂTORUL PRIN

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468

pe toată lățimea centurii. Parcă trecuse prin ea o lacrimă de metal topit. - Ce s-o mai fac și pe-a doua! Ți-o nenoroceam de tot. Pancratz se ridică greoi de pe scaun. Luă cureaua. O privi și el, ușor amuzat. Pantalonii îi alunecau spre vine. Îi ținea cu stânga. - Totuși ați avut noroc, se bucură meseriașul. A ținut cincizeci de ani. Putea să putrezească. Sau să să se topească. Dar o vezi, o crăpătură n-are. Capitaliști de-adevăratelea, încă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
chestia cu colectiva, că zicea că bătrânul de l-ați îngropat azi era omul căpitanului Goncea de la raion. Ce mai, a fost o bătaie de a venit miliția și i-a despărțit că a tras cu revolvelu. A fost... Chicoti amuzată, ca și cum ar fi revăzut bătaia de demult. - Parcă văd și acușica cum s-a petrecut totul. Ca la cinema le văd. N-aveau casele astea. Era alea vechi, de-a ars mai p-ormă și le-a făcut p-astea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
Au venit o dată. Au venit de două ori. Venea și a treia sau a patra oară... Crezi chiar că veneau de entuziasmul lor care îi ardea la preocupări? Fata veterinarei sărise gardul. Femeile acelea se întorceau furioase. Țongu le urmărea amuzat. Întinse mâna și-l mângâie iarăși pe preot pe genunchi. - Ai fost vreodată printre mineri, părinte? Uite că eu chiar am fost. Am făcut mai demult două concedii la cabana aia a partidului, mai sus de Livezeni. Venea câteodată și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
doctorul Wintris. Și pe Tomnea n-ai să-l mai vezi niciodată! Se răsuci iar spre liniile și zig-zagurile lui. Își reluă scrijelitul dalelor cu bastonul acela subțirel. Bodogănea doar, supărat: „Niciodată! Niciodată!“ Popa Băncilă îl urmărea curios, neîncrezător, ușor amuzat, nedumerit. Aproape îi pierise foamea. Mai mușcă totuși din șnițel și înghiți și trei felioare de gogoșar. Mai mult mecanic. Studia fața aceluia, așa cum o prindea dintr-o parte. Nu-i fu greu să observe pe frunte, deasupra ochilor, două

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
N-o recunoscu de la bun început, dar insul îi șopti, conspirativ. „Intenționat v-au dat lista ușor derutantă. Au trecut-o cu bună știință pe doamna Rela cu numele ei de domnișoară, Soporan. Este că nu v-ați prins?“ Chicoti amuzat necunoscutul acela, ca și cum făcuse cine știe ce ghidușie. Răsuflarea lui mirosea a pucioasă, a smoală clocotită, a magmă, a apă de masă Căciulata, răsclocită, a Baltă stătută, a mâl cu lintiță putrezită, un miros de străfund de pământ. „Ce vrei domnule?“ se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
aveau nume care-i arătau a străini. Era cu... Cosmopolitismul îi zicea. Mata n-ai prins vremurile alea, nu știi ce era p-atunci. Ce pârnaie făceai de te găsea de cosmopolit! Și cum te mai scoteau din societate... Chicoti amuzată. Iar se săltă pe vârfuri, încercând să-i șoptească celui de la anunțuri: - Rău de tot era cu cosmopolitismul ăsta. Până și, pardon de expresie, inexprimabilii trebuia să-i ai numai din ăia cu picior. Sovietici! Nu mai zic de combinezion

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
dom’ Condrat. Iubirea vieții ei, vă dați seama? Ca în frumoasele romane ale marelui Turgheniev!“ Dădu să îngâne ceva. Bărbatul din față, care-l cunoștea pe funcționarul de la agenția de publicitate, se răsuci și el. Privi spre telefon și pufni amuzat. „Aveți dreptate, nu e nimeni. De la oboseală și nervi am câteodată senzații de-astea ciudate.“ Nu mai apucă să termine. Condrat îl prinse de mână, holbat. Se răsturnă apoi pe spate, țeapăn, trăgându-l și pe celălalt după el. O

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
străluceau de parcă uitase să stingă lumina în plină zi. Pe cap avea un fes tricotat, verzuliu. Se juca cu cesulețul-breloc atârnat de plafonieră. Îi dădea un bobârnac ușor și urmărea cum cesulețul se zbate, dând parcă să atingă parbrizul. Mormăi amuzat, pe jumătate întors spre șoferul care îl urmărea nehotărât ce să-i facă: - Până trece coloana. Apoi pornim. Coloana se scurgea, într-adevăr, în capătul străzii. Femeia coborâtă din taxi. Încerca și ea să urmărească goana mașinilor. Înălțată pe vârfuri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
Județeană?! O altă coloană de mașini se anunța că va trece pe bulevard. O precedau câțiva motocicliști, urmați de două mașini ale poliției. Apăru apoi un gip, urmat de alte două mașini de poliție. - Prefectul, șopti automat Sile. Femeia pufni amuzată. Dădu a lehamite din mână: - Am auzit că are gip de-ăla ca al lui... Blindat. Nu trece glonțul prin el. Îți dai seama? - E vechea mașină a lui Goncea, șopti admirativ băiatul. I-a dat-o când s-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
scris-o și sus sus pă deal, la Monument. A scris-o cu boscheți din ăia vii. S-a încurcat și cu legionarii lu’... Își frământa și își pocnea mâinile ca și cum ar fi vrut să și le dezghețe. Continuă, ușor amuzat: - A intrat după război la comuniști, în patrușcinci, când aveau nevoie de-ntăriri, da l-au prins la verificări și l-au săltat. Verificările le făcea Iachimovici. Raul Iachimovici, de la Comercială. P-atunci era la controlul de partid. A dus-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
de la interne, preciză bărbatul. Se răsuci spre el. Îl privi concentrată, de parcă îi studia profilul. - Trecusem într-a șaptea atunci, încercă ea să-și amintească. Da, cam prin cincizeci și opt, dacă acu’ merg pe șaizeci. O privi și el amuzat. - Cine-ar crede. Ciudat e că nu simt nici eu, deloc, anii ăștia. - Ce să simți, râse ea. Au trecut. N-au lăsat decât...Ce să lase? Scaieți, ciulini. Ghimpi peste tot. Nici măcar cenușă, cum am văzut odată ca se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
mușcături ale unei dușmănoase vietăți zbătându-se să-i intre în carne, să se cuibărească în ea, găsindu-și culcuș în căușul palmei. Urmărea și el cățelandrii, absent, amuzat de hârjoana lor cu apa. Din când în când privea, la fel de amuzat, în jur. Din vechiul port nu mai rămăsese nimic. Singură banca pe care stăteau mai părea întreagă. Bătrâna clădire a căptăniei abia se mai ținea în picioare. Fără ferestre, fără uși, fără țigle, fără vreun semn că odinioară viața fremătase

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
ce face el în Baltă. Pe vremea lui Ceaușescu nu puteai să vorbești de d-alde d’astea, că dădeai de belea.Te băga la misticism, la defetism. Păstrămaț a-ncercat să vadă ce era adevăr în astea, dar... Chicoti amuzată. Îl trase spre ea, ca și cum ar fi vrut să-i șoptească cine știe ce taină. - Acuma... Până și la teveuri dau de câtva timp chestii de-astea, mistice, cu niște trimiși de-ai Chirului ăsta. Sau cu ceva, niște d’ăia care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
să mai înțelegi cum gândește poporul nostru acuma, după ce l-au tot zăpăcit cu ’jdemii de chestii cu Revoluția asta. Vorbea, strângând-se în el, ca și cum ar fi vrut să-l facă să priceapă cât mai bine spusele ei. Chicoti, amuzată. - Îți dai seama cum s-a compromis folclorul? - Mai aveți folclor? se prefăcu el mirat. Nu l-ați vândut și p’ăsta? Ea nu-l luă în seamă. Continua să chicotească. - Nepoata lui Goncea, Nicoleta, e măritată cu prefectul. Unul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
dă premii, diplome de excelență, îi mai trimite la băi, le dă bani de sicriu și popă când moare vreo unul, le face parastase, le face simpozioane, le scoate și niște broșuri. Povestea toate astea ca pe un lucru extrem de amuzat. Din când în când se oprea și-l studia să vadă dacă se veselește și el. - Goncea a pus să se facă și un monument la Șoptireanca pentru unul de-ai lui Nisip. Liberal, țărănist ce-o fi fost, om

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
dintre sălcii. Tomnea, șovăitor, întinse mâna și o trase pe Magda lângă el. Porni spre barcazul dintre sălcii. Ea se prinse iarăși de brațul lui. Îl urma înfiorată, încercând doar să-și potrivească mersul după pașii lui. Coborî privirea, urmărind amuzată cum pantoful lui dinspre ea se descheiase, iar șiretul desfăcut, lung, gălbui, agățase o crenguță de salcie cu câteva frunze, uscate, scorojite, și o târa prin țărâna șoselei.

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551

mici probleme. Între o gură de vin și o încuviințare pentru doamna Pärchen, prin creier mi se derulau fel de fel de scenarii, tot atât de plauzibile ca și descoperirea unei pietre antice în propria curte. Adler era căpitan de submarin și, amuzat, mi-am zis că tendința de a-și apropia atât de mult capul de cel al Kristinei e un reflex al locuirii unui spațiu îngust. Kristine m-a căutat cu privirea de câteva ori, și-a făcut ochii roată prin

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
scuze pentru comportamentul acesta nelalocul său, dar efectiv uitase de doamna Bercea, Dumnezeu s-o ierte, infecție respiratorie, și ce femeie bună a fost, puțin cam mojică, dar atât de bravă în suferința ei... Am ieșit și am urmărit-o amuzat cum se chinuie să încuie ușa cu niște mâini febrile și tremurătoare, apoi cum se aruncă pe bancheta din spate în vreme ce vechiul Logan își ambalează motorul acoperindu-i cuvintele, pe care Mama Mare a trebuit să le repete: cimitirul Sfânta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390

o să încercăm să trecem rapid săptămâna asta prin toate scenele în care apari. După aceea, voi lua o hotărâre. —Mulțumesc, spuse Violet, cu atâta umilință încât o și vedeam făcând o plecăciune. —Mulțumesc, Philip, pentru pledoarie, zise MM, cel puțin amuzată. Philip Cantley, neștiind cum să reacționeze, alese cale bunului simț și nu făcu nimic; Violet părea complet absorbită. Știu textul ca pe apă, spuse ea cu mândrie. —Ți-ai învățat replicile în taxi, pe drumul de la aeroport? Sugeră Hugo. —Foarte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]