1,151 matches
-
spirituale”. „Importanța ce se dă inconștientului” este, în opinia autorului, responsabilă de „preponderența elementelor patologice”. Adept al „teoriei capodoperei” brevetate de Mihail Dragomirescu, Emilian deplînge „lipsa de capodopere realizate în spiritul școalelor nouă” (stereotip conservator fără bază, cîtă vreme printre „anarhici” sînt incluși Dostoievski, Proust sau Gide). Observațiile sale privind „criza noțiunii de realitate” sub influența noilor concepții științifice și „disoluția eului” sînt, altminteri, corecte. Ca abateri de la „ordinea naturală” a creației artistice sînt menționate „procesul de supraspiritualizare în dauna naturii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și mistică, pentru „stările extatice și vizionare”). Opinînd că „Domeniul psicologic a fost invadat nu numai de fiziologic, ci și de patologic”, autorul se situează în linia adepților „sănătății” organice a operei, taxînd - în spirit dogmatic-clasicizant - „aspectul morbid al poeziei anarhice”. Deși uneori pare a concede că „arta anarhică” nu e demență pură, ci „simularea demenței, născută din tendința spre singularizare și epatare”, el alunecă totuși spre determinisme psihologice riscate atunci cînd diagnostichează „relația dintre literatura anarhică și consumarea drogurilor excitante
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
că „Domeniul psicologic a fost invadat nu numai de fiziologic, ci și de patologic”, autorul se situează în linia adepților „sănătății” organice a operei, taxînd - în spirit dogmatic-clasicizant - „aspectul morbid al poeziei anarhice”. Deși uneori pare a concede că „arta anarhică” nu e demență pură, ci „simularea demenței, născută din tendința spre singularizare și epatare”, el alunecă totuși spre determinisme psihologice riscate atunci cînd diagnostichează „relația dintre literatura anarhică și consumarea drogurilor excitante”. Pe de o parte, Emilian respinge îmbogățirea lexicului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
aspectul morbid al poeziei anarhice”. Deși uneori pare a concede că „arta anarhică” nu e demență pură, ci „simularea demenței, născută din tendința spre singularizare și epatare”, el alunecă totuși spre determinisme psihologice riscate atunci cînd diagnostichează „relația dintre literatura anarhică și consumarea drogurilor excitante”. Pe de o parte, Emilian respinge îmbogățirea lexicului poetic prin cuvinte vulgare („cu deosebire revistele de extremă-stînga folosesc un lexic de o violență și o cruditate cumplită”), chiar dacă recunoaște că „totul depinde de utilizarea cuvîntului vulgar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de virtuozitate verbală ca o compensație a anemiei concepționale”), ilustrat de maniera eufuistă și gongoristă. O propoziție la care un Max Nordau ar fi subscris oricînd: „decadența începe - în toate domeniile - cu rafinarea”. Pe de altă parte, „barbaria instinctuală” a anarhicilor moderni reprezintă o degenerare în plus, nu un „factor regenerator”. Fără îndoială, un spirit clasicizant, conservator, tradiționalist și academist percepe cel mai acut abaterile moderne de la idealul perfecțiunii armonice, al „sănătății” organice, al unității și clarității formelor. Capitolul despre poetica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
moderni reprezintă o degenerare în plus, nu un „factor regenerator”. Fără îndoială, un spirit clasicizant, conservator, tradiționalist și academist percepe cel mai acut abaterile moderne de la idealul perfecțiunii armonice, al „sănătății” organice, al unității și clarității formelor. Capitolul despre poetica anarhică identifică drept erezii „adjectivismul paradoxal și inestetic”, metaforismul excesiv, predilecția pentru metafora decorativă în detrimentul celei organice, eliminarea verbului în favoarea substantivului, predilecția pentru verbul la infinitiv și pentru numeral, „interjecții onomatopoetice”. „Disoluția gîndirii” - scopul poeților anarhici - „începe cu disoluția sintaxei” și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
clarității formelor. Capitolul despre poetica anarhică identifică drept erezii „adjectivismul paradoxal și inestetic”, metaforismul excesiv, predilecția pentru metafora decorativă în detrimentul celei organice, eliminarea verbului în favoarea substantivului, predilecția pentru verbul la infinitiv și pentru numeral, „interjecții onomatopoetice”. „Disoluția gîndirii” - scopul poeților anarhici - „începe cu disoluția sintaxei” și cu „incoherența ca postulat artistic”, scrie Const. I. Emilian, care sancționează astfel eliptismul („rejetul sintactic”) și deplînge „suprimarea rimei și mai ales a ritmului (expresie a versului clasic) avînd ca rezultat versul amorf”, iar ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
formelor picturale la cele geometrice. Identificînd elementele unei poetici antimimetice a deformării, a dezechilibrului, a exteriorității și excesului, Emilian adaugă, nu fără maliție, că „deformarea naturii e și mai facilă decît imitarea ei”. Observații acute au în atenție cultivarea disonanței „anarhice” în locul oratoriei romantice, a melodiei simboliste și a simfoniei poetice moderniste. Relevante sînt și cele privind omologiile dintre literatura anarhică și muzica primitivilor, jazz, compozițiile lui Stravinski ori Satie și baletele lui Djaghilev. Refuzîndu-i valoarea estetică, autorul îi concede anarhismului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
nu fără maliție, că „deformarea naturii e și mai facilă decît imitarea ei”. Observații acute au în atenție cultivarea disonanței „anarhice” în locul oratoriei romantice, a melodiei simboliste și a simfoniei poetice moderniste. Relevante sînt și cele privind omologiile dintre literatura anarhică și muzica primitivilor, jazz, compozițiile lui Stravinski ori Satie și baletele lui Djaghilev. Refuzîndu-i valoarea estetică, autorul îi concede anarhismului poetic doar o valoare documentară (ca formă de „reflectare” a fizionomiei lumii contemporane). Observațiile sale „sociologizante” sînt elocvente: „Dacă poezia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și muzica primitivilor, jazz, compozițiile lui Stravinski ori Satie și baletele lui Djaghilev. Refuzîndu-i valoarea estetică, autorul îi concede anarhismului poetic doar o valoare documentară (ca formă de „reflectare” a fizionomiei lumii contemporane). Observațiile sale „sociologizante” sînt elocvente: „Dacă poezia anarhică nu are valoare estetică, ea are o valoare documentară, căci oglindește vieața socială și climatul moral al lumii contemporane. Ca și celelalte manifestări artistice, ea a răsărit parcă din atmosfera dancingurilor, barurilor și a «cutiilor de noapte» din cartierele marilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Ritmurile absurde ale jazzului concordă cu ritmul dezordonat al vieții noastre de azi. Același vîrtej sălbatic le străbate pe amîndouă”. Evitînd, prudent, orice conotație antisemită, autorul urmează constatările lui E. Lovinescu referitoare la rolul semnificativ al evreilor în propagarea „atitudinilor anarhice”: „Trebuie să înregistrăm, însă, faptul brut, remarcînd rolul activ pe care l-a avut elementul semit în declanșarea și amplificarea elementului anarhic, ca și în stabilirea relațiilor de solidaritate între nucleele moderniste existente în fiecare țară”. Nu este omisă, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
orice conotație antisemită, autorul urmează constatările lui E. Lovinescu referitoare la rolul semnificativ al evreilor în propagarea „atitudinilor anarhice”: „Trebuie să înregistrăm, însă, faptul brut, remarcînd rolul activ pe care l-a avut elementul semit în declanșarea și amplificarea elementului anarhic, ca și în stabilirea relațiilor de solidaritate între nucleele moderniste existente în fiecare țară”. Nu este omisă, de altfel, nici contribuția - indirectă - a misticismului ortodox, prin „desconsiderarea pe care o aduce elementului rațional, singurul care coordonează și modelează forțele inconștiente
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
dar „privite, bineînțeles, sub alt unghiu de vedere”. Este corect semnalată diseminarea ideilor și colaborărilor „revoluționare” în „revistele mari cu directive tradiționale” și - după război - chiar „în plinul unor doctrine de extremă-dreapta”. O „cauză specifică” țării noastre în pătrunderea „tendințelor anarhice” e considerată „lipsa unei tradiții culturale puternice”, explicabilă prin „vitregia împrejurărilor istorice”; această lipsă a „tradiției ca resort inhibitiv” ar fi fost suplinită însă prin „rezistența nativă excepțională a structurii psihice” autohtone. De aceea, „ce nu poate face vechimea literaturii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
vitregia împrejurărilor istorice”; această lipsă a „tradiției ca resort inhibitiv” ar fi fost suplinită însă prin „rezistența nativă excepțională a structurii psihice” autohtone. De aceea, „ce nu poate face vechimea literaturii, va face desigur tinerețea ei viguroasă”: adică... eliminarea literaturii anarhice, care „n’a ajuns încă la o grefare profundă”, rămînînd la stadiul de „excrescență izolată, parazitară”. Numai că lucrurile nu sînt chiar atît de simple, însăși nevoia Gîndirii - de pildă - de a infuza tinerețe unui „tradiționalism sclerozat” ducînd, în opinia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
încă la o grefare profundă”, rămînînd la stadiul de „excrescență izolată, parazitară”. Numai că lucrurile nu sînt chiar atît de simple, însăși nevoia Gîndirii - de pildă - de a infuza tinerețe unui „tradiționalism sclerozat” ducînd, în opinia autorului, la un „dezechilibru anarhic” prin „supraspiritualizare”. Cît despre lipsa unei tradiții culturale puternic instituționalizate, aceasta pare a fi fost, dimpotrivă, un factor inhibitor al „tendințelor anarhice”. Acestea fiind zise, ne putem întreba care este „tradiția internă” apărată de Const. I. Emilian. „Rezistența structurii psihice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
nevoia Gîndirii - de pildă - de a infuza tinerețe unui „tradiționalism sclerozat” ducînd, în opinia autorului, la un „dezechilibru anarhic” prin „supraspiritualizare”. Cît despre lipsa unei tradiții culturale puternic instituționalizate, aceasta pare a fi fost, dimpotrivă, un factor inhibitor al „tendințelor anarhice”. Acestea fiind zise, ne putem întreba care este „tradiția internă” apărată de Const. I. Emilian. „Rezistența structurii psihice a poporului român”? „Cumințenia” populară? Greu de spus... Fără a zăbovi asupra capitolului dedicat „moderaților” (care nu interesează direct abordarea de față
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
voi opri pe larg asupra celui în care este discutată producția „extremiștilor” de la Contimporanul, Punct, 75 HP, Integral și unu. Autorul însuși declară, fals condescendent: „Ne vom interesa, în primul rînd, de scriitorii cari intră direct și exclusiv în mișcarea anarhică. Numai un excesiv simț de obiectivitate și o sforțare de largă comprehensiune ne îndreptățesc să cercetăm așa de larg activitatea lor. Producțiunea unor asemenea scriitori nu atinge - atît prin material, cît și prin expresie - nici măcar liminar literatura propriu-zisă. Afară de transcrierea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
ca aparținînd unei anumite școale, căci seara se culcă dadaist și a doua zi se trezește suprarealist. Trăim doar în secolul vitezei!”, ceea ce în esență e corect... Mai mult decît un sîmbure de adevăr conține și afirmația potrivit căreia libertatea anarhică a avangardiștilor de la unu și 75 HP (dar, evident, nu numai...) se asociază cu intransigența dogmatică și cu un „colectivism”/anonimat al expresiei: „Tirania anarhicilor este cea mai sălbatică încătușare a libertății, deși aceasta e revendicată violent. Fiecare adept nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
e corect... Mai mult decît un sîmbure de adevăr conține și afirmația potrivit căreia libertatea anarhică a avangardiștilor de la unu și 75 HP (dar, evident, nu numai...) se asociază cu intransigența dogmatică și cu un „colectivism”/anonimat al expresiei: „Tirania anarhicilor este cea mai sălbatică încătușare a libertății, deși aceasta e revendicată violent. Fiecare adept nou se simte fericit dacă activează în sensul și vederile maeștrilor”. O bizar de favorabilă propoziție despre Sașa Pană, animatorul de la unu („o inteligență acidă, ce-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și Jack Spintecătorul (St. Roll) cu o „Erotică” al cărei prim vers („Tremură de frică spanchiul Dumnezeu..”) îl determină pe critic - om cu frica Celui de Sus - să încheie grabnic capitolul... În continuare, sînt studiați patru „principali protagoniști ai mișcării anarhice de la noi”, considerați astfel „prin cantitatea producției, prin cutezanța doctrinelor și prin ascendentul pe care-l exercită față de ceilalți moderniști”. E vorba, mai precis, de I. Voronca, B. Fundoianu, I. Vinea și Tr. Tzara. Interesant e faptul că - dincolo de ironiile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
ce e de schimbat, nu altceva afirmase E. Lovinescu...). Fuga de banal pentru a bifa „modernismul” se manifestă - potrivit lui Const. I. Emilian - prin „trivializarea” imaginilor. Perspectiva sa conservatoare identifică însă mai rapid decît cea a criticilor mai liberali diferența specifică - „anarhică”, expresionistă - a lui Fundoianu față de „tradiționalismul” tematic. Nu e de mirare că Ion Vinea este considerat „figura cea mai plină dintre literații anarhici”; „îndelungata activitate beletristică” (proba devoțiunii față de artă) și colaborarea la „cele mai multe publicații contemporane - vreo 16 la număr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
trivializarea” imaginilor. Perspectiva sa conservatoare identifică însă mai rapid decît cea a criticilor mai liberali diferența specifică - „anarhică”, expresionistă - a lui Fundoianu față de „tradiționalismul” tematic. Nu e de mirare că Ion Vinea este considerat „figura cea mai plină dintre literații anarhici”; „îndelungata activitate beletristică” (proba devoțiunii față de artă) și colaborarea la „cele mai multe publicații contemporane - vreo 16 la număr”, unele cu „anumită vază, ca: Gîndirea, Cugetul românesc, Noua revistă română, Adevărul literar etc.” (certificatul de compatibilitate cu direcția tradițională canonică, plus „disponibilitatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
certificatul de compatibilitate cu direcția tradițională canonică, plus „disponibilitatea” necesară), sînt considerațiile intrinseci care motivează opinia criticului. Cele intrinseci, „mai valabile decît toate celelalte”, constau în faptul că „prin inteligență și sensibilitate” Ion Vinea este „cel mai rezistent dintre liricii anarhici”, modernismul său nefiind, ca la ceilalți „o poză adoptată ad hoc”, ci o „înclinare temperamentală” dătătoare de „mai multă sinceritate și vigoare” creativă. Afirmații aflate, încă o dată, în consens cu cea mai mare parte a criticilor interbelici... Deși unora le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
să salute prima abordare serioasă a liricii noastre ultramoderne de către critica universitară), Perpessicius evită, din nou, o circumscriere mai precisă a poeziei moderniste sau avangardiste. Cu toate acestea, ceea ce foiletonistul îi reproșează discipolului mihaildragomirescian este confuzia tipologică: elementele denunțate drept „anarhice”, „exhibiționiste” și „deplasate” în poezia unor Vinea, Tzara sau Arghezi sînt, de fapt, mostre de virtuozitate modernă, de o intelectuală, elaborată expresivitate, iar cruzimile de limbaj sancționate la tot pasul de Const. Emilian sînt prezente de milenii în cultura universală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
a societății, puristul absolutist, inadaptatul metafizic și tragic, purtător de hybris, cvasianonim, cu o biografie exemplară, chintesențializată abstract în mica-i operă. Urmuz — unic, original și originar, distrugător, dar și regenerator al vechiului limbaj și al vechilor convenții. Urmuz — virus anarhic, nihilist într-o lume burgheză anchilozată. Urmuz — alien-ul, mutantul, copilul etern, „demascatorul” esenței corupte a lumii. Urmuz-sinucisul, reprezentant ironic al liberului arbitru, al „transcendenței goale”, al schizofreniei, alienării, dezumanizării și negativității moderne, al impasului autodistructiv. Urmuz — pionierul-explorator de teritorii necunoscute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]