1,002 matches
-
în cacofonie: de fapt, nici o regulă nu poate garanta excelența unei arte sau a unui joc, inclusiv a artei și a jocului democratice. Absența adevărului Programul democratic "Libertate, Egalitate, Fraternitate" reunește în mod complex aceste trei imperative care își au antagonismele lor. Dincolo de un anumit prag, libertatea distruge egalitatea și pervertește fraternitatea; dincolo de un anumit prag, egalitatea distruge libertatea, fără a crea totuși în mod necesar fraternitatea. De aceea, politica democratică înglobează în sine anumite duble conexiuni etice, în care se
Gîndind Europa by Edgar Morin [Corola-publishinghouse/Science/1421_a_2663]
-
nu este altceva decît constituționalizarea unei reguli a jocului pluralist. Regula jocului democratic permite diversității sociale, culturale, politice să se dovedească productivă în mijlocul conflictelor sale. Este cea care permite conflictelor să devină eventual creatoare. Firește, democrația nu garantează nicidecum că antagonismele sociale nu vor reuși să sfărîme regula, determinînd distrugerea sa. Astfel, democrațiile solide sînt vechi, deoarece acestea și-au înscris în mod profund regula în tradiția și identitatea naționale. Într-un anumit sens, regula jocului democratic nu este decît un
Gîndind Europa by Edgar Morin [Corola-publishinghouse/Science/1421_a_2663]
-
a favorizat dominația și exploatarea. Iluziile și înșelătoriile se asociază astăzi "socialismului real", nu democrației. Democrația este un produs ultim și fragil al națiunilor europene, însă ea corespunde în mod profund esenței dialogice a culturii europene, care complementarizează opozițiile și antagonismele. Karl Popper observase că știința și democrația au aceeași structură, de vreme ce știința nu este altceva decît o regulă a jocului, avîndu-și propriile sancțiuni, care permite confruntarea concepțiilor și a teoriilor 39. Desigur, democrația, care comportă sancțiuni electorale periodice, nu comportă
Gîndind Europa by Edgar Morin [Corola-publishinghouse/Science/1421_a_2663]
-
să explice revoluțiile, cât să afle dacă au evoluat În mod asemănător. Analiza „comparativă” dezvăluie similarități majore: toate cele patru societăți se aflau În ascensiune economică (nu În regres, cum poate ar fi fost de așteptat); Între clasele sociale existau antagonisme Înverșunate; intelectualii și-au părăsit guvernele; mecanismul guvernamental era ineficient; iar clasa conducătoare dădea dovadă de comportament imoral, degradant sau absurd (sau toate trei). Totuși, În loc să se sprijine exclusiv pe această abordare a descrierii „factorilor”, autorul dezvoltă și o metaforă
[Corola-publishinghouse/Science/2216_a_3541]
-
originalitatea sunt defundamentate și devaluate. O identitate situată temporal și spațial, în mod contingent și procesual, este construită și negociată la limita dintre ficțiune și fapt. De pildă, în viața online, identitatea, fracturată și plurală, este surprinsă în conjuncturi ale antagonismului și ale schimbării. Metamorfozele și hibridările devin de data aceasta corporealitățile identității online în contextele rețelei în care intersecția și nodalitatea dintre aspecte și valențe multiple sunt definitorii (de la autobiografismul și multimedialitatea din paginile web la conectivitatea și navigaționismul artei
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
o teamă exacerbată de a nu fi subordonate și umilite, personajele ajung, în pofida profundului sentiment de dragoste care le leagă, să se distrugă reciproc. În prim-plan se află reconstituirea unui proces de autocunoaștere, de revelare a unor disfuncții și antagonisme interioare, de ale căror efecte protagoniștii devin conștienți abia în final, când din pragul morții privesc înapoi. D. știe să capteze atenția cititorului prin intensificări ale actelor și trăirilor generatoare de dramatism și tensiuni, creând cu abilitate un fel de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286883_a_288212]
-
neiges d'antan?" [p.52]. Hugo aduce observații directe în acest sens: "La Parisienne, scrie el, produit étrange, dû à la combinaison des éléments leș plus disparates, échappe à l'analyse la plus pațiențe par la multiplicité, par le fréquent antagonisme des causes considérables et faciles qui ont concouru à să formation. (...) la Parisienne procède du mal et du bien, de l'égoïsme et du dévouement, de l'esprit et de la sottise, de la crédulité niaise et du scepticisme le plus absolu
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
verbalul și nonverbalul. De aceea vom examina limbajul Parizienei prin includerea acestor două registre. Limbajul parizian din secolul al XVIII-lea diferă de cel de astăzi (dar din secolul al XIX-lea din ce in ce mai puțin), în funcție de clasă, iar evoluția să traduce antagonismele sociale 358. Se considera că Mercier și Restif de la Bretonne, care au creat un nou discurs despre oraș, au creat, în mare parte, și singura limba capabilă să sugereze experiență urbană: o limbă care renunță la normele clasice și inventează
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
psihologici și culturali). 1.2. Teorii ce relaționează delincvența cu cauze psihosociale (culturale) Delincvența, indiferent de nivelul și gravitatea sa, de vârsta făptuitorului poate fi evaluată drept o formă de "conflict cultural", care se datorează, conform opiniilor lui T. Sellin, antagonismului existent între normele de comportament și conduita diferitelor grupe sociale. Preluând ideea socializării și "învățării negative", A. Cohen consideră delincvența drept un atribut reprezentativ pentru anumite "subculturi" sociale, unde diferiți indivizi acuză faptul că perspectivele și căile de acces spre
by Lăcrămioara Mocanu [Corola-publishinghouse/Science/1023_a_2531]
-
comanda socială", devenind viață spirituală veritabilă. Posibilitatea acestei răsturnări vine prin creația eliberată de scopurile desăvârșirii personale și ale desăvârșirii valorilor acestei culturi, scopuri cu care ea este acum împovărată. Criza culturii are un rost inițiatic; ea duce la depășirea antagonismelor dintre creație și cultură și la desăvârșirea omului prin transmutarea lui "în act creator". Iar criza culturală din perioada în care a trăit autorul semnifică, socotește el, voința omului de a trece de la convențional la absolut, în creația culturală; iar
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
în același țarc mioarele și lupii. Clasa jefuitoare [...] are toate motivele să cultive în rândul muncitorilor înrobiți cultul patriei și steagului lor; pentru a menține dominația clasei tale, este recomandat să propagi în rândul maselor acele sentimente patriotice care maschează antagonismele de clasă și le face pe oi să creadă că sunt din aceeași rasă, aceeași familie și aceeași patrie cu lupii care le devorează (Hervé, 1905, f.p.). "Prin ce aberație", se întreabă Hervé, "paria [proletarii dezmoșteniți și exploatați] diferitelor Patrii
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
-se în final către asimilarea slavilor și consolidarea modelului substrat-strat-adstrat. Istoriografia comunistă a operat în cadrul acestei paradigme triale substrat-strat-adstrat, însă a revizuit-o prin două modificări substanțiale: i) antagonizarea daco-romană, realizată prin injectarea istoriei, inclusiv a celei antice, cu principiul antagonismului de clasă, care a condus la elaborarea schemei binare exploatatori-exploatați. Romanii cuceritori formează elementul exploatator, dacii fiind poporul exploatat de imperialismul roman. Antagonizarea daco-romană merge mână în mână cu afirmarea autohtonismului, întrucât, la nivel emoțional, manualul se identifică întotdeauna cu
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
liberi sau pătura de jos săracă din orașe, au primit pe "barbari" ca eliberatori" (Roller, 1952, p. 48). Însă principalul merit pentru eliberarea Daciei revine nu atât barbarilor care au adus suflul de libertate, cât mai ales principiului impersonal al antagonismului de clasă, care în Dacia Traiană a îmbrăcat și o formă etnică, manifestându-se între romanii asupritori și dacii asupriți. Populația autohtonă, rămasă majoritară chiar și în ciuda pierderilor suferite în războaiele cu romanii, nu s-a putut acomoda stăpânirii străine
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
prin care guvernatorul subordonat împăratului Rudolf a legiferat iobăgia; instituirea "statului național burghez" la 1859 care a facilitat infiltrarea capitalismului și implicit a exploatării claselor muncitoare; în fine, "regimul burghezo- moșieresc" instaurat după 1918, aservit fiind imperialismului occidental, a exacerbat antagonismul de clasă în societatea românească până la punctul de rupere. Întorsătura naționalistă a ideologiei oficiale a regimului comunist a reinstalat retorica unionistă pe matca ei tradițională formată încă din a doua jumătate a secolului al XIX-lea și îndiguită în perioada
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
Momentul protocronist este și el vizibil, manualul subliniind "răsunetul european al răscoalei", diplomația europeană reținând "caracterul românesc și țărănesc al mișcării", precum și hotărârea cu care "țărănimea s-a ridicat împotriva asupririi sociale și naționale" (Daicoviciu et al., 1984, p. 217). Antagonismul clasial între țărani și nobili este îmbogățit prin adăugarea antagonismului etnic dintre români și maghiari. Semantica pur clasială a conflictului este astfel combinată cu semantica națională, ceea ce face ca revolta țărănească să fie redefinită ca răscoală social-națională. Vom decela în
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
al răscoalei", diplomația europeană reținând "caracterul românesc și țărănesc al mișcării", precum și hotărârea cu care "țărănimea s-a ridicat împotriva asupririi sociale și naționale" (Daicoviciu et al., 1984, p. 217). Antagonismul clasial între țărani și nobili este îmbogățit prin adăugarea antagonismului etnic dintre români și maghiari. Semantica pur clasială a conflictului este astfel combinată cu semantica națională, ceea ce face ca revolta țărănească să fie redefinită ca răscoală social-națională. Vom decela în continuare procesul de naționalizare serială care cuprinde revoluțiile din 1821
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
a propriei persoane - o independență care le va permite o relație de egalitate cu ceilalți.”101 În epoca medievală se accentua în mod exacerbat polaritatea sexelor, distanța oarecum insurmontabilă dintre ele. Giovanni Boccaccio și Geoffrey Chaucer doresc să reducă acest antagonism, încearcă să propună un melanj al genurilor, o cooperare reală între ele, de aceea au fost numiți „poeți androgini”102. Trăind însă o perioadă de tranziție, cei doi scriitori nu au încă niște principii ferm conturate, nu se pot dezlipi
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
chiar să atingă profunzimea lucrurilor, să descifreze esența existenței, elemente ale cunoașterii până nu demult destinate doar cugetării masculine. Se resimte puternic o nevoie de egalitate, de democratizare a relațiilor ce erau puse mai mult sub semnul dihotomiei, al unui antagonism structural, ancestral. Femeia dorește a fi „cu forțe și însușiri egale”109, revendică virtutea ca unic criteriu de diferențiere între oameni: „Numai virtuțile au fost acelea care i-au deosebit pe oameni încă de la început, căci de născut ei toți
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
care temperează dorința masculină de răzbunare violentă, nu este doar simbol al carnalității, ci se poate converti și într-unul al rațiunii. Relațiile între sexe pot fi astfel privite într o lumină mult mai blândă, mai firească, de fapt normală, antagonismul atât de mult cultivat fiind eludat. Femeia se face demnă de respectul masculin, nu doar în spațiul conjugal, nu mai este permanent ironizată.780 și chiar dacă nu apar defecte, subtil inserate sau deduse, ale acestei donna angelicata, perfecțiunea ei este
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
Nu te văicăra, / Că eu sfat ți-oi da / Puii cum să-i hrănești, / Să-i zburătăcești; / Du-te la N în fugă / Și din cap i-apucă: / Soare sec cu arbalț, / Soare sec cu bubă-n cap..."314 Supus antagonismului ontologic bine / rău, omul este reclădit din fier, din perspectiva robusteții, a inflexibilității în fața maleficiilor, dar și a protecției sacre: "Pasăre cu clonț de hier, / ce plângi, ce te prăpădești, / ce te tot rostogolești? N-ai cu ce să te
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
capăt. IV.1.11. Grădinile Regelui Soare Un alt punct de atracție, simbol al monarhiei franceze, sunt și grădinile de la Versailles. După cum am menționat în paginile anterioare, motivul principal al alegerii palatului Versailles drept reședință regală principală a fost puternicul antagonism dintre Ludovic al XIV-lea și parizieni. Motivul mai puțin cunoscut a fost ofensa adusă de către intendentul șef, Nicolas Fouquet, care a construit castelul Vaux le Vicomte, o adevărată bijuterie arhitectonică. Regele, orgolios și impetuos, nu a acceptat ca poziția
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu [Corola-publishinghouse/Science/695_a_1457]
-
scopurilor stabilite: puterea, constrângerea, dependența altor participanți la deciziile și opțiunile lui. Situația este percepută de individ ca extrem de importantă pentru el, ca o problemă de victorie sau de înfrângere. Acest stil presupune o poziție rigidă față de oponenți și un antagonism ireconciliabil față de ceilalți participanți la conflict. Persoanele care îl adoptă sunt devotate propriei lor poziții, perspective. Le este frică să nu piardă controlul și se focalizează asupra a ceea ce vor/ce-și doresc ele. Participanții sunt prinși în jocul puterii
by Gabriel Albu [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
replici de tipul "Așa a spus doamna [învățătoare]", cu sensul "doamna învățătoare are întotdeauna dreptate/știe întotdeauna mai multe", relația "de autoritate deontică" profesorul poate sancționa în cazul neîndeplinirii unei sarcini cf. Sălăvăstru, 2004, pp. 212-214), relații de solidaritate versus antagonism, relații de aprobare versus dezaprobare, relații destinse versus tensionate (Alecu, 2002, p. 29), relații permisive, normative sau tranzacționale (Diaconu, 2002, pp. 116-119) etc.; relația dintre stilurile comunicative cu care intră fiecare actant într-o situație de comunicare didactică se consideră
Comunicare: discurs, teatru. Delimitări teoretice şi deschideri aplicative by Angelica Hobjilă [Corola-publishinghouse/Science/921_a_2429]
-
are nimic de câștigat prin urmărirea locutorului etc.), vezi Cameron, 2006, p. 116. 58 Particularizând, în cadrul comunicării didactice/educaționale sunt reperabile (cf. Zelinschi, 2006, pp. 16-17): comportamente pozitive (de solidaritate; de destindere; de acord); negative (de dezacord; de tensiune; de antagonism); neutre (răspunsuri își spune părerea, informează, repetă, confirmă etc.; probleme cere o opinie, o evaluare, cere sugestii, direcționări etc.). 59 Subsumat tipului de ascultare activă sau, după Pânișoară, 2004, p. 124, "interactivă". 60 Vezi și T.K. Gamble & M. Gamble, apud
Comunicare: discurs, teatru. Delimitări teoretice şi deschideri aplicative by Angelica Hobjilă [Corola-publishinghouse/Science/921_a_2429]
-
cooperarea și pacea. Climatul politic în Europa postbelică nu era însă de natură ca o asemenea construcție să poată fi clădită cu ușurință; suspiciunile și rivalitățile dintre state persistau, cele două mari blocuri politice fuseseră deja delimitate la Yalta, iar antagonismele între acestea deveniseră suficient de profunde încât puteam vorbi despre începuturile Războiului Rece. Uniunea Sovietică a lansat în anii 1950 ideea de a construi o instituție permanentă de cooperare europeană, bazată pe un tratat care să reconfirme frontierele țărilor europene
by Gabriel-Liviu Ispas [Corola-publishinghouse/Science/1020_a_2528]