1,367 matches
-
din față doar în cazuri speciale, iar deschiderile erau prevăzute cu obloane solide din metal. Acest program de construcție a asigurat apărarea orașelor Aachen și Saarbrücken, care se aflau inițial la vest de linia programului „limesului”. Zona apuseană de apărare antiaeriană ("Luftverteidigungszone West" ori "LVZ West") era constituită din două serii de turnuri de turnuri „flak” (artilerie antiaeriană) din beton. Bateriile antiaeriene erau plasate în așa fel încât să silească avioanele inamice de bombardament să zboare la înălțime mare, ceea ce le-
Linia Siegfried () [Corola-website/Science/311580_a_312909]
-
de construcție a asigurat apărarea orașelor Aachen și Saarbrücken, care se aflau inițial la vest de linia programului „limesului”. Zona apuseană de apărare antiaeriană ("Luftverteidigungszone West" ori "LVZ West") era constituită din două serii de turnuri de turnuri „flak” (artilerie antiaeriană) din beton. Bateriile antiaeriene erau plasate în așa fel încât să silească avioanele inamice de bombardament să zboare la înălțime mare, ceea ce le-ar fi scăzut precizia atacurilor. Aceste turnuri ale antiaerienei erau apărate de bunkerele construite mai înainte în cadrul
Linia Siegfried () [Corola-website/Science/311580_a_312909]
-
apărarea orașelor Aachen și Saarbrücken, care se aflau inițial la vest de linia programului „limesului”. Zona apuseană de apărare antiaeriană ("Luftverteidigungszone West" ori "LVZ West") era constituită din două serii de turnuri de turnuri „flak” (artilerie antiaeriană) din beton. Bateriile antiaeriene erau plasate în așa fel încât să silească avioanele inamice de bombardament să zboare la înălțime mare, ceea ce le-ar fi scăzut precizia atacurilor. Aceste turnuri ale antiaerienei erau apărate de bunkerele construite mai înainte în cadrul programelor Limesului și Aachen-Saar
Linia Siegfried () [Corola-website/Science/311580_a_312909]
-
două serii de turnuri de turnuri „flak” (artilerie antiaeriană) din beton. Bateriile antiaeriene erau plasate în așa fel încât să silească avioanele inamice de bombardament să zboare la înălțime mare, ceea ce le-ar fi scăzut precizia atacurilor. Aceste turnuri ale antiaerienei erau apărate de bunkerele construite mai înainte în cadrul programelor Limesului și Aachen-Saar. Poziția Geldern prelungea Linia Siegfried spre nord până la Kleve pe fluviul Rin și a fost construită după începerea celui de-al doilea război mondial. Linia Siegfried se termina
Linia Siegfried () [Corola-website/Science/311580_a_312909]
-
în Comitetul Central al PMR și viceprimar al Bucureștiului (noiembrie 1947 - februarie 1948). A îndeplinit între februarie 1948 - martie 1950 funcția de adjunct al Ministrului construcțiilor. În perioada martie 1950 - mai 1952 a îndeplinit funcția de comandant al Comandamentului Apărării Antiaeriene a Teritoriului. În mai 1952 a fost trecut în rezervă. În perioada 11 mai 1956 - 21 ianuarie 1957, Doncea a îndeplinit funcția de ministru al colectărilor în Guvernul Chivu Stoica (1). La Plenara CC a PMR din 9-13 iunie 1958
Constantin Doncea () [Corola-website/Science/311672_a_313001]
-
de patrulă la Regimentul 49 Aviație Vânătoare Bombardament la comandant de escadrilă (1968-1970) și comandant al Regimentului 57 Aviație Vânătoare (iulie 1970 - iulie 1976), iar apoi inspector-șef zbor și șef de grupă coordonare zbor în comandamentul Diviziei 16 Apărare Antiaeriană a Teritoriului (iulie 1976 - iunie 1978) și de locțiitor al comandamentului Diviziei 70 Aviație (iunie 1978 - iulie 1982). În decembrie 1982, a fost înaintat la gradul de general-maior (cu o stea, astăzi echivalent cu cel de general de flotilă aeriană
Iosif Rus () [Corola-website/Science/311730_a_313059]
-
voluntară auxiliară din lume. În timpul celui de-al doilea război mondial peste 100000 de locuri de muncă preluate de membrele Lotta au permis bărbaților încadrați pe acele posturi să meargă pe front. Membrele lucrau în spitale, la posturile de avertizare antiaeriană și în alte servicii auxiliare. Oficial erau neînarmate, dar a existat o excepție în 1944 când membrele unei baterii antiaeriene, ce manevrau reflectoarele de căutare AA au fost înarmate cu carabine. . Când Războiul de continuare s-a sfârșit U.R.S.S.
Lotta Svärd () [Corola-website/Science/311195_a_312524]
-
Lotta au permis bărbaților încadrați pe acele posturi să meargă pe front. Membrele lucrau în spitale, la posturile de avertizare antiaeriană și în alte servicii auxiliare. Oficial erau neînarmate, dar a existat o excepție în 1944 când membrele unei baterii antiaeriene, ce manevrau reflectoarele de căutare AA au fost înarmate cu carabine. . Când Războiul de continuare s-a sfârșit U.R.S.S. a cerut interzicerea organizațiilor paramilitare, fasciste sau semi-fasciste din Finlanda. Astfel organizația Lotta Svärd a fost desființată la 23 noiembrie
Lotta Svärd () [Corola-website/Science/311195_a_312524]
-
numele de cod HALPRO (de la Halverson Project), germanii au decis să întărească sistemul de apărare al acestor rafinării. Responsabil cu această activitate a fost numit generalul , care a decis să construiască cel mai puternic sistem integrat de apărare A.A. (antiaeriană) din Europa. Pentru apărarea regiunii petrolifere Ploiești, Gerstenberg a folosit sute de piese de artilerie A.A. cu calibre de la 105 mm la 88 mm. și o mulțime impresionantă de arme cu calibre mai mici, camuflate în căpițe de fân
Alfred Gerstenberg () [Corola-website/Science/311924_a_313253]
-
șef de promoție. În anul 1981 a obținut titlul academic de doctor în Științe militare. După absolvirea Școlii de Ofițeri, în mai 1949 a fost înaintat la gradul de sublocotenent și numit comandant de pluton și apoi de baterie artilerie antiaeriană (1949-1950). În decembrie 1949 primește gradul de locotenent. Revenit din URSS după absolvirea Școlii Superioare de Tancuri și Autotunuri, este înaintat la gradul de locotenent major (1952) și numit comandant de batalion (1952-1953). În anul 1953, având deja gradul de
Paul Cheler () [Corola-website/Science/311335_a_312664]
-
aviație vânătoare-bombardament (1974-1975), apoi la Escadrila 1 din Regimentul 57 aviație de vânătoare (1975-1977). Devine apoi navigator cu dirijarea la PD Sulina, Regimentul 57 aviație de vânătoare (1977-1979). Timp de doi ani (1979-1981) urmează cursurile Secției de aviație și apărare antiaeriană din cadrul Academiei Militare din București, după care devine cadru didactic în această instituție de învățământ militar superior, fiind încadrat succesiv asistent (1981-1982), lector (1982-1987) și conferențiar (1987-1990) la Catedra de tactica aviației. În paralel, urmează cursul de perfecționare a cadrelor
Mihail Orzeață () [Corola-website/Science/311488_a_312817]
-
din decembrie 1989, Mihail Orzeață îndeplinește funcții importante în cadrul Comandamentului Aviației Militare: șef al Biroului pregătire de luptă (1990-1991), șef de stat major al Diviziei 59 aviație (1991-1995) și apoi șef de stat major al Corpului 2 aviație și apărare antiaeriană din cadrul Statului Major al Aviației și Apărării Antiaeriene (1995-1997). Și-a desăvârșit pregătirea militară urmând cursuri atât în țară, cât și în străinătate: curs de mobilizare (1992), Colegiul Superior de Stat Major (1995), Colegiul de Război al Forțelor Aeriene ale
Mihail Orzeață () [Corola-website/Science/311488_a_312817]
-
în cadrul Comandamentului Aviației Militare: șef al Biroului pregătire de luptă (1990-1991), șef de stat major al Diviziei 59 aviație (1991-1995) și apoi șef de stat major al Corpului 2 aviație și apărare antiaeriană din cadrul Statului Major al Aviației și Apărării Antiaeriene (1995-1997). Și-a desăvârșit pregătirea militară urmând cursuri atât în țară, cât și în străinătate: curs de mobilizare (1992), Colegiul Superior de Stat Major (1995), Colegiul de Război al Forțelor Aeriene ale SUA (1997-1998), Cursul internațional superior de management al
Mihail Orzeață () [Corola-website/Science/311488_a_312817]
-
SUA (1997-1998), Cursul internațional superior de management al resurselor de apărare, Monterey, SUA (2002), Colegiul de management al resurselor de apărare și educațional (2003-2004). Este transferat apoi în Statul Major General, unde activează ca șef al Secției aviație și apărare antiaeriană (1997), locțiitor al comandantului Aviației Militare (1997-1998), șef al Secției aviație și apărare antiaeriană din cadrul Direcției Doctrină și Instrucție (1998-1999), apoi locțiitor al șefului Direcției Planificare Strategică și Control Armamente (1999). Mihail Orzeață revine apoi în cadrul Statului Major al Forțelor
Mihail Orzeață () [Corola-website/Science/311488_a_312817]
-
Colegiul de management al resurselor de apărare și educațional (2003-2004). Este transferat apoi în Statul Major General, unde activează ca șef al Secției aviație și apărare antiaeriană (1997), locțiitor al comandantului Aviației Militare (1997-1998), șef al Secției aviație și apărare antiaeriană din cadrul Direcției Doctrină și Instrucție (1998-1999), apoi locțiitor al șefului Direcției Planificare Strategică și Control Armamente (1999). Mihail Orzeață revine apoi în cadrul Statului Major al Forțelor Aeriene pe următoarele funcții: comandant al Punctului de comandă principal (1999-2000), locțiitor al comandantului
Mihail Orzeață () [Corola-website/Science/311488_a_312817]
-
15, 16, 17, 19, 20, 21 și 22) au fost folosite în misiuni de recunoaștere, observație și legătură și una (18) în misiuni de bombardament ușor. Au fost folosite și pentru a ataca trupele inamice, pozițiile de artilerie, convoaiele, mitralierele antiaeriene și formațiunile de partizani. Repartizarea escadrilelor a fost următoarea: escadrilele 11, 12, 13, 14 erau repartizate Comandamentului Aeronautic, ca escadrile de legătură cu Armatele a 3-a și a 4-a. Escadrila 15 era atașată Diviziei 1 Blindate. Escadrila 16
IAR 37 () [Corola-website/Science/312396_a_313725]
-
ale Grupului 1 de Observație. În campania din Transilvania au fost pierdute 10 aparate. Campania a continuat în Ungaria, Slovacia și Cehia. Datorită puținelor avioane de vânătoare inamice rămase, pierderile în rândul aparatelor de observație au fot determinate de apărarea antiaeriană. Ultimul aparat pierdut în război a fost un IAR 39, în data de 8 mai 1945, lângă Voderady, în estul Moraviei. Ultima misiune a ARR în război a fost în data de 9 mai 1945, de observare a predării trupelor
IAR 37 () [Corola-website/Science/312396_a_313725]
-
de aparate de zbor. Forțele britanice erau motorizate aproape în totalitate, dar echipamentele lor militare erau mai potrivite pentru războiul în deșert, nu pentru drumurile muntoase accidentate ale Greciei. De asemenea, britanicii aveau un număr redus de tancuri și tunuri antiaeriene, iar liniile de transport maritime din Mediterana erau vulnerabile, convoaiele fiind obligate să se deplaseze prin apropierea insulelor controlate de Axă. Problemele logistice erau agravate de capacitatea limitată de încărcare-descărcare a instalațiilor portuare elene. Armata a 12-a germană, sub
Bătălia Greciei () [Corola-website/Science/312794_a_314123]
-
Regatului Iugoslaviei pentru a proclama independența Croației. Armata regală iugoslavă, formată după primul război mondial, era echipată încă la începutul deceniului al cincelea cu arme din epoca Marelui război. Piesele de artilerie erau modele vechi, trase de cai, iar armele antiaeriene și antitanc erau puține, iar armele automate ușoare nu fuseseră distribuite infanteriștilor în număr suficient de mare. Armata iugoslavă nu avea unități motorizate, iar cele două batalione de tancuri erau echipate cu 110 blindate vechi. Forțele aeriene iugoslave erau echipate
Invadarea Iugoslaviei () [Corola-website/Science/309726_a_311055]
-
cam 20 de minute. Belgradul a fost supus unui bombardament neîncetat de aproximativ o oră și jumate. Atacul bombardierelor a fost concentrat în special în zona centrală a capitalei, unde se aflau principalele clădiri guvernamentale. Forțele aeriene iugoslave și apărarea antiaeriană au fost rapid depășite de primul val al atacului, cea ce a permis bombardierelor în picaj să atace la înălțime foarte mică. În timp ce doar două avioane de vânătoare germane au fost doborâte, iugoslavii au pierdut în luptă 20 de avioane
Invadarea Iugoslaviei () [Corola-website/Science/309726_a_311055]
-
În plus, Armata a 2-a ar fi pierdut legătura cu Grupul de armată al 21-lea și cu Armata I americană. Armata a 2-a britanică nu avea nici măcar posibilitatea de a-și folosi subunitățile de artilerie grea și antiaeriană. În plus, înaintarea blindatelor urma să se facă pe un singur drum, construit pe creasta digurilor care separau două poldere, ceea ce limita mult libertatea de mișcare, îngrădea capacitatea de folosire a superiorității numerice a blindatelor aliate și punea numeroase piedici
Operațiunea Market Garden () [Corola-website/Science/309683_a_311012]
-
de divizie au cerut efectuarea a două parașutări în prima zi, Statul major al generalului Brereton a programat numai o singură parașutare, dat fiind faptul că o parte a zilei urma să fie ocupată cu bombardamentele aeriene ale pozițiilor bateriilor antiaeriene germane, care, dat fiind prognozele meteorologice îngrijorătoare, trebuiau declanșate în după amiaza zilei de 16 septembrie. Această prognoză s-a dovedit până la urmă o greșeală, în zonă fiind condiții meteo bune timp de patru zile. În prima zi au fost
Operațiunea Market Garden () [Corola-website/Science/309683_a_311012]
-
eficienței întregului atac. Alegerea zonelor de lansare s-a dovedit în mai multe cazuri greșită, în special în cazul podului de la Arnhem. Coordonatorul RAF a refuzat să lanseze trupele în apropierea orașului Arnhem la nord de pod datorită prezenței bateriei antiaeriene de la Deelen. O altă zonă bună de aterizare de la sud de pod a fost respinsă deoarece a fost considerată mlăștinoasă pentru planoarele care transportau echipament greu. Comandanții neexperimentați ai trupelor aeropurtate au fost de acord cu toate obiecțiunile RAF și
Operațiunea Market Garden () [Corola-website/Science/309683_a_311012]
-
rază de 900 m de zona țintă. Aceasta a contrastat cu operațiunile de noapte de pană atunci, când trupele aeropurtate au fost împrăștiate pe o suprafață uriașă cu o lățime de până la 19 km. Pierderile pricinuite de aviația și artileria antiaeriană germană au fost scăzute. Focul artileriei antiaeriene germane a fost descris ca fiind „puternic, dar lipsit de precizie”. Divizia a 101-a a întâmpinat o rezistență redusă și a cucerit patru dintre cele cinci poduri. Podul de la Son a fost
Operațiunea Market Garden () [Corola-website/Science/309683_a_311012]
-
Aceasta a contrastat cu operațiunile de noapte de pană atunci, când trupele aeropurtate au fost împrăștiate pe o suprafață uriașă cu o lățime de până la 19 km. Pierderile pricinuite de aviația și artileria antiaeriană germană au fost scăzute. Focul artileriei antiaeriene germane a fost descris ca fiind „puternic, dar lipsit de precizie”. Divizia a 101-a a întâmpinat o rezistență redusă și a cucerit patru dintre cele cinci poduri. Podul de la Son a fost aruncat în aer mai înainte ca parașutiștii
Operațiunea Market Garden () [Corola-website/Science/309683_a_311012]