3,429 matches
-
volumele mele pentru ca mata (dacă nu te superi) să le predai Bibliotecii din Câmpulung-Moldovenesc, ca semn de dragoste pentru orașul liniștit pe care l-am vizitat, având o problemă de rezolvat, chiar la Liceul Militar, unde mata profesai cu zel apostolic. Nu mai știu nici anul exact și nici comandantul, dar știu că solicitarea mi-a fost acceptată și deci rezolvată - numai că subiectul aflat în cauză n-a mai rezistat și a abandonat școala în care spera să se realizeze
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
candelabre de aur. Însoțitorii mei romani erau mișcați de atâta splendoare. Oștenii longobarzi scrutau toate cele cu expresia celor care în sfârșit descoperă unde sfârșiseră bogățiile de care fuseseră lipsiți. Eu, după ce văzusem Sfânta Sofia, eram dezamăgit. - Până sosește Sanctitatea Sa apostolică, doriți cumva să vă rugați la mormântul Sfântului Petru? m-a întrebat Pompeianus. Am primit bucuros invitația și am coborât în subteranele altarului. Custodele, o umbră vagă, neagră și abia perceptibilă, ne-a deschis un grilaj de fier. Nenumăratele lumini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
se reunea Biserica și, în cadrul acesteia, se bucura de o poziție de cinste. Spre sfârșitul deceniului 50-60, diakonos nu indică o funcție specifică. Paul vorbește de colaboratorii săi ca diakonos ai lui Cristos, ai evangheliei și vorbește de activitatea sa apostolică cu termenul diakonia. Acesta apare între carismele menționate de Paul în Romani, între darul profeției și darul învățăturii. Trebuie să se observe că, în cazul lui Febe, diakonos se referă la o slujire specifică și generală a lui Dumnezeu, care
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
de tot felul de observanțe și consuetudini considerate până atunci necesare, pentru a salvgarda demnitatea și credibilitatea vieții consacrate în Biserică și în ochii lumii. Acest proces eliberator și inovativ nu a influențat doar realitățile vieții așa-zise active sau apostolice, ci a zguduit și comunitățile monastice, care s-au simțit în sfârșit îndreptățite să recupereze propriile diferențe fără a mai ține cont de criteriul conform căruia ceea ce este mai separat de lume și mai auster este, în mod automat, mai
Nu perfecţi, ci fericiţi : pentru ca profeţia vieţii consacrate să aibă sorţi de izbândă by Michael Davide Semeraro () [Corola-publishinghouse/Science/100999_a_102291]
-
și creștinismul dispare». Acest eveniment cinematografic este un eveniment emblematic și, pe bună dreptate, izolat, însă poate fi considerat precum vârful unui «iceberg de atracție» fața de monahism. Este ca și cum monahii ar fi mai importanți decât ceilalți consacrați - de viață apostolică sau activă - care uneori par să aibă un fel complex de inferioritate. Este un fenomen vizibil întrucât multe ambiente de viață consacrată - pe bună dreptate sau nu - simt iarăși nevoia de a se auto-califica ca fiind «monastice», «mai monastice» sau
Nu perfecţi, ci fericiţi : pentru ca profeţia vieţii consacrate să aibă sorţi de izbândă by Michael Davide Semeraro () [Corola-publishinghouse/Science/100999_a_102291]
-
a practicat, toate trei divine: calea de la Nazaret, calea pustiului și calea lucrării evanghelice». În aceste trei împrejurări ale vieții lui Isus, el vede viața pur contemplativă (calea pustiului), detașată de lume pentru a se dedica rugăciunii și penitenței; viața apostolică (lucrarea de evanghelizare), care exprimă zelul și iubirea lui Dumnezeu față de orice om prin intermediul tuturor lucrărilor de evanghelizare specifice preoților și consacraților; viața de la Nazaret, apropiată de viața de zi cu zi a tuturor oamenilor, exprimată prin muncă și relații
Nu perfecţi, ci fericiţi : pentru ca profeţia vieţii consacrate să aibă sorţi de izbândă by Michael Davide Semeraro () [Corola-publishinghouse/Science/100999_a_102291]
-
în același timp, pentru a practica caritatea față de aproapele în toate ocaziile pe care ni le dă bunul Dumnezeu». Această formă de viață este asocierea a două principii: căutarea intimității cu Dumnezeu, specifică vieții contemplative, și vecinătatea oamenilor, specifică vieții apostolice, fără a se identifica cu una sau cu cealaltă. Așa-numita «viață de la Nazaret» nu comportă exercitarea unei slujiri apostolice propriu-zise, ci o viață ascunsă, caracterizată de rugăciune, muncă, umilință, sărăcie, pentru a sanctifica dinăuntru viața de zi cu zi
Nu perfecţi, ci fericiţi : pentru ca profeţia vieţii consacrate să aibă sorţi de izbândă by Michael Davide Semeraro () [Corola-publishinghouse/Science/100999_a_102291]
-
formă de viață este asocierea a două principii: căutarea intimității cu Dumnezeu, specifică vieții contemplative, și vecinătatea oamenilor, specifică vieții apostolice, fără a se identifica cu una sau cu cealaltă. Așa-numita «viață de la Nazaret» nu comportă exercitarea unei slujiri apostolice propriu-zise, ci o viață ascunsă, caracterizată de rugăciune, muncă, umilință, sărăcie, pentru a sanctifica dinăuntru viața de zi cu zi a săracilor, precum și cea a celor ce nu cred. Este demn de luat în seamă atașamentul personal față de clauzură, care
Nu perfecţi, ci fericiţi : pentru ca profeţia vieţii consacrate să aibă sorţi de izbândă by Michael Davide Semeraro () [Corola-publishinghouse/Science/100999_a_102291]
-
că face prostii, un sentiment ciudat îi dădea brânci în această combinație falsă. Se lăsă dusă într-o bună zi de Stănică și Titi la Aglae. Felix nu știa absolut nimic. Simion o primi cu mâinile deschise și-i zise apostolic: - Fii binevenită pe muntele Olivierilor! Fata, surprinsă, întrebă din ochi pe Stănică, dar acesta o trase înainte. Aglae o privi de la cap până la picioare cu o atenție ostentativă, ca spre a nu se păcăli, în schimb Aurica fu entuziasmată: - Vai
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
O astfel de chemare implică, înainte de toate, un răspuns specific în baza propriei vocații, indiferent în ce „stare” se prezintă și în ce formă se manifestă, „fie că vocația se verifică în viața contemplativă a unui convent, sau în acțiunea apostolică a unui preot sau a unui religios, sau ca drojdie în lume, într-un institut secular, sau în viața laică”. În plus, această chemare include și capacitatea de a se încrede în ceilalți, într-o relație care să dea sens
Secretul fericirii în viaţa consacrată : însemnări psihologice şi metodice by Giuseppe Crea () [Corola-publishinghouse/Science/101008_a_102300]
-
treacă la timpul maturității adulte și, în cele din urmă, să ajungă la bătrânețe, adică la perioada de apus a vieții. 4.1 Anii tineri ai unei fericiri pline de zel „În viața consacrată primii ani ai integrării în activitatea apostolică reprezintă o fază ce este critică în sine, marcată de trecerea de la o viață călăuzită la o responsabilitate operativă deplină”. În această perioadă individul își trăiește foarte intens idealul propriu de viață și se simte pe deplin implicat în raportul
Secretul fericirii în viaţa consacrată : însemnări psihologice şi metodice by Giuseppe Crea () [Corola-publishinghouse/Science/101008_a_102300]
-
regăsirea entuziasmului și a perseverinței în comuniunea la care contribuie fiecare cu propria identitate. Iată de ce va fi important ca să se poată dispune de inițiative formative care să ajute „nu numai la recuperarea unui context mai favorabil vieții spirituale și apostolice, ci și la descoperirea caracteristicilor specifice acestei faze existențiale. În ea, de fapt, dacă se purifică anumite aspecte ale personalității, dăruirea proprie lui Dumnezeu devine o acțiune mai clară și mai generoasă și se răsfrânge și asupra fraților mai senin
Secretul fericirii în viaţa consacrată : însemnări psihologice şi metodice by Giuseppe Crea () [Corola-publishinghouse/Science/101008_a_102300]
-
român, în așa fel încât să devină inteligibilă și pentru cititorul cărții. Nu văd un mai mare elogiu pentru un exeget - iar acest elogiu Mihail Neamțu îl merită din plin. Mihai Șora tc "" IItc "II" Canonul confesiunii apostolicetc "Canonul confesiunii apostolice" Diferența specificătc "Diferența specifică" Nu sunt mulți cei care, înainte de a se consacra disciplinei teologice, vor să cumpănească asupra naturii și vocației acestei profesiuni. Întrebările cardinale sunt ocolite cu acel amestec impur de grabă și frivolitate, sub pretextul „specializării științifice
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
teologi ai Bisericii n-au fost neapărat patroni ai literelor, ci vase alese ale unei cunoașteri verticale. Ucenicia creștină n-a exclus însă travaliul inteligenței, cu ajutorul căreia Evanghelia - mereu universală în revendicările sale - a permeat cutele unei întregi societăți. Instinctul apostolic al creștinismului este acela de a călători mereu către centru, recuperând urbanitatea de la Ierusalimul vizionar către Roma imperială. Destinul cultural al Europei nu poate fi gândit independent de această decizie de a pune întrebarea lui Hristos - „voi cine ziceți că
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
să neglijeze întrebarea privitoare la modul în care teologia și-a învățat propriul limbaj”1. Pentru a învăța cum anume Ortodoxia și-a apropriat un limbaj teologic distinct nu este suficient doar să vizitezi cu pasiune și erudiție operele Părinților apostolici și rezoluțiile dogmatice ale sinoadelor ecumenice. Este mult mai important să rămâi în bătaia întrebării de foc care face din teologia creștină o provocare publică, iar din Evanghelie un manifest peren: „Cine ziceți voi că sunt Eu?”. Numai permanența acestei
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
lumină spre descoperirea (eis apokalipsin) neamurilor” (Lc. 2,32). Stăniloae precizează raportul constitutiv al tradiției față de Scriptură, afirmând principiul personal al transmiterii credinței în Hristos Cel răstignit și înviat, ca lucrare a Duhului 1. Receptacolul firesc al credinței și conștiinței apostolice este Biserica, unde comunitatea mărturisitorilor își poartă dialogul cu Hristos. În rezumat, „Biserica, Scriptura și tradiția sunt indisolubil unite”2. Finețea cu care Stăniloae ordonează aceste nuclee de radiație duhovnicească, conferă un statut și o vocație particulară teologiei creștine. Sudată
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
originalității, vom încerca să schițăm un răspuns în rândurile de mai jos, tratând relația dintre tradiție, Scripturi și mărturisirea Bisericii din perspectiva sarcinii primordiale a teologiei creștine. Vom insista mai întâi asupra caracterului public, liturgic, sacramental și universal al Crezului apostolic. Tradiția apostolică este o realitate non-obiectivabilă, deci apofatică. Tradiția are o autoritate duhovnicească, precedând și depășind competențele instituției vizibile a magisteriului (în Biserica romano-catolică). După o formulă celebră, Tradiția Bisericii nu este altceva decât petrecerea Duhului în istorie. Duhul este
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
încerca să schițăm un răspuns în rândurile de mai jos, tratând relația dintre tradiție, Scripturi și mărturisirea Bisericii din perspectiva sarcinii primordiale a teologiei creștine. Vom insista mai întâi asupra caracterului public, liturgic, sacramental și universal al Crezului apostolic. Tradiția apostolică este o realitate non-obiectivabilă, deci apofatică. Tradiția are o autoritate duhovnicească, precedând și depășind competențele instituției vizibile a magisteriului (în Biserica romano-catolică). După o formulă celebră, Tradiția Bisericii nu este altceva decât petrecerea Duhului în istorie. Duhul este Prezența învăluitoare
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
divine care este Învierea Domnului. Am putea spune că Învierea este singurul eveniment în urma căruia apostolii l-au recunoscut definitiv pe Învățătorul lor ca pe Fiul lui Dumnezeu și Cuvântul întrupat al Tatălui. Marcată de această Revelație pascală, proclamația (kerygma) apostolică s-a agregat prin efortul de reconstituire a datelor existente despre faptele și cuvintele lui Iisus. Reconstituirea avea să țină cont de tot ceea ce Legea, Profeții și Psalmii anticipaseră, „în ghicitură”. Crucea și Învierea lui Hristos formează așadar prisma optică
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
în lumina unificatoare a Învierii, aceste fărâme de sens subaltern nu-și pierd rostul cârmuitor. Pentru ochiul curățit al minții răstignite pe Crucea lui Hristos, toate aceste „jocuri secunde” ale creației lumii pot și trebuie să fie restaurate teologic. Mărturisirea apostolică n-a evitat referința la prooroci 1 tocmai pentru că Hristos însuși fusese, ca „Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat” într-un permanent dialog cu profeții lui Israel: „Adevărat, adevărat vă spun vouă: mai înainte de Avraam Eu sunt” (In. 8,58). Înainte de
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
deci dacă David Îl numește Domn, cum este El fiu al lui?”). Scriptura este templul nou al Bisericii zidit prin insuflarea Duhului. Cuvântul fără de început al Tatălui este bolta cerească a acestui templu. Credința și mărturisirea apostolicătc "Credința și mărturisirea apostolică" Prima decizie teologică a Bisericii primare este redactarea „Evangheliei lui Hristos” (Rom. 1,16) din perspectiva minunii pascale, pecetluită de pogorârea Duhului la Cincizecime. În mozaicul scrierilor noutestamentare, a căror pluralitate nu neagă unicitatea Evangheliei, avem deja un prim răspuns
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
la slujire. Pe scurt, Biserica a văzut în recunoașterea lui Hristos „după Scripturi” (1Cor. 15,3-4) presupoziția teologică fundamentală a Ortodoxiei 1. Înainte de a discuta implicațiile teologice ale acestei mărturisiri centrale a Bisericii, trebuie să urmărim procesul transformării acestei proclamații apostolice dintr-un act de oralitate într-un document scriptic, astăzi disponibil în forma textului canonic al Noului Testament? Ce anume presupune și înseamnă credința în Hristos Cel „după Scripturi”? Cum s-a putut ca recunoașterea fericită a apostolului Toma în fața
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
Petru primește drept răspuns binecuvântarea Domnului: „Fericit ești Simone, fiul lui Iona, că nu trup și sânge ți-au descoperit ție aceasta, ci Tatăl Meu, Cel din ceruri” (Mt. 16,7). Mărturisirea petrină include darul recunoștinței în actul recunoașterii. Confesiunea apostolică nu se reduce la statutul unei propoziții ostensive. Am pluti printre amăgiri dacă ne-am imagina credința în revelația Evangheliei ca pe un act de alegere pragmatică. Credința nu este opțiunea unui subiect autonom pregătit să cântărească ofertele religioase ale
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
ca acestea nu este lege” (Gal. 5,22-23). Să observăm că aceste virtuți descriu nu un atașament față de o ideologie (un sistem închis de propoziții teoretice), ci un mod de a fi sau, în termenii ioaneici, însăși Viața divină. Credința apostolică, care primește revelația adevăratei rațiuni de a fi a omului în lume, nu acceptă antiteza modernă: „credință versus rațiune”. Cel care, prin credință, și-a venit în fire, înțelege că ceea ce se opune cunoașterii și recunoașterii lui Dumnezeu nu este
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
Învățătorul ca „Domn și Dumnezeu” urmându-i întru toate cu mulțumire (In. 11,41). Binecuvântarea euharistică precedă, prin împuternicirea iubirii, moartea pe Cruce a Mântuitorului și a ucenicilor Săi. Martiriul a avut o valoare seminală pentru întreaga comunitate a Bisericii apostolice. Nu întâmplător, unii Sfinți Părinți au descris martiriul folosindu-se de metafora prefacerii euharistice: trupul văzut al mucenicilor devine hrană pentru fiare, dar în chip nevăzut se unește tainic cu „Pâinea vieții” (In. 6,35). „Lăsați-mă - spune același Ignatie
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]