979 matches
-
vântul, izbea ușa de perete și rafalele ploii pătrundeau înlăuntru. Pe podeaua murdară începuseră să se formeze mici pârâiașe. Trebuia să închid ușa mereu și mi-am dat seama că, enervat, o trânteam de fiecare dată mai tare. În timpul acesta, arțarul îndoit de furtună scotea scâncete de animal bătut. Apoi aceste scâncete s-au schimbat în chicote ascuțite. Parcă râdea de mine paiața, făcând plecăciuni. Probabil că la mijloc au fost nu numai zgomotele arțarului. Doar le mai auzisem de atâtea
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
fiecare dată mai tare. În timpul acesta, arțarul îndoit de furtună scotea scâncete de animal bătut. Apoi aceste scâncete s-au schimbat în chicote ascuțite. Parcă râdea de mine paiața, făcând plecăciuni. Probabil că la mijloc au fost nu numai zgomotele arțarului. Doar le mai auzisem de atâtea ori până atunci. Aproape mă obișnuisem cu ele. Eram însă surescitat. Poate că tensiunea furtunii stârnise materiile inflamabile din mine. Nici nu știu când am ajuns în magazie, am luat un topor pe care
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
surescitat. Poate că tensiunea furtunii stârnise materiile inflamabile din mine. Nici nu știu când am ajuns în magazie, am luat un topor pe care-l găsisem mai demult aruncat printre alte lucruri și am ieșit în ploaie. Pe măsură ce-l tăiam, arțarul scotea țipete scurte care se amestecau cu loviturile toporului. Dar în fața mea nu era un arțar, ci chiar destinul care-și bătea joc de atâta vreme de mine, care mă transformase în marioneta lui, iar acum scotea chicote ascuțite. Mă
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
în magazie, am luat un topor pe care-l găsisem mai demult aruncat printre alte lucruri și am ieșit în ploaie. Pe măsură ce-l tăiam, arțarul scotea țipete scurte care se amestecau cu loviturile toporului. Dar în fața mea nu era un arțar, ci chiar destinul care-și bătea joc de atâta vreme de mine, care mă transformase în marioneta lui, iar acum scotea chicote ascuțite. Mă răfuiam nu cu arțarul, ci cu destinul. De aceea loveam cu înverșunare, fără să mă opresc
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
care se amestecau cu loviturile toporului. Dar în fața mea nu era un arțar, ci chiar destinul care-și bătea joc de atâta vreme de mine, care mă transformase în marioneta lui, iar acum scotea chicote ascuțite. Mă răfuiam nu cu arțarul, ci cu destinul. De aceea loveam cu înverșunare, fără să mă opresc. Nu-mi păsa nici de ploaia care curgea peste mine. Simțeam că, măcar o dată, aveam și eu dreptul să nu mai rabd. Strângeam palmele pe coada toporului și
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
fără să mă opresc. Nu-mi păsa nici de ploaia care curgea peste mine. Simțeam că, măcar o dată, aveam și eu dreptul să nu mai rabd. Strângeam palmele pe coada toporului și izbeam, fără nici o pauză, cu toată puterea, făcând arțarul să se clatine și să se îndoaie tot mai mult, până când, în sfârșit, trunchiul lui se frânse și căzu printre bălării. Dar când am privit arțarul trântit la pământ, toată înverșunarea mea s-a risipit brusc și, în. locul ei
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
Strângeam palmele pe coada toporului și izbeam, fără nici o pauză, cu toată puterea, făcând arțarul să se clatine și să se îndoaie tot mai mult, până când, în sfârșit, trunchiul lui se frânse și căzu printre bălării. Dar când am privit arțarul trântit la pământ, toată înverșunarea mea s-a risipit brusc și, în. locul ei, a apărut o stare de jenă. Mă luptasem, de fapt, cu un biet copac bătrân. M-am simțit ridicol. Da, acestea erau luptele mele... Și mi
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
Mă luptasem, de fapt, cu un biet copac bătrân. M-am simțit ridicol. Da, acestea erau luptele mele... Și mi s-a făcut silă de mine și de destin. Când am ajuns în sala de așteptare eram ud. ― Ai tăiat arțarul? m-a întrebat Eleonora. ― Da... Era plin de omizi, am adăugat ca o scuză. Ceva se rupsese în mine prin prăbușirea arțarului; mi se părea că săvârșisem o crimă. N-am mai scos nici o vorbă și am încercat să adorm
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
făcut silă de mine și de destin. Când am ajuns în sala de așteptare eram ud. ― Ai tăiat arțarul? m-a întrebat Eleonora. ― Da... Era plin de omizi, am adăugat ca o scuză. Ceva se rupsese în mine prin prăbușirea arțarului; mi se părea că săvârșisem o crimă. N-am mai scos nici o vorbă și am încercat să adorm. Când m-am trezit, îmi ardeau obrajii. Vorbeam mușcând ca din iască și trebuia să-mi umezesc mereu buzele cu limba. Răcisem
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
gara aceasta. Așadar, domnilor, nu pentru a vă solicita compasiunea continui. Vreau să înțeleg care a situația încleștării dintre Dumnezeu și fiară în mine. Ce șanse am să rămân mai departe om. 21. La puțin timp după ce-am tăiat arțarul, câteva nopți am visat că plecam mereu spre pădure. Eleonora se obișnuise. Cum ne trezeam dimineața, aștepta să încep să-i povestesc. Nu zicea niciodată nimic. Mă asculta și, în timpul ăsta, îmi inspecta pe furiș pantofii. Probabil ca să vadă dacă
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
Bună seara". Ca și cum eram cunoștințe vechi, ne regăsisem acolo între bălării din întîmplare și mă bucuram pentru asta. El n-a răspuns. Rânjea mai departe, având același rictus batjocoritor. Pe urmă a uitat parcă de mine. Stătea în bălării, lângă arțarul tăiat, și asculta vântul. Parcă nu-l mai interesa prezența mea. Avea ochii absenți și la un moment dat am crezut că dormea în picioare. Dar n-am îndrăznit să mă mișc. Mangusta adormise și ea. Într-un timp, am
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
se lățeau din ce în ce mai mult. Și din când în când auzeam același vuiet stins pe care vântul îl destrăma ca pe o perdea veche. Pădurea a izbucnit pe neașteptate în fața noastră când am ajuns în vârful pantei. Era o pădure de arțari bătrâni, planturoși și pe jumătate scheletici. Semănau toți cu arțarul pe care-l tăiasem. Când bătea vântul, făceau aceleași plecăciuni țepene și caraghioase și scoteau aceleași scâncete care, amestecate, formau un vuiet stins. Ceea ce auzisem noi, așadar... Ne-am apropiat
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
același vuiet stins pe care vântul îl destrăma ca pe o perdea veche. Pădurea a izbucnit pe neașteptate în fața noastră când am ajuns în vârful pantei. Era o pădure de arțari bătrâni, planturoși și pe jumătate scheletici. Semănau toți cu arțarul pe care-l tăiasem. Când bătea vântul, făceau aceleași plecăciuni țepene și caraghioase și scoteau aceleași scâncete care, amestecate, formau un vuiet stins. Ceea ce auzisem noi, așadar... Ne-am apropiat. Chiar la marginea pădurii, am dat de o altă colibă
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
nimeni pe acolo. Puțin mai departe, am descoperit însă în pământ urme de pași care se pierdeau în pădure. Se vedeau încă destul de bine, nu erau foarte vechi. Și aproape fără voie ne-am luat după ele... Peste tot, rădăcinile arțarilor ieșeau la suprafață, strîngîndu-se în jurul fiecărui trunchi ca un morman de șerpi. Urmele duceau printre rădăcini. Cine trecuse pe acolo o făcuse fără să aleagă drumul. Ocolise numai mărăcinii. Noi ne feream însă cât puteam să ne atingem de arțari
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
arțarilor ieșeau la suprafață, strîngîndu-se în jurul fiecărui trunchi ca un morman de șerpi. Urmele duceau printre rădăcini. Cine trecuse pe acolo o făcuse fără să aleagă drumul. Ocolise numai mărăcinii. Noi ne feream însă cât puteam să ne atingem de arțari, deoarece trunchiurile scorburoase și uneori chiar rădăcinile erau invadate de omizi care le acopereau cu un strat alburiu și scârbos. Din pricina asta, trebuia să ne facem loc printre mărăcini și să nu mai ținem seama de zgârieturi. Deodată, ne-am
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
pe una din urmele cu semn. Se potrivea perfect. Ce trebuia să cred? În clipa aceea am auzit-o pe Eleonora strigînd: ― Plaja! M-am întors și m-am precipitat pe urmele ei. După câțiva pași am văzut nălucind printre arțari o mare pată gălbuie, arsă de soare. Probabil, asta văzuse și Eleonora. M-am agățat într-un mărăcine, dar n-aveam chef să întîrzii. M-am smuls, plătind nerăbdarea mea cu o zgârietură zdravănă. Când am ajuns la marginea pădurii
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
de ochiul dogoritor și orb care ne fixa de peste tot. Deodată am tresărit. Am auzit un cuc. Și-a strigat numele de patruzeci și unu de ori, după care a tăcut. Și iarăși s-au auzit scâncetele ori, poate, chicotele arțarilor... Într-un târziu, mi-am adus aminte de calea ferată. Pe unde trecea? Am început să cercetez terenul din jur și n-a trebuit să caut prea mult. Destul de aproape de locul unde ne oprisem când am ieșit din pădure, am
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
ca atunci, nu voi mai fi indiferent". Am strîns-o de mână cât am putut și i-am poruncit: "Încetează!" Și cum ea nu înceta, i-am astupat gura cu palma. Apoi... Eram surescitat, poate și din cauza furtunii, ca atunci când tăiasem arțarul, tot în timpul unei furtuni, iar țipătul Eleonorei răscolise întreaga drojdie a spaimelor mele. Mi s-au tulburat gândurile și m-am înverșunat. Dintr-un asemenea țipăt pornise totul și iarăși destinul îmi țipa în urechi... Uitasem de Eleonora... De ce trebuia
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
întuneric. M-am luat după ea, deoarece, dintr-odată, în clipa când ea s-a desprins mi-am dat seama de nebunia mea, vroiam să-i explic. Și, probabil, aș fi ajuns-o dacă nu m-aș fi împiedicat afară de arțarul tăiat. M-am lovit destul de rău la cap și am amețit. Când mi-am revenit, am văzut-o, la lumina unui fulger, dispărând în stufăriș. Trenciul îi flutura ca o nălucire albă. Atunci m-am dezmeticit cu totul. "Doamne, ce
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
fum, urcă pe coline. Zvon de glasuri dinspre drum până-n preajmă-i vine. F3: Peste vârfuri, lunecând în argint, condurii înfioară când și când liniștea pădurii. F2: Numai colo-ntr-un frunzar galben în lumină stă pe-o creangă de arțar pasăre străină. F1: Stă și-așteaptă fără glas, parcă să măsoare cum se mută, ceas cu ceas, umbra după soare. B2: Astfel, tot mai neștiut, spre adânc îl fură și-l îngroapă-n sânu-i mut veșnica Natură. F3: Vara trece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
în colțurile îndepărtate ale orașului, departe de ramurile care le dăduseră cândva viață. Ici și colo, bărbați cu chipuri împietrite munceau cu concentrare scăzută pentru a controla această diaspora arboricolă, arzând crengile uscate căzute din frasini, stejari, ulmi, fagi, sicomori, arțari, castani, tei și sălcii plângătoare, fumul cenușiu, înțepător, atârnând în aer precum ultima suflare a sufletelor pierdute. Numai că întotdeauna mai erau și altele, și încă și mai multe, astfel că grămezile care ardeau păreau să nu scadă niciodată, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
Leigh se plimbă prin sufrageria luminată natural și, când deschise ușa glisantă din sticlă, îi apăru în fața ochilor cel mai primitor spațiu exterior pe care îl văzuse vreodată. Curtea din spate era mai degrabă o oază în mijlocul pădurii. Stejari și arțari uriași ca niște turnuri împrejmuiau zona acoperită de un covor de iarbă verde ademenitoare, dar nu prea îngrijită. O mică piscină din gunite — atât de mică încât puteai numai să stai în ea ca într-un bazin cu apă caldă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
înapoi spre New York, mai precis spre Complexul familiei Bergdorf din Nantucket. Odată întoarse în New York, nebunaticele de noi ne cazam la The Pierre și comandam la room-service specialitatea hotelului: prăjituri de portocale flambate, cu glazură de ciocolată și sirop de arțar. În mod clar, era mult mai distractiv să fii o fetiță americană în New York decât o fetiță americană în Anglia. Fetițele newyorkeze, ca Julie, erau foarte răsfățate. Aveau role și patine și abonament la salonul de cosmetică. Aveau părinți minunați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
vorba despre petrecerea lui Mimi. — Vrei să-mi provoci un nou conflict interior? Iâh! Cum ai putut să-mi faci așa ceva? E prea de tot, țipă ea în pragul lacrimilor. —Să-ți fac ce? am întrebat turnându-mi sirop de arțar pe clătită. —Să-mi scrii toată povestea aia... Toată lumea are un logodnic, numai eu nu. Nu-i cinstit. Sunt fericită, dar nu până peste poate de fericită ca K.K. și Jolene. Pentru asta trebuie să fii îndrăgostită. Nu trebuie neapărat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
Oricum, bănuiesc să vrei să vezi și casa. Eddie ! Glasul îi devine un țipăt. Eddie, a mai venit una ! Sunt Trish Geiger, adaugă spre mine. Îmi poți spune Doamna Geiger. Pe aici... Mă conduce într-o bucătărie luxoasă în culoarea arțarului și deschide câteva sertare la întâmplare înainte să exclame „Aha!” și să scoată o cutie de plastic. O deschide și scoate din ea vreo cincizeci de sticle asortate și folii de pastile și începe să scormonească prin ele cu unghiile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]