2,333 matches
-
doar câțiva norocoși, destui totuși. Zero trecu pe sub spital, și se Îndreptă spre cealaltă parte a insulei, unde vârful i se ascuțea - chiar ca prora unei nave. Cineva construise o baracă din pături și cartoane și Își găsise adăpost sub arcadele podului. Peste jarul Încă mocnind fumegau niște crengi, iar În aer plutea un miros de cenușă. Probabil niște imigranți fără casă. Vagabonzi, clandestini. Mulți se temeau de ei, dar Zero hotărâse cu gentilețe să-i recunoască În acele fantasme dezrădăcinate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
și îi învățase pe de rost poeziile. Îl plăcea acest om, dar nu se gândise niciodată la el ca la un bărbat. Masa de stos era în fierbere. Zoe stătea lângă o fereastră mare, căci pavilionul era deschis prin șase arcade, prin care se vedeau împrejurimile până departe. Ea era așezată pe un banchet auriu și privea din când în când spre masa jucătorilor. În jur erau așezate câteva femei din anturajul ei obișnuit. Ținea în mână o carte cu coperta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
pași de spital, vino sus să vezi unde stau, bei o cafea cât fac eu un duș. Era un apartament cu două camere, cu mobilier puțin. Din sufragerie, de pe fotoliul în care Giulia își bea nesul, se vedea pe sub o arcadă un pat de fier, acoperit cu un pled alb, de bumbac subțire. Bobo a ieșit de sub duș, înfășurat în halatul azuriu și pufos, ca într-o reclamă. - Să nu-mi faci avansuri acum, că ar trebui să fac și eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
era beznă totală cînd Marie se Îndreptă spre abația În ruină. Văzu ivindu-se În lumina farurilor silueta impunătoare și misterioasă a edificiului din care azi nu mai erau În picioare decît zidurile de incintă, care Încă mai legau Înaltele arcade gotice. Aprinse o mică lanternă și pătrunse În vechea navă În clipa În care un fulger lumina brusc abația aflată sub cerul liber, oferind imaginea unui gigantic schelet de piatră. Tresări, apoi zîmbi luîndu-se singură peste picior cînd Își aduse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Uitînd de orice prudență, Marie se năpusti spre el cu mișcarea taurului care se repede la toreador și avu timp să vadă bricheta zburînd cît colo Înainte de a Încasa o lovitură cu dosul mîinii, În plină față, care Îi sparse arcada și o aruncă pe jos. Zgomotul sec al capului izbind solul se estompă cînd alunecă ușor În leșin, nedîndu-și seama că benzina răspîndită tocmai se aprinsese și Înainta spre ea. Inexorabil. Furia lui Loïc se topi. Brusc. Înlemnit, hipnotizat, urmări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
te mișca, mă duc să chem ajutoare. Dar Marie se ridică totuși. Îi contemplă hainele pîrjolite, sîngele care lăsase o dîră pe obrazul Înnegrit de fum și scoase un șervețel de hîrtie pe care i-l aplică cu fermitate pe arcadă. - Știu bine că voi, cei de aici, aveți capul tare, dar aș prefera să te vadă un medic. - În caz că ai uitat cumva, Îți amintesc că singurul medic de pe insulă a murit, articulă ea, nu fără dificultate, luîndu-i batista din mînă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
imaginea pe care i-o oferea oglinda cea mare, socoti că era chiar preferabil ca el să n-o vadă În starea aceea. Douăzeci de minute mai tîrziu, nu mai rămăsese din drama care se petrecuse În spălătoria hotelului decît arcada cu grijă acoperită cu leucoplast. Peste cîteva zile, nu se va mai observa nimic. Însă tînăra femeie știa că adevăratele răni vor avea nevoie de mult mai mult timp ca să se cicatrizeze. Ieșea din lift cînd Îi zări pe Jeanne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
brută cu fiul lui. - N-aș suporta să-l pierd, șopti el cu voce gîtuită. - Atunci ajută-mă, Loïc. Ajută-mă să Înțeleg ce se petrece pe insula asta de cînd m-am Întors. El Își ridică ochii, Îi văzu arcada rănită și vînătaia care creștea, lungindu-se spre pomeți. Și plecă din nou capul. - N-am vrut, mormăi el cu o voce atît de slabă Încît aproape că nu-l auzi. În zadar Încercă să-l Îndemne să vorbească, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
nu mai știu și la un moment dat, când mama a fost detașată la post acolo, am stat șase luni la New York. Dar n-am fost în viața mea la Cotswolds. Traversăm pârâul pe un pod vechi, de piatră, în arcadă. Mă opresc o clipă pe pod și mă uit la rățuște și la lebede. — E pur și simplu splendid. Trag aer în piept adânc. Absolut superb. — N-ai văzut nimic din toate astea când ai venit ? Nathaniel mă privește amuzat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
străzii, Încercînd să nu mă panichez. Care din ele o fi fost ? Ce să fac, să sun la toate soneriile de pe strada asta ? Fac cîțiva pași pe trotuar, Încercînd din răsputeri să-mi aduc aminte. Și atunci zăresc, dincolo de o arcadă, o alee aproape identică cu asta. Simt că mă pălește spaima. Oare măcar aleea e cea bună ? Mă avînt spre cealaltă alee și mă uit bine la ea. E absolut identică cu prima. Aceleași șiruri identice de uși și de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
pălăriaă de dragul vremurilor de altă dată. - Poate că‑i prea groasă pentru luna iunie. - Mă rog, mă aștept să mai trăiesc și În octombrie. Pe rue de Rivoli se Împăuna În sacoul Lanvin. Palatul Louvre și parcurile erau În stânga noastră. Arcadele forfoteau de turiști. - Palais Royal - a spus Ravelstein arătând cu un gest leneș spre palat - locul unde Diderot se plimba În fiecare seară purtând faimoasele lui conversații cu nepotul lui Rameau. Dar Ravelstein nu semăna sub nici un chip cu nepotul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
Nici măcar răposata doamnă Glyph, cea care Îl exclusese de la mesele ei pentru că băuse Coca Cola din sticlă În fața lui T.S. Eliot, nu avusese o locuință mai bine plasată. În mod bizar, casa lui avea un aer monastic. Pătrundeai pe sub niște arcade joase. Holul era panelat cu mahon. Lifturile erau ca niște cabine de confesional. În fiecare apartament intrai printr‑un vestibul pavat cu dale de gresie și luminat de o lampă gotică, fixată În tavan. Pe palierul din fața apartamentului lui Ravelstein
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
roșu, ar putea fi sfârșitul tău.” Nu trebuie să te lași Înghițit de istoria vremurilor tale, spunea adeseori Ravelstein. În acest sens, Îl cita pe Schiller: „Trăiește o dată cu secolul tău, dar nu fi creația lui”. Arhitectul care plasase aici o arcadă maură ornamentală, cu un joc de apă și de plante acvatice, avusese aceeași idee: „Trăiește În acest oraș. Dar ferește‑te să‑i aparții”. Rosamund, care ședea alături de mine pe bordura bazinului de piatră, nu se simțea izolată și neglijată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
Însărcinările care‑i reveneau În calitate de Împuternicit al ministrului de Finanțe din Anglia la Consiliul Economic Suprem. Brancarda pe rotile a trecut repede pe lângă noi și am văzut capul descoperit al lui Ravelstein, neted ca un pepene galben, precedându‑ne pe sub arcada maură și pe după plantele de lângă bazinul căptușit cu mușchi, În care picura, susurând, apa. Nikki a intrat grăbit, urmând brancarda pe ușile de alamă și cristal. Rosamund și cu mine am luat liftul de pasageri până la ultimul etaj. Niște puști
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
Bărbatul ținu ușa deschisă, apoi o Închise În urma lor. Brunetti deschise drumul prin intrarea principală și se opri la fereastra paznicului, unde-și anunță venirea și-și arătă legitimația. Paznicul le făcu semn să-și continue drumul În jos prin arcada deschisă din dreapta. Brunetti Încuviință din cap. Cunoștea drumul. Când pășiră prin ușă și intrară În clădirea care adăpostea morga, Brunetti simți brusca scădere de temperatură. Doctorul Peters o simți și ea, pentru că Își Încrucișă brațele la piept și coborî fruntea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
În stânga, unde cadavrul Încă mai zăcea pe targa cu rotile, acum acoperit. Când ajunse lângă el, Brunetti se Întoarse și o luă Înainte spre ușă, o ținu deschisă pentru ea și ieșiră În aerul călduț al serii. Când mergeau pe sub arcada cea lungă, ea spuse: — Îmi pare rău. Nu știu de ce mi s-a Întâmplat asta. Doar am mai văzut autopsii. Ba chiar am făcut autopsii. Scutură din cap de câteva ori În vreme ce-și continuară mersul. El văzu pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
devină indiferent la frumusețea orașului, să se plimbe prin mijlocul lui, uitându-se, dar fără să fie observat. Dar apoi se-ntâmpla Întotdeauna: o fereastră pe care n-o mai observase Înainte Îi agăța privirea sau soarele strălucea Într-o arcadă, iar el simțea cum i se strânge inima la propriu ca reacție la ceva infinit mai complex ca frumusețea. Presupunea, atunci când se deranja să se gândească la asta, că avea ceva de-a face cu limba, cu faptul că erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
străbătute doar de cloșarzi și de măturători. stigmatele nopții erau vizibile și pe rue du Faubourgmontmartre : cutii goale de bere abandonate pe trotuare, pubele așteptînd să fie golite, dar vomitîndu-și deja din abundență conținutul, resturi de saltele improvizate sub unele arcade și porticuri... Cîteva cafenele tocmai se deschideau cu timiditate, chelneri obosiți scoteau cu mișcări lente scaune și mese pe terase, iar primii alcoolici erau deja fixați la cîte o tejghea în așteptarea primului pahar cu vin alb. am intrat și
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
amețită, rațiunea nu-și mai găsea nici o rațiune, iar moartea părea că-ți aține calea doar pentru a te pipăi cu degetele ei jilave pe sub cămașă... În țâțuca bisericuței Mămulari (două turle octogonale, plan treflat, pridvor deschis în trei arcade și în fresce cu demoni naiv reprezentați, uitîndu-se și dânșii după cel ce-i studia din dosul gemulețului prost manșonat), has-Satan se aruncă în genunchi pe podeaua de tablă a Daciei 1300, bătu trei cruci mari și se tângui, cu
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Aicea totul tăcea, nu cântau păseri, nimica, numai din biserică s-auzea un cântec încet, trist, mormântar, ca bocetul cel înădușit lângă patul murindului. Intrai, pin portalele de aur ale bisericei, înăuntru, Pe jos, marmură albă ca laptele, pe sus, arcadele nalte de aur, stâlpii de aur... iconostasul cu icoane nalte și palide de sânți și îngeri de-o frumusețe suprapământească, ce păreau suflate pe pânze de argint, în altar - o masă de marmură cu sfintele Taine... în biserică nu era
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
că după fiece piatră, din fiece umbră sclipesc ochi sinistri, izvoare subțiri roiau de sub picioarele zeilor și se pierdeau în pământ... din când în când flacăra roșie a făcliei, izbucnind mai tare, zvârlea dungi de lumină în deșertele hale, prin arcadele sumbre și sure, prin columnele reci... și nimeni, nimeni în acest lăcaș al morții... Deodată apăru Tla... El zvârlise ușa mormântului după sine, între el și lume... fața sa mare și palidă, ochii lui adânci și scânteietori, mersul său mândru
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
managerial; - boss (șef): este poate cuvântul cel mai des utilizat ca substituent al managerului (peste hotare). Originea sa indică o oarecare perspectivă a muncii de manager. Cuvântul boss desemnează în engleză piesa centrală, de piatră sau de lemn, a unei arcade sau a unui turn, pe care se sprijină grinzile. Fără această piesă, întreaga structură s-ar prăbuși; - guvernator: provine din latinescul gubernator, care desemna cârmaciul unei nave, omul care se asigură că nava păstrează direcția bună. Se poate observa, din
Managementul clasei de elevi. Aplicații pentru gestionarea situațiilor de criză educațională by Romiță B. Iucu () [Corola-publishinghouse/Science/2057_a_3382]
-
coroană rotundă și frunze cărnoase, așa că, până spre toamnă, când gutuile căpătau strălucirea luminii primite peste an, nici nu știai dacă pomii aceia, pe jumătate pitulați, nu sunt cumva smochini sau rodii. Pereții erau goi, dar pe sub zugrăveală se ghiceau arcadele vechiului fort. Deasupra, cerul încă nedezmeticit din iarnă atârna lipsit de culoare, ca apa uitată într-un chiup de piatră. Petrache citea tot felul de cărți cu paginile întregi ori ferfenițite, foșnind ca poleiala și sfărâmându-se între degete. Le
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
veni totuși : — Cel care căuta în tomberonul vostru nu părea mânat de smerenie. Purta, ca să zic așa, un soi de mănuși... Era o poartă nefăcută de mâna omului. Avea forma unei ogive de catedrală, numai că stâlpii erau vii, iar arcadele erau formate din coroanele copacilor care se uneau. Deși nu se simțea nicio adiere, frunzele fremătau, sugerând că miș carea lor nu e stârnită de cerurile nemișcate, ci de pământul încărcat de îndoieli. Auzea păsările, fără să le vadă. Avea
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ești ! i-o reteză Vocea, umblând prin întuneric ca demonul de amiazăzi. Iacob se ridică, răsturnând, cu zgomot, scaunul, dar nu se întoarse. Întinse brațul, deschizând palma în semn de poruncă... Vocea îi răspunse cu râsul ei hârâit, care umplu arcadele. — E prea târziu, șuieră. Nu mai ai nicio putere. Peticul tău de hârtie nu mai poate face ca realitatea și moartea să se deosebească printr-o singură literă. Când ai căpătat simțiri omenești, ai pierdut puterea asta. Ai rămas între
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]