1,433 matches
-
cât se poate de trează, povestea edenică. Apelul la o memorie mitologică fără greș, care permite asociații și justificări îndrăznețe, este, de altfel, cât se poate de evident în Altarul de pelin. Poezia Rafilei Radu păstrează urme ale binecunoscutelor evenimente arhetipale: gestica prozaică este bunăoară asociată gestualității simbolice a figurilor semnificative ale mitologiei grecești (Ariadna) sau creștine (Adam, Maria, Ana, Iisus), evenimentele ce țin de mecanica diurnă sunt comparate cu marile mituri ale umanității, iar din recuzita lirică nu lipsesc instrumentarul
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
préparées! Prenez garde à l'amour!... Îl ne pardonne pas, et fait commettre à tout le monde des bêtises irréparables. (...) Retour du printemps. Citoyens français, prenez garde à l'amour" [Maupassant, La parure et autres contes parisiens, p.221]. Scenele arhetipale ale pasiunii nu sunt doar simple artificii sau stereotipuri, ele marchează întreaga istorie a românului, mai ales a celui de dragoste. Fazele relației tradiționale includ: întâlnirea, cucerirea romantică, intrigă palpitanta, explicarea și despărțirea banală 303. Dragostea, în jumătatea a doua
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
este asociată meditația despre iubire. Ultimul timp este cel al nopții cu luna, cănd singurătatea și înstrăinarea devin tot mai acute pe firul opoziției dintre tăcutul astru nocturn și zgomotul vieții de-a lungul zilei.291 Așadar, pornind de la corespondență arhetipala dintre lumină și viața, următoarele nuclee tematice sunt asociate: zori, dimineața naștere, miez de zi drum al vieții, noapte matrice prenatala sau moarte. În Viață solitara metamorfoza din momentele auroral și crepuscular, indiferent de unitatea de timp, este reprezentată în
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
Ad Angelo Mai, Nelle nozze della sorella Paolina, Inno ai Patriarchi, Îl risorgimento, Le ricordanze, Amore e morte, Canto notturno di un pastore errante dell'Asia, Sopra îl ritratto di una bella donna, Al conte Carlo Pepoli. 286 Cfr. schemele arhetipale create de Northrop Frye în Fables of identity, Studies on Poetic Mithology, Harcourt, Brace & World, New York,1963. 287 Matrice secca d'amore e di nați (Dormono selve). 288 Dalla tua matrice / io salgo immemore / e piango. // Camminano angeli, muți / con
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
realitate, realizate pe baze lingvistice, marcate de subiectivitate. Dar există un limbaj universal, care nu are nevoie de cuvinte, înțelegerea fiind instantanee, spontană, un limbaj pre-Babel la care trebuie să revenim. Numai cînd unu a devenit doi, pozitivul și negativul arhetipal, în stadiul incipient al manifestării, din această pereche de opuși au apărut stîlpii universului, între care s-a țesut rețeaua vieții, cu istoria și ritmurile ei. Apoi au apărut "cele zece mii de ființe și lucruri" (Tao te King). Regăsirea unității
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
și diferențiază patru categorii intratextuale determinate pe două direcții de generare intratextuală: 1. "pe orizontală" corespondență și 2. "pe verticală" filiație. Exegezele operei lui Mihai Eminescu ce și-au dorit decelarea mitului personal eminescian din magma sensurilor poetice (de esență arhetipală) s-au distanțat de psihocritică și de cele patru etape ale avansării spre mit. Psihocritica este utilă, dacă știi când să te oprești. Trebuie căutat visul profund, sub elaborarea care îl ascunde privirii celei mai lucide (Mauron: 2001, 24). Psihocritica
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
33-39) diferențiază: a). Conținuturi de suprafață care cuprind: o conținuturi personale; o conținuturi literare [inclusiv mituri literare]; o conținuturi culturale [corespunzătoare invarianților teoretico-ideologici]. b). Conținuturi de profunzime care vizează: o inconștientul colectiv (arhetipul); o inconștientul personal: "la nivelul colectivității, rețeaua arhetipală, prin combinațiile arhetipale, generează miturile. Prin analogie, vom putea numi imaginea interioară un "mit personal" al artistului, mit care, asemenea miturilor propriu-zise, a supraviețuit fragmentat și escamotat de-a lungul vieții acestuia". c). Eul. 2.3. Mitul Eternei Reîntoarceri Prezentul
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
Conținuturi de suprafață care cuprind: o conținuturi personale; o conținuturi literare [inclusiv mituri literare]; o conținuturi culturale [corespunzătoare invarianților teoretico-ideologici]. b). Conținuturi de profunzime care vizează: o inconștientul colectiv (arhetipul); o inconștientul personal: "la nivelul colectivității, rețeaua arhetipală, prin combinațiile arhetipale, generează miturile. Prin analogie, vom putea numi imaginea interioară un "mit personal" al artistului, mit care, asemenea miturilor propriu-zise, a supraviețuit fragmentat și escamotat de-a lungul vieții acestuia". c). Eul. 2.3. Mitul Eternei Reîntoarceri Prezentul studiu nu este
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
scriitoricesc ori către un spațiu meta fizic comun. La rândul ei, opera eminesciană cuprinde în paginile de o proaspătă clasicitate un Paradis al culturii românești, illud tempus la care gândul se întoarce când istoria erodează prea mult condiția livrescă. Rolul arhetipal [al lui Eminescu] poate fi urmărit pe diverse linii de gândire și de sensibilitate. Re parcurgând în sens invers aceste linii, se deschide o cale către înțelegerea esenței aflate la punctul originar de unde pornesc. Esența eminesciană poate fi aproximată plecând
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
cu reținerile exprimate mai sus. Mircea Cărtărescu propune trecerea de la femeia-iubită la femeia-simbol: "Poeții romantici sunt poeți ai nopții și ai femeii. Imnele către noapte ale lui Novalis, cu a cărui gândire magică Eminescu are mari afinități, prezintă întreaga constelație arhetipală nocturnă în forma ei cea mai pură, iubita, noaptea și apa contopindu-se în spațiul fluid al visului, al vieții interioare" (2011, 52). Semnalam în paginile anterioare, citând din Ioana Em.Petrescu, relevanța oglinzii de aur și a hieroglifei, prin
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
această finalitate, diferențele ar putea ajuta foarte mult. Cât despre cărțile "grecești, pline de învățătură bizantină" ale lui Dionis, există în paginile din [Archaeus] confirmări ale ideii în virtutea căreia acestea ascund adevărul și, mai mult, sunt interpretabile ca model livresc arhetipal, mobil al întoarcerii in illo tempore. Ne exprimăm convingerea că proza despre "singura realitate pe lume, celelalte fiind fleacuri" va deschide o ușă neaccesată de hermeneutică, dacă o vom citi în termenii unei alegorii extinse a intertextului (Vezi infra, capitolul
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
modul absolut, celei din următoarea zi de duminică. Și, tot așa, reeditarea nu va fi la fel, integral, de la o biserică la alta. Ruptura duratei profane este, de altfel, experiența trăită de Dan-Dionis. Are loc întoarcerea la vârsta paradisiacă, timp arhetipal. Ruben-Dan / Riven-Dionis amintesc de Gorakhnath și stăpânul său, Matsyendranath. Cel din urmă și-a lăsat trupul discipolului și sufletul său a primit o existență nouă. Gorakhnath cercetează cartea destinelor și îl scapă de moarte pe stăpân. Dan nu poate interveni
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
a procesului (de/re)materializării. Portretul zugrăvit în ulei se poate vedea de aproape, cu detalii relevante sau nu pentru momentul inițierii, însă, în orice caz, cu o risipă de epitete, toate exprimate prin adjective propriu-zise, ceea ce sugerează o înfățișare arhetipală, dată, nu făcută. Umbra cugetă și Dan are acces la istorisirile ei, ceea ce reprezintă o etapă de trecere de la "părea că o întreabă cugetând...părea că ea-i răspunde în cugetări deșirate" la "Bună seară!" dialog nemijlocit.Chiar și atunci când
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
fericire și de amor. Hai în lună! (Umbra mea Eminescu: 2011, II, 263). Personajul feminin din variantă are un nume, Onda. Deosebirea onomastică dintre personajele feminine din text/avantext determină diferirea, semnificativă intratextual. Dacă Maria invocă Fecioara sau mama, figuri arhetipale pentru om, ca entitate colectivă sau individuală, Onde trădează relaxarea în raport cu încărcătura simbolică a prozei. Vizibil omonim undei, ca pre-contu rare (vagă, incertă, insinuantă) a sunetului, Onde nu se știe a cui fiică este...Poate a sunetului, poate a trecerii
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
de atunci, Harieta, de când eram mici de tot și ne spuneau moșnegii povești. Povești sunt toate în lumea asta57 (Eminescu: 2011, XI, pp. 162-163). [Archaeus] potențează inițierea prin dialog socratic, cu ajutorul unei suite de mici alegorii; proza încearcă reprezentarea ființei arhetipale inclusiv sub forma unei povești, și trimite la un univers referențial de o altă natură; cum nu există nicio limită în dimensiunea alegoriei, ea se desfășoară pe întinderea întregii opere. Tripticul teoretic prezentat mai sus se poate închide acum, dacă
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
cu tendință incert retorică sau dialogică. În schimb, fragmentul din ms. 2268 ["Nu...Dar înainte de-a-mi povesti..."] prezintă același aspect dialogic din varianta finală; conținutul este nou față de ceea ce știm din [Archaeus] și ceva mai explicit în creionarea ființei arhetipale. "[...] iată un arch[a]eus jignit și simți tu că-i jignit. De ce simți? Pentru că acel nimic e și-n tine, pentru că, insultat pe scenă, e insultat în tine. [Mai departe, nu se știe dacă autorul se referă la Archaeus
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
2 reunite sub titlul Opera lui Mihai Eminescu, București: Editura Minerva). o intertextul (german, francez, indian) în opera lui Mihai Eminescu. CĂRTĂ-RESCU Mircea [1991] (2011) Eminescu: visul chimeric, București: Humanitas (Visul chimeric pentru prima ediție, București: Editura Litera). o critica arhetipală a operei eminesciene: complexele eminesciene; imaginea interioară eminesciană. CIMPOI Mihai (1995) Spre un nou Eminescu. Dialoguri cu eminescologi și traducători din întreaga lume, București: Editura Eminescu. o Eminescu și Einstein. CIMPOI Mihai [2003] (2007) Esența ființei: (Mi)teme și simboluri
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
ontologică, s-ar putea spune supremă. Prin el, istoria își continuă cursul. În afara conștiinței lui receptoare, realitatea extraordinară a eforturilor lui Ahab nu ar mai avea nici un sens. În special pentru americani, funcția naratorului reprezintă o rigoare culturală, instituită cumva arhetipal. În ajunul celebrei bătălii texane de la Alamo, liderul micului grup de soldați federali gardieni ai fortului -, conștient de numărul imens al mexicanilor care așteaptă, afară, ordinul de atac, trasează cu sabia o linie în nisip (un fel de Rubicon al
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
a ajuns o metaforă goală, lipsită de orizontul oricărui fundament. În această ecuație, nu trebuie uitat însă sclavul reprezentat în nuvelă, exemplar, de către Babo. Unii critici l-au interpretat pe tînărul răsculat ca pe o sugestie a "răului esențial", "pur", "arhetipal" (Sidney Kaplan, Newton Arvin ori Warner Berthoff). Ideea amintește de "actul gratuit" al lui Gide. Fac răul, așadar, pentru că sînt, în mod natural (structural), rău și îmi respect condiția dată. Greu totuși de introdus un sclav (fie el și de
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
mai tîrziu, Cal), naratoarea/naratorul textului, este, cu adevărat, receptoarea/receptorul "blestemului" originar, al combinației defectuoase de ADN identic (provenit din consangvinizare), suferind de "sindromul deficitului de 5-alfa-reductază" ori, mai pe scurt, de hermafroditism. În Calliope se răsfrînge pedeapsa păcatului arhetipal, aseme nea unei profeții (fatidice) de oracol olimpian. Tragedia ei/lui se consumă pe falia implacabilității de destin (de fatum malus, mai precis), întocmai ca la Oedip al lui Sofocle. În pofida fatalității biologice, naratoarea/naratorul își proiectează drama pe întreg
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
esențială fiind negația afirmativă." sau "Ironia spune ceva ce nu spune." Scriitorilor ca Amélie Nothombe, Carlos Ruiz Zafón sau Amos Oz li se justifică succesul prin curajul de a fi diferiți și prin felul în care valorizează povestea ca structură arhetipală. "Concertul de închidere" pe care îl interpretează Elvira Sorohan în salonul său literar îmbină astfel mai multe partituri de pe mai multe meridiane, întâlnindu-se în semnificațiile adânci, acelea care rămân după ce uităm tot. În Cuvântul înainte la Cartea cronicilor autoarea
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
vedea idei și obișnuia să dea de gândit tuturor, cu o generozitate pe drept cuvânt copleșitoare. E de reținut însă amănuntul legat de credința în posibilitatea traductibilității discursului romanesc, polifonic prin esența sa, în limbajul simplu al povestirii formă simplă, arhetipală a literaturii înseși. Prezentat într-o manieră austeră care nu celebrează, cum s-ar fi cuvenit, momentul aniversar, accentuând în schimb nota melancolică sugerată de intenția bilanțului final ("concert de închidere", "epilog"), cu subiacentul sentiment al ireversibilului, "salonul" doamnei Sorohan
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
empatia totală a poporului cu postura ei de maică îndurerată, iar faptul că nu este lăsată să reușească este expresia credinței în incompatibilitatea Maicii Domnului cu Moartea. Bogdan Neagotă vorbea cu îndreptățire despre "imensa putere absorbantă a religiozității populare, porozitatea arhetipală/cognitivă și structura ei de palimpsest".33 Maica Domnului în Rai. În dreapta, tâlharul cel bun. (Biserica Sfântul Nicolae, Budești-Josani, Maramureș. Foto A.C., 2010) Vasile Voiculescu: spații pragmatico-discursive Stelian Dumistrăcel "Domnilor, dacă n-aș fi ajuns medic, cred că aș fi
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
nimeni, iar seducția desubiectivizează, înseamnă că acesta nu deține decât rolul secund, provocarea aparținând, de fapt, obiectului sedus: "Subiectul nu poate decât să dorească, numai obiectul poate seduce"553. Seducătorul, devenit el însuși obiect al seducției, recreează efectul unei mișcări arhetipale care nu poate da greș. Astfel, seducătorul nu posedă argumente, el reprezintă prototipul estetului care se ghidează după logica enthousiasmos-ului. Tocmai de aceea seducătorul nu poate fi nici mincinos, nici întruchiparea figurii manipulatorului și nici măcar un nesincer. În concluzie, problematica
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
care s-ar înscrie pe traiectoria unui pygmalionism inversat. Altfel spus, produsul estetic mai întâi se autonomizează, se reifică, apoi își devorează creatorul. Să ne amintim că Egor vrea să realizeze portretul domnișoarei Christina, care, ca revenant, devine o marcă arhetipală a pictorului, o proiecție a inconștientului său oniric (faptul că ea este receptată, simultan, și de alte personaje nu contrazice această viziune). Distrugerea portretului din penultimul capitol al cărții este o tentativă de exorcizare a modelului, iar hipotextul romanului lui
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]