1,567 matches
-
mai greu accesibilă, mai scumpă. Astfel se explică faptul aparent paradoxal că în sudul Italiei, zonă cu predilecție pentru uleiul de măsline, majoritatea manuscriselor gastronomice din vremea Renașterii recomandă folosirea untului. țările române au preferat untul și, bineînțeles, untura. Bucătăria aristocratică a prezentat o atracție vădită pentru unt, deși nenumăratele zile de post au impus, în aproape două treimi din an, folosirea untdelemnului. „Manuscrisul brâncovenesc“ este o dovadă a acestei alternanțe unt untdelemn, în timp ce untura a fost mult timp grăsimea „de
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
culinar. Departe de noi gândul că la o întrunire a francofoniei felurile de mâncare franceze nu ar fi cele mai potrivite, dar o notă de originalitate din partea țării-gazdă ar fi fost lăudabilă. Această scurtă trecere în revistă a bucătăriei înalte, aristocratice, ne permite să observăm absența cvasitotală a preparatelor specific românești, precum și succesivele influențe care - cu excepția anilor ’50-’90 ai secolului trecut - au definit mesele protipendadei: cea italiană, cea turcească, cea polonezo-rusă, cea franceză (la început, exercitată prin intermediere rusească). Ultima
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
este simplă: această sinteză, așa cum am mai afirmat, nu se poate face decât la nivelul bucătăriei înalte, acolo unde maeștrii artei culinare au atât priceperea, talentul, cât și mijloacele de a exploata creativ resursele gastronomice ale regiunilor. Dar bucătăria noastră aristocratică nu s-a arătat deloc interesată de patrimoniul reprezentat de gătelile țărănești ori târgovețe. Între ele, fractura a fost iremediabilă: nici un punct de convergență nu se poate găsi între mămăliga plus „udătura“ țăranului și felurile somptuoase de la mesele domnești și
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
rețete își dă seama îndată că ele nu pot fi înfăptuite în casa țăranului și nici măcar a orășeanului modest.“ Am omis să precizăm că printre ingredientele folosite de cei doi „revoluționari“ apare și „triufa“! Pe de altă parte, bucătăria noastră aristocratică a suferit prea multe influențe, nici una dintre ele neavând suficient timp la dispoziție pentru a se româniza. Și francezii au preluat de la italieni, în timpul Renașterii, dar și-au depășit maeștrii și au dat o notă originală tuturor bucatelor împrumutate, notă
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
fragmentată, insularizată, iar fiecare „insulă“ își păstrează cu strășnicie tradițiile, singura legătură fiind principiul care asigură supraviețuirea tuturor bucătăriilor de penurie, anume exploatarea la maximum din punct de vedere culinar a puținului existent. La vârf găsim la haute cuisine, bucătăria aristocratică, importată în întregime (prin importuri succesive și, din nefericire, contradictorii), total indiferentă față de specificul culinar românesc; iar la mijloc se află stratul cel mai dinamic al gătelilor noastre, bucatele burgheze, târgovețe, care au asigurat o minimă „circulație“ de informație între
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
au fost asimilate în mediile târgovețe, iar de acolo au ajuns - simplificate, adică adaptate la puținătatea ingredientelor existente în mediul rural, însă reprezentând totuși un caz fericit de comunicare între straturile „socio-culinare“ -, în bucătăria țărănească. Franțuzismele, apărute târziu în bucătăria aristocratică, au influențat masiv și repede meniurile târgovețe, dar nu au ajuns pe mesele țărănești. Atât de rapidă și de puternică a fost influența gastronomică occidentală, încât unele texte literare ne oferă detalii amuzante despre perioada în care ea s-a
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
decât noi. Să precizăm că termenul de "josnicie" era înțeles într-o accepție atât socială, cât și morală. Noblețe a inimii și noblețe de clasă se confundă pentru greci, ca mai târziu pentru clasicii noștri. Pe o scară de valoare aristocratică, frumosul și binele sunt apanajul celor însemnați. Acest sistem de evaluare nu va deveni învechit decât începând cu Revoluția franceză. De-abia odată cu Romantismul, un servitor ca Ruy Blas, valetul cu inimă mare, va putea pretinde să acceadă la statutul
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
cap. I "Despre subiect") O asemenea judecată, care face din tragedie un gen de curte, din farsă un gen popular, trebuie nuanțată. Dacă într-adevăr tragedia se adresează mai ales unui public literat, farsa, în schimb, seduce uneori și publicul aristocratic. Primele piese ale lui Molière, hotărât totuși în stilul farselor, i-au asigurat acestuia protecția lui Ludovic al XIV-lea, care se plictisea deseori în timpul tragediei, dar aprecia foarte mult acest tip de spectacol. De-abia după moartea lui Molière
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Esther, în 1689, în colaborare cu Jean-Baptiste Moreau. Estetica genului, care tinde să concureze opera foarte în vogă în Franța din a doua parte a secolului al XVII-lea, are la bază amestecul de declamație, muzică și cânt. Tragedie-balet. Gen aristocratic, provenit din tradiția baletelor de curte, născut din înclinația pentru spectacolele coregrafice sub Ludovic XIV. Ex: pentru Psyché, în 1671, Molière și Corneille își împart textul, Lulli scrie muzica, Quinault livretul. Tragi-comedie. Gen dramatic necunoscut în Antichitate, creat de Garnier
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
că este rar, în teatrul francez, ca personaje regești, mitice sau eroice să apară în comedie. Piața regală (La Place royale) de Corneille, Amphitryon de Molière, Triumful dragostei (Le Triomphe de l'amour) de Marivaux, fac parte din rarele comedii aristocratice ale teatrului francez. În Triumful dragostei, cei doi protagoniști principali, Agis, moștenitor legitim îndepărtat de la tron și prințesa Léonide de Sparte, sunt os de regi. 50 "Nici lacrimi nici suspinuri în comic nu se cere; El nu admite-n versuri
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
și tonul comediei combinate cu tragismul pasiunilor puternice și grave.39 În prelungirea acestor considerații de natură sociologică poate fi plasată și observația lui Mircea Doru Lesovici care marca astfel de deosebiri între modalități convergente ale comicului: Dacă ironia este "aristocratică", sarcasmul "plebeian", umorul se vrea pe deplin "democratic""40. Un alt criteriu care poate ordona multitudinea ipostazierilor comicului este cel legat de identitatea rasială, etnică, națională, sexuală etc. În ultima perioadă se remarcă ascensiunea interesului pentru studiul comicului din perspectiva
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Idem, Mituri, vise și mistere, p. 22. 118 Ibidem, p. 24. 119 Idem, Aspecte ale mitului, p. 10. Saga, mai spune Eliade, se apropie mai degrabă de mit decât de basm, care este o creație populară optimistă, fiind o creație aristocratică și tragică, păstrând încă lumea mitului și existența problematică, proprie acestuia (chiar dacă motivele din saga, basm ori mit sunt aceleași, basmul se detașează de sub tutela zeilor). ibid., p. 184. 120 Idem, Mituri, vise și mistere, p. 28. Poezia încearcă să
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
de ce te interesează asta? pentru că face parte din viața ta, pur și simplu! zâmbește, Tiens, nimeni nu mi-a mai cerut asta, povestește-mi! nu fac mare lucru, mă trezesc târziu, și-n timp ce ea îmi vorbește despre plăcerea aristocratică de a zăbovi dimineața în pat, eu mi-am deschis blocul de schițe și-i creionez chipul, e motivația perfectă de a stărui cât mai mult cu privirea asupra ei, ritualul fără grabă al unei cafele bune mi-l descrie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
relația lungă și scandaloasă cu soția prietenului său Maecenas. Când a îmbătrânit, asemenea multor libertini faimoși care sublimează înaintarea în vârstă în căință și austeritate, a hotărât să însănătoșească obiceiurile romanilor și să apere unitatea economică și socială a familiilor aristocratice, prețioase pepiniere de generali și senatori. S-a gândit la o lege extrem de dură cu privire la moralitatea privată. A scris cu propria-i mână schița acestei legi; juriștii au făcut-o inatacabilă, iar senatorii au votat-o, în aplauzele moraliștilor și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
sale de șapte secole În urmă. Pipăi papirusuri, blazoane, sceptre, coroane, diplome, inscripții, medalii, fibule, firmane, devize, decrete, tiare, turbane, steme, sigilii, signature pe tot felul de documente, În toate limbile evropenești și asiatice, mă rog, e aici toată limfa aristocratică a rasei sale de principi decrepiți, scursă În praful terfeloagelor. Se uită la mine cu bunăvoință, cu acel aer de sus al cuiva care nu mai are nimic de adăugat. „Ei, eu sunt acesta, tu cine ești?“, pare să Întrebe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
fără tremur, Îmi desfac cu lentoare calculată prohabul de la blugii făcuți să pocnească pe coapse și-i arăt sexul. Este jenat de agresivitatea mea. Lasă privirea În jos. Tace. L-am Învins. Nu se șifonează, are umor, e de viță aristocratică. Râde: ha-ha-ha, hî-hî-hî, ha-ha-ha, hî-hî-hî. Hohotele lui false se Întretaie, se amestecă, se anulează. Observ, Între pliul a două hohote prefăcute, cum râsul forțat e singurul personaj grotesc al existenței. (duminică) Îmi place să mă uit la picioarele femeilor frumoase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
spontan; nu avea acea piele sănătoasă, arsă de vânt și soare, a celorlalte colege din clasă; nici acea carne bătucită de muncă și mișcare, uscată, stoarsă de grăsimile acumulate de prea multă somnolență, ea era plină; carnea ei făcea pliuri aristocratice, se lăbărța rubensian În lenevia rasei vechi, stătuse parcă generații Întregi În umbra draperiilor grele ale alcovurilor interzise, subțiidu-și tenul și sângele În acei pași numărați ai unui ritual subtil preparând treptat pentru arta de a fi femeie acele exemplare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
obișnuitele glume proaste dintre adolescenți), și așa ne-am ciocnit violent, ne-am strivit piepturile unul de altul brusc, Într-o Încleștare (ne)dorită a cărnii; pe brațe, pe umeri, carnea ei era moale, divulgând acele imperceptibile pliuri de grăsime aristocratică, dar pieptul m-a Împuns dur cu două bolduri, două scuturări puternice ale corpului, scurgându-se din creier spre genunchii ce mi s-au muiat, făcându-mă să mă țin și mai strâns de ea, Într-o Îmbrățișare (ne)dorită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
a Înghețat viața cutărei familii presupus nobile („papirusuri, blazoane, sceptre, coroane, diplome, inscripții, medalii, fibule, firmane, devize, decrete, tiare, turbane, steme, sigilii, signature pe tot felul de documente, În toate limbile evropenești și asiatice, mă rog, ș...ț toată limfa aristocratică a rasei sale de principi Înnăscuți, scursă În praful terfeloagelor“, p. 23), Însă revine de nenumărate ori asupra situației: evocă Împrejurările În care a ajuns la un Început de conștiință a scrisului, constatând că textul poate deveni real, „autentic“ (reluare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
dacă se Îngrașă. E și un doctor de la St. Luke, așa că m-am gândit că te interesează. Ruby deschise televizorul din telecomandă și se așeză pe canapea. Obstetricianul de la St. Luke era un bărbat bine, cu ochi albaștri și alură aristocratică, de vreo patruzeci și un pic de ani. Îl chema Tom Hardacre. Era intervievat de o prezentatoare tânără - Kate și nu mai știu cum - În legătură cu ultimele statistici guvernamentale care indicau o creștere a cazurilor de anorexie printre femeile gravide sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
-tu susține că ar fi fost mai mult decât atât, pentru că a călătorit în Orient cu trăsura. Adevărul e că n-a demonstrat nimic, n-a fost în stare să realizeze nimic și azi n-are nimic, în afară de aerele astea aristocratice. Nimeni nu-l contrazicea, nimeni nu se apăra, și România mamei, acea țară care fusese atât de intens galbenă, ca tutunul, se îneca într-un praf gri, devenea între timp un fel de „ducă-se pe pustii“ unde nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
James! exclamă Du Maurier și continuă, reproducând textul, cu accentele cuvenite: „«Vă rog nu uitați, tomnilor, că acesta nu este hatelierul unui hartist oarecare.» Dick Tinto și prietenii lui, care sunt niște Artiști Oarecare, se simt respinși de această distincție aristocratică, pe care ei nu au făcut-o până acum.“ Du Maurier chicoti, amuzat de propria glumă. — Se spuneau multe nerozii la vremea aia, că fotografia are să omoare meșteșugul ilustratorului, de aceea, dincolo de desen, e și ceva personal. În plus, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
realitate și mai de-a dreptul, Marțianul era jenant de prost. Naratorul, despre care se presupunea că scrie cândva, În viitorul apropiat, era un englez convențional și plicticos pe nume Robert Maurice, care Îi fusese profesor eroului principal, talentatul, chipeșul, aristocraticul Barry Josselin. Era limpede că Kiki pornise În construirea celor două personaje de la aspectul englez și cel francez al propriei persoane și istorii personale. Astfel, Maurice studiase chimia la Universitatea din Londra, În timp ce Barry Josselin studia artele frumoase la Antwerp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
binevoitoare și fastuoase, călcată În picioare de rândași și utopiști. Și, cum nu dădea de ea, o iubea din ce În ce mai profund; nu peste multă vreme, a aflat că prințesa trăia În Argentina, unde conducea, fără să abdice de la propria-i morgue aristocratică, un stabiliment solid În Avellaneda. Doar În ultima clipă scosese diamantul din tainița unde acesta zăcea; acum, că știa unde se afla prințesa, ar fi preferat să moară decât să-l piardă. Desigur, lunga istorie relatată de buzele bărbatului care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
Casa Artei (Florida colț cu Tucumán): „Pentru spiritul meu, cea mai mare sărbătoare sunt șuetele În care maestrul meu, Carlos Anglada, luptă Împotriva acestui Montenegro stil 1800. Ce mai: un Marinetti Împotriva unui Lord Byron, un 40 CP Împotriva unui aristocratic tilbury, o mitralieră Împotriva unei spade.“ Atari turnire constituiau, de altfel, și plăcerea protagoniștilor, care se apreciau enorm unul pe celălalt. De Îndată ce a aflat de furtul scrisorilor, Montenegro (care, de când se căsătorise cu prințesa Fiodorovna, părăsise teatrul și se consacra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]