49,332 matches
-
favorizat de o școală primară urmată complet în cetatea Luteției, vioi, clipind vertiginos pe ochii verzi spălăciți, sub turla unei frunți avîntate, nu ascundea, cred, un poet, ci o formație de intelectual în condiții excepționale" (Simion Stolnicu, Printre scriitori și artiști, Minerva, București, 1988, pp.30-31). Sentimentul de exil pe care-l va fi simțit la început devine, în aceste condiții, de-a dreptul consolator, iar problema identității e fericit rezolvată. Liceul era propice literaturii: avea o revistă a elevilor, între
A treia identitate by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Imaginative/7958_a_9283]
-
poezei: „Nu-mi plac scriitorii care sunt numai scriitori și care nu-și arată fața ascunsă și înfrîntă, uneori, de prea marea libertate a morții ce-și face loc, cu voluptate în viața de zi cu zi. Nu mă satisfac „artiștii” și nici virtuozitatea lor de bijutieri dedicați lucrării migăloase în metal sau lemn parfumat. Nu mă satisface nimic, oricum, cu atît mai mult nu mă satisfac cei care își găsesc un rost în a sculpta aerul din jurul cuvintelor ce vin
Confesiuni nefardate by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13132_a_14457]
-
să poarte un nume, vorba poetului, și de ce nu l-ar purta și pe acela al violonistului Ion Voicu? Nu a fost Ion Voicu un om de valoare al acestei țări? Sigur a fost, voi răspunde, a fost un mare artist, nu încape îndoială. Și a mai fost, pe deasupra, și om de spirit, de umor subțire, spre deosebire de urmașul său senator, care cultivă alt fel de umor. Mi-l amintesc pe Ion Voicu de la o emisiune televizată, probabil ultima la care a
Mai există Parcul Ioanid? by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13142_a_14467]
-
lunecos), a fost considerată o pioneră (expresivitatea)... și, îmbrâncit cu putere de mulțime, târât o dată cu ea, ratai, scăpai restul ideii. Dar pot să jur că era ce spusei și eu adineauri... Sandro di Mariano Filipepi Botticelli este - mutatis mutandis - un artist italian care putea să se nască foarte bine și în zilele noastre agitate dominate de Eros și de cultul femeii... Dacă până și a lui Bunăvestire are loc cu totul altfel decât la toți ceilalți maeștri contemporani stăpâniți de dogma
Botticelli by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13162_a_14487]
-
energiile ei destructive, să se fi manifestat cu atîta evidență ca asupra statuarului. Dar tocmai această aventură a sculpturii noastre de for, de multe ori dramatică și hilară în același timp, semnalează prezența exemplară și, de multe ori patetică, a artistului în Oraș; ca o condiție a existenței Orașului și ca o garanție deplină a demnității sale. Faptul că imaginea creatorului în spațiul public este acum destul de precară și de incoerentă nu înseamnă, însă, că Artistul nu este la locul lui
Monumentul public by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13173_a_14498]
-
de multe ori patetică, a artistului în Oraș; ca o condiție a existenței Orașului și ca o garanție deplină a demnității sale. Faptul că imaginea creatorului în spațiul public este acum destul de precară și de incoerentă nu înseamnă, însă, că Artistul nu este la locul lui, ci doar faptul cu mult mai banal că Orașul nu este încă pregătit să-i recunoască și să-i consacre prezența.
Monumentul public by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13173_a_14498]
-
momente, depinzînd de ea chiar evoluția fenomenului artistic însuși. Textele lui Delavrancea și ale lui Vlahuță despre Grigorescu, observațiile lui Vlahuță despre Brâncuși, scrierile lui Arghezi despre Luchian sau ale lui Oscar Walter Cizek, Vianu, Blaga, G. Călinescu etc. despre artiști sau despre fenomenul artistic, în general, sunt adevărate puncte de referință pentru receptarea și înțelegerea artei românești în cîteva dintre momentele sale esențiale. Chiar dacă textul scriitorului este mai puțin tehnic decît acela scris de esteticieni și de criticii de artă
Ochiul lui Sorescu by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13145_a_14470]
-
inteligibil și de a vehicula judecăți simple și nuanțate în același timp, lipsite de acea crispare academică pe care specialistul o afișează ca argument nemijlocit în orice tip de construcție critică și istoriografică. Această comunicare (și comuniune) a scriitorului cu artistul plastic nu este, așadar, o simplă analiză de serviciu și nici vreo obligație de a așeza lucrurile într-o ordine anume, ordine pe care o reclamă fenomenul însuși în goana lui obscură după coerență, ci o pildă enormă de solidaritate
Ochiul lui Sorescu by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13145_a_14470]
-
judeca metabolismul, ci se contopește subtil cu universul acestora, verificîndu-și, în complementaritate, propriile reprezentări și aspirații. De multe ori, scriitorul care privește consecvent în lumea imaginii plastice este el însuși un pictor nemărturisit sau, în tot atîtea cazuri, el transferă artistului plastic idei specifice imaginarului său și îmbogățește imaginea cu un substrat epic imprevizibil și fascinant. Dacă scriitorii pe care i-am amintit deja, alături de încă mulți alții mai puțin spectaculoși, acoperă intervalul dintre sfîrșitul sec. XIX și primele decenii de după
Ochiul lui Sorescu by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13145_a_14470]
-
în pictură, de altfel a și deschis cîteva expoziții personale, posesor al unei inteligențe și al unei capacități de intuiție cu totul neobișnuite, Marin Sorescu nu a ratat nici un prilej de a-și mărturisi admirația pentru artele plastice și pentru artiști deopotrivă. Ba chiar solidaritatea lui cu acest domeniu a fost atît de puternică încît, atunci cînd i s-a cerut să semneze hotărîrea pentru demolarea Coloanei... lui Brâncuși de la Târgu Jiu, pentru ca istoricul de artă amator Radu Varia să-și
Ochiul lui Sorescu by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13145_a_14470]
-
și, cîteodată, chiar fundamentale. Cu o cultură plastică subtilă și bine asimilată, mult peste cea medie, și cu o capacitate de intuiție și de formulare unică, Marin Sorescu surprinde cîteva trăsături esențiale în opera și în structura psihologică a unor artiști greu de citit în profunzime și pentru oameni de specialitate cu multă experiență. Despre percepția falsă a lui Brâncuși, de pildă, în extrem de puține cuvinte, Sorescu spune următoarele: ,, Victimă a folcloriștilor și a literaților! La intrarea în opera lui Brâncuși
Ochiul lui Sorescu by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13145_a_14470]
-
sărate para-marine, Lacul Techirghiol și geneza nămolului - deci tot elemente de la fundul vieții, mîlul primordial. E o căutare de pastă?” Evident, răspunsul nu este decît o simplă formalitate. Urmărindu-l, apoi, pe Marin Sorescu prin muzee, prin biserici, prin atelierele artiștilor, față în față cu Michelangelo, prin cele trei Pieta, cu Henry Moore, cu arta magică africană, cu arhitectura și cu orașul, în ansamblul său, participi, pe nesimțite, la un spectacol unic în care efortul culturii și bucuria ingenuă trăiesc în
Ochiul lui Sorescu by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13145_a_14470]
-
este că poetul reține, În interogatoriul pe care i-l ia Ghiță Brusan la 12 iunie 1889 ca să-i dovedească juridic incapacitatea mintală, că l-a lovit la cap Petrea Poenaru. Se știa despre acesta că este tenor, deci un artist dramatic, dar D. Cosmanescu afirmă că era profesor sau director de liceu În Craiova. Identitatea lui trebuie stabilită, Insă sursele de care dispunem nu ne dau indiciile necesare. Hanrietta Eminescu, sora poetului, scrie la fel: „Atâta vă spun și vă
Boala și moartea lui Eminescu. In: Editura Destine Literare by Nicolae Georgescu () [Corola-journal/Journalistic/75_a_295]
-
covârșitoare, majoritatea poemelor fiind o căutare a esențelor imposibil de atins și de rostit. Devine evident că definiția oferită de Diotima în Banchetul lui Platon este potrivită și poemelor adunate în acest volum: „Toate artele sunt poihseiz, însă nu toți artiștii sunt numiți poeți, fiindcă din ansamblul creației (poeziei) am extras un singur gen, cel care privește muzica și metrica și numai pe acesta l-am numit poezie...” (Banchetul, 205C). Poemele lui Vassilis Vitsaxis „privesc muzica”, fiind făcute din acea materie
Vassilis Vitsaxis și echilibrul lumilor poeziei by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/13176_a_14501]
-
Orient fiind inspiratorul multor poeme. (Mistica sufi și Al-Hallag, sau filosofia indiană și Upanișadele, care domină alte piese de rezistență ale volumului, precum Răscruce, Unde-am greșit și Dialog - Katha Upanișad). Cel de-al doilea leitmotiv, al translatării dintre lumi (artistul „traduce” experiența sa interioară într-una exoterică, simbolic-pictorială), aduce și obsesia hotarului dintre cele două lumi (Chiparos), a curgerii heracliteene ( Vechea cărare), a permanentei pendulări între vizibile și invizibile, oscilare, de altfel, favorizată de lumina Greciei (o hesiodică atmosferă a
Vassilis Vitsaxis și echilibrul lumilor poeziei by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/13176_a_14501]
-
continuă în vers idealurile diplomatului. În traducere am încercat să urmez convingerile poetului, care admite pentru variantele în altă limbă „mici trădări față de formă”, dar cere „fidelitate față de trăsăturile interioare ale poeziei”. O afirmație din Poetica sa („Poetul, ca orice artist, este cineva care încearcă să se înțeleagă mai ales pe sine. Înțelegerea aceasta a sinelui îl determină să simtă propria lume, sunetele și ritmurile ei, până și limba lui, propria lui limbă. Traducătorul va trebui să cunoască bine și în
Vassilis Vitsaxis și echilibrul lumilor poeziei by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/13176_a_14501]
-
acest sens, nu numai justificată, ci și profund semnificativă pentru evoluția tipologiei artistice a fiecăruia în parte. Pentru Caragiale arta este o “meserie necurată”, dar și pentru Thomas Mann (alias Tonio Kröger) ea evocă ceva fundamental echivoc. Numai că „în vreme ce artistul Caragiale ajunge la o conștiință burgheză, burghezul Thomas Mann ajunge la o conștiință de artist”. Ultimul capitol al cărții, intitulat, în chip ludic-provocator, Sărmanul Dionis, Ivan Turbincă și Lefter Popescu față cu transcendența, îmbină rigoarea aproape pedantă a demonstrației cu
Gratia interpretandi by Laura Pavel () [Corola-journal/Journalistic/13191_a_14516]
-
în parte. Pentru Caragiale arta este o “meserie necurată”, dar și pentru Thomas Mann (alias Tonio Kröger) ea evocă ceva fundamental echivoc. Numai că „în vreme ce artistul Caragiale ajunge la o conștiință burgheză, burghezul Thomas Mann ajunge la o conștiință de artist”. Ultimul capitol al cărții, intitulat, în chip ludic-provocator, Sărmanul Dionis, Ivan Turbincă și Lefter Popescu față cu transcendența, îmbină rigoarea aproape pedantă a demonstrației cu revelațiile interpretative paradoxale. Acestea sînt, de altminteri, apanajul unui comparatist autentic, preocupat de imprevizibilele afinități
Gratia interpretandi by Laura Pavel () [Corola-journal/Journalistic/13191_a_14516]
-
Cehov), eseistul întrerupe pentru moment fluxul argumentației sale critice - pune în abis, în fond, întreaga sa demonstrație -, inserînd următoarea revelatoare frază în paranteză : “(Datorită criticului, iar, în particular, comparatistului - care, asemeni chimistului din goetheenele Afinități elective, e un fel de ’artist al îmbinării’, un Einungskünstler - operele, descojite de belferești considerente istorice, se caută și se întîlnesc într-o viață paralelă, care le dă o formă comună nouă, neașteptată și paradoxală.)”. Această perspectivă voit anacronică, interesată de valoarea intrinsecă, aproape exclusiv estetică
Gratia interpretandi by Laura Pavel () [Corola-journal/Journalistic/13191_a_14516]
-
Constantin Țoiu Brațele femeiei,... poate Zeiței,... angajată într-un sbor frenetic, într-un vârtej informațional, Word, să anunțe, să informeze, să comunice biruința grecilor contra perșilor, ar fi putut lipsi de la început. Artistul, anonim, s-ar fi putut dispensa de ele... În locul lor, propulsia s-o fi asigurat doar anvergura aripilor dominator întinse... E, desigur, o erezie. Căci, una e să fi avut și să nu mai ai ceva; și alta să fi
Informarea by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13192_a_14517]
-
cu litere tremurate de emoție, ca ale unui abia alfabetizat, în timp ce în jur aparatele țăcănesc. Scriu îndărătnic și-mi spun că, totuși, nici un aparat din lume, oricât de sofisticat, nu întrece percepția căpățânii mele bătrâne. Nu prinde ideea unicității unui artist, cum e necunoscutul autor al statuii. Ideea că el nu e repetabil. (Cum spune Valery, că un artist face cât milenii). Și că, cine știe, poate, prin noi, Marele Anonim se exersează, încercând să se recunoască în materia pe care
Informarea by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13192_a_14517]
-
mi spun că, totuși, nici un aparat din lume, oricât de sofisticat, nu întrece percepția căpățânii mele bătrâne. Nu prinde ideea unicității unui artist, cum e necunoscutul autor al statuii. Ideea că el nu e repetabil. (Cum spune Valery, că un artist face cât milenii). Și că, cine știe, poate, prin noi, Marele Anonim se exersează, încercând să se recunoască în materia pe care a creat-o... Un cusur al firii umane e să vâneze și uneori să și găsească, fie și
Informarea by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13192_a_14517]
-
reținut. Mai ales al dlui Adrian Păunescu: pentru a-l ajuta pe proaspătul șomer, A.P. vrea musai un memoriu adresat lui personal (copia celui adresat lui Ceaușescu nu-l ispitește) și un articol în Flacăra, semnat Pleșu, eventual pe tema Artistul și patria, și din care numele lui Ceaușescu să nu lipsească. Dl Pleșu n-avea, evident, nici o motivație de a lăuda o patrie și o persoană care-l aruncaseră pe drumuri, așa că nu scrie nici memoriul, nici articolul. Mai exact
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13179_a_14504]
-
Iov îndură toate cumplitele încercări. Nu se îndoiește și iubește pînă la capăt. Asta e iubirea, nu? Amîndouă textele sună și ca o lecție utilă oamenilor aroganți, vanitoși, fără de credință. Cum ni se întîmplă să fim. Două spectacole susținute de artiști de calibru. Sînt obsedante aproape scenele dintre cei doi Doctor Faust - ca și ideea în sine - Csiky András și Bogdan Zsolt. Cît de rafinată, de matură și de fragilă o regăsesc pe tînăra actriță Kezdi Imola într-un Mephistophilis-feminin, cu
Furioasele by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13196_a_14521]
-
circulat și, în consecință, valoarea lor a fost stabilită în mod artificial, în funcție de interese de grup sau în funcție de comandamente politice. Singurul cumpărător cu putere financiară mare era statul, iar el cumpăra discreționar, după cum îi dictau umorile și nevoile propagandistice, pentru că artistul asta era: un simplu agent de propagandă și de influență, un fel de apostol laic al teologiei negative pe care comunismul a reprezentat-o în mod exemplar. Înainte de ’89, statul cumpăra, așadar, fără să țină seama de criteriile reale ale
Despre piața de artă by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13199_a_14524]