2,557 matches
-
transmitere este determinat de un personaj-narator sau de un personaj-reflector. Pe scurt, narațiunile în discuție sînt alcătuite în primul rînd din dialog cu o foarte scurtă relatare a acțiunii și o scurtă redare ocazională a conștiinței. Poveștile lui Hemingway, precum Asasinii (la persoana a treia) și Fifty Grand (r. Cincizeci de bătrîne, la persoana întîi), abordează foarte strîns acest model de text. Un echilibru instabil între momentul naratorului și cel al reflectorului triumfă în ele. O singură propoziție rostită clar de
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
Green, și cele ale lui Ivy Comptom-Burnett, de exemplu, Mother and Son, care sînt construite în primul rînd din dialog. Cîteva dintre povestirile lui Hemingway își au de asemenea locul din punct de vedere tipologic aici, în mod special povestirea Asasinii. Din moment ce în aceste opere persoana naratorului apare doar cu funcție narativă, adică sub forma unui principiu abstract, non-identitatea spațiului personajelor și naratorului (sau a funcției narative) ia aici forma cea mai radicală. În măsura în care un narator își asumă trăsături personale, el
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
cu excepția formei dialogate), este clar faptul că o narațiune de acest fel la persoana întîi, de exemplu Cincizeci de bătrîne a lui Hemingway, este greu de distins de o narațiune la persoana a treia de un tip comparabil (de exemplu, Asasinii). În afara formei dialogate și de predominanța prezentării scenice, ambele forme sînt caracterizate înainte de toate de absența unui personaj-narator, precum și de absența personajului-reflector. În sfîrșit, monologul interior reprezintă tranziția dintre situația narativă la persoana întîi și cea personală. În monologul interior
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
42, 143 Hawthorne, Nathaniel, Egotism, 242 Hemingway, Ernest, 110, 186, 188, 202, 225-226, 241-242, 246, 248, 279-280, 288 Fifty Grand (Cincizeci de bătrîne), 225, 310 The Gambler, the Nun, and the Radio, 246 Hills Like White Elephants, 245 The Killers (Asasinii), 88, 119, 179, 181, 225, 279 A Moveable Feast, 186 Hempfer, Klaus, 113 Hendrick, Leo, 282 Hendricks, William O., 27 Henning, Margit, 139, 167, 303 Henry, O., The Marionettes, 244 Hernadi, Paul, 113, 120, 283 Heselhaus, Clemens, 312 Hesse, Hermann
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
secolul I î. Hr. decât pe discipolul grec din secolul al III-lea î.Hr. Filosofia materialistă și hedonistă găsește adepți și la vârful ierarhiei statale: anturajul lui Cicero, Cezar însuși, precum și unii ofițeri din garda lui - dar și Cassius, unul dintre asasinii săi; la o anumită distanță, de asemenea, poeții elegiaci; în păturile de jos, oameni de rând, neînsemnați. Epicurismul a pătruns în toate mediile. -4- Elogiul vieții filosofice. Nimic din ceea ce intră în alcătuirea acestei case filosofice nu se sustrage proiectului
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
După toate aparențele, pentru a salva materialismul de pericolul fatalist care îl pândește în caz contrar. Reducerea lumii la o pură și simplă cauzalitate mecanică ne obligă să facem din ceea ce se întâmplă - edificarea unei lumi, dar și gestul unui asasin - simplul produs al unei mecanici pentru care - și contra căreia - nu putem face nimic. Fără libertate, lumea devine o putere oarbă în care ceea ce este există fără vreo altă posibilitate ontologică. Sade va face portretul acestei lumi materialiste radicale, fără
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
misterioasă, ascunsă cu gelozie În bibliotecă. Și izbutește Încetul cu Încetul să-și facă o idee asupra conținutului cărții și a motivelor pentru care cel ce interzice accesul la aceasta s-a hotărât să ucidă. Însă confruntarea sa violentă cu asasinul, din ultimele pagini ale romanului, provoacă un uriaș incendiu În bibliotecă, pe care călugării o vor salva cu greu de la distrugere. * Scena finală a cărții Îi pune așadar față În față pe anchetator și pe asasin, care se dovedește a
Cum vorbim despre cărțile pe care nu le-am citit by Pierre Bayard () [Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
confruntarea sa violentă cu asasinul, din ultimele pagini ale romanului, provoacă un uriaș incendiu În bibliotecă, pe care călugării o vor salva cu greu de la distrugere. * Scena finală a cărții Îi pune așadar față În față pe anchetator și pe asasin, care se dovedește a fi Jorge, unul dintre cei mai În vârstă călugări ai abației, atins de orbire. Acesta Îl felicită pe Baskerville pentru că a găsit rezolvarea și, recunoscându-și În aparență Înfrângerea, Îi Întinde volumul care a pricinuit atâtea
Cum vorbim despre cărțile pe care nu le-am citit by Pierre Bayard () [Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
face să credem numele anchetatorului și imaginea precisă pe care reușește să și-o formeze despre cartea lui Aristotel, ci printr-o serie de deducții false. Dacă discuția finală cu Jorge Îi permite lui Baskerville să Îl demaște pe presupusul asasin, ea Îi dă ocazia și să Înțeleagă În ce măsură s-a Înșelat În deducțiile sale. Pornind de la analiza primelor decese, Baskerville ajunge la concluzia greșită că asasinul urma cu fidelitate profețiile Apocalipsei și că natura crimelor era conformă cu textul despre
Cum vorbim despre cărțile pe care nu le-am citit by Pierre Bayard () [Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
Dacă discuția finală cu Jorge Îi permite lui Baskerville să Îl demaște pe presupusul asasin, ea Îi dă ocazia și să Înțeleagă În ce măsură s-a Înșelat În deducțiile sale. Pornind de la analiza primelor decese, Baskerville ajunge la concluzia greșită că asasinul urma cu fidelitate profețiile Apocalipsei și că natura crimelor era conformă cu textul despre cele șapte trâmbițe. Calea către adevăr se vădește ulterior cu atât mai complicată cu cât Jorge, spionându-l pe Baskerville și văzându-l cum Își construiește
Cum vorbim despre cărțile pe care nu le-am citit by Pierre Bayard () [Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
complicată cu cât Jorge, spionându-l pe Baskerville și văzându-l cum Își construiește acest delir interpretativ În jurul Apocalipsei, decide să-l inducă În eroare, furnizându-i false indicii pentru a-i permite să-și confirme teza. Și, culmea paradoxului, asasinul, tot Înșelându-l pe Baskerville, sfârșește prin a se Înșela pe sine și se convinge că omorurile erau dictate de un plan al Providenței. Astfel, Baskerville e silit să constate că a ajuns, desigur, la adevăr, Însă grație acumulării aleatorii
Cum vorbim despre cărțile pe care nu le-am citit by Pierre Bayard () [Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
le face Baskerville conduce În acest fel la o altă interogare, pe care cartea nu o expune În mod direct, dar la care invită, și anume Îndoiala asupra exactității soluției sale. Dacă admitem că Baskerville nu a reușit să identifice asasinul și cartea prin intermediul unui raționament just, ci la capătul unei serii de deducții greșite, nimic nu ne spune de fapt că concluziile sale sunt valabile. Din moment ce romanul ne prezintă aventurile unui anchetator care se Înșală mereu, e greu să iei
Cum vorbim despre cărțile pe care nu le-am citit by Pierre Bayard () [Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
că concluziile sale sunt valabile. Din moment ce romanul ne prezintă aventurile unui anchetator care se Înșală mereu, e greu să iei de bune concluziile la care se laudă că a ajuns În cele din urmă. O dublă greșeală, În ceea ce privește cartea și asasinul, nu poate fi așadar exclusă, și nu putem elimina nici ideea că Baskerville ar fi nimerit o dată adevărul și s-ar fi Înșelat În celălalt caz. Dacă admitem, ceea ce rămâne de demonstrat, că Jorge este criminalul, el are tot interesul
Cum vorbim despre cărțile pe care nu le-am citit by Pierre Bayard () [Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
bunăstarea și ideologia hedonistă a puterii. Dimpotrivă, astăzi, există motive obiective pentru o angajare totală. Starea de urgență cuprinde masele; ba mai mult, cuprinde în special masele. Aș rezuma aceste motive în două puncte. Primul: „suportarea” unei lupte împotriva vechilor asasini fasciști, care caută să creeze tensiuni de data aceasta nu lansându-și bombele, ci instigând mulțimea la dezordini în parte justificate de nemulțumirea extremă. Al doilea: repunerea în discuție a „compromisului istoric”1, acum că el nu se mai configurează
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
lor politic „verbal”, oral, dar și scris. Un astfel de limbaj - examinat ca fiind chiar un limbaj verbal - a dezvăluit două caracteristici aparent opuse și inconciliabile: pe de o parte, un canon retoric caracterizat prin hiperbolă și simplism (se spune „asasin” pentru a spune „responsabil indirect din punct de vedere politic de asasinat”, lucru pe care judecătorii din tribunalele noastre, necunoscători ai oricărei subtilități lingvistice neavocățești, nu l-au bănuit nici măcar pe departe); pe de altă parte, tehnicismul. Un asemenea tehnicism
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
sa, București, 1969, Despre gust și culoare, București, 1971, Războiul vacii, București, 1971, Rubens și epoca sa, București, 1972; Max Gallo, Italia lui Mussolini, București, 1969 (în colaborare cu Anca Balaci); Gilles Perrault, Secretul zilei Z, București, 1969; Simon Wiesenthal, Asasinii printre noi, pref. Ioan Grigorescu, București, 1969 (în colaborare cu V. T. Spânu); Eric Ambler, Epitaf pentru un spion, București, 1970; Christian Bernadac, Medicii blestemați, București, 1970, 186 de trepte. Mauthausen, București, 1983; Rumer Godden, Bătălia de la Villa Fiorita, București
MARIAN-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288022_a_289351]
-
a și pricinuit moartea, la 21 mai 1949. Datorită decesului lui Costin, Securitatea nu a putut afla toate ramificațiile rezistenței, astfel scăpând grupul din Pădurea Șarului și organizatorii de la București. Nu se știe unde a fost îngropat Ion Costin de către asasinii săi78. • „Bande, bandiți și eroi“..., p. 327 (doc. de la AMI, fond „DMRU“, inv. nr. 7389, dosar nr. 34, f. 27-33). • Aristide Ionescu, op. cit., p. 43, 112, 174, 204. Soții Aristide și Lucia Ionescu făcuseră propagandă în favoarea partidelor istorice în timpul campaniei
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
alcătuită dintr-o serie de povestiri distincte grupate după tehnica Decameronului, și volumul de nuvele Nume (1972). Romanul Drum de soartă și de răzbunare (1970), subintitulat „o baladă din Ardeal”, evocă figura haiducului ardelean Văleanu, iar Astă-seară îl arestăm pe asasin (1967) ilustrează genul romanului polițist. SCRIERI: Într-o gară, București, 1952; Ana Nucului, București, 1953; Prostul, București, 1953; Povestiri, București, 1955; Liniștea iernii, București, 1956; Cămașa de mire, București, 1958; Dimineață de mai, București, 1959; Revedere și alte schițe și
LUCA-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287861_a_289190]
-
București, 1956; Cămașa de mire, București, 1958; Dimineață de mai, București, 1959; Revedere și alte schițe și nuvele, București, 1960; Poveste de dragoste, București, 1962; Ziua întâlnirilor, București, 1963; Cu ce se șlefuiesc diamantele, București, 1966; Astă-seară îl arestăm pe asasin, București, 1967; Drum de soartă și de răzbunare, București, 1970; Nume, București, 1972; Apocrife, București, 1975. Traduceri: Asztalos István, Inimă tânără, București, 1953; Süto´´ András, Candidatul necunoscut, București, 1954, A șaptea bucurie, București, 1954 (în colaborare cu Alexandru Aldea), Cireșe
LUCA-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287861_a_289190]
-
sar de trei metri. Prea mare coincidența. Precis e detectivul, care vrea să-mi spună că se află În portbagajul automobilului. Sau În clădirea de vizavi, cu o pușcă cu lunetă ațintită asupra lui Luke... Încetează. N-am angajat un asasin. E În regulă. Chiar și așa, În clipa În care Îmi scot telefonul, Îmi tremură mîinile. — Ăă... alo? zic cu nervii Întinși la maximum. — Bună, eu sînt, aud vocea jovială a lui Suze, cu zarvă de glasuri de copii În
[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]
-
perpetuarea, penibilă, a unor clișee ale realismului socialist. În Inspectorul de teren (1980) este vorba de viața unui activist administrativ-economic al regimului comunist, de șantiere și industrializare, dar - pentru înviorarea acțiunii - și de inundații dezastruoase, precum și de un violator și asasin în serie, à la Râmaru, personaj „dubios” și ideologicește, ostil eticii socialiste și idealului „omului nou”. Lumea de la fereastră (1983), roman educativ-picaresc, cu inserții de erotism și de aventură, este de fapt o carte de propagandă: cititorului i se înfățișează
GEORGESCU-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287221_a_288550]
-
Mai întâi, versurile nu-i mai aparțin, ele sunt „creația unui poet mort, în vârstă de 24 de ani, prin 1923... Mort? Nu, asasinat după toate regulile artei... Nu-i încă momentul să hotărăsc dacă eu sunt mortul sau eu asasinul.” Prins între „voința de a săvârși” și „voința de a fi”, alege exilul și se crede eliberat din mrejele frumosului. Dar, după patru ani de tăcere, se pregătește ieșirea din crisalidă a lui B. Fondane. Acestei metamorfoze i se datorează
FUNDOIANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287114_a_288443]
-
1972; Étienne Drioton, Pierre du Bourguet, Arta faraonilor, I-II, pref. Radu Florescu, București, 1972; Francis Ponge, De partea lucrurilor, București, 1974; John Rewald, Istoria impresionismului, I-II, București, 1974; Henry de Montherlant, Cazul Exupère, pref. trad. București, 1975, Un asasin îmi e stăpân, Iași, 2003; Aloysius Bertrand, Gaspard de la Nuit, București 1977 (în colaborare cu Pan Izverna); Eugène Delacroix, Jurnal, I-II, pref. trad., București, 1977; Gerard Genette, Figuri, pref. trad., București, 1978 (în colaborare cu Angela Ion); Maurice Blanchot
MAVRODIN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288067_a_289396]
-
la credința în Dumnezeu, sprijinit de exemple biblice, se concretizează nu numai în îndemnul de a nu asupri săracii, străinii, văduvele și orfanii de a-i plăti pe zilieri și de a-i evita pe soții adulteri, prostituatele, vrăjitorii și asasinii, ci și în instrucțiuni precise referitoare la dobânzile percepute la împrumuturi, pentru a limita cămătăria. Un al doilea apendice la Viața siriană conține scrisoarea presbiterului Cosma către Simeon în care expeditorul îi mulțumește acestuia pentru preceptele sale și îl asigură
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
București, 1990; ed. București, 2003. Antologii: Prigoana. Documente ale procesului C. Noica, D. Pillat, N. Steinhardt, Al. Paleologu, A. Acterian, S. Al-George, Al. O. Teodoreanu ș.a., București, 1996; Principiul bumerangului. Documente ale procesului Lucrețiu Pătrășcanu, București, 1996. Traduceri: Edgar Wallace, Asasinul de la capătul lumii, București, 1992, Misterul vrăjitoarei africane, București, 1992, Cei trei fii ai dreptății, București, 1993; Jean Giraudoux, Bella, București-Iași, 1998; Vladimir Grigorieff, Religiile lumii, București, 1999. Repere bibliografice: G. Dimisianu, „Fata și bătrânul”, GL, 1968, 16; Mircea Iorgulescu
GIUGARIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287283_a_288612]