1,274 matches
-
așa cum Iacov se va chema Israel (căci „a văzut pe Dumnezeu în față”), sufletul încercat în lupta nocturnă cu Străinul primește alt nume la venirea zorilor. Condițiile acestei metamorfoze includ un exil interior realizat printr-un parcurs nocturn. Fără efortul ascetic al golirii de sine, ființa noastră nu poate redescoperi luxurianta bogăție a Edenului. Setea dureroasă a fiilor risipitori nu este îndestulată decât de apele Duhului. Recunoașterea luminii cerești, sugerează starețul mănăstirii Simonos Petras, succedă mărturisirea și precedă recunoștința. Recunoștința este
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
practicând rugăciunea inimii și împlinind poruncile Evangheliei, ceea îi asigură pregătirea duhovnicească pentru întâlnirea cu Sf. Siluan. Aceasta are loc în anul 1930, când cei doi au o primă conversație despre tehnica de combatere a stării de deznădejde în luptele ascetice pe care sufletul le duce în urcușul către unirea cu Dumnezeu. Sofronie devine ucenicul direct al Sf. Siluan pentru opt ani de zile, învățând de la acest teolog de statura unui Antonie sau Macarie Egipteanul marea artă a rugăciunii, a contemplației
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
cheia de înțelegere a existenței monahale, care rămâne deșartă atunci când nu are în vedere porunca iubirii de vrăjmași, căutarea smereniei lui Hristos și, mai ales, rugăciunea pentru lumea întreagă. Desigur, preotul Sofronie își va nutri sufletul și din învățăturile tradiției ascetice a Bisericii Ortodoxe (Patericul, Filocalia), citind cu asiduitate din scrierile marilor sfinți teofori (Sf. Vasile cel Mare, Sf. Isaac Sirul, Sf. Paisie Velicikovski) și, firește, din Sfânta Scriptură. În anul 1938, Sf. Siluan se mută la Domnul, lăsând în manuscris
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
arhitectura viziunii teologice a arhimandritului Sofronie - recunoscut deja în numeroase medii bisericești ca un părinte sfânt, păstrător și înnoitor al predaniei apostolice. Studiul ieromonahului Zaharia Zaharou, intitulat Hristos, calea vieții noastre, este o reușită sinteză a întregii teologii dogmatice și ascetice pe care starețul Sofronie (cum îl denumește autorul, în sensul duhovnicesc al grecescului geron) ne-a lăsat-o moștenire. Deși redactată ca teză doctorală, urmărind „să facă cunoscută cercurilor academice ale teologiei contemporane unicitatea antropologiei ortodoxe”1, cartea arhimandritului Zaharia
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
stare sufletească generală care cere corecția prin lege. Omul trezit din beția simțurilor și dezordinea minții caută îndreptare de la Hristos. Aflat în acest stagiu intermediar, tocmai ieșit din starea de confuzie adolescentină, omul descoperă mai întâi în Evanghelie dimensiunea pedagogică, ascetică și morală. În acest punct, credința îi oferă omului încredere, dar nu și cunoașterea din vedere a lui Hristos. Îndrumarea părintelui duhovnic, lucrând în cadrul organizat de slujbele și tainele Bisericii, își vădește treptat efectele terapeutice. În această perioadă, asceză este
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
capitol („Principiul ipostatic și realizarea lui în viața omului”). La fel, de înțelegerea sensului cuprinzător al pocăinței depinde și dezbaterea asupra dinamicii vieții spirituale în teologia starețului Sofronie (cap. III, IV), prezentarea vieții în Hristos ca pogorâre întru iadul smereniei ascetice (cap. II), a căii monahale și a modurilor rugăciunii (cap. V, VI, VIII). Ar fi cu neputință ca într-un singur articol să facem dreptate bogăției de teme și profunzimii cu care această carte ne surprinde la fiecare pas. Cu
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
îl aduce pe starețul Sofronie în conversație cu cei mai importanți teologi ai Bisericii - de la Atanasie cel Mare, Ioan Scărarul sau Maxim Mărturisitorul până la Simeon Noul Teolog sau Grigorie Palama, arătând mai întâi caracterul tradițional al învățăturii sale dogmatice și ascetice. În ce anume se ascunde timbrul special al vocii părintelui Sofronie 1, prin care își dovedește noutatea, distanțându-se totodată de spiritul conservator și îngust al unei ortodoxii defensive? Fără îndoială, cel mai neobișnuit aspect al teologiei părintelui Sofronie îl
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
se mișcă între doi poli. Același principiu formal (interpretare fără limite) coordonează două atitudini fundamental contrare: (a) poziția adoptată - de la Origen, Grigorie de Nyssa și Evagrie Ponticul până la Maxim Mărturistitorul - de către ucenicii alegoriei și ai lecturii duhovnicești, bazată pe efortul ascetic al minții de a decela înțelesul originar și eshatologic al Scripturii; (b) poziția asumată de autorii moderni care justifică delirul subiectivist al interpretării, favorizat de conflictul deschis între limitele textualității scripturistice și imaginația necenzurată a interpretului 1. În primul caz
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
momentul pierderii „asemănării” și cel al infinitei și permanentei redescoperiri a „chipului” divin. Dacă „ipostasul biologic” este dominat de contradicții interne și evocă o condiție tragică, „ipostasul eclezial” își atinge plenitudinea numai în exercițiul liber al iubirii. Dobândită prin renunțarea ascetică la dorințele „omului vechi”, urmată de aproprierea liturgică a harului botezului, iubirea nu reprezintă un act (energeia) separat al naturii oarbe, ci un mod de a fi (tropos hyparxeos) fundamental al persoanei restaurate întru Hristos. Iubirea, ca principiu de individuare
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
oarbe, ci un mod de a fi (tropos hyparxeos) fundamental al persoanei restaurate întru Hristos. Iubirea, ca principiu de individuare, operează atât recentrarea teopatică a persoanei individuale, cât și unificarea comunității de oameni într-un orizont eshatologic.1 Numai viața ascetică, liturgică și euharistică poate zădărnici negativitatea entropică a „ipostasului biologic”. Revelația modului de existență catolic (universal) și apofatic (unic) este Hristos. El ne descoperă iubirea ca vehicul de realizare a comuniunii intratrinitare a Dumnezeirii. Trupul lui Hristos nu face decât
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
parte răspîndirea cîtorva mari școli episcopale și abațiale în Franța, în Imperiu și, mai ales, în Lorrena, datorită acțiunilor întreprinse de Gerard de Brogne (880-959) și de Jean, abate de Gorze (către 950), menite a reda vieții monastice caracterul său ascetic și mistic. Aceste multiple încercări, de exemplu cele apărute la Reims, grație lui Gerbert d'Aurillac, viitorul papă Silvestru II, la Fleury-sur-Loire, în jurul Sf. Maximin din Trevi și, de aici, în Bavaria, Franconia, Austria etc., nu au, însă, amploarea puternicei
by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/962_a_2470]
-
în 1112, în fruntea ordinului, ordinul s-a răspîndit, ca și cel de Cluny, dar cu o organizare mai suplă, în întreaga creștinătate. Supuși unor reguli foarte severe, călugării cistercieni trebuie să renunțe la orice bogăție, să ducă o viață ascetică (la Clairvaux hrana are la bază frunzele și fasolea bob) și să-și consacre o bună parte din timp muncilor pămîntului. Neobosiți defrișatori, ei vor construi pînă în Polonia și Scan-dinavia biserici și abații cu linii sobre și fără artificii
by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/962_a_2470]
-
cel mult spiritul grec comun "extravaganțelor" cu care va trebui să se chinuie pentru ca apoi să se obișnuiască: deci, "extravaganțele" de viață reprezentau, în schimb, pentru India, idei comune, la care aderaseră de multe secole de meditație și de practici ascetice. Dacă nu se poate vedea cu exactitate pînă la ce punct s-a exercitat dhamma propagatorilor lui Asoka asupra gînditorilor greci, în ceea ce ne privește, sîntem înclinați să credem că această influență a existat cu adevărat și a luat
India şi Occidentul : studii de istoria culturii by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1393_a_2635]
-
o decadență a spiritualității pure a lui Brahman- Ătman. Ba chiar o iluzie (măyă), deoarece el singur există și lucrurile există în unitatea sa: în fond ne aflăm în fața unei metafizici monisto-acosmico-idealistă [79], de unde derivă în mod logic o morală ascetică" [80]. Odată definită esența universului identică în eul individual (Ătman) și în eul cosmic (Brahman), rămîne să obținem cunoașterea pentru a face reală și operantă o atare identitate eternă și absolută: de aceea, obținerea "eliberării" înseamnă să devii brahman, "lăsînd
India şi Occidentul : studii de istoria culturii by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1393_a_2635]
-
ale libertății și moralității, nici nu se poate orienta în acel ansamblu și nici nu poate simpatiza cu conținutul lui. Unitatea diferitelor părți este foarte puțin coerentă și cele mai vaste episoade cu istorii de zei, cu povestiri despre practici ascetice de pocăință și despre puterea cîștigată prin ele, cu explicații amănunțite despre doctrine și sisteme filozofice, precum și cu alt conținut multilateral părăsesc lagătura cu întregul în așa măsură, încît pe alocuri nu poate fi vorba decît de adaosuri ulterioare. Însă
India şi Occidentul : studii de istoria culturii by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1393_a_2635]
-
oarecare confuzie: accentuarea termenului de „reconciliere” face ca ușor să se piardă ideea de „penitență”, iar așezarea mereu împreună a acestor două noțiuni conduce la iluzia unei sinonimii, fapt ce determină o renunțare la un oarecare stil de viață penitențial, ascetic, de pocăință și crearea unei iluzii că omul nu mai are nevoie de asemenea acte. Aceste cauze diminuează încrederea credincioșilor în mijlocirea Bisericii. Pentru unii, spovada devine un fel de gest mecanic, iar dacă se hrănesc și cu convingerea că
Procesul dialogic în sacramentul reconcilierii by Bogdan Emilian Balașcă () [Corola-publishinghouse/Science/101002_a_102294]
-
portrete originale, diferite, dar extrem de elocvente, ale modului în care el se poate raporta la Dumnezeu. Există, spre exemplu, două forme de religiozitate matură, care se remarcă printr-un accent inedit, fie asupra ascezei, fie asupra misticii, astfel: a) religiozitate ascetică (de angajare). Este trăită de către penitent ca o modalitate de a-și îndeplini misiunea personală. El dorește să se implice prin mărturie și angajare în viața de credință, din iubire față de Dumnezeu. Viața sa are un caracter ascetic, activ, dar
Procesul dialogic în sacramentul reconcilierii by Bogdan Emilian Balașcă () [Corola-publishinghouse/Science/101002_a_102294]
-
a) religiozitate ascetică (de angajare). Este trăită de către penitent ca o modalitate de a-și îndeplini misiunea personală. El dorește să se implice prin mărturie și angajare în viața de credință, din iubire față de Dumnezeu. Viața sa are un caracter ascetic, activ, dar el însuși o alege prin obediență și libertate față de Dumnezeu. Prin aceasta, dorește să trăiască adevărata caritate, în care elementele răului să fie eliminate. Acest lucru implică sacrificii și renunțări mari, modalități de creștere în îndeplinirea voinței lui
Procesul dialogic în sacramentul reconcilierii by Bogdan Emilian Balașcă () [Corola-publishinghouse/Science/101002_a_102294]
-
o stabilesc cu divinitatea, ele par că doresc să „aibă putere” asupra lui Dumnezeu, pentru ca să obțină de la El satisfacerea nevoilor lor egocentrice, făcând din Dumnezeu un „instrument” al împlinirii acestora. Pe de altă parte, uneori simt o constrângere interioară (chiar ascetică), pentru a fi valorizate în exterior, pentru a nu simți vreun sentiment de vină sau pentru a nu avea motive de teamă, urmărind, de fapt, să fie bine, perfecte, fără pată și acceptate de ceilalți. În aceste condiții, rolul confesorului
Procesul dialogic în sacramentul reconcilierii by Bogdan Emilian Balașcă () [Corola-publishinghouse/Science/101002_a_102294]
-
aceea, în acest caz, nu vorbim doar de efecte ale reconcilierii, ci și de efecte ale relației dintre confesor și penitent și, implicit, de efectele ale dialogului între cei doi, dialog care se desfășoară în celebrarea reconcilierii sacramentale. 1. Trăiri ascetice și mistice Afirmând că sacramentul reconcilierii este o întâlnire intimă și personală cu Dumnezeu, recunoaștem, de fapt, două acțiuni: o lucrare a lui Dumnezeu în viața omului - reconcilierea - și o implicare a omului înaintea lui Dumnezeu - penitența. Aceasta din urmă
Procesul dialogic în sacramentul reconcilierii by Bogdan Emilian Balașcă () [Corola-publishinghouse/Science/101002_a_102294]
-
efortul omului, atât în plan intern, personal, cât și în plan extern, al relațiilor sale cu ceilalți. Înseamnă că reconcilierea sacramentală presupune parcurgerea unui itinerariu spiritual, care se realizează etapizat, constând în purificare și sfințire și îmbrăcând caracterul unor trăiri ascetice și mistice. Însă aceste trăiri vor avea aici un caracter specific, sacramental, fapt care nu poate fi contradictoriu cu intenția reconcilierii, căci dacă asceza este un proces de purificare, iar mistica un proces de „căutare a sufletului care vrea să
Procesul dialogic în sacramentul reconcilierii by Bogdan Emilian Balașcă () [Corola-publishinghouse/Science/101002_a_102294]
-
de „căutare a sufletului care vrea să-l întâlnească pe Absolutul divin”, atunci, acest lucru se întâmplă în mod evident și în cadrul celebrării sacramentale. În măsura în care procesul dialogic dintre confesor și penitent se concentrează cu intenție și asupra acestui lucru, momentele ascetice și mistice pe care penitentul le trăiește vor fi conștientizate ca roade ale dialogului sacramental. 1.1 Trăirea ascetică a penitentului Pentru ca penitentul să treacă de la viața de păcat la cea de sfințenie, el trebuie să parcurgă un proces de
Procesul dialogic în sacramentul reconcilierii by Bogdan Emilian Balașcă () [Corola-publishinghouse/Science/101002_a_102294]
-
evident și în cadrul celebrării sacramentale. În măsura în care procesul dialogic dintre confesor și penitent se concentrează cu intenție și asupra acestui lucru, momentele ascetice și mistice pe care penitentul le trăiește vor fi conștientizate ca roade ale dialogului sacramental. 1.1 Trăirea ascetică a penitentului Pentru ca penitentul să treacă de la viața de păcat la cea de sfințenie, el trebuie să parcurgă un proces de purificare. În măsura în care această purificare este un efort al penitentului, ea este numită de teologia spirituală „asceză”. Aceasta nu trebuie
Procesul dialogic în sacramentul reconcilierii by Bogdan Emilian Balașcă () [Corola-publishinghouse/Science/101002_a_102294]
-
al străduinței omului de a înainta în viața spirituală, cât și un dar pe care Dumnezeu îl revarsă gratuit în viața acestuia. În cadrul reconcilierii sacramentale asceza îndeplinește ambele condiții și este, prin urmare, o trăire evidentă. În mod cronologic, trăirea ascetică se manifestă, mai întâi, în planul interior, în sufletul penitentului, atunci când acesta se decide să își îmbunătățească viața sa spirituală, prin renunțare la sine și prin umilirea proprie, recunoscându-se păcătos și dependent înaintea lui Dumnezeu. Abia în al doilea
Procesul dialogic în sacramentul reconcilierii by Bogdan Emilian Balașcă () [Corola-publishinghouse/Science/101002_a_102294]
-
sfinte, chiar dacă însăși această viață sfântă presupune tot un exercițiu de asceză. Prin acest ajutor, penitentul este susținut să trăiască în mod autentic procesul convertirii. Efectele acestui proces sunt benefice creșterii spirituale pe care penitentul însuși și-o dorește. Trăirile ascetice care însoțesc acest proces de convertire se succed în mai multe etape, pe care unii autori le-au prezentat sub forma unor „mișcări” interioare, pe care penitentul le trăiește. Confesorul va fi atent la ele și le va încuraja privindu
Procesul dialogic în sacramentul reconcilierii by Bogdan Emilian Balașcă () [Corola-publishinghouse/Science/101002_a_102294]