1,950 matches
-
câteva decenii, că, dacă deschidem dosarele poliției politice, rămânem fără intelectuali. Nimeni nu s-a simțit ofensat, nici una din personalitățile noastre de primă linie nu s-a scandalizat, respingând această acuzație, grea ca o piatră tombală. Singurii care au ironizat aserțiunea lui Lucinschi au fost tinerii scriitori, ocrotiți de niște biografii mai fericite, scriitori pe care căderea regimului comunist i-a ferit de maculare. Această lipsă de reacție mi se pare destul de elocventă și confirmă, constat cu regret, teza că marea
Intelectualul ca diversiune. Fragmente tragicomice de inadecvare la realitate by Vasile Gârneț () [Corola-publishinghouse/Science/2015_a_3340]
-
care sfârșesc Într-o fundătură. Pe de altă parte, e la fel de greu de susținut o asemenea teză, câtă vreme ea lucrează cu generalitățile. Întotdeauna va exista o excepție care se va sustrage realității și regulii instituite de către aceasta. Deși evidența aserțiunii lui Stone pare a se impune de la sine, la o a doua privire nuanțările devin nu doar necesare, ci și obligatorii. Și asta nu doar pentru că jurnalul intim (ca subspecie a autobiograficului) rezumă o viață, ci pentru că este un caz
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
mai puțin relevante În cazul scriitorilor decât În cele ale sinucigașilor. El se străduiește să demonstreze că rata sinuciderii e stabilită, În principal, de „cauze sociale”, iar contribuția subiectivă, personală, individuală ar fi cu totul neglijabilă. Firește, o astfel de aserțiune poate fi lesne amendată, iar autorul ei declarat de-o irecuperabilă naivitate: sinuciderile au, aproape Întotdeauna, cauze personale. Or, a admite teoria lui Durkheim ar Însemna că sinucigașul Își ia viața din motive care Îi rămân, În mod esențial, străine
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
Nimeni nu poate exprima inexprimabilul. Ci doar să dai sentimentul că, dincolo de spus sau prin spus, există ceva ce nu poate fi exprimat. Nu poți să-l decodezi pe Dumnezeu, care rămâne mereu ascuns...2 A fi de acord cu aserțiunea lui Reboul Înseamnă a accepta ruptura În sânul tradiției deja menționate și care continuă să se prezinte ca un bloc compact. Intimul și intimismul sunt grade ale acceptării unei conjuncturi existențiale care l-a Împins pe scriitor la o soluție
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
contemporanii de seamă", deși, în majoritatea lor, ei nu avuseseră, de fapt, nici o relație directă cu cel în cauză 56. Astfel construită, povestirea trimitea firesc spre concluzia că, în timpul lui Ștefan, "Moldova atinge apogeul puterii în evul mediu (s.n. C.M.)", aserțiune confirmată retoric printr-o judecată istorică simplistă: "după anul 1504, începe însă declinul (s.n. C.M.)"57. Acest gen de formule erau, cu siguranță, destul de solicitante pentru elevii de clasa a IV-a, dar autorii au insistat asupra lor și în
Didactica apartenenţei: istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache () [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]
-
de comunicare/ interpretare a mesajelor (filosofia analitică a limbajului, teoria discursului, gramatica textului). De aici modificarea de perspectivă în metaștiința contemporană, mutație denumită pragmatic turn (pragmatische Wende), ce reprezintă impactul socialului în producția științifică, integrarea dimensiunii istorice și personale (modalizarea aserțiunilor prin atitudini propoziționale de tipul "Știu că p", "Cred că p", "Sînt sigur că p"), altfel spus transformarea științei din "context free" în "context sensitive". Erodat de geometriile neeuclidiene, de fizica cuantică, modelul cartezian al dihotomiilor tranșante adevăr/fals, parte
Semiotica, Societate, Cultura by Daniela Rovenţa-Frumușani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]
-
ipoteză din cunoștințe anterioare, mai puțin generale, mai puțin distinctive și mai puțin vii, existente în conștiință și care derivă la rîndul lor din alte cunoștințe mai puțin generale, mai puțin distincte și mai puțin vii" (C.P. 5.311). Această aserțiune conține in nuce ideea istoricității formulată în filosofia și istoria științei, ca și cea a intertextualității (în sensul cel mai larg al cuvîntului). Pe baza indisociabilității realitate-gîndire-limbaj, Peirce propune înlocuirea teoriei corespondenței cu o teorie consensuală a adevărului din perspectiva
Semiotica, Societate, Cultura by Daniela Rovenţa-Frumușani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]
-
rîndul său. Sancțiunea prefigurează judecata la care este invitat lectorul" (Kibedi Varga, 1989: 68). În majoritatea cazurilor lectorul va evalua nu structura compozițională a intrigii, ci valorile sale, lecția morală indusă și/sau dedusă. "De fapt, în ficțiune lectorii caută aserțiuni despre lume" (J. Smarr, apud Kibedi-Varga, 1989: 68). În raport cu lumea reală, lumea posibilă a basmului, de pildă, oferă o imagine compensatorie, idealizată a victoriei binelui și pedepsirii răului (C. Bremond, 1973, Les bons récompensés et les méchants punis), sinteză de
Semiotica, Societate, Cultura by Daniela Rovenţa-Frumușani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]
-
G. Péninou propune (1981) o corelație interesantă, între sintagmatica narativă și efectul persuasiv (altfel spus între sintaxa și pragmatica mesajului publicitar) în ceea ce el numește modelul salvării, modelul pradoxului, modelul enigmei și al unicității. Modelul salvării propune ca incipit o aserțiune banală urmată de evocarea unei situații concrete dificile la care intervine agentul salvator printr-o anumită prestație; această "épreuve glorifiante" este urmată de o concluzie care generalizează rolul benefic al agentului. Aserțiunea introductivă Situația dificilă Prezentarea agentului salvator Concretizarea intervenției
Semiotica, Societate, Cultura by Daniela Rovenţa-Frumușani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]
-
al unicității. Modelul salvării propune ca incipit o aserțiune banală urmată de evocarea unei situații concrete dificile la care intervine agentul salvator printr-o anumită prestație; această "épreuve glorifiante" este urmată de o concluzie care generalizează rolul benefic al agentului. Aserțiunea introductivă Situația dificilă Prezentarea agentului salvator Concretizarea intervenției, a rolului benefic Solidaritatea există E greu să învingi singur dificultățile Atunci am ales o bancă a cooperării: am ales Banque Populaire În asociații profesionale, sindicale am învățat că sîntem puternici doar
Semiotica, Societate, Cultura by Daniela Rovenţa-Frumușani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]
-
este un act guvernat de reguli precise, act ce modifică universul epistemic al interlocutorului și/sau atitudinea sa comportamentală. Corelativ, a înțelege un enunț înseamnă a identifica în afara conținutului său informațional finalitatea pragmatică (adică forța sa ilocuționară de ordin, cerere, aserțiune etc.). PRESUPOZIȚIE Componentă a unui element lingvistic ce rezistă la proba negației și interogației. Presupoziția aparține nivelului lingvistic (dicționarului), fiind independentă de situația de comu-nicare ("Mai fumezi?" adverbul mai semnalează existența acțiunii a fuma într-o perioadă anterioară dialogului actual
Semiotica, Societate, Cultura by Daniela Rovenţa-Frumușani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]
-
diverse momente ale ritualului serios, marcând ceea ce Jacques Le Goff denumise "un proces de laicizare a gândirii"7. Crezul și Tatăl nostru se numără printre textele cele mai des imitate într-o manieră caricaturală; în acest sens, Mihail Bahtin citează o aserțiune teologică din secolul al XV-lea, în care se recunosc următoarele: "permitem nebunia în anume zile, doar în scopul de a ne reîntoarce, apoi, cu mai mult zel, la slujirea lui Dumnezeu". În Renaștere, "importanța bufonilor, a măscăricilor la curțile
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
a unui stil"58 (trad. n.), ba mai mult, termenul reunește cele trei forme "à fonction satirique", parodia strictă, travestiul, imitația caricaturală. În acest punct, teoria genettiană se desparte fără drept de apel de celelalte lucrări de specialitate, afirmând că aserțiuni precum parodiază un gen sau o școală literară nu au acoperire în practică, ele fiind apanajul pastișei, singura care imită o școală (trăsături ale unei școli), un gen literar sau coordonate ale unei perioade literare aflată într-un proces decadent
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
la modă (unele contrare) a fost publicat la începutul secolului trecut de Paul Lehmann. În Die Parodie im Mittelalter 177, acesta lansează o idee șocantă, totuși verificabilă în practică: majoritatea parodiilor medievale nu se inspiră din Antichitate 178, motivându-și aserțiunea prin aceea că, în privința subiectelor abordate, parodia medievală inovează. Ea atacă îndeosebi domeniul religios, specificitatea medievalilor pe acest teritoriu fiind certificată prin dubletele parodice pe care le creaseră în cazul celor mai importante pilde biblice și chiar momentelor de cult
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
scrisului său, totuși interesat de accesul la public. În eseul Între mine și mine, Ilarie Voronca făcea următoarea considerație: "Urmuz n-a fost un scriitor, adică un slujitor al hulitei literaturi". Și parodia practicată de el tinde să-i confirme aserțiunea: Urmuz trebuie redescoperit în calitatea sa de autor care a respins "oficializarea", înscrierea într-o tradiție, fie ea și modernistă, fapt verificabil în cele mai multe dintre texte. Pretutindeni, deși atât structura compozițională, cât și poetica personajului ori stilul țin de un
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
incomplete, în timp ce povestirile non-referențiale sunt neverificabile și complete 55. Din punct de vedere naratologic, se observă mai întâi prezența unui narator în narațiunea ficțională, respectiv absența unei asemenea entități în narațiunea factuală, în care "autorul își asumă deplina responsabilitate a aserțiunilor din povestirea sa și prin urmare nu acordă nici un fel de autonomie vreunui narator"56. În ce privește criteriul naratologic al deosebirii dintre ficțional și factual, se detașează alte aspecte, cum este distincția între diferite niveluri ale analizei (istorie și discurs), ipoteza
Proza lui Alexandr Soljenițin. Un document artistic al Gulagului by Cecilia Maticiuc () [Corola-publishinghouse/Science/1022_a_2530]
-
nu intenționează precizarea vreunei exclusivități, în înțelesul sensului, și nici al unui creștinism văzut ca religie absolută, fiind supus unor îmbunătățiri ulterioare, înțeles ca atare și de apologeții creștini prin adevărata religie. Respectul pentru creștinism, care transpare dintr-o asemenea aserțiune, nu-l împiedică în definirea realității Dumnezeului biblic generic ca numen sau divinitas, asimilându-l astfel cunoscutelor divinități ale panteonului. Chiar dacă în opera sa se vorbește despre o mare divinitate, aceasta nu trebuie înțeleasă în sensul unei reprezentări monoteiste a
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
a perioadei de formare a Bisericii de stat, nu au apărut interpretări polemice grosolane, dacă se exceptează cazul lui Eunapius (347-414), care, în Viețile sofiștilor, exprimase o critică agresivă împotriva lui Constantin, a fiilor săi și a monahismului creștin. Baza aserțiunilor sale a rămas orizontul și terminologia religiozității trădate, plecând de la acuzația de superstiție până la critica adusă intransigenței crescânde a Bisericii postconstantiniene; critica adusă creștinismului nu este străină procedurilor pedagogiei antice păgâne. Acești istoriografi nu reușesc să pătrundă felul de a
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
de moderare juridică a răzbunării epocii în salvgardarea monoteismului și sacralizarea poporului. Punctul focal al decalogului sinaitic, identificat în primul precept - Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, să nu ai alți dumnezei în afară de mine (Ex 20, 2-3)-, ne indică fundamentul tuturor aserțiunilor ulterioare: unicitatea divină pretinde o relație exclusivă Dumnezeu-creatură. Conceptul care se evidențiază cel mai mult între prima și a cincea poruncă de a nu ucide, constă în aspectul violenței considerate ca o idolatrie, prin respingerea violenței, a forței fizice, a
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
putem afla din interpretarea faptelor istorice și din perceperea patriarhilor, marilor preoți, profeților și regilor, trimiși de Dumnezeu să conducă poporul izraelit, sub directa inspirație cerească potrivit Sfintei Scripturi. Din ea aflăm că interdicția este relativă: ne sunt înfățișate anumite aserțiuni și fapte narate, prin care ni se spune că a ucide din motive drepte este permis și uneori chiar poruncit. Biblia ne spune că, într-un anumit caz, răzbunarea personală, cauzatoare de moarte este îngăduită; ne prezintă situația în care
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
la pacea individuală, specifică conștiinței creștinului, celui care umblă în harul lui Dumnezeu și nicidecum la cea civilă și etnică a popoarelor, întrucât scutirea de rău și harul divin, sunt singurele lucruri capabile să-i creeze pe fiii lui Dumnezeu. Aserțiunea noastră este confirmată de salutul sfântului Paul adresat corintenilor: În rest, fraților, fiți veseli, fiți desăvârșiți, mângâiați-vă, fiți uniți, trăiți în pace, și Dumnezeu păcii și al dragostei va fi cu voi (2Cor 13, 11). Apostolul propunea corintenilor și
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
străine (aliate ori inamice) în conexiune nemijlocită cu derularea marii conflagrații dintre 1939 și 1945, la care România - în anume etape - a luat parte activă. CAPITOLUL III COMUNITATEA INFORMATIVĂ A ROMÂNIEI STRUCTURI, ORGANIZARE, FUNCȚIONARE (1939-1945) Este unanim recunoscută și acceptată aserțiunea potrivit căreia orice stat modern își are sistemul său „imunitar”, asemenea corpului uman, reprezentat de serviciile secrete de informații și contrainformații, ce apără interesele sale privind securitatea națională. Eficiența „anticorpilor” elaborați de aceste organisme este asigurată, în mare parte, de
Serviciile secrete ale României în războiul mondial (1939-1945) by Cezar MÂŢĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100955_a_102247]
-
Efectivele Serviciului Special de Informații la nivelul anilor 1942-1943 se ridicau la 1 083 de cadre, față de cele 228 de cadre, de care dispunea în timpul lui Mihail Moruzov. III. 1. 4. SSI-ul în perioada 29 august 1944-9 mai 1945 Aserțiunea potrivit căreia Serviciului Special de Informații ar fi avut o contribuție importantă în derularea „defecțiunii de la Palat” (respectiv, lovitura de stat de la 23 august 1944) este infirmată chiar de activitatea sa, în perioada septembrie 1940-august 1944. Evenimentul a avut urmări
Serviciile secrete ale României în războiul mondial (1939-1945) by Cezar MÂŢĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100955_a_102247]
-
Frontul de Răsărit. IV. 6. SSI-ul în Campania din Vest (1944-1945). Subcentrul de Informații Nr. 1 Controlul politico-militar exercitat de sovietici asupra României, după lovitura de stat de la 23 august 1944, s-a răsfrânt și asupra structurilor sale informative. Aserțiunea că un stat supravegheat și controlat informativ poate fi în cvasitotalitate dominat este unanim acceptată în lumea serviciilor secrete. Acest lucru s-a petrecut și cu statul român, imediat după semnarea Convenției de Armistițiu (12/13 septembrie 1944), când Moscova
Serviciile secrete ale României în războiul mondial (1939-1945) by Cezar MÂŢĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100955_a_102247]
-
vedere ale factorilor politici, situație reflectată, înainte de orice și în chipul cel mai nefiresc, în șirul etichetărilor puse actului de la 23 august 1944, de la lovitură de stat sau de palat (ceea ce nu-i tot una!), prin 1944-1945, la eliberare sovietică (aserțiune predominantă prin 1947-1955), apoi insurecție armată și ulterior, către anii ‘80, revoluție de eliberare națională armată antifascistă și antiimperialistă. În viziunea autorităților comuniste de la București, a fost numită revoluția română din august 1944, pentru ca, în prezent, să se revină la
Serviciile secrete ale României în războiul mondial (1939-1945) by Cezar MÂŢĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100955_a_102247]