1,059 matches
-
Adam, ci a fiecărui om, natural ar fi sa conchidem că, în coexistența sufletelor în plērōma, individualitatea lor este articulata că un tip de (pre)istorie. Adică, ordinea seriala a evenimentelor temporizata de (să spunem) Adam, Avraam și Moise preexista atemporal (dar în ordine temporală) în mintea lui Dumnezeu. În orice caz, este clar că Sfanțul Grigorie nu a considerat cvasitimpul intermediar (sau cvasiatemporalitatea) din primul caz ca fiind un model inteligibil total realizat care să constituie bazele ordinii temporale. Ci
Adversus haereses. Filosofie creştină şi dialog cultural (IV) by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/150_a_65]
-
of Neo Platonism, editor RB Harris, Albany, 1976, p. 162. același timp, fiind întotdeauna satisfăcuți (nu vom mai fi dependenți de timp). Atunci, δiάστημα devine „domeniul” ontologic pentru ființă creată incluzând aici atât regiunile temporale, cât și pe cele cvasi atemporale 29. 29 Paul Plass, „Transcendent time and eternity în Gregory of Nyssa” ..., p. 185-186.
Adversus haereses. Filosofie creştină şi dialog cultural (IV) by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/150_a_65]
-
de întâmpinare - și ea, critica (nu-i așa?), tot un fel de frontieră, cu vameșii, grănicerii și traficanții ei“. Romanul devine un fascinant joc cu timpul și cu spațiul, un joc cu măști, o „farsă auctorială“, „o uriașă construcție imaginară, atemporală și atopică, la care participă zeci de minți și sute de suflete“, o parodie a tehnicilor narative și a kitsch-ului, dar, în același timp, o lecție de postmodernism. La finalul cărții, după experiența de pe drumul fantomelor, după ce i-au
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2205_a_3530]
-
fulgilor care ne-ar putea troieni și scoate pentru totdeauna din timpul și locul de azi. Continuă să ningă, confirmă Dragoș care și-a scos capul de sub învelitoarea caldă pe când o mână continuă să mângâie cu delicatețe coapsele umezite de atemporala sevă a iubirii. Un al doilea cap se ivește și buze fierbinți sorb răcoarea fulgilor de nea până ce alte buze îi topesc și usucă înainte ca cele două capete să dispară din nou în lumea începutului începuturilor. Atanasie... rostește Dora
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
două mătuși. Mătușa Zeliha vorbea o engleză de zi cu zi, Întrețesută cu argou, idiomuri și jargon, pe care o exersa În fiecare zi cu străinii care veneau la salonul ei de tatuaj; pe când mătușa Cevriye vorbea o engleză gramaticală, atemporală, de manual, care se preda numai și numai În licee. În același timp, mătușa Cevriye putea să facă diferența Între propozițiile simple, complexe și compuse, putea identifica tipurile de subordonate adverbiale, atributive și subiective, putea chiar recunoaște condiționalele care nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
ai primei Legislaturi când mai funcționa o anume etică a "binelui public" și chiar buna credință, valori pulverizate astăzi. Ignoranța într-ale politicii era vădită și păguboasă, biblioteca Parlamentului goală pușcă. O adunătură de interese divergente, foști activiști "repansați", țărăniști atemporali, securiști liberali, inocenți și veleitari, carieriști etc. care se sfâșiau reciproc, grotesc uneori sau comic pentru mize mărunte. O lume aflată la mijloc de bine și rău, toate refulările trebuiau expurgate, unii pierd, alții câștigă, ne comportăm așa cum suntem, o
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1572_a_2870]
-
ca o mască înțepenită într-o expresie impenetrabilă: "Sunt legionar și nimic din secretele mișcării la care am aderat nu vor fi exprimate, părea el să spună. Sunt un gânditor legionar, nu un legionar de duzină. Gândirea mea e metafizică, atemporală, ca și spiritul Căpitanului, care trăiește în mine. Orice s-ar întîmpla peste veacuri, nimic nu mă va clinti... Să presupunem că vânturile istoriei ne-ar alunga de pe scenă, ei și? Dacă nu voi muri, mă voi adapta, schimbând masca
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
înainte de „Straniul cuvânt de...” și de Scrisorile către Roger Blin, în câteva Fragmente 1 publicate în revista Les Temps Modernes, Genet distingea între monumentalul imobilității solemne, al „figurii inalterabile al cărei conținut definitiv este moartea” - acest „prestigiu absolut” legat de atemporal - și monumentalul ca expresie a unei civilizații apuse, care „nu mai construiește decât morminte false, aparente”. „Marea paradă”, cu tot fastul ei, se organizează, de fapt, în jurul unui simulacru: mormântul gol. Teatrul nu este nici el altceva decât un act
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
pădure, câte un plop sau câte o furnică. Nu le numesc, să le zic ca-ntr-un film formidabil cu frații Marx, văzut recent la cinematecă: Fridonia și Silvania. (Filmul e din ’33, putem spune sus și tare că suntem atemporali.) Din când în când - și anume: când nu schimbă focuri de mortiere și tun - cele două-trei țări schimbă ironii grele în apărarea pozițiilor diplomatice. Silvania zice: „Cel mai bun ministru de Externe al nostru este chiar generalul armatelor din Fridonia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2292_a_3617]
-
în diferite medii universitare, laice sau teologice. Fără să pot descrie „rețeta absolută”, aș spune că tipul de abordare a temelor combină analiza filologică și perspectiva istorică, pe de o parte, cu dezideratul teologic, pe de altă parte. Las dogmaticienilor atemporali, ce par conectați direct la „bateria” Sfântului Duh, iluzia practicării „teologiei de performanță”. Personal, îmi asum calitatea de felix amator într-un domeniu în care singurii „performanți” rămân îngerii și sfinții. Mă gândeam la început să redactez un Prolog mai
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
etichetă, simbol, mit. Omul a dispărut, și-a pierdut adevărata și unica identitate în spatele etichetei-stigmat. Teologia l-a transformat pe Iuda Iscariotul, dintr-o persoană aievea, ucenic al Domnului și propovăduitor, o vreme, al evangheliei, într-un fel de stigmat atemporal. Iar orice încercare făcută de istoricii sau de credincioșii mai puțin „exemplariști” de a reînvia sufletul din spatele acestui stigmat se izbește de platoșa fanatismului de cazarmă ori a scepticismului încăpățânat. În paginile care urmează voi încerca să propun, în pași
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
acum (ho aion autos) se caracterizează prin vremelnicie, perisabilitate, efemeritate. Vârsta viitoare (ho aion mellon), dimpotrivă, are toate atributele durabilității: veșnicie, trăinicie, soliditate. Vârsta de acum e alcătuită din succesiunea imperiilor terestre (patru, după Daniel, 4Ezdra și Baruh); vârsta viitoare, atemporală, de fapt, e reprezentată de Împărăția lui Dumnezeu, sub sceptrul lui Mesia. Această vârstă invadează pur și simplu istoria, desființând-o și instaurându-se în locul ei definitiv. Împărăția cerurilor se pogoară brusc, omul neparticipând efectiv la „preluarea puterii”. Metaforic, după
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
scriitorului. Din această trufie nu m-a scos decât întîmplarea și, desigur, instinctul. O carte netipărită la timp rătăcește apoi multă vreme până își găsește locul potrivit în conștiința publicului și a istoriei unei culturi. Din păcate pentru dorința de atemporal a multor începători de azi, romanul e legat de istorie și fără ea se asfixiază. Trebuia să tipăresc ceea ce scrisesem atunci și nu mai târziu, cu toate că romanul acesta despre țărănimea antebelică era neterminat: nu mă interesa dacă țărănimea română continua
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
se desfășoară oscilația înternă a personajelor, prin stabilirea unui punct de reper. Finalul tragic respectă lanțul dramelor, moartea Cleei dovedind că o femeie este definită de iubire, ceea ce îi dă forță și slăbiciune, nebunie și coerență. Acțiunea operei are caracter atemporal, iar etalarea diferitelor tipologii feminine are rolul de o oferi posibilitatea identificării cu un personaj, sau crearea unor asocieri cu personaje conexe, din realitatea imediată. Emițătorul, în acest caz, Ofelia Popii, metamorfozată în 7 personaje, sau 7 Ofelii miniaturale amplificate
A doua oară unu by Tudosă Andreea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91792_a_92970]
-
cazul. Sper. Muzica are întotdeauna un rol important, extrem de puternic, în spectacolele dumneavoastră. Ce fel de muzică folosiți în Hamlet? În principal muzică electronică, originală. Ca bază, este muzică electronică actuală, dar cu influențe din trecut, cu un aer ușor atemporal, nu atât de specific ancorată în contemporaneitatea imediată. Ușor atipic pentru spectacolele mele - nu mai este atâta muzică! Într-adevăr, diferit... Da, eu simt că după Vremea dragostei... și Balul, am epuizat o perioadă. O perioadă care m-a împlinit
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2203_a_3528]
-
piciorul de lemn întins, ședea lângă mine și fuma pipă. O chestie indefinibilă, înrudită de departe cu tutunul. Arăta de parcă nu ar fi supraviețuit numai războiului ăstuia, ci, după cel de treizeci de ani, și celui de șapte: un tip atemporal. Boneta militară o avea trasă pe ceafă. Și a intrat în vorbă cam așa: „Ei, puștiule, nu prea știi încotro, nu?“. Piciorul de lemn nu se vedea, putea fi doar bănuit sub materialul vopsit, abia mai târziu a devenit important
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
preț de două colțuri. Tot timpul era pe drum. Se grăbea ca și când ar fi trebuit să urmeze o chemare încoace, încolo. Nimeni nu știa peste câte broaște de uși era el stăpân. Iar acest frate servitor, care părea atât de atemporal, încât vârsta lui trebuie să rămână în afara oricărei aprecieri, își exercita pe neobservate, dar cu o stăruință neostenit prietenoasă, supravegherea nu numai asupra noastră, cărora oricum, conform ordinii interioare bătute în cuie pe ușa camerei, ne era interzisă orice „vizită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
-Tu...”-spunea ea-„...vrei să fii aidoma Cosmosului. Și stăpîn și bucuros de căldura celei de alături. Dar, asta nu se poate, dragul meu. E visul puiului!“. Zile și luni miraculoase se condensează azi, văzute din spital, căci fericirea e atemporală. Dar, deodată, între cei doi, venită din neant, a apărut o spaimă. Peste un prag, dulceața este toxică... Din păcate, evidența mă obligă să recunosc că omul suportă greu, și-n cantitate limitată orice fericire. La un moment dat, o
Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
om foarte inteligent, el nu se mulțumește cu inteligența sa, caută să treacă dincolo de ea într-o înțelepciune invocată de ritmul răbdător și egal balansat al frazelor meșteșugite. Textul ne arată un atlet al inteligenței sclipitoare, ce se dorește un atemporal și înțelept conte Augenstein. Adrian MIHALACHE, "COTIDIANUL Supliment cultural", Nr. 224, 1995 (Litere, Arte, Idei, nr. 36, sept. 1995) Cartea de nisip Când discursul istoriei religiilor sau, pur și simplu, al cercetării etnologice, este trădat în favoarea celui beletristic, ne putem
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
spune că nu mai este timp întrucât acesta a trecut deja. Însă, repet, dificultatea distincției este vizibilă mai ales în cazul acelor relatări care încep cu „se spune“. Iar acest „se spune“ cunoaște multe variante, de la cea proprie narațiunii religioase, atemporale, până la cea proprie vieții obișnuite, vulgare. Nu este străin nici vorbirii filozofice sau celei savante. Probabil că orice om simte nevoia să se lase, la un moment dat, sub dispoziția unei voci impersonale. De ce aduc aici în atenție ambiguitatea a
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
luat forma unui adevărat destin. Deține ceva din natura gravă a fatalității. De altfel, în lumea greacă și mai târziu, destinul înseamnă ceea ce deja se spune. Se anunță el însuși prin vocea neomenească a unui vizionar, e asemeni unei decizii atemporale ce irumpe în timp. La vremea respectivă gestul lui Erostrates a fost socotit de greci un act de gravă impietate. Drept urmare, acest lucru i-a determinat să interzică pentru totdeauna pomenirea numelui său. Însă tradiția, care nu ascultă de interdicții
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
nu lasă nici o urmă. Nu știm de fapt ce s-a întâmplat acolo, în pustietate. Scriitorul ne spune că regele părăsit ar fi murit de foame și de sete. Însă imediat suspendă orice reflecție de acest fel și adaugă ceva atemporal: „Gloria să fie cu Cel care nu moare.“ Când deasupra deșertului se simte suflul morții și deopotrivă prezența Celui care nu moare, cuvintele ating inevitabil locul tăcerii. Edificiul obscur ridicat de om și lumea stihială a deșertului se situează, acum
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
incomprehensibil. În cele din urmă, am văzut că rețeaua comportă puncte și linii care se intersectează, putând valora ca poziții, repere. Deșertul însă, asemeni mării sau asemeni nopții, nu mai oferă nici un reper. Nisipurile mișcătoare refac în același fel, aproape atemporal, tocmai absența unor repere. Ceea ce i se spune regelui Babiloniei, după ce este făcut prizonier și dus în deșert, trebuie luat în sens literal: „O, rege peste timp, substanță și secol! În Babilonia ai vrut să mă pierzi într-un labirint
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
în elemente contrarii“. Doar că, observă imediat, unele lucruri, precum cele cerești sau cele divine, nu au contrarii și nu cunosc generare. Ceea ce în seamnă că ideea de mai sus e absurdă, întrucât se atribuie o caracte ristică temporală celor atemporale. Astfel de nonsensuri urmează a fi supuse discuției și respinse pe cale logică. Pe de altă parte, logica obișnuită, acceptabilă în cazul celor temporale, își descoperă limitele când în atenție sunt cele veșnice. Principiul noncontradicției își modifică vizibil spațiul său de
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
ABSURDE 78. avântul spre un neant deplin - un țel înseamnă totuși un sens.“ Or, a fixa un sens în virtutea voinței ce domină, acest lucru descoperă imediat nonsensul celor care se voiesc raționale. Când nu caută cu orice preț teorii sigure, atemporale, omul are o relație mai destinsă cu lumea antinomiei. În limbajul obișnuit, cotidian, contradicțiile sunt mai simple și mai ușor de evitat. Sau, pur și simplu, nu produc spaime. Omul are mereu în față acele întâmplări pe care le socotește
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]