1,498 matches
-
cvasiautobiografic este istoria integrării tot mai convingătoare a eului narativ și a celui care trăiește. În narațiunea la persoana întîi cvasiautobiografică, procesul narativ însuși devine, de asemenea, o parte esențială a povestirii, dar într-un mod diferit decît în narațiunea auctorială. Aceste două situații narative sînt similare în măsura variabilă a detaliului ce poate caracteriza procesul narativ. Dacă ar fi construită o scală pentru a reprezenta acest aspect, aceasta s-ar întinde de la prezentarea detaliată (în vecinătatea zonei de legătură cu
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
monologul interior. Mai importante sînt însă deosebirile dintre aceste două situații narative. În situația narativă la persoana întîi, actul narativ este o formă de continuare a experiențelor eului, care are ca rezultat o motivație existențială de a nara străină narațiunii auctoriale. Naratorul la persoana întîi cvasiautobiografic rămîne legat de eul său anterior prin numeroase legături existențiale, în ciuda diverselor sale transformări. Dacă eroul sau eroina privesc în urmă la greșelile și confuzia vieții lor anterioare de la distanța vîrstei mature, așa cum fac Moll
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
și al XIX-lea. Rolul eului narator, așa cum este acesta conceput de un număr mare de critici și chiar teoreticieni ai romanului la persoana întîi, are tot atît de mult nevoie de deschematizare, pe cît are nevoie și rolul naratorului auctorial. Tendința de schematizare se naște din diversele programe realiste și naturaliste, în care naratorul este adesea înțeles ca fiind preocupat de prezentarea circumstanțelor pe care a ajuns să le cunoască prin propria experiență și prin observație directă sau prin investigații
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
Rememorarea însăși este un proces cvasiverbal de narațiune tăcută, prin care povestirea primește o formă estetică, ceea ce este în primul rînd un rezultat al selecției și structurării inerente amintirii 497. O altă diferență dintre narațiunea la persoana întîi și narațiunea auctorială este evidentă aici. Pentru naratorul auctorial, puterea creatoare a memoriei nu va fi niciodată operativă în procesul narativ în aceeași măsură în care este pentru un narator la persoana întîi care își evocă povestea într-un act de rememorare. Naratorul
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
de narațiune tăcută, prin care povestirea primește o formă estetică, ceea ce este în primul rînd un rezultat al selecției și structurării inerente amintirii 497. O altă diferență dintre narațiunea la persoana întîi și narațiunea auctorială este evidentă aici. Pentru naratorul auctorial, puterea creatoare a memoriei nu va fi niciodată operativă în procesul narativ în aceeași măsură în care este pentru un narator la persoana întîi care își evocă povestea într-un act de rememorare. Naratorul la persoana întîi David Copperfield deviază
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
Peste zaplazul grădinii asfințitul își revărsa strălucirea asupra necunoscutei, care se îndrepta spre ușă pășind bățos și cu un aer înțepat ce nu putea fi decît al ei498. Nu este necesar să declarăm aici naratorul la persoana întîi drept narator auctorial 499. Scena este un produs autentic al empatiei imaginative a naratorului la persoana întîi, care nu întîmpină nici o dificultate în evocarea acestei imagini particulare a mamei sale construite în imaginație din amintirea lui generală despre firea ei. Justificarea ce apare
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
îl face pe David să fie ușor uimit, fără îndoială, însă eul narator nu reușește să impună un comentariu explicativ. Povestirea nu este suficient de avansată pentru o astfel de explicație. Un narator la persoana întîi este similar unui narator auctorial în sensul că el încearcă, de asemenea, să creeze o formă de suspans în timp ce-și spune povestirea și să o mențină cît mai mult. 7.2.6. Situația narativă la persoana întîi și stilul indirect liber Pentru mult
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
narativ determină orientarea cititorului. G. Steinberg a atras atenția asupra faptului că există, de asemenea, diferențe gramaticale între stilul indirect liber, așa cum apare acesta în cadrul situației narative la persoana întîi, pe de o parte, și în cadrul situației narative personale sau auctoriale, pe de altă parte. Transpunerea referinței personale de la "eu" la "el", în mod normal, nu are loc atunci cînd un eu narator reproduce gîndurile eului care trăiește, prin intermediul stilului indirect liber. Dacă nu apare nici o transpunere a formelor verbale, de
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
cea la persoana întîi. Situația este cumva diferită atunci cînd stilul indirect liber este folosit pentru a reda gîndurile. Perspectiva dublă caracteristică stilului indirect liber apare între narator și personajul ficțional care gîndește, simte sau percepe într-o situație narativă auctorială sau într-una auctorial-personală. Această perspectivă dublă implică două persoane cu puncte de vedere, opinii, judecăți etc. diferite. Lucrurile stau altfel într-o situație narativă la persoana întîi. Aici stilul indirect liber este posibil doar pentru gîndurile, sentimentele și percepțiile
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
într-o situație narativă la persoana întîi, stilul indirect liber încurajează empatia cititorului cu eul care trăiește mult mai frecvent decît ironizează sau creează distanță între eul care trăiește și eul narator. Pe de altă parte, într-o situație narativă auctorială (nu personală!), stilul indirect liber distanțează destul de des cititorul de personajele ficționale, deoarece această distanță este deja inerentă perspectivei duble a naratorului și a personajului. În consecință, stilul indirect liber trebuie considerat un mijloc de ghidare a simpatiei cititorului, dar
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
un text narativ, cred ei, trebuie să fie scris în forma gramaticală a persoanei întîi sau a treia 518 -, nu este una imposibilă, așa cum am putut să demonstrez anterior prin intermediul continuum-ului de forme învecinate polului naratorului dintre situația narativă auctorială la persoana a treia și cea la persoana întîi. Zonele de tranziție dintre referința la persoana a treia și cea la persoana întîi din vecinătatea polului reflector, care marchează împărțirea între situațiile narative personale și cele la persoana întîi, sînt
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
acestei situații extreme. Romanul timpuriu a folosit în principal forma epistolară pentru acest subiect, pentru că îi permite autorului să reprezinte autoprezentarea intimă a gîndurilor și a sentimentelor persoanei care moare pînă în pragul de la finalul vieții. După moarte, un narator auctorial în rolul editorului scrisorilor apare de obicei pentru a completa povestirea, ca în romanul Suferințele tînărului Werther; sau ceilalți corespondenți încheie narațiunea, cîteodată cu editorul ficțional pătrunzînd în narațiune, ca în Clarissa Harlowe. În toate aceste cazuri, narațiunea este continuată
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
perspectivă internă și din această cauză el este mai flexibil decît prezentarea conștiinței în cadrul unei situații narative personale. Într-o situație narativă personală, perspectiva internă poate fi transformată în orice moment într-o perspectivă neutru-obiectivă sau într-o perspectivă externă auctorială. Cînd este prezentată moartea unui personaj ficțional care funcționează ca mediu personal, un narator (auctorial) poate, prin urmare, să fie de ajutor oriunde este necesar. În acest fel, pericolul stereotipizării enunțurilor finale, a gîndurilor și a percepțiilor persoanei aflate pe
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
situații narative personale. Într-o situație narativă personală, perspectiva internă poate fi transformată în orice moment într-o perspectivă neutru-obiectivă sau într-o perspectivă externă auctorială. Cînd este prezentată moartea unui personaj ficțional care funcționează ca mediu personal, un narator (auctorial) poate, prin urmare, să fie de ajutor oriunde este necesar. În acest fel, pericolul stereotipizării enunțurilor finale, a gîndurilor și a percepțiilor persoanei aflate pe patul morții poate fi evitat. Aici pot fi citate un număr mare de exemple. Moartea
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
un număr mare de exemple. Moartea lui Ivan Ilici de Tolstoi este, prin urmare, foarte relevantă în acest context, deoarece în această poveste despre viața, boala și moartea personajului principal, profilul narativ se dezvoltă clar de la o situație narativă predominant auctorială la una predominant personală. În orice caz, în final naratorul nu-i refuză omului aflat pe patul morții asistența sa auctorială: "[...] Dar moartea? Unde e?" Își căută teama de moarte pe care o simțise înainte și n-o mai găsi
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
această poveste despre viața, boala și moartea personajului principal, profilul narativ se dezvoltă clar de la o situație narativă predominant auctorială la una predominant personală. În orice caz, în final naratorul nu-i refuză omului aflat pe patul morții asistența sa auctorială: "[...] Dar moartea? Unde e?" Își căută teama de moarte pe care o simțise înainte și n-o mai găsi. Unde e? Care moarte? Nu mai exista nici o teamă, pentru că nu mai exista moartea. În locul morții era lumină. Va să zică asta e
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
redată într-un mod personal-auctorial similar. Am arătat în altă parte prin prezentarea făcută de Faulkner pentru moartea lui Hightower că problema perspectivală poate rezulta din acest fel de prezentare, mai precis din tranziția de la perspectiva personală internă la cea auctorială externă 524. Narațiunea lui Porter intitulată The Jilting of Granny Weatherall combină ambele elemente aflate aici în discuție, alternarea referinței la persoanele întîi și a treia și asistența auctorială dată femeii aflate pe moarte. Povestirea despre boala și moartea lui
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
prezentare, mai precis din tranziția de la perspectiva personală internă la cea auctorială externă 524. Narațiunea lui Porter intitulată The Jilting of Granny Weatherall combină ambele elemente aflate aici în discuție, alternarea referinței la persoanele întîi și a treia și asistența auctorială dată femeii aflate pe moarte. Povestirea despre boala și moartea lui Granny Weatherall este prezentată într-o situație narativă predominant personală în care ea funcționează ca mediu personal. Granny este foarte hotărîtă pînă în ultimul ceas, iar redarea gîndurilor ei
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
pînă în ultimul ceas, iar redarea gîndurilor ei alternează de cîteva ori între forma personală a persoanei a treia și forma de persoana întîi a monologului interior. Această schimbare a referinței pronominale apare chiar și în ultimul paragraf. Însă naratorul auctorial are ultimul cuvînt. Prin relatarea sa laconică, moartea lui Granny se transformă într-un gest care dezvăluie încă o dată întreaga ei personalitate: Pentru a doua oară nu era nici un semn. Din nou nici un mire, iar preotul în casă. Nu putea
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
cameră de luat vederi nu depășește stadiul de program; stilul său narativ abia dacă este influențat de acesta. Norman Friedman folosește sintagma într-un sens tehnic și o definește în maniera în care este înțeles și aici: "[...] maximul în excluderea auctorială; aici scopul este acela de a transmite, fără selectare aparentă sau aranjare, "o felie de viață" așa cum apare aceasta în fața mediului care înregistrează"527. Friedman consideră, de asemenea, "camera de luat vederi" un element esențial pentru completarea cadranului său de
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
mare precauție atunci cînd vorbește despre "(o narațiune) la persoana întîi suprimată" care apare în acest roman 534. De asemenea, există dubii cu privire la această afirmație, deoarece "camera eye" înregistrează lucrurile într-o manieră aperspectivală, care de obicei indică predominanța mediului auctorial asupra celui personal: Pe măsură ce [zgomotul] se pierde în trecut, probabilitatea acestuia scade. Acum e ca și cum nu ar fi fost nimic. Prin fantele unei jaluzele deschise puțin și destul de tîrziu este, desigur, imposibil să vezi ceva. Tot ce poți face este
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
tîrziu este, desigur, imposibil să vezi ceva. Tot ce poți face este să închizi jaluzelele cu ajutorul baghetei laterale 535. Informațiile despre mecanismul de deschidere și de închidere a jaluzelelor venețiene poate fi cu siguranță interpretat ca avînd fie o natură auctorială, fie una personală. Din nou, tehnica de tip "camera eye" a acestui roman nu este nicidecum întotdeauna depersonalizată în întregime. Cîteodată aceasta lasă să se insinueze presupoziții, concluzii incerte, chiar amintiri, ca în următorul citat: A... probabil că tocmai s-
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
116, 175, 219, 225, 228, 237, 250, 254, 275-280, 283-284, 289, 292, 295-297, 306-311, 328-332, 343-344 close up, 189 colocvializarea vorbirii naratorului, 287-289 a naratorului la persoana întîi, 289 comentarii ale naratorului, 82, 200, 231, 280, 308, 312, 317 comentarii auctoriale, 35, 73, 115, 141, 172, 213-214, 225, 301 eseu, 37, 113 indicații regizorale, 222, 228, 252, 279 intervenție, 252 relatare, 113 compasiunea auctorială, 280 condensare, relatare comprimată, 69, 88, 115, 221-222, 235, 264, 279, 309 constante anistorice/istorice, 106-107 constituente
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
a naratorului la persoana întîi, 289 comentarii ale naratorului, 82, 200, 231, 280, 308, 312, 317 comentarii auctoriale, 35, 73, 115, 141, 172, 213-214, 225, 301 eseu, 37, 113 indicații regizorale, 222, 228, 252, 279 intervenție, 252 relatare, 113 compasiunea auctorială, 280 condensare, relatare comprimată, 69, 88, 115, 221-222, 235, 264, 279, 309 constante anistorice/istorice, 106-107 constituente, v. opoziții conștiință colectivă, 268 contaminare a titlurilor de capitole comentative și narative, 61, 78 contaminarea limbajului naratorului de către limbajul personajelor, 284-285 contiguitate
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
de către limbajul personajelor, 284-285 contiguitate, 24, 340 continuare a modelului narativ, 75 continuum de forme, pe cercul tipologic, 44, 92-93, 105, 109, 275, 278, 284, 292, 311, 332, 339, 343-344 continuum auctorial-personal, 277, 283, 287, 292, 310 de la situația narativă auctorială la cea personală, 277 de la situația narativă la persoana întîi la cea personală, 307-308 controlul simpatiei, 202-203, 215 corporalitate, v. narator credibilitate (reliability), v. narator credibilitate, v. narator creștere confesivă, 157-158 critică lingvistică, 22 cuprins, v. rezumat defamiliarizare, v. insolitare
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]