KorAP: Find »[drukola/base=bâlbâi & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...34 35 36 ...57 >

1,419 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805

minister ori de la Statul-Major. Ori măcar de la Comenduirea Bucureștilor să fi fost. Cei mai mulți erau oameni destul de tineri, puteai să cauți mult pînă să găsești pe cineva de peste patruzeci de ani. Mai toți de la Arsenal, din Marină și din Aviație. Leonard Bîlbîie se străduia să afle numitorul comun, cum spunea Mihai Mihail. Își roti privirea cu grijă, așa încît să nu fie observat, cînd toată lumea se uită într-un singur loc excepția este imediat sesizată, e ca o muscă bîzîind într-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
mai puțin cunoscuți în lume decît eroii dumneavoastră, care nu doar că au fost curajoși, au fost și norocoși, așa încît pot să-și organizeze serbările cuvenite cu mai multă tragere de inimă." Italo Balbo s-a făcut palid, Leonard Bîlbîie a crezut că va leșina, nici nu era de mirare, din cauza aerului închis, măcar să fi dat ferestrele în lături, ieșea așa și fumul și mirosul de parfumuri și transpirație, s-a făcut palid, a închis ochii, stînd așa cîteva fracțiuni

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
era alături, va fi priceput și ei ceva, pentru că l-a privit foarte ciudat pe Corvino, a făcut un gest destul de repezit, de parcă ar fi vrut să-l oprească să traducă, nu oricine și-ar fi dat seama, dar Leonard, Bîlbîie îl știa destul de bine pe Pangratty, și spre uimirea tuturor l-a îmbrățișat pe Balbo, l-a sărutat pe obraz de două ori și apoi i-a ridicat din nou brațul ca unui învingător. Dintr-o dată atmosfera s-a schimbat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
mai tînăr. Cînd a ajuns chiar în apropierea grupului, Pangratty l-a luat de braț pe Italo Balbo și a început să-l conducă încetișor către fereastră. "Acum vrea să-i strecoare chestia cu participarea la înconjurul lumii", își zise Bîlbîie și nu mai făcu nici un pas, dîndu-și seama că Pangratty s-ar supăra foc dacă ar intra nepoftit în conversație. Așa că rămase în preajma lui Corvino și a ministrului Popa. Poate era chiar mai cu folos pentru misiunea sa, își zise

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
dar mulțumit, toată lumea avea ce bea și mînca, pînă la urmă în orice petrecere asta contează cel mai mult! "Merge, merge?", întrebă gazda asemenea țăranilor cînd se întîlnesc cu un cunoscut și nu prea au ce să-i spună. Leonard Bîlbîie a zîmbit cu toată gura, îl cuprinse cumva pe după umeri, era destul de greu să faci un asemenea gest de apropiere cu Basarab Cantacuzino, nu doar că îți trebuia puțin curaj și impertinență, dar la statura lui impresionantă gestul comporta oarecare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
ani, domnule dragă, de cînd avem o țară nouă. Pentru cei mai mulți zăpăceala asta nu ajunge să se termine, sînt năuciți pur și simplu că în sfîrșit au reușit. Nu ți se pare că durează cam mult, mult prea mult?" Leonard Bîlbîie a făcut ochii mari, într-o sinceră mirare, Cantacuzino își șterse transpirația de sub ochi, avea cearcăne și pungi încrețite sub ei, o exoftalmie reținută te făcea să-l privești mai tot timpul, îți atrăgeau atenția globii mari, de un alb

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
să se îngrijească de ceea ce are, devine, cum să zic, conservator. Din păcate, la noi, o dată cu dispariția partidului conservator, cei mai mulți dintre bărbați o iau pe cont propriu și în sensul strict al cuvîntului, destul de devreme. Dumneata ce vîrstă ai?" Leonard Bîlbîie amuți. Nu se așteptase ca Basarab Cantacuzino să fie și necioplit, mitocan de-a dreptul. Acesta îl cîntări din ochi, își țuguie buzele clătinînd din cap "ei, să bați spre patruzeci, dar nu-i ai încă. Și, uite, ai și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
chema. Reacția a fost cea așteptată. Abia și-a putut reține rîsul, a pufnit, ochii i s-au umezit și au devenit parcă mai omenești. Puteai crede că te și vede, nu doar trece prin tine cu privirea. "Da, domnule Bîlbîie, există o vîrstă a idealismului și ea trebuie exploatată. Idealismul trebuie folosit la maximum." Era limpede că nu dădea-doi bani pe el. Toți cei care aflau, aidoma, cum îl cheamă, continuau conversația adresîndu-se cu "Leonard, domnule Leonard", chiar "Leo, Leo

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
zic, perversitatea celui care știe ce face." Basarab Cantacuzino avu o a doua sclipire în ochi, scoase un soi de muget din pieptul său mare cît o tablă pentru plăcinte, însemna că rîde pe înfundate, "știi că-mi placi, domnule Bîlbîie, îmi placi, ești chiar un camarad pe cinste. Păi cum altfel să urnești căruța dacă nu bați caii?! Cei care stau pe capră, întotdeauna este cineva pe capră, asta e bine de știut, trebuie să știe să-i bată, să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
Diferența e că după aceea calul e cuminte, moare și gata, pe cînd omul abia atunci începe să te urască. Brusc i se schimbă privirea în clipa cînd îi spui, cînd apeși pe trăgaci. Dar trebuie să ai curaj, domnule Bîlbîie, să ai curaj. Nu atunci cînd îți împuști calul pe care îl iubești, ci atunci cînd îi spui adevărul unui ins, oricum te va urî. Dar dacă ești pe capră trebuie să o faci, altfel rămîi înecat în noroi." Basarab

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
Văzîndu-l, uriaș, insensibil, transpirat, în totul urît, aproape monstruos, nu puteai să crezi că era vorba de ceva bun, frumos, chiar în idealitatea sa, de ceva care să fie pe placul și în interesul nației. Ascultîndu-l doar, era altceva. Leonard Bîlbîie trebuia și să-l vadă și să-l asculte, nu putea despărți una de alta, fie și numai din cauza obligației sale de slujbă. Mihai Mihail îl trimisese acolo ca să vadă și să audă. Abia după aceea urma să înțeleagă dacă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
și numai din cauza obligației sale de slujbă. Mihai Mihail îl trimisese acolo ca să vadă și să audă. Abia după aceea urma să înțeleagă dacă era ceva de înțeles. "Să vă ajute Dumnezeu să apăsați pe trăgaci dacă trebuie!" împinse Leonard Bîlbîie conștient discuția la limita posibilă. Basarab Cantacuzino privi în gol, îndeajuns de mult, încît Leonard Bîlbîie să audă din nou larma glasurilor, muzica, clinchetul paharelor. Fusese ca într-un vis, discuția îl acaparase într-atît, încît se rupsese cu totul din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
audă. Abia după aceea urma să înțeleagă dacă era ceva de înțeles. "Să vă ajute Dumnezeu să apăsați pe trăgaci dacă trebuie!" împinse Leonard Bîlbîie conștient discuția la limita posibilă. Basarab Cantacuzino privi în gol, îndeajuns de mult, încît Leonard Bîlbîie să audă din nou larma glasurilor, muzica, clinchetul paharelor. Fusese ca într-un vis, discuția îl acaparase într-atît, încît se rupsese cu totul din context. Avea intuiția că dăduse de un fir. De firul principal. Mai departe urma o încîlceală

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
Cantacuzino își reveni din starea de prostrație, cine știe ce văzuse el în depărtare. "Unii oameni nu văd departe în spațiu, ci în timp", s-ar fi putut prea bine ca Basarab să fi fost dintre aceștia. "Să ne ajute Dumnezeu, domnule Bîlbîie, să putem apăsa la vreme pe trăgaci", și spre uimirea lui uriașul și transpiratul prinț Cantacuzino își făcu repede, aproape pe furiș, semnul crucii. "Trebuie să scăpăm de troica asta de papă-lapte și să aducem un om sănătos și vînjos

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
să scăpăm de troica asta de papă-lapte și să aducem un om sănătos și vînjos sus pe capră, să țină hățurile bine și să ieșim o dată din mlaștina în care ne cufundăm pe zi ce trece. Ia uită-te, domnule Bîlbîie. toți unul și unul. Cu oameni ca ăștia nu piere țara." L-a ascultat pe emoționatul prinț și a privit în sală. Mai toți se descheiaseră la gît, erau roșcovani în obraz, se trecuse la șampanie, din cînd în cînd

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
mare atins totuși de o undă a neliniștii, căutînd așa o soluție temporară, care de fapt nu rezolva și nu explica nimic. Dar acestea toate au fost amănunte care au ieșit la iveală mai tîrziu, mult mai tîrziu, cînd Leonard Bîlbîie nu le mai putea folosi la nimic, la absolut nimic. Cînd s-au întîlnit a doua oară, pentru Leonard Bîlbîie inginerul Stoicescu era un ins apropiat chiar, știa extrem de multe despre el și i-ar fi putut da sfaturi, o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
explica nimic. Dar acestea toate au fost amănunte care au ieșit la iveală mai tîrziu, mult mai tîrziu, cînd Leonard Bîlbîie nu le mai putea folosi la nimic, la absolut nimic. Cînd s-au întîlnit a doua oară, pentru Leonard Bîlbîie inginerul Stoicescu era un ins apropiat chiar, știa extrem de multe despre el și i-ar fi putut da sfaturi, o privire din exterior e mult mai cuprinzătoare și mai obiectivă, felul de a fi al inginerului nu-i displăcuse cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
cuprinzătoare și mai obiectivă, felul de a fi al inginerului nu-i displăcuse cu totul și atunci, la cea de-a doua întîlnire a lor, Cezar Stoicescu ar fi putut desluși o undă de simpatie în privirea iscoditoare a lui Bîlbîie. Ar fi putut dacă nu s-ar fi grăbit, dacă n-ar fi intrat în panică, dacă nu l-ar fi paralizat gîndul că stîrpitura din fața lui însemna sfîrșitul nu doar al carierei sale, ci și al celei mai grozave

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
întuneric ca să mai poată zări ceva în ochii întredeschiși, a batjocură? Îl înfuriaseră cumplit urechile lui clăpăuge și și-a pierdut cumpătul. Dar pînă atunci urmau să se petreacă destul de multe lucruri, în acea clipă de nebănuit, de neînchipuit, Leonard Bîlbîie nu știa nimic despre inginerul Cezar Stoicescu, l-a urmărit cu privirea: amuzat, "ca doi cățelandri, Corvino și celălalt, după Balbo. Gloria altuia te orbește și te strivește. Habar nu are că admirîndu-l pe macaronar își taie propriile aripi, propriile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
înseamnă că gîndește bine. Doar se știe că la început a fost cuvîntul", nu obosea să repete Mihail cînd citea raportul vreunui inspector chiar în prezența acestuia, cu lumina lămpii căzînd pe hîrtie și cu obrazul aflat în întuneric. Leonard Bîlbîie simți că este cuprins de emoție, se bucura sincer și avea toate motivele. În definitiv, trecuse și de data aceasta un examen greu, nu oricine ar fi reușit să clarifice în ce consta misiunea, trimiterea lui Mihail fusese destul de vagă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
imenși, albi, irisul era de un albastru spălăcit, încît aproape nici nu se diferenția de globul vitros, erau nemișcați, ca într-o pîndă. O clipă i-a trecut prin minte gîndul că Basarab și-a dat seama că el, Leonard Bîlbîie, nu s-a aflat niciodată pe lista invitaților. Nu era imposibil. Chiar dacă nu era așa, ar fi fost mai bine să se asigure. Trebuia să se agite, să intre în vorbă cu unul, cu altul, să zîmbeasca și chiar să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
o mișcare scurtă, se înclină exact cît trebuie, "îmi pare bine domnule", îl privi o clipă serios, apoi se uită la prinț, "vă rog să continuați, excelență, este un subiect adorabil". "Iar vorbește despre femei Pangratty", mormăi în sinea lui Bîlbîie și luă cea mai serioasă figură posibilă. Cred că este o problemă de informație. Cu cît omul are mai puține informații de prelucrat, cu atît timpul trece mai greu. Copiii, spre exemplu, copiii nu pot primi și prelucra decît foarte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
așteptase ca prințul Pangratty să fi abordat un astfel de subiect "metafizic" după cîteva pahare de coniac într-o asemenea împrejurare, și unde mai pui că nici măcar nu discuta cu o femeie, ca s-o dea gata, intrigat și încîntat, Bîlbîie îl întrebă: "dar dumneavoastră ați fost? Vreau să zic, ați fost închis vreodată?" După cîte știa, Pangratty avusese o viață aventuroasă, prin Africa, prin Germania, în vremea războiului, poate atunci în Germania... "Propriu-zis, închis în pușcărie, n-am fost. Nici

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
zîmbi iarăși îngăduitor, "literatură, domnule locotenent, doar știi că Dumas n-a stat nici măcar o zi în pușcărie și n-a urît pe nimeni nici măcar o clipă. Era prea gras pentru asta, da, da, prea gras ca să poată urî." Leonard Bîlbîie se simți foarte neplăcut, prințul vorbea iarăși ca pe vremuri, cînd se afla în Vladia, cu o morgă și o știință a zicerii care te putea ameți, vrăji, cuceri, iar dacă nu te lăsai, dintr-o dată te simțeai mic și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
au mai găsit, n-au găsit nimic din el. Tănase Berzea nu mai avea nimic în el, se golise, era doar un perete subțire în care se adăpostea vidul și de aceea s-a resorbit. Asta este. O implozie!" Leonard Bîlbîie a făcut o figură lungă și dezamăgită, dacă era vorba despre Tănase Berzea, se lămurise. Prințul povestise, în vremea cînd și-a petrecut iarna la Vladia, destul de multe întîmplări neverosimile legate de acest straniu personaj care fusese un fel de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]