3,162 matches
-
de lăcomie În ochi. Poate că n-ar strica să Îl mai tragem puțin În frânghii, ca să Își deșarte toată desaga... Dante Îl fulgeră cu privirea, furios pe ceea ce căpetenia gărzilor izbutise să audă. Era sigur că bâjbâia printr-o beznă deplină, mai rea decât aceea În care se zbătea el Însuși. Dar, oricum, era mai bine ca acel mitocan să știe cât mai puțin din toată povestea. Între timp, eliberat din legături, Fabio dal Pozzo se prăbușise la pământ. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
taie calea, și Începu să se cațere și el cu greu. Acolo sus, spre căpriori, orice zgomot era amplificat de ecou, și deși nu vedea pe nimeni avea impresia că era Înconjurat de trupuri În mișcare. Continua să scruteze În beznă, căutându-și adversarul. Într-acestea, schelăria se legănă din nou, amenințând să se prăvălească la pământ. Dante blestemă neglijența cu care fusese făcută lucrarea, agățându-se din toate puterile de o funie. Apoi, cu un ultim efort, ajunse sus. Alergă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
apărut, Profetul - Dumnezeu să-l țină În slava sa - a urcat mai Întâi prin cele șapte ceruri ale celor șapte planete. În ordinea exactă În care le-au așezat Înțelepții astronomi de la Bagdad, cu viziunea lor minunată. Prin pustiuri de beznă și de lumină. Și prin lacul de foc al vinovăției. Dante scutură din cap. - Poate că vrei să spui În ordinea În care le-au așezat Înțelepții Greciei. Aristotel și marele Ptolemeu. Lacurile acelea de foc și de beznă despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
de beznă și de lumină. Și prin lacul de foc al vinovăției. Dante scutură din cap. - Poate că vrei să spui În ordinea În care le-au așezat Înțelepții Greciei. Aristotel și marele Ptolemeu. Lacurile acelea de foc și de beznă despre care tu vorbești nu sunt stâlpii lumii, ci ceva ce ochii noștri poate că ar fi În stare să vadă, chiar dacă mintea noastră ar rămâne strivită. Dumnezeu e departe de noi și nici măcar Avicenna al tău n-ar putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
o pată de umbră arăta că acolo se deschisese un hău. Un huruit părea să vină de jos, ca și când niște pilaștri uriași ar fi Început să se prăbușească, târând după ei o gloată urlătoare. Se apropie de acea poartă. Din bezna vârtejului se ivea o masă fără formă, din ce În ce mai aproape. Ceva imund urca, iar conștiința lui amorțită se mărginea să măsoare așteptarea cu un tremur continuu, de neînvins. Se uita țintă În față, perplex: mai mare decât un turn, din crater
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
puterea lui infinită să repete șa nesfârșit identicul? Oricât de vastă, Împărăția sa ar reveni la nimic În mod periodic? Și iarăși cele șapte zile ale Facerii, de fiecare dată, și de fiecare dată Începutul luminii și drumul ei prin beznă? - De ce nu, messer Alighieri? replică Marcello. Totul va reveni la nimic, iar apoi va recăpăta formă, Într-o sublimă repetare a identicului. O ordine eternă va fi recompusă. - Asta e o nebunie, messer Marcello! exclamă Arrigo. Muștele astea care ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
că, probabil, francezul era omul cel mai adânc implicat În urzeală, cu purtarea sa misterioasă și cu politețea lui afectată, de gentilom de peste Alpi. Dacă ar fi dispărut cu adevărat, atunci și crimele ar fi rămas pentru totdeauna Învăluite În beznă. O apucase cu pași Înceți pe o străduță din spatele bisericii Santa Maria Maggiore, cu privirea ațintită În pământ. Deodată, Îi atrase atenția o umbră dublă din fața lui. La o anumită distanță, doi bărbați mergeau unul lângă altul. Judecând după veșminte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
un caiet mare În față. Pe colțul mesei zăcea o clepsidră: nisipul se adunase În Întregime În compartimentul de jos, ca și când omul și-ar fi petrecut o bună bucată de vreme adâncit În munca sa. - Se pare că vezi prin beznă, ca pisicile, exclamă Dante surprins. - Pasul dumitale e ușor, și totuși are un sunet inconfundabil. Priorul se deplasă imperceptibil de-a lungul muchiei de lemn, Încercând să zărească, la lumina slabă a lumânării, ce anume scrisese Marcello. Bătrânul, tot fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
acoperea până În partea de jos a figurii. Purta pe cap o pălărie de paie, ca de țăran, coborâtă pe frunte În așa fel Încât să lase la vedere numai ochii. Totuși, cu toate că mica torță abia de reușea să Împrăștie puțin bezna din galerie, priorul Îl recunoscuse imediat pe neobișnuitul vizitator, care Îl fixa fără să ia În seama tăișul de oțel ce Îl amenința de la câteva degete depărtare. Monerre se apropie, oprindu-se la un pas de el. - Știu că mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
fi deschis larg. Mânat de elan, se clătină, făcând câțiva pași În față, Înainte să se Împiedice și să cadă. Ajuns la pământ, se răsuci convulsiv pe spate. Între timp, izbutise În sfârșit să scape de pânză. Pentru un moment, bezna de afară Îi prelungi senzație de orbire neputincioasă, apoi Începu să vadă din nou. În picioare, În fața lui, recunoscu figura impunătoare a lui Arrigo. Filosoful era aplecat deasupra lui. Părea pe punctul de a-l ataca iar. Zvârlind din picioare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
ora stingerii... și prudența. - Poate că vei fi observat, priorule, cum formele Însele se schimbă după cum sunt În bătaia luminii sau Învăluite de umbră. - Asta o știe toată lumea. - Ei bine, eu voiam să văd ce Înfățișare capătă Baptisteriul vostru când bezna se pogoară peste el. Dante Îl fixă surprins, apoi privirea Îi alergă spre impunătoarea masă Întunecată din spatele lor. Marele octogon din piatră se Înălța peste cocioabele care Îi Înconjurau ca o coroană spre miazănoapte. - Și ce-ai aflat? - Că, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
octogon din piatră se Înălța peste cocioabele care Îi Înconjurau ca o coroană spre miazănoapte. - Și ce-ai aflat? - Că, la fel ca atâtea alte monumente ale religiei voastre, și el este, cu siguranță, mai util atunci când se află În beznă. Priorul nu era sigur că Înțelesese bine. Dar Întinse o mână și copleșit de emoție, o așeză pe umărul bătrânului maestru. - Religia noastră, Arrigo? Și eu, care credeam că speculațiile dumitale n-au călcat Încă pragul apostaziei. Că nu ești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Religia noastră, Arrigo? Și eu, care credeam că speculațiile dumitale n-au călcat Încă pragul apostaziei. Că nu ești Încă pierdut. Arrigo zâmbi din nou, dar privirea Îi devenise rece. - Nu există nimic În tamburul acela de piatră, nimic În afară de bezna pe care o conține. Dar tocmai de aceea ar putea fi prețios. - Cum te-aș putea ajuta În nebunia asta, oricare ar fi intențiile tale? murmură Dante. Dar celălalt parcă nu Îl auzise. Îl Înșfăcă de brațe, strângându-l cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
precaut de locul din care provenea glasul. Era un bărbat ghemuit În dosul unei coloane, ce părea să implore peretele porticului. Când ajunse În spatele lui, Îl văzu cum se ridică și se Întoarce spre el, În timp ce o lucire violacee sfărâma bezna compactă. Simți o mână lovindu-l peste gură. Din instinct Își ridică brațul, deviind lovitura pumnalului. Sub buze simțea gustul dulceag al sângelui. Apoi se eliberă din strânsoare cu o smucitură disperată, aruncându-se În față, În Încercarea de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
depărtare, Întrezări o galerie ce pătrundea În zid. Începu să Înainteze de-a bușilea, pipăind pereții pentru a se orienta. Tavanul galeriei era atât de jos, Încât Îi silea să Își plece fruntea și chiar să se târască. Înaintau prin bezna cea mai deplină, lăsându-se În seama instinctului. Cecco Îl urma așa cum orbul Își urmează călăuza, În timp ce deasupra capetelor lor răsunau, ca un tremur Îndepărtat, pașii grăbiți ai soldaților. Aerul era din ce În ce mai cald, impregnat cu o duhoare puternică de ars
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
cheile Înțelepciunii și ale virtuții. Să Îndrepte greșelile, să repare nesocotințele, să reia planul Credincioșilor de acolo de unde acesta eșuase... Și apoi să cânte toate aceste fapte În opera lui și să le dea forma unei călătorii a spiritului, din bezna disperării până În lumina unei ordini regăsite, soț al ordinii. Și să fie Încoronat poet În San Giovanni! Se apropie până când atinse umărul bărbatului. Arrigo Își ținea capul Înclinat, ca și când ar fi dormit, cu mâna abandonată peste hârtia din față. Dante
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Lampa lui Elia. Acum pricepu ce sens aveau toate. Iată de ce fusese construită copia după Castel del Monte și de ce fusese chemat Fabio dal Pozzo, matematicianul, să calculeze... Asta voise să Îi spună Arrigo lângă zidurile Baptisteriului, prețios numai pentru bezna Închisă sub bolta sa. Un lac de beznă de care filosoful avea nevoie pentru a transpune În faptă vechiul vis al tatălui său. Nu renașterea imperiului, naufragiat În furtuna vremurilor. Acesta era planul celor de la miazănoapte, de la Veneția, al templierilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
toate. Iată de ce fusese construită copia după Castel del Monte și de ce fusese chemat Fabio dal Pozzo, matematicianul, să calculeze... Asta voise să Îi spună Arrigo lângă zidurile Baptisteriului, prețios numai pentru bezna Închisă sub bolta sa. Un lac de beznă de care filosoful avea nevoie pentru a transpune În faptă vechiul vis al tatălui său. Nu renașterea imperiului, naufragiat În furtuna vremurilor. Acesta era planul celor de la miazănoapte, de la Veneția, al templierilor. Arrigo luase doar parte la el. Cu generozitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
un om mare. - Va trebui să Îl informăm pe căpitanul de la Misericordia de toate astea. - Mâine. Mâine veți avea vreme pentru toate. Micul cortegiu funebru reapăru de sub portalul magaziei, trecând Încă o dată prin fața paznicului, care Încă mai tremura. În preajmă, bezna era Îmblânzită de strălucirea lunii. Dante indică direcția Baptisteriului. Cu o Îmbrâncitură, carul o porni pe urmele lui. La un colț de stradă, se opri dinaintea unui rond de cartier. La vederea oamenilor cu glugi, soldații se dădură grăbiți la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
din partea omului. - Guido, zise din nou Dante. Guido Bonatti. Astrolog al regilor și Împăraților. Magicianul. Un om care cunoaște calea stelelor... și un asasin. Bătrânul continua să nu răspundă. Se mărgini să Își ridice capul, ca și când ar fi căutat prin beznă stelele pe care le pomenise. - Forma sa e perfectă, murmură, arătând spre tamburul cupolei de deasupra sa. De o perfecțiune inutilă, ca Întotdeauna când faptele oamenilor vor să maimuțărească Natura, adăugă sarcastic. Dante ajunsese În fața lui. Le porunci, printr-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
În mintea lui acea schemă ar fi fost Întipărită cu litere de foc. - De mii de ori am citit acel proiect diabolic, mii de zile m-am trezit cu imaginea sa dinaintea ochilor, mii de nopți m-am coborât În beznă purtându-l cu mine. N-avem nevoie de hârtia aceea imundă. Pune aici prima oglindă! Dintr-un colț, trupul lui Arrigo, Învelit În lințoliu, parcă le observa mișcările. O margine a țesăturii alunecase, descoperindu-i fața. Era drept să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
de gemulețul din partea opusă celei cu lampa. În jur strălucea haloul de lumină, Însă În deschizătură domnea Întunericul cel mai deplin. Bonatti se apropiase și el de punctul de observație, Îndepărtându-se mai apoi cu o expresie de batjocură. - Privește bezna care Îți pedepsește ignoranța, messer Alighieri! strigă el disprețuitor. Cunosc prea bine natura acestei drăcovenii, Încă de când Michael Scotus ne-a lămurit cum funcționează. Dacă lumina ar traversa dinții celor două roți opuse, aceasta ar fi dovada mișcării sale. Însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
cadă pe lângă trup, și Înaintă bâjbâind. Arma Îi lunecă la pământ, scoțându-i la iveală brațul schilod. Dante se apropie să Îi dea ajutor, dar lui Bonatti părea să nu-i mai pese de nimic, Închis În lumea sa de beznă și de perfecte repetiții. Îl alungă pe poet cu un gest hotărât, ca și când i-ar fi simțit prezența prin vălul stacojiu care Îi răpea vederea. Înainta către centrul Baptisteriului. Dante Îl urmări cu privirea, paralizat de emoție. Îl văzu apropiindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
de carne. Mecanismul lui al-Jazari se oprea cu un ultim zumzet. Apoi, emoția Îl copleși. Își dădu drumul să alunece În jos pe zid, În timp ce simțurile i se scufundau În neant. Când Își reveni În simțiri, se pomeni adâncit În bezna abia Îmblânzită de strălucirea lunii, care se legăna dinspre ferestre. Trebuia să fi trecut ceva vreme, dar câtă? Simți o mână grosolană care Îl scutura și un glas aspru ce Îl striga pe nume. - Trezește-te, messer Durante! Ce s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
ești vinovat, și totul se va sfârși, vei intra înapoi la căldură. i-am șoptit la ureche. Dar nu eu am făcut-o, nu eu... se jură cu o voce stinsă, ca într-o plângere. Toată curtea era cufundată în beznă. Pe cer erau zeci de stele, iar în fața noastră se afla fereastra de la biroul primarului, luminată și, la fereastra aceasta, ca în decorul unui teatru de marionete, vedeam o scenă ireală, în care doi bărbați cu fețele aprinse mâncau și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]