1,128 matches
-
oare cineva? Pari foarte tăinuit. M-am gândit uneori chiar că mi se pare ciudat să te știu rob! Strălucitorul Tefnaht zicea că știi multe limbi și cunoști multe popoare. Acum călăuzești oastea. Și ești rob... Cine vrea te poate biciui. - Și tu? zise Auta cu un surâs slab zărit chiar la lumina faclei. Iahuben își plecă ochii. - Nu... nu știu. Dar pesemne că așa au vrut zeii! - Zeii nu, Iahuben! murmură sclavul și acum nu mai zâmbi. - Cine? întrebă Iahuben
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
el, alt scrib scria cu grijă numele robilor și vârstele lor pe un sul de papirus, luîndu-le de pe cioburi. Robii vorbeau între ei, însă cu glas scăzut. Câțiva slujbași și câțiva soldați aveau bice de curele în mână și-i biciuiau dacă auzeau zgomot. Acum, lui Auta nu i se mai îngăduise să stea printre robi. Privea de departe bicele, uneori le auzea șuierând, și îndurerat își dădea seama cât e de neputincios. Sclavii vorbeau între ei, arătîndu-și mirarea că nu
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
înțelegerea acestei nedumeriri, i se păru mai potrivit preotul decât căpetenia armatei. Ajunse cu aceste gânduri în fața lui Puarem și se opri închinîndu-i-se până la pământ. - Dacă înțeleptul Tefnaht nu ți-ar fi luat apărarea, aș fi pus sclavii să te biciuiască aici, în fața mea! răcni marea căpetenie. Tu uiți că ești rob și că nu-ți este îngăduit să faci nimic după dorința ta. Unde ai hoinărit acum când trebuia să fii gata de plecare? Tefnaht îl privea pătrunzător, de alături
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
îl chemă pe Auta la sine și-i spuse că l-ar ucide cu mâna lui de nu s-ar gândi la Marele Preot, iar ca să nu uite îndrăznețul sclav cine e stăpân în tabără, puse un sutaș să-l biciuiască și Tefnaht nu mișcă un deget ca să-l scape. Biciuit fu și Mai-Baka și lăsat patru zile fără hrană. Astfel, Auta trebui să se mulțumească numai cu tovărășia lui Iahuben. Când era singur, căuta să stea cât mai des de
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
pândită de o nouă primejdie. Biciul se năpusti iar. De astă dată curelele loviră buzele vâslașului, care n-au vrut să se deschidă pentru a răspunde la întrebare. Slujbașul clocotea de furie, și acum porni să facă ocolul punții, ca să biciuiască și pe ceilalți vâslași, spre a le aduce aminte că sunt robii Atlantidei. Folosindu-se de prilejul de a rămâne fără urechi străine în preajmă, Auta se întoarse spre dârzul țăran și, arătîndu-i-l pe Iahuben, spuse cu voce blîndă: - Omul
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
lui Auta. Numai atunci mânia lui se muie. Murmură: - Sunt Hunanupu. Iată, ai aflat ce-ai vrut să afli. Dar dacă eu te-aș fi întrebat de numele tău și nu mi-ai fi răspuns, nimeni nu te-ar fi biciuit. Acuma aș ști ce să le spun copiilor mei care mă tot întrebau ce țară este Ta Nuter și eu nu știam ce să răspund. Numai că n-or să mai aibă pe cine întreba copiii mei despre Ta Nuter
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
dar de față cu slujbașii regești nu îndrăzni să-i pună mâna pe umăr. Încercă totuși să-l mângâie altfel. Îi spuse încet, ca să nu fie auzit de alții: - Nu te amărî, nu ești tu vinovat. - Dar cine? L-a biciuit numai din pricina mea, am văzut! Crezi că eu nu știu că nu-i ușor să-ți lași copiii flămânzi și să fii rob la alții? Trebuia să nu-l mai întreb și cum îl cheamă. Rămânea cu necazul lui și
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
tot vor rămâne cinci mii să ne sfâșie... Hor se încruntă. - Și nu numai atât, Hor! urmă Auta. Toți robii din aceste ținuturi nu mai sunt lăsați prea mulți laolaltă, ca în Atlantida, pentru a nu fi primejdioși. Și sunt biciuiți zilnic ca să vadă în mâinile cui se află. - Printre robi ce se vorbește? întrebă Hor. - Robii cred eu că nu știu nimic. Nici soldații nu știu: sunt ținuți în tabere de care nu se poate apropia nimeni. Totuși unii trebuie
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
liniștit dacă n-aș ști că din pricina aflării noastre aici suferă iar atâtea mulțimi de robi, atâția soldați... - Și sărăcimea suferă! zise Auta. Pescarii, păstorii, meșteșugarii, muncitorii pământului... S-au înmulțit dajdiile ca să se facă scuturi și lănci, robii sunt biciuiți, soldații vor pieri... dar nu din pricina voastră. Voi n-ați tulburat pe nimeni... sau ați tulburat numai lăcomia stăpânilor, huzurul preoților. Crezi, Hor, că dacă plecați, tuturor pământenilor care trăiesc ca și vitele are să le fie mai ușor de trăit
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
părul multora era smuls. Auta se apropie de câțiva dintre ei și-i întrebă ce s-a întîmplat. - Suntem robi! îi răspunse unul. Am fost alungați în pădure pentru că suntem bolnavi și nu mai suntem buni de muncă. Ne-au biciuit și ne-au alungat în pădure ca să pierim. Niște păstori ne-au spus că aici sunt zei buni într-un turn de argint. Dacă tu ești zeu, tămăduiește-ne, pentru asta am îndrăznit să venim! Auta, zărind-o pe Nefert
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
unde vorbi ceva despre băiat. întorcându-se el le spuse celor 2 că acel băiat îi poate duce cu căruța. Eugen și Oana acceptară bucuroși și-i mulțumiră. Când ajunseră la poarta familiei Plopeanu, o ploaie rece și repezită îi biciui. Băiatul intră în curte, întorcându-se la poartă cu doamna Neli. Eugen și Oana erau cuprinși de o stare vizibilă de emoție. După ce bătrâna doamnă le răspunse la salut, le zise: -Intrați, nu stați afară pe o vreme ca asta
Preţul răzbunării by Moldovan Ioan Mircea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91493_a_92399]
-
el. Andrei întrerupse firul durerii: -La noapte o să fie ger. într-adevăr, soarele care strălucea pe un cer senin, era unul cu zimți, nereușind să topească deloc din zăpada groasă, care se așternuse cu o seară înainte. Un vânt aspru biciuia parcă, cu rafale de gheață. în jurul orei nouă seara într-o zi mai spre sfârșitul iernii Radu se afla în cofetărie "La Eva" stând singur la masă în fața unei cești de cafea și un pahar de vin cald. își făcea
Preţul răzbunării by Moldovan Ioan Mircea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91493_a_92399]
-
care a fost călcat pe lăbuță, te Întorci și vezi cum preț de o clipă o strălucire electrică o Învăluie când e lovită de un fulger. Alergi cei vreo cincizeci de metri care sunt până la ea prin semi-Întuneric, cu ploaia biciuindu-te. Nu poți auzi decât hohotul strangulat de plâns din pieptul tău și nici măcar nu poți s-o strigi pe nume0000000000000000000 00000000000000000000000000000000000000000000000000000000000 Rhona! Carole! Stacey! Scot fotografia ei și o pun la loc pe bufet. Obișnuia să poarte aparat dentar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
știut și înțeles. Târziu în noapte ne despărțeam cu îmbrățișări și cu urări de sănătate pentru cei dragi și pentru noi. Apoi privim la cunoștințele de o seară cum se îndepărtează învăluiți în întuneric și bătuți de gerul năprasnic ce biciuia orașul. Cu cei doi nu ne-am mai întâlnit niciodată. Am scris această poveste adevărată pentru cunoștințele de o seară, pentru prieteni și rude. Cumătrul Felea Constantin a plecat de mult spre alte tărâmuri și nu mai are cum să
Locurile natale by NECULAI I. ONEL () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83211_a_84536]
-
și umaniști de altfel, în toiul marelui val iconoclast din 1561, se năpustesc asupra "statuii regelui Ludovic al XI-lea și, ca și cum l-ar fi avut viu în mâinile călăilor, îi tăie brațele, picioarele, iar la urmă capul"37. Alții biciuiesc un crucifix sau o decapitează pe Fecioară. În același moment, catolicii cei mai educați nu se îndoiau nicio clipă că statuia Sfântului Anton de la Soucy, lângă Châtillon-sur-Seine, i-a prăvălit în râu pe soldații calviniști care o batjocoriseră. Contemporanii lui
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
XVIII, 109.1.-109.6., 110.1.-110.3., în PSB, vol. 5, p. 545-546) Gravitatea și urmările pierzătoare ale ereziilor „Trebuie să știm că, dacă cel care ia parte la întrecerile acestea stricăcioase este găsit folosind mijloace necinstite, este biciuit și scos afară din stadion. Ce socotiți că va păți cel care ia parte necinstit la lupta cea nestricăcioasă? Că spune Scriptura de cei care n au păstrat pecetea (Botezul - n.n.): Viermele lor nu va muri și focul lor nu
Despre credinţa ortodoxă şi despre erezii by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/129_a_440]
-
altul, să rămână cenușă; toamna, zbicește țarinile cu o suflare uscată, poartă pe șesuri, încoace și încolo, ghemuri de scaieți și, rânduri-rânduri, scutură din arbori la pământ frunzișurile moarte ale verii, așa cum, iarna, scutură fulgi deși din norii cenușii și biciuie tăios pe luptătorii ninși, cu scuturile prinse în cercuri tari de gheață. Și sunt locuri neliniștite unde se întoarce mereu, și se află copaci, și piscuri, și văi, și cetăți al căror nume se însoțește cu numele lui. Din toată
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
lui Hector, care îl vrea și pe Automedon, dar acesta scapă în car, dus de cei doi cai fără moarte; până mai departe, unde se opresc să-l plângă pe Patrocles, iar Automedon îi îmbie și i amenință și-i biciuiește zadarnic. Dar Zeus îi îndeamnă pe armăsari să-l salveze pe Automedon și să-l aducă în tabăra ahee. Nu voia ca acei doi cai să cadă în mâinile lui Hector. Automedon încearcă să-i țină, ca să mai lupte, dar
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
altul, să rămână cenușă; toamna, zbicește țarinile cu o suflare uscată, poartă pe șesuri, încoace și încolo, ghemuri de scaieți și, rânduri-rânduri, scutură din arbori la pământ frunzișurile moarte ale verii, așa cum, iarna, scutură fulgi deși din norii cenușii și biciuie tăios pe luptătorii ninși, cu scuturile prinse în cercuri tari de gheață. Și sunt locuri neliniștite unde se întoarce mereu, și se află copaci, și piscuri, și văi, și cetăți al căror nume se însoțește cu numele lui. Din toată
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
lui Hector, care îl vrea și pe Automedon, dar acesta scapă în car, dus de cei doi cai fără moarte; până mai departe, unde se opresc să-l plângă pe Patrocles, iar Automedon îi îmbie și i amenință și-i biciuiește zadarnic. Dar Zeus îi îndeamnă pe armăsari să-l salveze pe Automedon și să-l aducă în tabăra ahee. Nu voia ca acei doi cai să cadă în mâinile lui Hector. Automedon încearcă să-i țină, ca să mai lupte, dar
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
Eminescu trebuie avut în vedere, ca moment crucial, concursul de împrejurări care au dus la anihilarea lui ca cercetător al științei române. Afectarea psihică a lui E. a fost posibilă datorită purității absolute a geniului său, expus tuturor vicisitudinilor sociale, biciuit de „pigmei”, care-l sileau să-și ducă crucea și să se sacrifice pe Golgota neamului românesc. Ca în fața unui tribunal al inchiziției, i se aduceau argumente că nu este istoric, că nu este lingvist, că nu este filozof, că
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
sunt mari, dar bolile sunt multe și bolnavii nenumărați. Mijloacele sunt în raport invers cu cerințele. șarlatanii, impostorii apar în toate răspântiile. Spiritul satiric al timpului îi prinde în obiectiv iar cel mai mare dramaturg comic al lumii, Moliére, îi biciuie în „Doctorul fără voie“. într-o Anglie considerată „Spital“ și pe continentul cuprins de boli fizice își fac loc și maladiile psihice între care ipohondria. Mulți sunt realmente bolnavi, dar printre aceștia și cei sănătoși se cred afectați. în Bolnavul
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
nici cea mai mică grijă pentru adevărurile omenești. O flașnetă unde se învârt niște păpuși", scrie Zola în Convorbirile dramatice (Les Causeries dramatiques). Cât despre operă, este un spectacol pe care-l detestă și a cărei lipsă de realism o biciuiește în nenumărate rânduri. Cu mult înaintea lui Brecht, îi reproșează că scufundă publicul într-o stare de totală pasivitate. "Este atât de comod, scrie el în Naturalismul în teatru, să fii cu mintea goală, să te lași în voia unei
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
fiind coroborată cu o întrebare chinuitoare: de ce nu eram în căruță? Mulți ani mai târziu am căutat să răspund la veșnica interogație, făcând haz de necaz, dar îmi dau seama că nu întâmplător nu eram în față, trăgând hățurile și biciuind caii, ori măcar pe draghină, încercând să-mi mențin echilibrul: viața mea era supusă unui destin implacabil - eram a cincea roată la căruță...?! Poveste A fost odată ca niciodată, acum mii de ani, un loc unde era mereu cald. Acolo
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
M-am cam săturat să aud aceste teorii, în care viața și moartea n-au nici o importanță. Nici spaimele sau iluziile. Ale noastre sunt doar tranzistoarele care strigă în urechile zeilor de piatră și aparatele de fotografiat care țăcăne... Vântul biciuie paginile caietului pe care scriu, pe ultima treaptă a Piramidei Soarelui. Și mă gândesc, poate nu întîmplător, că învățăm doar ceea ce eram pregătiți să învățăm. ― Unde duc, azi, treptele piramidelor? ar putea întreba Tatle cu vocea lui de bătrân și
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]