988 matches
-
pe oraș. Se aflau pe o stradă cu trotuare largi, străjuită de stâlpi cu felinare din fier forjat. Luna, aflată în ultimul pătrar, abia răsărise de după munți și lumina slab pe cerul senin, spuzit de stele. Începuse să adie o boare de vânt, care o făcu pe Ileana să se zgribulească ușor. Mi se pare mie sau suntem pe malul unui lac? întrebă Cristi, privind în întunericul de dincolo de zona luminată. În stânga lor, se afla un parapet pitic din piatră deasupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
pe sofa. Ajuns în anticamera morții, în timp ce mă acomodam, am aruncat o privire pe o pajiște de un verde crud. Mai încolo se întindea un tăpșan plin cu flori. Am plănuit o plimbare și, dacă lumina va dăinui fără vreo boare de vânt, poate voi culege flori de coada șoricelului și sunătoare. Mângâiam iarba pufoasă și parfumată, când după o denivelare își desfăta corpul o divă. Am ocolit locul mi-am continuat plimbarea prin iarba verde spre tăpșan . -Ei! ... unde pleci
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
era mai aparte astăzi, parcă spuneau ceva, parcă transmiteau un mesaj anume, dar totul i se părea prea tainic și de nedeslușit băiatului; pesemne că liturghia era pe cale să înceapă. Concomitent, din inima cârciumii ușor sosi în zbor și o boare iute de alcool împuțit, ceea ce-l făcu pe Șerban să tresară, parcă trezindu-l imediat la realitate. „Ei bine, am să adun în mine toate drogurile lumii și desfătat voi fi de tot ce, din asta, va ieși!”, își spuse
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
cerului celorlalți. înveți să vezi cum plutesc cuburile de aer concentrat, departe, deasupra lacului kanas, lacul tău secret, înveți să vezi adierile calde, nu să le simți sau să le auzi, să le vezi, să zărești adierile calde ale khamsinului, boarea primă verii tale, care îl călăuzește acum pe prințul tău drag cincizeci de zile, să îl aducă mai aproape de cuibul tău fantastic organizat pentru primirea lui. privești toată viața ta, îți reamintești suferințele tale, și te încarci de răbdare, să
Cartea dragostei by Bogdan O. Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1319_a_2883]
-
aducă o găleată plină, pentru a se spăla de murdăria adunată pe trupul său în timpul celor patruzeci de zile de asediu. Cât de liniștită era acea întrerupere a luptelor! Soarele părea că urca, neștiutor, spre mijlocul cerului. Nu sufla nici o boare de vânt, iar culoarea apelor mâloase ce înconjurau castelul era mai tulbure ca oricând. Micile valuri care se loveau ușurel de zidurile castelului sclipeau în soare și, din când în când, din depărtare, se auzea țipătul egretei albe. Pe malul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
începând să-și facă vânt. Apoi, pentru a arăta că nu-i erau inferiori în grad lui Hideyoshi, amândoi se mutară ostentativ pe locurile rezervate oamenilor de cel mai înalt rang. Chiar atunci, un strigăt de salut intră odată cu o boare de vânt. Era Hideyoshi care, de îndată ce se așeză în fața lor, își prezentă insistent scuzele: — Îmi pare nespus de rău că am fost atât de necuviincios. Când m-am sculat, am mers la templul principal - și, în timp ce mă rădeam în cap
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
de conferință. — Mă doare, se plânse el cu glas sonor, spre descumpănirea celor din jur. Părând să se simtă foarte rău, se culcă. Totuși, ca și cum ar fi fost complet stăpân pe sine, așeză perna astfel încât să stea cu fața spre boarea răcoroasă care adia din grădină, se întoarse cu spatele la ceilalți și-și lărgi singur gulerul leoarcă de nădușeală. Medicul și slugile, însă, se alarmară. Vasalii săi intrară și ei, neliniștiți, unul după altul, să vadă cum îl puteau ajuta. Dar Hideyoshi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
de la Gakuden. Pentru planul său, noaptea se dovedi un sfetnic bun. În zori, însă, sosi un mesager, care îi spuse: Întrucât astăzi își face rondul de inspecție, probabil că Seniorul Hideyoshi se va opri la Castelul Inuyama, pe la amiază. Simțind boarea blândă de la începutul Lunii a Patra adiind peste el, Hideyoshi ieși călare din Gakuden și, după ce observă atent tabăra lui Ieyasu de pe Muntele Komaki și fortificațiile inamice din regiune, porni pe drumul spre Inuyama, însoțit de zece paji și vasali
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
șirul de întâmplări pe care îl vedea derulându-se pe ecran. Antonia se apleca spre el, și aproape atingându-i urechea cu buzele, îl întreba șoptit: Spune drept, ai venit doar fiindcă a insistat Iulian? Îi atinsese urechea și ceafa boarea umedă și caldă venită din adâncul feminității ei trupești. Totuși nu asta era important. Răspunse moale: Nu, n-a insistat. Nu, deloc. Simți cu amărăciune că nu știa să fie convingător. Se întreba dacă nu cumva puteau să comunice prin
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
împiedicat de piciorul unui scaun și m-am înfipt vijelios cu fața într-o coloană, după care am orbecăit până când l-am zărit pe amicul Fielding în celălalt capăt al sălii. Îmbrăcat cu un smoching alb, își topea șoaptele în boarea ce plutea în jurul unei fete miraculos de frumoase. Purta o rochie decoltată de un cenușiu roșcat - o rochie care făcea ape ca imaginea unui televizor. Părul castaniu cobora în bucle pline peste supapele sensibile ale gâtului și peste tonusul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
abordam o cravată lată, argintie, legată cu un sănătos nod Windsor. Eram în West Village, acolo unde străzile au nume. Bank Street arăta ca o bucățică din sentimentala Londră, cu grilaje negre și flori palide, îmbrățișând sfioasa gresie, chiar și boarea șoptită a ramurii și frunzei. În timp ce mergeam, am avut ocazia să văd un puști de culoare foarte elastic, cam de vârsta lui Felix sau poate ceva mai mare, alături de drăguța lui prietenă. Se întinse cu un gest neglijent spre pomul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
dominantă. Probabil că încrederea celor care intrau era întărită de faptul că, undeva, la capătul unui coridor neștiut, ar exista încă o ieșire. Sau chiar mai multe. Pentru că la singura poartă cunoscută se simțea, chiar înainte de a călca înăuntru, o boare de aer. Curent. Erau șiruri nesfârșite de oameni ce așteptau la rând pentru a se convinge. Întindeau mâinile spre interior, bâjbâind în văzduh, stăteau cu chipurile încremenite pentru a sesiza orice adiere, ascultau. Și, totodată, cei ce pătrundeau în labirint
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
metalice cu apă. Nimeni nu se îndeletnicește cu altceva. Fiecare poartă o pătură în bandulieră; și eu am una, de aceea îmi este așa de cald. Parcă nici aer nu prea mai este, deși, de undeva, se simte, vag, o boare. Mă ridic și ies. Se circulă în toate direcțiile. Descopăr că edificiul - simplu în aparență - are o mulțime de coridoare, nici nu știi încotro să o apuci. Din exterior, grupuri de oameni străini de blocul nostru ne fac semne cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
le mai simțisem de când făcusem armata. Nu, aveam să dorm îm bră cat, nu se putea altfel. M-am așezat pe marginea patului, terorizat de ideea unei nopți de frig polar. Dar atunci am simțit, dinspre așternut, un fel de boare călduță, o halu cinație, poate. Am pipăit cu palma cuvertura și-am sărit în sus. Era într-adevăr caldă! Mai mult, părea boltită peste un corp masiv, ca și cum cineva ar fi dormit ghemuit în patul meu. Cele mai tâmpite gânduri
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
când nu contează ce, cât și cum faci, important e să faci... Parfumul primei iubiri (sau... primelor iubiri!) te urmărește mult timp de-a lungul vieții; depinde și de cât de concentrat a fost! Amintirile (îndeosebi cele „dulci”) ca o boare binefăcătoare în miez de vară - dau farmec și culoare vieții. Fără tradiții, fără datini și credințe, un popor e ca un arbore fără rădăcini adânci a cărui tulpină se usucă dispărând fără urmă. Transmiterea tradițiilor, datinilor, obiceiurilor înspre viitor, ca
MINIME by COSTANTIN Haralambie COVATARIU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1685_a_3002]
-
Chopin vântul foșnește prin tine îl simt adiere de pace e frig mă strângi cu aripile păsări albastre pe lună și-un țipăt de pescăruș orb tremură neclintirea un abur roșu-n noapte Doamne cît de frumos zicem deodată privind boarea de lumină prin ochii mei tu și eu prin tine ce ai compus aseară la ora cinci o sonată pentru noi iubito am simțit spun privind locul acela inefabil pulbere de suflet deasupra lumii noastre e noapte la margine de
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
Mircea-n versuri l-a elogiat. Și astăzi lacu-albastru-i trist Căci barca nu îl mai străbate, E solitar cu dor nestins Căci Eminescu oftează-n toate. Nici nuferi nu mai au culoare, Iar luna stă încremenită Căci vântul nu aduce boare, Zadarnic azi suspină-n orice floare. Trecut-au anii lungi și mulți ei vor mai trece, Cinstind pe Eminescu al versurilor rege. Luceafăr între stele, poetul românimii Lui Eminescu psalmii îi cântă heruvimii. Dinu Lucia, clasa a V-a Colegiul
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
spre laboratoare, așa cum avusese de gînd s-o facă Încă de la Început. ZÎmbi În sinea lui. Îi făcuse niște mici concesii și se văzu acum răsplătit, căci ea se destinse și Își scutură părul, iar el primi În nări o boare din parfumul ei. Un miros fad de alge și de apă de mare care fusese agitată plutea În laboratoarele pustii. Luminile de serviciu tremurară, apoi se stabilizară cînd Fersen apăsă pe Întrerupător. Cei doi polițiști deschiseră ușile unele după altele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
-n al meu gând! Te rog, iubite, să pornim departe, Să traversăm bătrâne veșnicii, Iubire să trăim și după moarte, Uniți desăvârșit în armonii. Spune Spune-mi că sunt ploaie roditoare Ce-nverzește un deșert uscat, Rouă-n dimineți, plăcută boare, Lacrimă de jar peste păcat. Spune-mi că-s grădină-nmiresmată, Pomul vieții vesel fremătând, Versul plin de dor, o nestemată, Curcubeu în zare tremurând. Spune-mi că sunt stea strălucitoare, Zâmbetul din ochi nevinovat, Pulbere de cer vindecătoare, Murmur
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
de soare auriu. De nu-mi spui nimic, doar cu privirea, Toată fericirea-mi dăruiești. Mare nesfârșită ți-e iubirea; N-o cuprind cu brațe omenești! Inimă și nea în acordul iernii, clare feerii De ninsori domoale, blânde ca o boare, Jovial îmi scaldă trupu-n bucurii, Sufletul începe-n necuprins să zboare. Albul de zăpadă iscă-n jur scântei, Străluciri curate mă pătrund divine; Mari iubiri din ceruri nasc în ochii mei Limpezimi duioase, pure și senine. Inima-mi vibrează și
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
mânia. Ochiul lui din cer privea tot atât de rece și rău. Ntombi plecase. Urlau șacalii... Tatrakpo îl chemă la sine pe Mai-Baka și-i porunci să numere arcașii. CAPITOLUL II Aproape de țărmul apusean al Țării Nisipurilor, aerul era încă răcorit de boarea mării. Dar în față, spre răsărit, se întindeau nisipurile uscate în care se putea coace oul, ca în spuză. Soldatul Iahuben se săturase și de călătoria pe mare, de zilele petrecute pe drum de la țărmul țării fierbinți până aici și
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
soldat nu era Iahuben. De la o vreme muntele se schimbă. Scurt timp trecură prin nori sau ceață, apoi piscul se ridică gol în scăldătoarea soarelui, sub cerul curat. Nu mai era cald. Soarele cobora spre apus, amestecîndu-și ultimele raze cu boarea munților. Dese izvoare țâșnind de sub pietre își cântau cântecul din fluier de argint sau din fluier de trestie, iar din cuiburi atârnate de stânci zburau vulturi. Drumul se încheia sus, departe, pe un podiș adunat la jumătatea piscului între umerii
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
mâna să-și ferească fața, și mâna lui se lovi de ceva rece, sticlos. Ochii străini ajunseseră în clipa aceea lângă ochii lui. Atunci Auta leșină din nou. CAPITOLUL XVI Când deschise ochii, soarele era sus. Întâi, îi mângâie fața boarea dimineții. Spicele de grâu foșneau ușor. Auta privi cerul albastru. Treceau păsări. Era liniște și seninătate. Se simțea odihnit. Dormise în grâu și se căznea acum să realcătuiască visele sau vedeniile care l-au chinuit peste noapte. Era viu. Nimeni
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
ei, până la urmă, că hâr, că mâr, ce altceva făcuseră, nu le mărturisiseră?! Mărturisiseră tot. Dăduseră în gât pe toți cei cu care avuseseră de-a face și care îi ajutaseră. Sub genele lui Doru se abătu, așa, ca o boare de plâns, însă Iarba Fiarelor (care avea brațele, literalmente zdrobite, cu ciocanul de frăgezit carnea, fiindcă, la talentul lui, se descotorosea, așa, ca de-un fulg, de orice fel de cătușe) îi făcu ochiul să nu le mai dea și
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
aprinse spre podul palmei și, cu pleoapele strânse, o sărută apăsat. Apoi, umflându-și obrajii, deschise ochii săi mari și strălucitori și suflă cu toată puterea sărutul din palmă. Și din palma lui mică plecă o adiere dulce ca o boare, care deveni vântișor și, pe măsură ce Înainta, creștea În viteză și tărie, Îndreptându-se spre o destinație știută, departe, departe, peste mări și țări...* Compania americană la care el lucra Îl angajase ca simplu vopsitor, fapt care Îi conveni de minune
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]