1,369 matches
-
sale, ne duce spre ultimul cerc al Cetății Dite, unde este locul trădătorilor întru asasinarea duhului”; „Iată pentru ce Urmuz este heraldul unui nou ev”. Spiritualism? Cel puțin Boz îl compară pe Urmuz cu tîlharul din stînga Mîntuitorului, spre deosebire de Geo Bogza care-l compara direct cu Iisus: „Umorul lui Urmuz este inexistent sau este o mască asemeni acelor hidoase măști totemice ale genialelor tragedii ioniene, ascunzînd totuși cu iscusință tragicul. Rîsul lui Urmuz, pantomimele și marionetele lui, rînjet fără scăpare ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
a prozei mateine, dacă vedem în Suprarealism acea „lumină rembrandtiană” (prețuită de Ion Barbu) sau Stimmung-ul din pictura metafizică a lui Giorgio de Chirico... În definitiv, ceea ce-i apropie pe Tzara, Urmuz, Ion Vinea, Mateiu Caragiale, Ion Barbu sau Geo Bogza este „sensibilitatea schimonosită”, manieristă... Mai mult decît alți critici interbelici, G. Călinescu subliniază „finețea evidentă” a spiritului urmuzian. Este apreciată cu deosebire singularitatea insolită, modernitatea radicală a autorului apărută parcă ex nihilo: „E chiar un fenomen ca, într-o vreme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
autorul Paginilor bizare o variantă cultă și modernă a „nebunului satului”. O opinie la fel de interesantă este cea a lui Gelu Ionescu din Romanul lecturii, Ed. Cartea Românească, București, 1976 („Urmuz, amăgitorul”, pp. 63-73. Titlul parodiază titlul hagiografic al lui Geo Bogza din 1930, „Urmuz premergătorul”), conform căruia „Scrierile lui Urmuz tind, fiind scurte, puține și memorabile, către oralitate” (motiv pentru care autorul propune chiar un „spectacol Urmuz”, altminteri ele putînd fi luate ca „poeme”). Aflat mai degrabă sub semnul literaturii populare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
respective, marii torturați, un Blake, un Dostoievski, un Kafka”... Tot pe linie semiotică (dar colorate „protocronist” și, totodată, „textualist”) se înscriu și interpretările lui Marin Mincu din studiul introductiv la antologia Avangarda literară românească. Citînd manifestul apologetic al lui Geo Bogza din revista unu, în care Urmuz era pus pe același plan cu Eminescu, Mincu apreciază — provocator — comparația bogziană ca fiind valabilă într-o „istorie a formelor literare”. Putem vedea însă în această pioasă „blasfemie” și un argument „patriotic” al canonizării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
sau absurdist, întrucît ar fi autor de „parodii”. Motivul pentru care Ion Rotaru îi acordă totuși atenție (cinci pagini de text preponderent descriptiv, cu observații pe linia lui G. Călinescu) este extraestetic: prețuirea pe care i-o acordă prietenul Geo Bogza, elogiile din epocă ale lui Tudor Arghezi și G. Ciprian și, nu în ultimul rînd, traducerea franceză și comentariile elogioase ale unor Eugéne Ionesco și Raymond Queneau... Argumentele de autoritate internă și externă (de genul „dacă au spus-o oameni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
recuperare protocronistă tot mai accentuată. În numărul 3 pe 1983, apare sub egida revistei Manuscriptum o publicație realizată de Nichita Stănescu, Adrian Bota și Adrian Hoajă, editată de Al. Oprea și intitulată — pe urmele revistei din 1928 a lui Geo Bogza — Urmuz, în care personalitatea autorului „Fuchsiadei” e recompusă, pastișată și elogiată ludic. Articolul de fond, semnat de același Nichita Stănescu („Urmuz în toate culorile lacrimei”), amestecă, într-un lirism confuz, poncife comunizante cu citate foarte aproximative din Bacovia: „Urmuz a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
intitulat „Urmuz cu «u» de la umor», în care taxează acid demersul comemorativ al revistei Manuscriptum: „În loc de catalog s-a tras în cîteva sute de exemplare numărul 6 al revistei Urmuz, urmaș parodic al adevăratei publicații de avangardă scoasă de Geo Bogza în anul 1928 la Cîmpina. Parodic pentru că, printr-o pioasă mistificare, redactorii ocazionali de azi, Adrian Bota, Adrian Hoajă și Nichita Stănescu, încearcă să sporească numărul paginilor bizare cu încă vreo cîteva, de o evidentă lipsă de forță, deci aplicare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Drogoreanu (despre incidențele futurismului italian în România), pe urmele lucrării lui Ov.S. Crohmălniceanu despre Literatura română și expresionismul, analizele lui Mihai Zamfir din studiul despre Poemul românesc în proză, contribuțiile memorialistice ale lui Sașa Pană, cele diaristice ale lui Geo Bogza, mărturiile altor insideri ai mișcării, antologiile „de gen” (antologia supra-exhaustivă, inaugurală a lui Sașa Pană, cea „modelizantă” a lui Marin Mincu, antologia „canonic-reprezentativă” - pentru uzul publicului francez - realizată de Ion Pop, cea „recuperatoare” - pentru publicul german - alcătuită de Eva Behring
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
numerele tematice ale unor reviste de cultură, numeroasele contribuții (inclusiv internaționale) incluse, uneori, în cadrul unor demersuri eseistice sau monografice mai cuprinzătoare, capitolele de istorii literare, articolele de dicționar, exegezele dedicate autorilor avangardiști (Urmuz, Ion Vinea, Tristan Tzara, Ilarie Voronca, Geo Bogza, Claude Sernet, Gellu Naum, Gherasim Luca, Jacques G. Costin, Sesto Pals, Jonathan X. Uranus, Grigore Cugler, Stephane Roll, Victor Valeriu Martinescu ș.a.m.d.) sînt doar vîrfurile icebergului. Interesul - tot mai accentuat în ultimii ani - pentru avangarda autohtonă se datorează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
4) transformarea avangardei istorice în „vector de imagine pozitivă” al culturii române în afara țării. După cel de-al Doilea Război Mondial, numeroși membri rămași în țară ai avangardei interbelice, îndeosebi din al doilea și al treilea val (Sașa Pană, Geo Bogza, Gheorghe Dinu, Virgil Teodorescu, M.H. Maxy, S. Perahim, Miron Radu Paraschivescu, Gellu Naum ș.a.) au optat pentru „avangarda” politică a proletariatului revoluționar, în virtutea vechilor opțiuni de stînga; unii dintre ei abandonaseră încă din anii ’30 „evazionismul” anarhic al avangardei estetice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de stînga; unii dintre ei abandonaseră încă din anii ’30 „evazionismul” anarhic al avangardei estetice în favoarea militantismului antiburghez și antifascist, uneori explicit comunizant (Gh. Dinu, Sașa Pană, Miron Radu Paraschivescu, Perahim fuseseră chiar membri ai Partidului Comunist în ilegalitate; Geo Bogza, Gherasim Luca, Virgil Teodorescu, Paul Păun, Maxy, Gellu Naum ș.a. erau militanți radicali de stînga). Odată cu instaurarea dogmatismului realist-socialist, componenta de libertate artistică - anarhică, revoltată, ludică și imaginativă - trebuia însă abandonată în favoarea „necesității înțelese” a Revoluției proletare și denunțată ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Mincu asupra avangardei istorice românești sfîrșesc, în fapt, prin a propune imagini ale specificului autohton în relație cu provocările modernității (și ale alterității) radicale. Ceea ce li s-ar putea imputa este minimalizarea componentei „scandaloase”, blasfemice (prezente în textele lui Geo Bogza din revistele Urmuz și unu, din Jurnal de sex și, mai ales, din Poemul invectivă, dar și în micile reviste „obscene” ale mai tinerilor săi admiratori: Pulă, Muci, Țîțe, în Drumețul incendiar, în primele volume ale lui Gellu Naum, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
estetice, cultivînd cu precădere - în plan ideologic - valorile unei stîngi mefiente față de totalitarismele politice ale secolului al XX-lea. Formați într-o epocă puternic marcată de criza economică și de ascensiunea extremei-dreapta europene, membrii următoarelor „valuri” avangardiste (Sașa Pană, Geo Bogza, Miron Radu Paraschivescu, Virgil Teodorescu, Gherasim Luca, Perahim, Gellu Naum ș.a.) vor fi - dimpotrivă - mult mai vulnerabili „angajării” politice comunizante, cu ecouri manifeste, uneori, și în plan artistic. Dacă primii separă mult mai ferm între artistic și politic, practicînd o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
politice comunizante, cu ecouri manifeste, uneori, și în plan artistic. Dacă primii separă mult mai ferm între artistic și politic, practicînd o artă antipopulistă, neangajată social explicit, ceilalți vor fi - pe durata anilor ’30 - mult mai agresiv-antiburghezi. Cazurile unor Geo Bogza (convertit la proza-reportaj), Gherasim Luca (autorul unor texte literare provocatoare, în care anarhismul erotizant se contaminează de realismul socialist), Gheorghe Dinu (fostul avangardist Stephan Roll, devenit publicist de orientare comunistă) sau Miron Radu Paraschivescu (autor de poeme „revoluționare” whitmaniene, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
în special prin suprarealismul incipient din revista unu și din publicațiile-satelit (Alge, Muci etc.). Este faza epidermică, impură, incipientă a suprarealismului autohton, amestec ludic de frondă antiburgheză, onirism superficial și delir imagist. Noilor lideri ai grupării - Sașa Pană și Geo Bogza - li se alătură foștii integraliști M.H. Maxy, Stephan Roll (Gheorghe Dinu) și Ilarie Voronca, secondați de nume precum Moldov, A. Zaremba, Dan Faur, Al. Tudor-Miu, Virgil Gheorghiu, S. Perahim, Miron Radu Paraschivescu, Sesto Pals, Gherasim Luca, Paul Păun ș.a.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
au afirmat de fapt odată cu primul, iar o parte dintre membrii așa-numitului „grup suprarealist român” din anii ’40 („algiștii” Gherasim Luca, Paul Păun) au făcut parte în adolescență din „al doilea val”, ca emuli și discipoli ai lui Geo Bogza, trecînd inclusiv printr-o fază de militantism proletar realist-socialist. Spre deosebire însă de suprarealismul incipient al „uniștilor”, creația principalilor reprezentanți ai micului „grup” - maturizată și radicalizată artistic la un deceniu după ce mișcarea franceză își trăise momentul de climax, dar mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Paris, 1993 Ball, Hugo, „Dada à Zurich” în vol. Le mot et l’image (1915-1916), L’ecart absolu-poche, Col. Les Presses du reel, Dijon, 2006 Beldie, Constantin, Memorii. Caleidoscopul unei jumătăți de veac în București. 1900-1950, Editura Albatros, București, 2000 Bogza, Geo, Jurnal de copilărie și adolescență, Editura Cartea Românească, București, 1986 Caragiale, Mateiu I., Opere, ediție, studiu introductiv și note de Barbu Cioculescu, Editura Fundației Culturale Române, București, 1994 „Centenar Urmuz”, cu un număr de colecție al revistei omonime publicate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și adolescență, Editura Cartea Românească, București, 1986 Caragiale, Mateiu I., Opere, ediție, studiu introductiv și note de Barbu Cioculescu, Editura Fundației Culturale Române, București, 1994 „Centenar Urmuz”, cu un număr de colecție al revistei omonime publicate în 1928 de către Geo Bogza și Al. Tudor-Miu; coordonator: Al. Oprea, redactori: Nichita Stănescu, Adrian Hoajă, Adrian Bota, în Manuscriptum, nr. 3/1983 Ciprian, G., Cutia cu maimuțe, Editura Contemporanul, București, 1942 Ciprian, G., Măscărici și mîzgălici. Amintiri, Editura de Stat pentru Literatură și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Academiei Române (1957-1962)...” Așadar, nicio vorbă de șomaj, ceea ce Înseamnă că a mințit. Revenind la manuscrisul lui Eugen Simion pentru „Cuvânt-Înainte” la cartea „Mărturisirea...” trebuie să mai relev că, Încă din 1996, n-am putut să admit minciuna dumnealui că Geo Bogza ar fi compărut ca martor al apărării pentru Dumitru D. Panaitescu(fiul lui Perpessicius) din lotul meu. În realitate, nici el (adică Eugen Simion) nu s-a prezentat, ca martor, la acel proces politic din 1957. Spunându-i că, În afară de
Zborul unui Înger Înapoi, la cer by Mihai Stere Derdena () [Corola-publishinghouse/Imaginative/865_a_1495]
-
nu de câteva ori, ci doar o dată dădusem examen cu dumnealui și că, de-atunci până În mai 1998, nu ne-am mai văzut. Ultima noastră discuție Începuse cu exprimarea nemulțumirii sale că eu Îndrăznisem să șterg informația mincinoasă despre Geo Bogza. Iar acum declar că, de-aș fi șters toate minciunile scrise de Eugen Simion În al său „Cuvânt Înainte”, nu ar fi rămas aproape nimic, chiar praful s-ar fi ales de această scriere de academician profesor doctor. Nevoind să
Zborul unui Înger Înapoi, la cer by Mihai Stere Derdena () [Corola-publishinghouse/Imaginative/865_a_1495]
-
minciunile scrise de Eugen Simion În al său „Cuvânt Înainte”, nu ar fi rămas aproape nimic, chiar praful s-ar fi ales de această scriere de academician profesor doctor. Nevoind să se documenteze cu privire la prezența sa și a lui Geo Bogza ca martori ai apărării la procesul politic din martie 1957 (martori, de fapt, absenți și necitați), nici să admită că memoria Îl Înșală, dumnealui a confirmat, astfel că, „Prostul nu e prost destul, dacă nu e și fudul”. Sunt tot
Zborul unui Înger Înapoi, la cer by Mihai Stere Derdena () [Corola-publishinghouse/Imaginative/865_a_1495]
-
cu multă sensibilitate Bărăganul, heleșteul de la moșia lui Pascalopol, o turmă de bivoli în câmpie etc. Descrierea heleșteului îl definește pe Călinescu drept un intelectualist, expresia sa artistică apropiindu-se de lirica lui Ion Barbu sau de prozele lui Geo Bogza: "Pămîntul scăpat de strânsoarea vegetației era negricios și colbos, încît caii intrau cu picioarele în el ca-ntr-un lichid fumegător. O perdea groasă și scundă de sălcii se rezema în jos pe orizont, și din cauza netezimii solului toată întinderea
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
pentru el un angajament vital, astfel Încît Între trăire și poezie orice frontieră tinde a fi abolită. Pentru poetul nostru, poate mai mult decît oricare altul din spațiul avangardei românești (i se alătură, Într-un alt registru, doar tînărul Geo Bogza, autorul Poemului invectivă) este valabilă observația unui Jules Monnerot, după care poeții (suprarealiști) urmăresc „nu să exprime ori să reprezinte, ci să fie”. Căci Voronca Își asumă poezia ca pe un destin, Îi trăiește, cu o rară intensitate a participării
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
antitradițională, limitată la o „convenție” literar-artistică anume, ci de efortul dramatic de a depăși orice formulă, de a transgresa, ca atare, Însăși ideea de literatură ca expresie inevitabil convențională a „senzației prime”, a „planului primar” (cum Îl va numi Geo Bogza) al trăirii. Idealul, utopic, al avangardei, exprimat În termenii cei mai definitorii de către poetul nostru, este de fapt, cum am subliniat și altădată, realizarea unui soi de perpetuum mobile al spiritului creator, menținerea sa În stare de permanență, absolută disponibilitate
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
Între extreme și excese, el se știe mereu vulnerabil, retorica sa disimulează cele mai adeseori o sensibilitate rănită sau fără apărare. El nu are ascuțișul ironiei reci a unui Stephan Roll, decizia și fermitatea violențelor de limbaj ale lui Geo Bogza chiar atunci cînd vorbește despre „exasperarea creatoare”, și nici degajarea jucăușă, dublată de calmul de spectator al lui Sașa Pană. Există În manifestele sale un fel de pudoare a ființei retractile Împinse Într-un „joc” care-o fascinează nu atît
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]