1,700 matches
-
Internaționala Comunistă KRONSTADT Situată în largul apelor Golfului Finic, pe insula Kotlin, nu departe de Sankt Petersburg, această bază fortificată a marinei de război ruse este un simbol al naturii duble, și în definitiv contradictorii, a revoluției ruse - sovietice și bolșevice. într-adevăr, miile de marinari radicalizați din Kronstadt au fost, în noiembrie 1917 și în primii ani ai războiului civil*, una din trupele de șoc ale bolșevicilor*. Or, spre sfârșitul iernii 1920-1921, ei devin opozanți hotărâți ai regimului comunst. în
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
redacția ziarului. El recurge de pe acum la epurări, aplicând fraza lui Lassalle citată ca motto al lucrării Ce-i de făcut?: „Prin epurări, partidul devine și mai puternic”. Astfel, în 1902-1903, Lenin începe să elaboreze, ca într-o eprubetă, facțiunea bolșevică a PMSDR, prototip politic sortit să devină un formidabil instrument de cucerire a puterii și totodată creuzetul inițial al totalitarismului*. Crearea Partidului Bolșevic Ampla revoltă care scutură din temelii Rusia în 1905 îl face pe Lenin să se întoarcă în
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
Capri, Nisa, Lucenna -, ducând o existență dublă: aceea a unui mic-burghez trăind de pe urma rentelor sale și din fondurile partidului, și cea a unui lider care-și consacră viața pregătirii unei revoluții*. Ia parte la numeroase polemici în interiorul și în afara facțiunii bolșevice, întărindu-și neîncetat influența asupra ei. în februarie 1912, Lenin se simte destul de sigur de ea pentru a o erija în partid autonom avându-și propriul Comitet Central. Totuși, după criza din 1905, Rusia își regăsește un anumit echilibru: puțin
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
sociale întregi: acțiunile ei țin de logica exterminării unor clase. Totuși, această teroare nu poate face nimic contra unui dușman deosebit de putere: Germania împotriva căreia Rusia continuă să fie în război și care, ca preț al neutralității sale față de puterea bolșevică, pretinde anexarea celei mai bogate părți a Rusiei europene. Aproape singur contra Comitetului său Central, Lenin își impune cea de-a patra sa hotărâre genială: pe 3 martie 1918, prin tratatul de la Brest-Litovsk, el satisface pretențiile germanilor, fapt care le
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
secretarului general asupra conducerii. După ce a interzis cea mai mare parte a ziarelor nebolșevice, în 1920 el instaurează Glavlit, organ de cenzură și de control prealabil a tuturor tipăriturilor. Colportată prin toate mijloacele media și printr-o propagandă omniprezentă, ideologia bolșevică devine norma obligatorie. Monopolurile asupra puterii economiei, culturii* și ideilor, teroarea ca mijloc uzual al guvernării: sunt întrunite acum toate elementele esențiale ale totalitarismului, cărora li se adaugă deriva paranoică a conducătorului. într-adevăr, deja foarte obosit, Lenin suferă, pe
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
să precizeze interpretarea leninistă a marxismului - transformată de Stalin în ortodoxie - și să se stigmatizeze ca eretice pe toate celelalte. în 1924, Stalin își impune propria teorie asupra „construcției socialismului într-o singură țară”, care ia act de neizbucnirea revoluției bolșevice în Europa. Odată cu întorsătura pe care o iau lucrurile în 1928 - industrializarea* și colectivizarea* - Stalin avansează ideea „intensificării luptei de clasă în timpul construcției socialismului”, ceea ce justifică teroarea*. El își încoronează această teorie publicând în 1938 Materialismul dialectic și materialismul istoric
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
populare pradă unei sovietizări* accelerate. LITERATURA CRITICĂ A GÂNDI COMUNISMUL Politice, sociologice, poetice, filosofice sau teologice, protestatare sau literare, publicații critice la adresa comunismului au apărut în toate timpurile și pe toate meridianele, și ele au fost cu mult anterioare revoluției bolșevice. O parte a acestei literaturi este opera unor foști comuniști, a unor opozanți sau disidenți. O altă parte provine din locuri clasice ale reflecției, cum ar fi universitățile. Bolșevismul: un obiect enigmatic în 1872, Dostoievski schițează în Demonii un tablou
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
în conferința sa asupra Socialismului. Iar în 1922, economistul liberal Ludwig von Mises publică Socialismul, în care explică falimentul inevitabil al economiei planificate. Socialiștii revoluționari ruși din exil* publică în 1922 Ceka, o descriere detaliată a diferitelor forme de represiune bolșevică, completată în 1924 de cartea lui Melgunov Teroarea roșie în Rusia. La rândul lor, menșevicii publică la Berlin în 1921 Curierul socialist, și tot ei sunt la originea unei literaturi analitice de înaltă ținută. După liderul social-democrației germane, Karl Kautsky
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
la Moscova, partizan al lui Stalin, ia, în 1926, locul lui Bordiga în fruntea PCI. Arestat în același an de fasciști, va muri în domiciliu forțat, în 1937; dar, în cursul celor zece ani de recluziune, el reflectă la experiența bolșevică și recuză strategia leninistă, apoi marxist-leninistă de asediere a statului și a societății. Inventează noțiunea de „bloc istoric”, care desemnează raporturile complexe dintre infrastructură și super-structuri și asupra căruia clasa care îl conduse își impune „hegemonia” socială, dar și culturală
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
vor utiliza aceste metode decât în perioade tulburi, practicând asasinatul* unor oponenți politici - troțkiști*, anarhiști* etc. - în timpul războiului din Spania*, în timpul Rezistenței* și al Eliberării*. Procedurile de ortodoxizare Ortodoxizarea este un proces care se află la baza tipului de adeziune* bolșevică. în 1921, la imboldul lui Lenin, autocritica devine o obligație în PCUS, fiecare militant trebuind să se supună regulat unor ședințe în care este criticat de propriii tovarăși și în care își recunoaște greșelile. în timpul stalinizării de la sfârșitul anilor 1920
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
preocupați doar de subversiunea puterii instituite. Această concepție leninistă a partidului este obiectul unor critici severe în cadrul celei de-a II-a Internaționale, mai ales din partea Rosei Luxemburg care vorbește despre „disciplină de cazarmă”; de altfel, în comparație cu puternicele social-democrații, facțiunea bolșevică nu este deocamdată, în 1914, decât un grupuscul, nucleu revoluționar asupra căruia șeful său încearcă să instaureze o dominație totală - ideologică, politică, organizațională și financiară. De la nucleu la mișcarea de mase Odată cu Revoluția din Februarie 1917 din Rusia, Lenin dispune
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
Internaționalei Muncitorești (SFIO) se hotărăște să adere la Internaționala Comunistă* (IC); marcați de experiența războiului*, critici ai socialiștilor care au participat la guvernările Uniunii sacre, revoltându-se împotriva societății și ordinii stabilite, aceștia sunt uluiți de Revoluția rusă și puterea bolșevică. Nașterea Partidului Comunist - Secția Franceză a Internaționalei Comuniste (PC-SFIC) marchează o cezură fundamentală în cadrul stângii franceze; dar și a sindicalismului*, deoarece minoritatea revoluționară a CGT scizionează în 1921 și formează CGTU, rapid controlată de către comuniști, care va sluji drept canal
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
materialismului dialectic și estimează că „originea cea mai profundă a prejudecăților religioase se află în mizerie și ignoranță; răul acesta este cel pe care trebuie să-l combatem” (t. 28, p. 185). Dacă libertatea de credință este recunoscută de Constituția bolșevică din 1918, separarea Bisericii ortodoxe de stat și școală este decretată încă din 20 ianuarie 1918. Clerul ortodox, una dintre bazele societății în vremea țarului, este adesea vizată în timpul războiului civil*. Dar momentul decisiv intervine în februarie 1922. Puterea, care
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
și, totodată, ca un stat al cărui șef critică radical URSS. Cât despre Biserica catolică de rit oriental - sau uniată -, cu 4500000 credincioși, mai ales în Ucraina, este integrată în mod silit în Biserica ortodoxă rusă. în anii 1918-1923, puterea bolșevică a crezut că este posibilă o alianță cu islamul, simbolizat de Sultan Galiev. Dar, încă din 1924, tribunalele coranice sunt suprimate, apoi, începând din 1928, școlile religioase. Acuzat de naționalism, ba chiar de legături cu statele reacționare, islamul îndură, la
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
vizează formele de organizare: Lenin cere o organizare clandestină a revoluționarilor de profesie, în timp ce Iulius Martov dorește un partid care să-și recruteze membrii pe o bază mai largă și care să practice acțiunea legală. Primul război mondial și revoluția bolșevică Războiul din 1914 divide IOS, al cărui internaționalism, proclamat cu ocazia congresului său din Basel, în 1912, este străbătut de valuri patriotice, chiar șovine. Contrar predicțiilor lui Marx* - „proletarii nu au patrie” -, sentimentul național o ia înaintea noțiunii de clasă
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
pentru un revoluționar. După aceea, pe cea a unei divergențe doctrinare radicale: socialismul și comunismul se dovedesc două filozofii politice diferite. în sfârșit, pe cea a unei lupte politice și organizaționale: din 1918, socialiștii și sindicaliștii ruși care critică puterea bolșevică sunt persecutați; iar în martie 1919, Lenin creează Internaționala Comunistă* (IC), mașină de război împotriva mișcării social-democrate, completată de Internaționala Sindicală Roșie, care vizează mișcarea sindicală. în acest război, arma principală este sciziunea, artă în care Lenin este de multă
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
a Ligii Spartachiste din ianuarie 1919, de la Berlin, se ciocnește de Partidul Comunist. Pe plan doctrinar, Kautsky, prin mai multe texte fondatoare - Dictatura proletariatului, în 1918; Comunism și terorism, în 1920 - și în numele democrației, formulează o critică radicală a puterii bolșevice. Același tip de critică este profesat - cu ocazia congresului de aderare a SFIO la IC, în decembrie 1920 - de Lîon Blum, care „rămâne în casa părintească” și devine liderul socialismului francez. Manevra leninistă nu atinge decât un succes moderat. Acolo
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
al democrației și al economiei de piață, pe de o parte, și un comunism cu pretenții egalitariste, în realitate totalitar și dezastruos din punct de vedere economic, pe de alta. Prăbușirea URSS, în 1991, a marcat înfrângerea istorică a formei bolșevice de comunism. SOCIALISM Avându-l pe „social” ca rădăcină, termenul de „socialist” a trecut prin cel de „societar” - în sensul de membru al colectivității sociale (Babeuf, 1795) sau de asociat al „națiunii industriale” (Fourier, 1808) - înainte de a apărea, în 1822
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
științific”), opus „socialismului critico-utopic” al lui Saint-Simon, Fourier sau Proudhon, istoria este declarată obiect al unui științe exacte, supusă unor legi ale transformării născute din nevoia oamenilor de a produce viața prin muncă și schimb. însă comunismul născut din schisma bolșevică va dori să demonstreze prin fapte că determinismul economic - păstrat de socialiștii favorabili jocului democratic - nu poate fi disociat de un activism proletar, singurul garant al distrugerii totale a sistemului capitalist și al începerii construirii comunismului. Socialismul ca tranziție către
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
economic vor ajunge să găsească ciudat să nu li se acorde libertăți comparabile și în domeniul politic și intelectual. SOLIDARNOŚĆ Relațiile Poloniei cu URSS* și comunismul au fost conflictuale în mod constant: tentativa lui Lenin* de a exporta aici revoluția bolșevică prin război, în 1920, invadarea și sovietizarea* părții răsăritene a Poloniei în 1939-1941, refuzul lui Stanin* de a acorda ajutor insurecției din Varșovia, în 1944, și impunerea unui regim comunist în 1945, cu șirul său de deportări*, execuții prin împușcare
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
scăpa niciodată din mână”. Procesul angajat acum va conduce, în câteva săptămâni, la căderea Zidului Berlinului*, în noiembrie 1989, apoi la implozia URSS și la prăbușirea sistemului comunist mondial. SOVIETIZARE Sovietizarea este procesul prin care puterea zisă „sovietică” - în realitate, bolșevică - a căutat în permanență să-și impună autoritatea asupra unor teritorii mereu mai extinse, pentru a răspunde definiției date de Lenin* revoluției sale, ca „mare revoluție proletară mondială”. Din 1918, Lenin are în vedere două mijloace majore de expansiune: revoluția
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
de revoluționar, sub pseudonimul Koba. Printre social-democrații* caucazieni, își dobândește în curând o reputație de intrigant fără scrupule. Ca urmare a unei greve din 1903, Koba este arestat, dar în decembrie 1903, îl întâlnește pe Kamenev și aderă la facțiunea bolșevică a Partidului Muncitoresc Social-Democrat din Rusia (PMSDR). în decembrie 1905, Koba îl întâlnește pentru prima oară pe Lenin* în Finlanda și atrage atenția acestuia. După ce organizase, la începutul lui 1906, asasinarea guvernatorului militar al Caucazului, își folosește relațiile cu un
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
el recunoaște aici o situație revoluționară și își conduce partidul în consecință, utilizând cu un succes fulgerător toate contradicțiile țării, către toamna lui 1917. O dată ajuns la putere, el pune la punct, după aceleași principii, o strategie generală: extinderea revoluției bolșevice la întreaga Europă, apoi la întreg mapamondul. Or, deși se închistează într-o extremă rigiditate doctrinară, Lenin face dovada unei excepționale flexibilități tactice, exploatând la maximum ceea ce el numește: „contradicțiile între puterile capitaliste”. Astfel, încă din 1922, spre surprinderea tuturor
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
se închistează într-o extremă rigiditate doctrinară, Lenin face dovada unei excepționale flexibilități tactice, exploatând la maximum ceea ce el numește: „contradicțiile între puterile capitaliste”. Astfel, încă din 1922, spre surprinderea tuturor, semnează cu Germania Tratatul de la Rapallo, care permite Rusiei bolșevice contracararea Tratatului de la Versailles și constrângerea puterilor occidentale de a o recunoaște. Urmând exemplul lui Lenin, Stalin se va dovedi un maestru al tacticii revoluționare, mai întâi în modul în care va cuceri puterea: învingându-și pe rând „stânga” și
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
anarhistă, devine unul dintre promotorii apropierii între sindicate și guvern. Totuși, minoritățile se opun acestei evoluții, cum e, în sânul CGM, cea condusă de două figuri ale sindicalismului revoluționar, Alphonse Merrheim și Pierre Monatte. Sindicalismul față în față cu revoluția bolșevică De când preiau puterea, bolșevicii intră în conflict violent cu sindicalismul rus, dominat de menșevici, neezitând să zdrobească militar manifestările revendicative muncitorești. Totuși, părerile lor sunt împărțite în ceea ce privește rolul sindicalismului. în 1918, Troțki* propune militarizarea muncii, care ar obliga muncitorii să
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]