1,211 matches
-
deja în rama ușii de intrare care se clătina, zidurile planșeul ferestrele oamenii, da, ieșiseră toți la uși, se auzeau strigăte, țipete, plânsete, carcasa trosnea, se țineau de rama ușii, zvârliți dintr-o parte în alta, „ca în ’40, cutremur“, bolborosea bătrânul și erau la pământ și nu se mai termina. „Sub grindă, sub grinda ușii trebuie stat“, bătrânelul se ținea de canatul ușii, tros trosneau grinzile planșeele stâlpii, nu se mai termina pendularea ghiontul încolo încoace, carcasa trosnea, să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Irina și Dominic, Irina și Dominic“, descânta preoteasa. Gura de jăratec peste torța de jăratec. Creștea iarăși, lent lent, incubația, vibrația, tremurul, cutremurul, ferestrele vibrau, la fel și zidurile turmentate și planșeul. Gura plină de salivă și bacterii și afrodiziace bolborosind blesteme inefabile. Se trezise iarăși în vulva vulcanului, între petale vorace, umede, fierbinți, în Africa maternă, incestuoasă. Dureros, dorul de sorella captivă. Jungla întunecoasă, incendiată, canibală, tremur, tremur, scâncea Irina și mlaștina toridă. Un exercițiu de transfer eșuat, atât fusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Vancea privea drept în ochii doamnei care privea drept în ochii detectivului. Da, da, înțeleg, încercă să bâiguie adolescentul. — Deci, pogromul acela e o confuzie, profesore. Dar nu mă plâng. Dimpotrivă, sunt mândră, să știi. Da, da, înțeleg, încercase să bolborosească nepăsătorul care nu era destul de nepăsător. — Mândră și bucuroasă. S-a dovedit că barbariin-au reușit să ne egalizeze, cum voiau. Nu au izbutit să spulbere diferențele, cum promiteau. Dumneata înțelegi, cred... Presupun că înțelegi. Nu mă lamentez de ceea ce s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
atent, prea atent. Nu clipea, nurespira, să nu tulbure imaginea, să nu devieze cuvintele. Dar ațipea, iarăși ațipea... Se încleștă de marginea băncii, aproape lăcrimă din cauza încordării, nu cumva să clipească, să năruie totul, dar izbucnise deja bruiajul, ziua își bolborosea, neobosită, mizeriile... cum s-o amuțești, cum s-o ignori... S-a dus fata morgana, s-a spulberat hipnoza, gata. Alte voci, undeva, în preajmă, alte voci. Dispăruseră, iată, dispăruseră. Reațipi, sleit, împăcat cu lenea și soarele. Se trezi iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Mantinela o urmă. Cam știa ce o așteaptă. Văzuse și ea lumina aceea rozulie și pasărea care-i strigase și ei „Pardalian!“ Avea să fie băiat și așa are să-l cheme. Fărmăcata aproape sfâșie hainele de pe fată. Gâfâia furioasă, tremura, bolborosea agitată. Cum fa, să nu știu io?! Mama ta carea am urlat când te-am scos din mine?! Cine-i nenorocitul, fa, cine a umblat la tine să-mi facă nenorocirea asta, tocma când ne mai ajunsesem și noi? De-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
că Țonți nu vroia decât bani. Bani, părinte, numai și numai bani. - Așa o fi generația lor. După atâta sărăcie. Și-apoi, și banii, în ziua de azi... Țongu pufni furios. Privea încruntat spre băltoaca de lângă pompa americană. Apa parcă bolborosea. - Dar noi n-am fost săraci părinte? Știi când am dat eu opincile jos? Până când am purtat izmene de cânepă, făcute de mama? Abia la internat, într-a zecea, mi-a luat tata niște chiloți negri, de-ăia de sport
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
târcoale ciozvârtelor. - A bulit-o, șopti mai mult ca pentru sine Vergilică. I-a căzut beleaua pe cap și nu știe ce să facă. Nu-i amuzant, dom’ Aulius? Nici Aulius nu-l auzea. Își continua monologul șoptit, stins, mai mult bolborosind. - Pigasie a venit și mi s-a arătat dintâi atunci, la prima ridicare. Eram singur în celulă, nedumerit, ofuscat oarecum, cu gânduri de deznădejde. Mă fripsese așa de tare pușlamaua aia de arhitect, Lazarovici, că nu puteam să-mi revin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
doar să fie cinstit și să-mi spună adevărul, în loc să-mi servească tâmpeniile alea mistice, mă lamentez eu. A participat la întrunirile Alcoolicilor Anonimi, ar trebui să se priceapă să-și exprime sentimentele și să fie sincer în aceste privințe... Bolborosesc, sorbind cu paiul ultimele picături din pahar. Daisy e pe fază și merge în bucătărie să-l umple din nou. Nu știu, strigă ea la mine, mi se pare că îi place să vorbească despre trăirile lui, dar asta nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
proiectă holograme din trecutul Brăilei. Era un ger frumos. Sub nămeții cât casa orașul respira, copiii mergeau la școală sub cerul de zăpadă, erau canale și podețe ca într-o Veneție înghețată, cu gondolele trase de cai pe gheața Dunării, bolborosea printre bulele copcilor torsul de motan al apei prin branhiile peștilor cu botul afară, înnebuniți de parfumurile teilor din moleculele de hidrogen, bile înghețate pe oglinda sticloasă, trilurile, ciripitul vrăbiilor gureșe, împietrite în picăturile înghețate pe care copiii le sfărmau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
înghesuind tăcerea între croncănituri, încât și curentul electric din cablurile țesute pe tavanul străzilor se sufoca sub mulțimea lor, zidurile blocurilor erau mânjite de lacrimi murdare, coaja copacilor de șiroaiele de lumină ale norilor mânjiți de sânge bolnav, în canalizări bolboroseau șuvoaie de iarnă zoioasă. Cu sunetele din orga copilăriei, râsete, foșnet păstrat în moleculele înghețate, nostalgia zilelor de vară din atomii de gheață, notele școlare puse la păstrare în fuioarele de aburi ale vremurilor de atunci, strigătele victorioase ale băieților
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
magiștri, hălăduiam printre LEGI cu nonșalanța neadmisă de rigorile școlare. La Facerea Lumii noastre, cuvântul lui Dumnezeu a fost: TEZĂ. Dar ce trebuia să scriem habar nu aveam. Încă nu ni se făcuse Lumea și capul nostru era moale. Ca să bolborosim viața și sentimentele, ne dureau simțurile. Toate circuitele noastre erau inundate cu haos și noi urma să le dirijăm. Am devenit proprii noștri agenți de circulație, ordonând traficul gândurilor, fluxul nesfârșit al imaginilor izvorâte nu se știe de unde, în același
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
seacă, plasticizată osmotic cu croncănitul ciorilor avide de a distruge această imensitate nestatornică, străbătută de acea sperietoare vie cu o șapcă de elev pe creștetul pleșuv, gonind nu se știe de ce printre cocenii drepți, încărcați cu știuleți galbeni și grei, bolborosind versuri sau rugăciuni sau injurii la adresa cuiva care se înfiripa printre nori ca un crochiu tulbure, nesigur, părând a nu fi din neamul păsăresc, ci mai degrabă din cel câmpenesc, pentru că avea foșnet parcă de vânt, parcă de lan, ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
adună multiplele dedublări de prin toate coclaurile Pleistocenului și după ce și le încorporă deschise mecanic computerul. Văzu cele întâmplate după căderea sa în genunile somnului și se miră pentru prima oară de când inventase mirarea. Măruntaiele de homunculi se cred zei! bolborosi. Și își concentră focalizarea pe clasa scamelor din Liceul Brăilean, care tocmai atunci își aștepta adunăturile să-și ocupe locurile în bănci. Îi văzu pe toți bătrâni, înspăimântător de modificați, incredibil de tăcuți. Mioara Alimentară, îmbrăcată în nelipsita ei rochie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
scânteie de deșertăciune în celelalte dubluri încorporate. El, care nici nu se gândise vreodată să o inventeze, dar acum iată, viitorul îl obliga. Și Mioara, în timp ce duduia cu mașina pe drumurile reci, simți telepatic scânteia și combustia filosofiei se aprinse bolborosind ceva pe care, implicit, o gândise înaintea timpului, dedesubtul Pământului, Povestitorul: fiecare ceas e o undă a timpului, fiecare zi e și ea o altă undă. Timpul e rotund și viața e o curbă închisă. Și transmise o undă electrică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
să pară colegială și relaxantă. Toți stăteau la aceeași masă lungă, în camera de conferințe de la etajul trei al clădirii, într-un decor familiar, cu notițe referitoare la seminariile ce urmau prinse pe perete și cu filtrul de cafea vechi bolborosind în colț. Cafeaua era renumită ca fiind groaznică. Nimeni nu o bea. Cei șase oameni de știință din comisia de analiză se îmbrăcaseră puțin mai protocolar pentru acea întâlnire. Majoritatea își puseseră sacouri. Unul chiar purta cravată. Dar stăteau relaxați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
stricaseră nimic în grădină. Le fusese teamă de ape, dar scăpaseră cu bine, locul casei se găsea departe de lac, apele revărsate de acolo nu au ajuns niciodată până la ei. Doar pârâul din marginea dreaptă a grădinei se umflase amenințător, bolborosea ciudat și primejdios, grădinăreasa stătuse acolo, lângă malurile fragile, zi și noapte, Doamne, nu ne lăsa!, văzuse la televizor ce era în țară și se speriase cumplit, dar locul verde și înflorit scăpase și de data aceasta, era acolo, pârâul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
la nebunie, era altceva, deja îl iubeam, dar a greșit după tăvăleala aia, când eram în baie, a strigat la mine: te-a învățat ceva dom’ profesor! Avea dreptate într-un fel, dar a fost nedelicat și am plecat repede, bolborosind ceva despre bărbați și bananele lor. Nu ne-am mai văzut niciodată, pentru că știu să comand inimii mele, am putut să fac asta totdeauna. Mai târziu, i-am spus și lui, soțului meu, despre întâmplare, am întors-o că așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
culc! Toata ziua mă lupt cu deponenții agresivi. Sunt epuizat!... Doctorița îl calmă prin gesturi rotunde și îi puse o ultimă întrebare: -Și cine este noul președinte al Băncii „Juan Marengo”? Pacientul se întinse pe canapea și înainte să adoarmă,bolborosi câteva cuvinte: „Seniorita...Inẽz...Alba...”. „Doctorița cea vitează Orice regulă desfide Cu mașina te salvează Dar cu ochii te ucide”. (G.Lesnea) „Sunt oameni care trăiesc fericiți fără să știe”. (Vauvenargues) Meandre Unii jurnaliști consideră că publicul e fericit dacă
BANCHETUL CUGETĂRILOR by Eugen - Nicuşor Marcu [Corola-publishinghouse/Imaginative/1594_a_2966]
-
deschis. De o parte și de alta a autostrăzii, culmile acoperite de măslini pitici, argintii, cu petele albe ale satelor străvechi, cocoțate În vârf. — ...Ațipit?!... Ei, aș! Fii sigur că ai dormit de-a binelea! Cred că ai și visat... Bolboroseai ceva, ca atunci când vorbești În somn românește... Mai vorbește, oare, românește În somn, așa cum crede Christa? Ce spui, dragul meu? Ce spui...? Spune-mi și mie... vorbește mai tare... vreau să Înțeleg și eu ce spui... De când nu mai vorbește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
-i erecția, și vinul ieftin de Chianti băut În trattoria unde se Întâlnea, ritualic, de aproape zece ani, cu pribegi, ca el, l-au excitat atât de tare, Încât, În timp ce-și smulgea hainele de pe el, i-a povestit, bolborosind, Înfierbântat, ritualul de nuntă din țara de unde plecase. De ce făcuse asta? Era flatat de felul În care descendenta unei familii cu diplome și blazoane vechi de trei sute de ani se lăsase total În voia metecului, a ausländer-ului sau după cheful
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
ci, dimpotrivă, ținuta banală de oraș. * — ...Mă duc eu la Lumi, să văd dacă nu au ele țigări... Cred că v-ați dat seama, dragi ascultători, că ne aflăm În mijlocul celei de-a doua reprize și că acela care a bolborosit această frază a fost tot temerarul Mihnea. Rewind. — Mă duc eu la Lumi să văd dacă nu au ele țigări... — Mai bine te-ai duce În pat, dacă dă portarul peste tine, În halul În care ești, ăia suntem! — Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
ce vor, ce caută. Îți băteau În ușă, cereau o brichetă, dădeai tot timpul de ele, așteptând În hol, În câte un fotoliu. Era un joc clar, În care știai la ce te expui. Dar aici, nu... Cineva care dispărea, bolborosind ceva, probabil o scuză. Simt din tăcerea ta că nu mă crezi, dar... Chiar ți se pare posibil să greșească cineva permanent ușa? Gărdulețul de leandri care taie În două autostrada, culmile Împădurite urcând spre cer, trunchiurile contorsionate ale măslinilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
Credeți că s-a bucurat, biata de ea? Da de unde! Nici pomeneală. Se uita la mine consternată, smulgându-și părul din cap și frângându-și mâinile de necaz. După chinul facerii, Încă lăuză, se plimba cu pași repezi prin odaie, bolborosind Întruna: Nu știu cum s-a Întâmplat! Ce mă fac!? Ce mă fac!?” Obosită de atâta umblătură și bodogăneală, s-a așezat pe un colț de pat, ceva mai departe de mine, ca să mă poată privi mai bine! Începusem să scâncesc și
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
chiar și când culoarea din obraji începe să îmi pălească. ― Rahat, șoptește Ben, dar înainte ca el să poate scăpa de imagine, Geraldine e deja în fața ecranului. ― O, Doamne! spune ea, cu respirația tăiată. De unde a apărut asta? ― Sex fierbinte, bolborosesc eu. ― Ce? ― Sex fierbinte, repetă Ben. Am găsit site-ul ăsta pe internet. ― Ar fi bine să nu vadă și alții ce faceți. ― Serios? spune Ben. Mai spune-mi ceva ce nu știu. Geraldine își face loc între noi. ― Ia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
sunt chiar așa isterică, bine? Poate doar un pic. În cele din urmă, reușesc să iau o gură de aer: ― Fii atentă. Cred că urmează un moment de neuitat. ― Colega ta știe cine e Diana Macpherson? întreabă Geraldine confuză. ― Nu, bolborosesc eu. Și nici nu știe cum e ea, dar Sophie îl place pe Ben și cum crede că Diana e un lup îmbrăcat în miel, vrea să-l scoată de acolo, orice-ar fi. Geraldine pare șocată, dar își dă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]