1,128 matches
-
nu se bazează decât pe cunoașterea adevărului; așa Încât, dacă le urmărim pe acestea din urmă, suntem siguri că nu vom regreta și că nici nu ne vom căi vreodată, În timp ce, dacă le urmăm pe primele suntem Întotdeauna sortiți regretului și căinței atunci când le descoperim caracterul eronat. ART. 50. Nu există suflet atât de slab Încât să nu poată dobândi o putere absolută asupra sentimentelor sale, atunci când este bine călăuzit Este util să știm că, așa cum am spus-o mai sus, deși
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
atunci cînd îmi vine să plîng... Gh. P. unu: Și mai e ceva... Cu ce drept mă judecă pe mine, cei de azi, de acum, ca și cînd aș fi tot cel de atunci...?! Adică eu nu am dreptul la căință, la îndreptare...?! N-am dreptul să fiu înțeles, să fiu iertat? Gh. P. doi: Păi nu ți-a spus Desdemona... că n-o să te-nțeleagă..., că n-o să te ierte nimeni...? Gh. P. unu: E, foarte bine... Atunci o să mă
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
cu zi, inșii o simt. De aici, neîncrederea, reproșurile, oțăreala, la fel și sentimentul eșecului. Ar mai fi șansa spovedaniei. Mărturisirea celor ce au pătimit, dar mai cu seamă a celor ce au săvîrșit orori. Ar fi deci mîntuirea prin căință. Dar cine să-și deschidă inima uscată? Cine să-și plece fruntea? În orice caz, nu procleții pe care Dumnezeu, din rațiuni abisale, îi rabdă pînă cine știe cînd. Nu turnătorul, nu torționarul, care n-au remușcări, ci numai dibăcia
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
neguri... de negurile sufletului... (deschizînd Biblia) Uite ce spune Învățătorul lumii... (citește din Biblie) "Fericiți cei cu inima în care sălășluiește bucuria și înveselirea... și lacrima ce ne însoțește păcatul..." E bine că-ți plîngi rătăcirea... toți sîntem niște rătăciți; căința și speranța ne arată drumul cel drept... drumul către Domnul... adică... drumul către noi înșine... (închide Biblia și se retrage la masa lui) Plutonierul: (terminînd o pasiență, trîntește cărțile pe masă) Iar nu mi-a ieșit (pauză) Vreți să vă
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
mai tare... și deodată te pomenești că-ți fac felul... (toți ceilalți rîd, ca de obicei, exagerat) Trimisul lui Dumnezeu: (răsfoind cîteva pagini, căutînd, parcă, un pasaj anume; l-a găsit) "Fără speranță sînt cei cu inima împietrită..., cei fără căință... și vor rămîne pe veci nemîntuiți" Plutonierul: Stai puțin să-mi termin pasiența... am impresia că-mi iese... Și o să-ți arăt că eu nu am inima împietrită... Gata, gata, mi-a ieșit! (se duce la Trimisul lui Dumnezeu) Auzi
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
mînă și cu iconița în cealaltă) Ce căutați aici? Ieșiți afară! Duceți-vă dracului cu tot cu injecțiile voastre! Nu de injecții avem nevoie! De cuvîntul Domnului avem nevoie! Nu de calmante avem nevoie, ci de minte limpede..., de suflete pline de căință... să ne cîștigăm iertarea și mîntuirea! Ieșiți afară! (aruncă cu Biblia în ei) Duceți-vă la doctorii voștri care vă trimit aici și spuneți-le că noi stăm cu frică în fața Domnului și ne recunoaștem vina! Ăsta-i leacul pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
folcloric, existent atât în primul volum, cât și în cele următoare, este potențat, în ciuda mijloacelor naive de expresie, de un vag eminescianism în muzică și idee: "Oglinda mea de aur minunat/ Timpul s-a dus și pomii au lepădat/ Fără căință trupul lor cel sfânt/ Și-acum își pleacă toamna la pământ." Nicolae Prelipceanu "Turn înclinat", Editura Tineretului, 1966; "Antù", E. P. L., 1968; "13 iluzii", Editura Dacia, 1971; "Eu port această ființă", "Antologie de poezie tânără", Editura Dacia, 1972; "Arheopterix", Editura
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
câteva luni după caterisire, deși acuzațiile aduse unora dintre ei sunt destul de grave. La rândul ei, populația știe să speculeze competența juridică a mitropolitului și se angajează de formă - „ca să scăpăm de căzuta pedeapsă am plecat capul“, recunoaște un acuzat. Căința și angajamentul dat nu sunt mai niciodată sincere, iar revenirea la tribunal în anii următori o demonstrează cu priso sință. Pedepsele, par suportabile pentru oamenii secolului al XVIII lea. De altfel, unele nici nu sunt duse până la capăt, pentru că executorii
În şalvari şi cu işlic: biserică, sexualitate, căsătorie şi divorţ în Ţara Românească a secolului al XVIII-lea by Constanţa Ghiţulescu () [Corola-publishinghouse/Science/1322_a_2878]
-
masculine în con ju ra tă de „zidurile“ familiei. Ho tă râ rea, indiferent de forma pe care o îmbracă, are întotdeauna și o parte canonică, iar în anafora se specifică „și le-am dat și ca non“. Penitența și căința capătă o im portanță mult mai mare în con știința soborului și fiecare individ în parte este pre lu crat din punct de vedere spiritual, explicându i-se implicațiile legământului acceptat la căsătorie, vătămarea trupului și a sufletului prin comiterea
În şalvari şi cu işlic: biserică, sexualitate, căsătorie şi divorţ în Ţara Românească a secolului al XVIII-lea by Constanţa Ghiţulescu () [Corola-publishinghouse/Science/1322_a_2878]
-
se află în fața unei parabole pe tema alterării, a puterii și a nebuniei, care într-o istorie "în delir" capătă, într-adevăr, forme delirante. Pentru această capodoperă ieșită din aceeași canava că și Oul de șarpe al lui Ingmar Bergman, Căința lui Tenghiz Abuladze sau, de ce nu, Călăuza lui Andrei Tarkovski, Mircea Daneliuc nu avea nevoie de nicio legitimare estetică românească. Ci doar de un pretext literar care să primească imediat acordul cenzurii. Or, nuvelă unuia dintre prozatorii agreați de regimul
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
urmașilor mai mult de 700 de predici autentice, rod al celor 12 ani de misiune în Antiohia și al celor 6 ani de episcopat (până la exilarea sa) în Constantinopol. Predicile sale erau practice. Predica pe subiecte sau teme apăsătoare - păcat, căință, credință, lucrarea pentru mântuire a lui Hristos. Multe dintre ele explică Sfânta Scriptură, sursă inepuizabilă de învățături morale și pretext de îndemnuri la sfințenie. Marele Patriarh constantinopolitan cunoștea și folosea Scriptura în chip admirabil. Biografii spun că în timpul celor șase
Sfântul Ioan Hrisostom ca predicator. In: Sfântul Ioan Gură de Aur († 407) – Mare dascăl al lumii şi Ierarh. Studii academice comemorative by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/171_a_156]
-
urmașilor mai mult de 700 de predici autentice, rod al celor 12 ani de misiune în Antiohia și al celor 6 ani de episcopat (până la exilarea sa) în Constantinopol. Predicile sale erau practice. Predica pe subiecte sau teme apăsătoare - păcat, căință, credință, lucrarea pentru mântuire a lui Hristos. Multe dintre ele explică Sfânta Scriptură, sursă inepuizabilă de învățături morale și pretext de îndemnuri la sfințenie. Marele Patriarh constantinopolitan cunoștea și folosea Scriptura în chip admirabil. Biografii spun că în timpul celor șase
Sfântul Ioan Hrisostom ca predicator. In: Sfântul Ioan Gură de Aur († 407) – Mare dascăl al lumii şi Ierarh. Studii academice comemorative by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/171_a_157]
-
acțiunile omului respectiv, dacă, salvat de la moarte, ar avea din nou posibilitatea să disperseze dorința esențială astfel deșteptată în dorințe multiple și exaltate. Cu alte cuvinte, condiția unei astfel de "învieri", rară, firește, dar posibilă în principiu, este ca această căință să nu se datoreze fricii de moarte, ci viziunii misterului revelat de amenințarea morții. 3) RESPONSABILITATEA ESENȚIALĂ ȘI RESPONSABILITATEA SOCIALĂ Este important să facem distincție între responsabilitatea socială și responsabilitatea esențială. Responsabilitatea esențială este constituită de raportul autentic dintre sine
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
lecturii lui Elpi. 9 De la Rimbaud citire: "I, pourpre, sang craché, rire des lèvres belles/Dans la colère ou les ivresses pénitentes" adică, în versiunea lui Petre Solomon: "I, purpuri, sânge, râsul unei frumoase guri/Cuprinsă de mânie sau de căință beată". Adăugați la cele de mai sus asocierea falică (propusă de Jean Ricardou într-un eseu fundamental despre Noul roman francez, necontestată de feministele din HUI(Hexagonal University of Iashi) și veți avea tabloul complet al reputației vocalei I. Din
[Corola-publishinghouse/Science/1502_a_2800]
-
tărâm, călare pe gigantice păsări rock (coperta ediției italiene reproduce o sugestivă miniatură "Omul-acvilă" după "Roman d'Alexandre", 1338), înapoi spre Constantinopole, după șase ani de rătăciri și prizonierat. Este anul 1203. Baudolino, sexagenar, dă semne de oboseală și de căință, mustrat de amintirea tatălui său împărătesc. Atras până și el în rețeaua de ficțiuni a fiului adoptiv, Frederic luase parte, sub pretextul unei cruciade, la călătoria crailor spre împărăția Preotului Ioan. Murise însă, cum vom vedea, în împrejurări încâlcite. Ambiții
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
de Giovannino, fiul gitanei, fugit din casa paternă în urma unei aprige dispute și mort de ciumă la Milano, fără ca tatăl să-i fi spus vreodată cât de mult ține la el. Una peste alta o viață copleșită de durere și căință, pe care nici măcar scrisul nu le mai poate consola. Dimpotrivă, revizitarea poeziilor dedicate Laurei îl întristează și mai rău pe Petrarca. O seamă de viziuni ce focalizează imaginea Laurei reduc totul la vulnerabilitatea omului și la victoria morții. Regăsindu-și
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
dezastrului anunțat, narează la persoana întâi tensiunea sfârșitului (escatologie) când timpul și viața omului își pierd orice valoare. Este un chinuit al dilemelor religioase și al cunoașterii de sine: nu mai deosebește imaginarul de real, orgoliul de rugăciune, insurgența de căință. Este un spirit renascentist, sfâșiat între Occident și Orient, simte sângele Bizanțului grec curgându-i prin trupul de apusean, este grec și deopotrivă franc, realizând acea coincidentia oppositorum, noul concept al maestrului său, cardinalul Cusanus. Jean Ange are clarviziunea prăbușirii
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
anihila vanitatea prin acte de penitență. Încă în 1931, la scurt timp după ce a început să predea la Cambridge, a simțit nevoia să pună pe hârtie relatări despre momente ale vieții sale care îi inspirau sentimente de rușine și de căință. Le-a cerut unor membri ai familiei sale, prietenilor din Viena, precum și lui Moore, Skinner și Drury să le citească. Dorea ca acești oameni, a căror integritate o aprecia în mod deosebit, să nu-l vadă mai bun decât este
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
are nevoie de un ajutor nemărginit; adică numai pentru acela care simte o mizerie nesfârșită. [Ă] Credința creștină - așa cred eu - este refugiul în această supremă mizerie. [Ă] Cine-și deschide astfel inima către Dumnezeu, într-o mărturisire plină de căință, o deschide și pentru ceilalți. Făcând aceasta își pierde demnitatea de om eminent și ajunge, prin urmare, ca un copil. Adică fără poziție, demnitate și distanță față de ceilalți. A te deschide în fața celorlalți este cu putință numai printr-un fel
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
răspunzători pentru acțiuni generate de mecanisme cauzale din creierul lor. Faptul că ei au sentimentul că ar acționa în mod liber, neconstrâns, nu schimbă nimic în această privință. Nu-i poți cere răspundere morală celui incapabil să simtă compasiune sau căință. Și nu are sens să-i pedepsești pe cei care nu se pot comporta altfel decât se comportă. Concluzia este că, dacă în lumina cercetărilor din neuroștiințe devine tot mai clar că multe decizii ale oamenilor sunt determinate cauzal de
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
a vulnerabilității: poeta cu reale înclinații dramaturgice înțelege că formele de deghizare, travestiul, masca, și mai ales cea mitologică, sunt oricând preferabile afișării ostentative a traumelor sau frustrărilor feminității neînțelese. Deși undeva recunoaște ineficiența măștii ("Sabia cade. Lucitoarele lucruri./ Memoria./ Căința./ Dar dacă/ acest chip împietrit nu este al tău?"), Carmelia Leonte nu-și refuză nicicum voluptatea acoperirii, a dezvelirii prin acoperire, procedeu atestat în literatura noastră încă din vremea primelor ieroglife ficționale. Într-un loc, poeții-mânuitori abili ai măștilor, dar
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
-lea provincia a fost destul de rezistență, în marea ei majoritate, la evoluțiile toaletelor. În jumătatea a doua a secolului însă, modă molipsește chiar și cele mai conservatoare paturi, precum cele religioase. Aici haină este simbol mistic, fiecare piesă exprimă spiritul căinței 391. Într-o epocă în care atât de puține femei știu să scrie, haină este un mod de instruire important: ea reprezintă destinul individual și social al femeii, formarea personalității sale. Nimic nu diferențiază, chiar de la prima vedere, cele două
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
grâu./ Ici colo stropi de mac/ și-n lan/ o fată/ cu gene lungi ca spicele de orz./ Ea strânge cu privirea snopii de senin ai cerului/ și cântă.// Eu zac în umbra unor maci,/ fără dorinți, fără mustrări, fără căinți/ și fără-ndemnuri, numai trup/ și numai lut./ Ea cântă/ și eu ascult./ Pe buzele ei calde mi se naște sufletul" (În lan). 122 Luiza Bratu, op. cit., p. 104. 123 Ibidem, p. 158. 124Luiza Bratu, op. cit., p. 98. 125Laurențiu Ulici
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
numai paharul meu și pe-al lui Arcadie, fiindcă și aici tot Diavolul te-a pus la cale, căci iată ce grăiaște cuviosul Maxim: "Dragostea adevărată este cea care nu osibește pre oameni..." Blagosloviți și iertați! zise Chiril cu oarecare căință pentru el și cu oarecare nemulțumire împotriva Diavolului, și umplu sticla" (1964, 89-90) În principiu, regulile mănăstirii definesc și reglementează un spațiu de joc. Ele se încalcă mereu, dar nu se disprețuiesc pe față. "Mai cu fereală, mai cu fereală
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
una din edițiile rusești, aflăm că „lista de lecturi“ a eroului a fost adăugată de‑abia în 1860, cînd fostul ocnaș găsește cu cale și să elimine o frază: „Se zice că apropierea pedepsei produce în sufletul criminalului o adevărată căință și, uneori, dă naștere remușcărilor în inima lui împietrită. Se zice că aceasta este acțiunea spaimei“2. Crima care are loc nu este, deocamdată, cea a lui Raskolnikov. Este vorba doar de faptul că, după iluminare, eroul conștientizează faptul că
[Corola-publishinghouse/Science/2088_a_3413]