1,465 matches
-
fluență firească a ritmului vorbirii. Măsura este totalitatea silabelor unui vers, grupate în unități ritmice. Versurile cu măsură scurtă (până la 8 silabe) conferă un ritm alert discursului poetic, în vreme ce măsura medie (812) și cea lungă (peste 12 silabe) impun o cadență ritmică gravă, solemnă, liturgică etc. Aceste versuri sunt marcate de o pauză ritmică (cezură) care le segmentează în două emistihuri, de obicei egale (de exemplu, alexandrinul - versul din 12 silabe, cu ritm iambic - are două emistihuri de câte 6 silabe
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
pauza de la sfârșitul versului, continuând enunțul în versul următor. Segmentarea unității sintactico lexicale (atributul sau complementul izolat de cuvântulregent, articolul ori prepoziția de substantiv etc.) în două versuri succesive are ca efect stilistic crearea unor rime rare și a unor cadențe sonore neobișnuite: Străbatem amurguri / cu crini albi în gură. / Închidem în noi un / sfârșit sub armură. (L. Blaga) Sau: afară era moină, urâtă și o mare,//din totdeauna știută, zădărnicie. îmi spuneam, / nam să mai trec niciodată de locul acesta
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
Neoclasicismele clasicismului francez EDITURA JUNIMEA IAȘI 2010 Moto: Totdeauna clasicismul va însemna dacă nu o prezență, cel puțin obiectul unei dorințe. În zilele noastre frământate, cine nu dorește liniștea, echilibrul, armonia și frumusețea? Este tot ceea ce așteptăm să ne ofere cadențele clasice, care ne îmbie cu un elevat repaos în gustarea eternității." (Edgar Papu, Apolo sau ontologia clasicismului) Preliminarii Clasic, clasicism, clasicitate. Termeni cunoscuți, desigur, absorbiți fără incertitudini prea mari în iureșul uzului comun al limbii. Această impresie a familiarității pe
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
rememorările" clasice care s-au mai realizat ulterior trebuie raportate în primul rând la curentul literar francez. Desigur, tot ce a urmat după secolul al XVII-lea francez nu a mai putut relua cu aceeași intensitate și forță de persuasiune cadențele elegante și echilibrate ale clasicismului, întrucât atât condițiile spațio-temporale, cât și cele sociale și politice, erau altele. Curentul clasic a fost rodul unei concordanțe unice, irepetabile în istorie, între mai multe dimensiuni ale gândirii, culturii, organizării sociale etc. În mod
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
uneori poate excesivă la Horațiu întărește această idee. Se poate afirma, astfel, că Fénelon adoptă în mod oficial o atitudine corectă de mediere între cele două părți, însă preferințele și convingerile sale intime se îndreaptă nemijlocit către Antici. Așadar, în cadențele unei persuasiuni elegante, ideile și impresiile lui Fénelon conturează în fapt imaginea unui "modern paseist"85 ce marchează reminiscențele unui clasicism aflat în agonie, dar și zorii unei noi ideologii. II.6. Epilogul britanic În 1704 Jonathan Swift publica Istorisirea
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
intră într-o țesătură de sugestii rotitoare. Cutare odă crește pe spectrul unei păduri cosmice, "imensă orgă de aramă verde"; o altă pădure (pădure abstractă) e "ca un panopticum albastru de himere"; marea e și ea "orgă cu pedale adânci"; cadența unui dans "preschimbă brusc în flăcări și gaz / pojghița dulce-a formelor, subțiri". În momente de "tăcere" activă, privirea unui Doinaș împovărat de neliniștile veacului, emană melancolie: "Eu și vechii greci / cu totul altfel ne trăim infernul" scria el în
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
printre zâmbete în Poemul esențelor (când poetul trecuse de cincizeci de ani), proclamau imperativul: "De a da cuvântului o semnificație / Alta decât cea oferită spre consumație". Deși cunoștea de mult: "Că narațiunea, ironia, imaginile glumețe / N-au ce căuta în cadențe: / Că poezia ține de esențe" râsul face parte din recuzita sa cotidiană. Fapt e că Dimov nu renunță la umor (un umor sec) chiar și vorbind despre moarte. Un alt text, un Romanț, încorporează o declarație de principii țintind finalmente
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
Nicăieri nu se dezvăluie mai consitent Eul labișian, încordat, eruptiv, neliniștit, ca în această auto-imago din Biografie. La vârsta la care alții fac exerciții de vocaliză, galopantul Labiș apărea în volum! O expresivitate vizual-sonoră fără greș asigură acestui text, cu cadențe de "tropot", cu fervori de "galop", un viitor antologic. Fraze-refren, rime interioare, vocale joase (de tipul u), un tact de metronom marcând apăsat finalul fiecărui vers iată particularități componistice frapante. Partitura în totul, complexă, se constituie într-o admirabilă fugă
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
neîntrerupte. Aflăm ca dintr-un basm: Nu există moarte! Pur și simplu cad frunzele / Spre a vedea mai bine / Când suntem departe..." (Metafora). Invocând (în linie eminesciană) triada Pământ, Istorie, Limbă, verbul vaticinar al tribunului operează aproape sacramental, în mari cadențe lirice. Concomitent, liricul se vrea un hermeneut semeț. Limba (în O mie de clopote) e un însemn capital al identității noastre: O mie de roze, o mie de zâmbete Din fiece cuvânt răsar, O mie de lacrimi, o mie de
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
când râd și plâng / strigătul descompune cuvintele"; fluid străveziu ori criptic, cuvântul e "singura armă / între infern și om"; "cu fiecare cuvânt ieșim iarăși și iarăși din peșteră"; a slăvi "apa, aerul, iarba" e totuna cu a te situa în cadențele planetei. Cineva obedient față de vechii "monștri ai retoricii" (Plantarea mătrăgunei) e pierdut. Într-un alt text (Viața fără Zalmoxe), se schițează un antidot: "Scrierea să fie o sângeroasă chirurgie între / sacru și profan / singurul poem care poate reface unitatea ființei
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
fac din ea o datorie sunt oare dispuși să renunțe pentru a permite uitarea, care nu înseamnă ștergerea evenimentului, ci doar ieșirea lui din memorie, încredințată de acum istoriei, cum se lăsa ieri "textului" sarcina de a aminti, cu o cadență regulată, dezastrele trecutului? Aceste relatări ritualizate slujeau drept păstrătoare ale memoriei, eliberând totodată conștiința evreului de povara evenimentului și de datoria de a-l retrăi la nesfârșit. Despre acest fel de memorie vorbesc aici, iar nararea istorică, substitut secular al
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
copaci ies zîne mîndre, de-mpărat frumoase fete Țînînd donițe pe umăr, gingașe, nalt-mlădiete, Albe trec prin umbra verde, la cerboaice se înclin, Ce sub dulcele lor mîne își oferă răbdătoare Ugerele lor împlute, și în doniți sunătoare Laptele-n cadență curge, codru-mplînd c-un murmur lin."10 Zîna aceea, numită de el, mai tîrziu, Dochia, "șuieră în frunză" ori sună din cornul de aur, ca să-i vină zimbrii și să-i puie la car. Zîna le dezmiardă coamele sure și
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
în lucru. Hiperconsumul înseamnă mobilizarea banalității materiale în vederea intensificării faptului trăit și a vibrației emoționale. Există încă subiectivitate transcendentă în consumatorul din noul val, tropismul său traducând dorința de a nu fi înecat cu totul în rutina cotidiană și în cadența repetitivă a vieții. Modelul neoconsumatorului nu este individul manipulat și hipnotizat, ci individul mobil, individul în permanentă mișcare care achiziționează lucruri în speranța, adesea înșelată, de a intra în posesia propriei vieți. De unde se vede că și consumul întreține relații
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
parte animismul acestei viziuni, trebuie să spunem că piața nu are funcții de organizare decât în sensul sublimării fordiste a materialismului, adică în situații de extremă, în sensul de centrifugare a elementului conștient creator de piață. Ea „organizează” ritmul și cadența transformării de materie prin intervenția factorului viu dintr-un proces complex și dimensionează predispoziția consumatorilor de a accepta calitatea ofertei. Consumatorii nu sunt elemente materiale ale procesului, deși piața pune preț pe apetitul lor pentru cantitate, greutate, număr, preț, stocare
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
de sisteme diferă însă radical de sistemele tehnice care funcționează ca structură de rezistență a sistemelor economice. Acestea din urmă stau sub semnul imprevizibilului stărilor de performanță din două motive: unul ține de schimbarea lor prin inovare, care nu are cadență de împlinire, acționează ca un factor stocastic, și al doilea ține de sursa de energie care-l funcționalizează (nu cea care-i conferă energia de mișcare, ci cea care-l face să aibă comportament convector de tip util pentru structurare
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
limitat, sub forma reacției concrete la stimulul exterior procesat de simțuri. Adică, folosind limbajul comun, noi, ca oameni, ne așteptăm ca ciclul producției sau reproducției să se întâmple cât mai repede, chiar instantaneu, în felul acesta ciclicitatea ținând de o cadență naturală, a nevoilor primare chiar. În această variantă contingentă regularitatea ne invită chiar să o acceptăm ca lege a necesității naturale. Dar distorsiunea înțelegerii intervine pentru faptul că unele consecințe economice apar neregulat și ca ritm și ca volum sau
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
roată-mprejur. Iată cam care-s personajele, actorii care intră în scenă. Rolurile, acum: Fericirea și Virtutea dau cu ochii de Heracle în același timp, dar cea dintâi grăbește pasul ca să ajungă prima lângă prada ei. A doua păstrează aceeași cadență a pașilor, este calmă, sigură de ea, decisă, ajungând la momentul potrivit. Fericirea îi ține tânărului discursul obișnuit al hedonismului cel mai simplist: existența trebuie să tindă numai și numai către plăceri; fericirea ți-o afli lesne, cu mijloace foarte
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
la teren și la răscrucea din fața lor, o zonă descoperită, pe unde trebuiau să treacă spre Borovo Naselje. Un grup de soldați croați mergea În fața lor, altul În spate. În depărtare se auzeau focuri de arme automate: scrâșnete stinse, În cadență cu ale bârnelor din acoperișul incendiat al unei case din apropiere. În mijlocul șoselei era și un militar sârb mort, lovit cu o zi Înainte de unul dintre mortierele ale căror urme În formă de stea jalonau șoseaua. Sârbul căzuse pe spate
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
ca spectator stă la originea acestei cărți, o situație care mă urmărește de multă vreme. În seara aceea ploua și, într-o sală cu puțină lume, așezat lateral față de scenă, priveam Britannicus cu o atenție relaxată. Alexandrinii pluteau, urmându-și cadența sârguincios respectată, cunoșteam povestea, când, deodată, fără să-mi explic de ce, ochiul și urechea au simțit irezistibila atracție a platoului de joc. Nero, aproape de mine, în stânga scenei, o strângea la piept pe tânăra Iunia, poruncindu-i să se prefacă în fața
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
nu răspund comenzii nervoase. În afectări unilaterale vocea are aspect bitonal, iar când sunt implicate ambele corzi vocale, pacientul este afon. Tulburări disartrice mai sunt întâlnite în parkinsonism, ce se caracterizează printr-o voce rigidă, fără modulații și într-o cadență crescută, precum și în unelesindroame cerebeloase, caz în care vocea are caracter sacadat, exploziv și necoordonat. 5. Tulburări gnozice și praxicetc "5. Tulburări gnozice și praxice" Agnozia este considerată, alături de afazie, una dintre manifestările clinice dereferință ce caracterizează frecvent traumatismele cranio-cerebrale
Kinetoterapia pasivă by Adriana Albu, Constantin Albu, Tiberiu-Leonard Vlad () [Corola-publishinghouse/Science/2035_a_3360]
-
nedus la fete. Mă tot plictisea cu întrebări de genul „Stai comod, mami?“, „Aici e voie, mami?“, „Pot să intru, mami?“, dar și când începea făcea prăpăd; pe cât de nevolnic fusese înainte, pe atât de încrâncenat mă iubea acum: în cadență de mitralieră, trăgea neobosit rafală după rafală... Diploma de masterat, căratul găleții de gunoi, habar n-am ce-i provocase această schimbare radicală, dar știu că devenise în sfârșit ceea ce-mi doream: un polițist cu „p“ mare. Dacă n-
[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]
-
în clipa în care El n a ajuns foarte aproape de ei, cei trei se așează spontan într-o formație de șir indian și, după ce au mai primit încă o dată forța privirii lui El n, ies din scenă realizînd o ușoară cadență; El n privește după ei și iese din scenă; după cîteva clipe vîntul se intensifică la maximum, aruncînd în scenă gunoaie, ziare, zdrențe etc.; vîntul smulge frunzele, florile și fructele; de afară se aude glasul lui El n: "Nu așa
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
exercițiu. Modificarea planului de amortizare nu ar trebui să se facă decât în circumstanțe excepționale. Durata de viață și metoda de amortizare inițial prevăzute pot să fie corectate numai pentru a ține cont de schimbările semnificative în condițiile de exploatare (cadență accelerată, schimbarea programului de lucru etc.) și de uzura morală intervenită mai rapid decât era prevăzută. Întocmirea unui nou plan de amortizare necesită apelul la reguli aplicabile oricărei schimbări de metodă contabilă, în virtutea acțiunii principiului permanenței metodelor. Odată ce baza amortizării
Contabilitate financiara by Adela BREUR, Mihai LESCONI-FRUMUSANU () [Corola-publishinghouse/Science/191_a_176]
-
în cultura universală, "muzica" a avut propriul destin, în deplină concordanță cu natura umană, făuritoare de istorie. Jean Jacques-Rousseau a demonstrat că limbajul și muzica au o origine comună, constând în "melodicitatea primară a emisiei sonore umane" 107. Și astfel, "cadența și sunetele se nasc o dată cu silabele, pasiunea determină toate organele să vorbească și împodobește emisia sonoră cu întreaga lor strălucire; astfel, versurile, cântarea și vorbirea au o origine comună". 108 Muzica a fost considerată " o unire a contrariilor", acea "coincidentia
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
era faptul că mergeam tot în necunoscut și de aci încolo. Se făcuse noapte de-a binelea când vaporul se lupta cu valurile”... Și în continuare: “Încolonați, câte patru în rând, plecam din micul port, cu boccelele-n spate, fără cadență, tropăind pe drumul uscat și plin de praf al deltei. Suntem de acum în plină deltă, la Periprava...După o jumătate de oră de mers, colbăiți din cap până-n picioare, la colonie”. La Periprava erau aduși pentru exterminare prin muncă
NU PUNE, DOAMNE, LACÃT GURII MELE by Servilia Oancea () [Corola-publishinghouse/Science/1835_a_3165]