1,214 matches
-
înțelegând adevăratele stări lumești, dar vampirizând un stil clasic, mereu el are chef să întrebe ceva... ... și le-a spus câtă lume e în privirea lor, și le-a arătat râul uimitor de lung cât gândul lui, râul lat și cafeniu în curgerea lui rătăcită prin liniștea pe care o arată fața și sufletul lor ... la urmă le-a arătat prezentul efemer cum plutește în fiertura timpului: și ei cu chipuri albe, albastre, verzi sau negre învață lecțiile cinismului: prezentul este
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1572_a_2870]
-
o parte, pădurarul sta cu arma la ochi. —Trage! strigă cuconu Grigoriță. Pușca lui Vasile bubui. Clocotul ei ajunse bubuiturile celor dintăi două împușcături. Sălbătăciunea, printre copaci, făcu o săritură, o zăriră amândoi după aceea ca o nălucă printre trunchiurile cafenii și o pierdură din vedere. Pădurarul începu să-și încarce pușca. Zise cu liniște: —A fost prea departe... Boierul era ațâțat și mânios. Cum dracu de a venit așa? vorbi el pripit. Nici nu m-așteptam... Eu ascultam cânii... Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Trase de pe acoperișul zbârlit al căsuței prăjina lungă cu vârf de fier la capăt, o puse pe umăr și porni cu pași îndesați pe malul năsipos, în susul apei. Înțelesese în urmă și grădinarul despre ce e vorba. Ridicându-și șalvarii cafenii și opincile mari, pășea cu luare-aminte peste straturi și venea după noi. Dintr-o înfundătură de mal, din când în când, doi flăcăuași ridicau până la piept trupurile. Ne făceau semne cu mâna, își tot întorceau capetele spre apă; dispăreau și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
pe Anița întăi, Anița lui Timofte, nevasta omorâtului. Da’ era o femeie mititică și iute, tânără, abia împlinise douăzeci de ani, cam smolită la obraz, cu sprâncenele groase puțin încruntate. Când vorbea, îi tremurau ușurel nările. Era îmbrăcată cu cațaveică cafenie, cu fustă roșă, îmbrobodită cu bariz verde și în picioare cu ciuboțele de cordovan cu potcoave de alamă. Se oprește și se uită țintă la judecător, își duce dreapta peste ochi, apoi își lasă în jos palmele cu degetele împreunate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Și era frumoasă și mai subțirică decât toate femeile și fetele care erau acolo, de față. A venit popa ș-a binecuvântat-o acolo, nu știu ce i-a făcut, și iaca, ș-acuma parc-o văd pe Anița: cu cațaveica ei cafenie, cu fustă roșă, cu barizul verde și cu ciuboțelele de cordovan cu potcoave de alamă; s-a întors dreaptă spre mulțime și a ridicat mânile. A zis așa: —Oameni buni, iertați-mă!... Au răspuns toți: „Dumnezeu să te ierte!“ Iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
roșii de ploi îndelungate și de soare fierbinte. Unii din copii, de zece ori de doisprezece ani, erau cu capul gol, având drept apărătoare un păr des, stufos și zbârlit. Printre bărbați erau amestecate și femei, cu broboade și polci cafenii. Ele erau mai triste și mai negre la față, și tăceau zdrobite de munca zilei. În dosul perdelei de stuf focul ardea vesel și vioi, împrăștiind fantasticele-i zbateri peste îngrămădirea aceasta pestriță. Un băietănaș slab și cu gâtul lung
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
de răchită se aflau la locul lor, goale, cu un strat gros de praf depus pe ele. Eram din ce în ce mai nedumerit. Deodată m-am uitat cu spaimă în oglinzi. Chipul meu căpătase exact trăsăturile Bătrânului. Mi-am pipăit obrazul, cu pete cafenii, pleoapele fără gene. Ce se întîmplase? De ce semănam atât de bine cu el? Din cauză că...? N-am avut nici curaj, nici timp să duc gândul până la capăt. Din toate părțile au început să năvălească în sală furnici roșii care se suiau
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
bun și un stomac tolerant. Nana pare a fi o corcitură între două rase: lup și nu mai știu ce. Dar se vede pe ea că lupul și-a impus punctul de vedere. Nana e bine dezvoltată, atletică, e ușor cafenie și ușor cenușie și mult prea jucăușă, cu toate că a ieșit din copilărie. Ba chiar și din adolescență. Ea nu-și ia nasul la purtare, să-și privească de sus semenii cu care se întâlnește atunci când, seara, este scoasă la plimbare
ALTE ?NT?MPL?RI LA APA CORR?ZE by VASILE FILIP () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83173_a_84498]
-
alcătuirea mea fizică. Cu toate acestea, din când în când îmi fac timp și îmi mai arunc privirile în stânga și în dreapta. La un moment dat, mă opresc. Vad, la o dis- tanță nu prea mare, o dihanie cu blana cafenie. Păștea, fără să se sinchisească de noi. Urs nu putea fi, că ursul nu paște iarbă. Nici a căprioară nu prea aducea. - Ce-o fi aceea, Josiane? întreb. - E un muflon - mă lămurește șefa grupului. Auzisem de existența acestei viețuitoare
ALTE ?NT?MPL?RI LA APA CORR?ZE by VASILE FILIP () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83173_a_84498]
-
dintr-o casă în alta, le-a cărat pe rând în dormitorul ei, pe măsuța de lângă pat, și-a pus ochelarii, mâinile îi tremurau, dacă ar fi întrebat-o cineva, ar fi spus că de epuizare. Copertele din hârtie groasă, cafenie, aproape carton, erau îngălbenite, roase ușor la colțuri și pe margini, dar scrisul era întocmai cum și-l amintea: de formă arcuită, deasupra, cu litere mari, „N. Mischonzniky“ și dedesubt „furnisorul Curței Regale. Casă proprie“ și mai jos „București - strada
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
să meargă mai repede prin pădurea aceea de picioare de care se tot împiedica. Însă cel mai mult îi plăceau drumurile în parc. Se urcau amândouă în autobuzul 31 - care avea stație chiar în fața blocului cu zodiacul zugrăvit pe peretele cafeniu de la stradă - și coborau la intrarea în Herăstrău, după trei stații. Se mira că nu făcuse și înainte mai multe drumuri în parcul acesta. Nu înainte de război, când prefera alte parcuri mai apropiate de fosta ei casă și mai pline
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
de sub ele, de parcă micul cimitir de lîngă aeroportul militar voia cu tot dinadinsul să-i reînvie pe cîțiva dintre milioanele de morți din timpul războiului. Ici-colo, un braț sau un picior ieșeau din morminte, membrele adormiților luptîndu-se pe sub păturile lor cafenii. Șobolanii săpaseră adînc În mormîntul doamnei Hug, olandeza care sosise la Lunghua cu Basie și cu doctorul Ransome, iar tunelurile Îi aminteau lui Jim de Linia Maginot pe care el o construise În spatele grădinii cu pietre din Amherst Avenue pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
venea să creadă că amândoi zâmbeau și se priveau ca doi însurăței peste buza ceștilor, prin aburii fierbinți ai cafelei cu lapte. În mometul următor, consulul scăpă ceașca din mâini, conținutul se vărsă peste fața de masă și câțiva stropi cafenii pătară fondul roz al covorului la care stăpâna casei, doamna consul Ledoulx, ținea cel mai mult. ― Au, au, aaau! se văită Ledoulx cu palma dusă la falcă, cu toate trăsăturile frânte de durere. ― Au, au, nuuu! strigă și Toinette, sărind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
atac, atunci când distanța dintre noi și zona de foc era destul de apreciabilă. În ziua aceea de groază și nebunie, când tărgile veneau și plecau cu carne însângerată de om, un băiat cu două trese, frumos ca un zeu, în dolman cafeniu cu guler de astrahan, ne vorbea despre moartea eroică, pentru ca să ne treacă timpul și să coboare umbrele nopții, căci neputincioși să ne împotrivim uraganului, așteptam ca întunericul să-i pună stavilă. - E smintit, mă gândeam, privind de jos silueta impozantă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
o femeie, în tril de pasăre măiastră, în tonuri și semitonuri catifelate. Iată-l pe muntean încrucișându-și drumul cu al nostru. Avea o umbră de mustață neagră și favorite retezate în dreptul lobului urechii. Curat îmbrăcat, cu surtuc de lână cafenie, purta peste pletele castanii o căciulă neagră, ca un potcap. Pantalonii din lână albă, țesuți grosolan, îi erau strânși pe pulpe și carâmbii largi și răscroiți, cu burdufele încrețite, îi ajungeau cam până la vreo palmă mai jos de genunchi. Chipul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
Hilda picta și ea. Dar toate lucrările ei aveau aceeași temă: moartea. Mi-aduc aminte de o compoziție în ulei, lipsită cu totul de tehnică, concepută dezordonat, haotic: doi pomișori înfipți în gol cu tulpinile drepte și subțiri de culoare cafenie, împliniți în locul podoabei frunzelor cu două globuri măslinii, între care, pe un cer dezolant, vânăt-plumburiu, luna era ovală și galbenă ca lămâia. Fixate pe carton fără nici un fel de cumpănire artistică, aceste câteva detalii realizau totuși neantul străbătut de o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
alături. - Pentru ce? întrebai eu, bineînțeles numai de formă, căci atitudinea lui îmi dădu să înțeleg că mi-o cedează de bunăvoie. - Poate că Hilda nu-ți place? făcu el amestecând pe paletă, cu pensula muiată în ulei, o culoare cafenie, în care adăugase din tuburi pântecoase trei viermi încolăciți, negru, roz și galben. Nu, pe Hilda n-am dorit-o. Spectacolul din seara trecută nu-mi trezise dorința s-o am, ci dimpotrivă, mă simțeam stingherit în preajma lor, tolerat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
amiaza aceea. Amidé tresărise, la primul șuierat și rămase în ascultare, neclintită. La a doua chemare, dânsa întoarse capul către poartă. Mă zărise. Îi făcui semn să se apropie și veni. Era o tătăroaică de vreo șaptesprezece ani, cu ochii cafenii ca migdala. Căpșorul cu fața mică măslinie, cu nările arcuite în aripile nasului ușor coroiat, cu gurița adusă la colțuri, cu buza de sus ușor înălțată și crestată parcă de cuțit, părea uluitoarea capodoperă a unui descreierat genial. Zâmbetul meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
Albertino, stai așa!” îi poruncii. Ea duse mâna înapoi și se descoperi. Linia hotarului nu se vedea pe dealul neted de carne albă, ci doar o umbră slabă, mai mult bănuită, în unghiul șumuiogului de păr încurcat, cu fire crețe, cafenii, galbene și blonde. Proptită în coate, cu fruntea în pervaz, Albertina mi se înghesui, adâncindu-și astfel albia goală a șalelor, peste care căzui, mai apoi, amorțit, culcându-mi obrazul pe spatele ei, de unde îi puteam auzi puternica bătaie a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
de garoafe italiene. Doamna Pipersberg le primi împreună cu cele mai distinse condoleanțe, mulțumind cu surâsul ei luminos, răsărit brusc pe obrajii inundați de lacrimi. Mariana care venise să mă caute, luă loc pe scaunul cu spătar înalt. Mângâia o pisicuță cafenie ce i se așezase în poală. O pată mare, sângerie i se ivi pe pometul obrazului drept și stăruia acolo, în timp ce ochii ei cu retine sinilii, mă sfredeleau cu o expresie îndurerată. Buzele răsfrânte ușor înspre colțuri, schițau un plâns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
acolo, în timp ce ochii ei cu retine sinilii, mă sfredeleau cu o expresie îndurerată. Buzele răsfrânte ușor înspre colțuri, schițau un plâns reținut cu greutate și o chinuitoare întrebare: „Ce ți-am făcut?” părea că mă întreabă Mariana. Și așa cum pisicul cafeniu îi dormita în poală, așezat și sprijinit cu lăbuțele de dinainte pe un genunchi acoperit decent de rochița ei albastră, cuvântul meu greu și usturător, ce trebuia să-i ardă inima, ricoșă în ultima secundă, izbind mortal pe Nora: O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
pretendent. Parcă o văd și acum, venind să-mi facă o vizită chiar a doua zi după noaptea nunții. Intrase indispusă în cămăruța mea îmbâcsită cu miros de ulei și de mizerie, azvârlindu-și pe canapea pălărioara bărbătească de fetru cafeniu, pe care și-o scoase cu vârful degetelor prinse de calota țuguiată. Trântită apoi, moale și picior peste picior, în faimosul meu fotoliu, îmi vorbi despre proaspătul ei consort. Mai târziu, când își scoase cămășuța peste cap, tandra canalie mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
Rouge. — Ai apărut pe radar, căscă Darlene. Nu mai spune! — Ignatius, trebe să plecăm, spuse doamna Reilly. Mi-e foame. Se întoarse spre el și răsturnă sticla cu bere care căzu jos și se sparse într-o mulțime de cioburi cafenii. — Mamă, nu cumva îmi faci o scenă? întrebă Ignatius iritat. Nu vezi că stau de vorbă cu domnișoara Darlene? Ai prăjituri cu tine. Mănâncă-le! Tot timpul te plângi că nu mergi nicăieri. Am crezut că îți face plăcere să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
pe Rex lătrând. „Ham! Ham! Hau!“ Rex arăta întocmai ca pe vremea când era în viață. Îi atârna o ureche. Gâfâia. Apariția sări peste un gard și alergă după un băț care cine știe cum aterizase pe plapuma lui Ignatius. În timp ce blana cafenie și albă se apropia, ochii lui Ignatius se dilatară, priviră cruciș și se închiseră, iar el rămase fără vlagă printre cele patru perne, sperând să se găsească prin cameră niște șervețele de hârtie. * — Am venit pen’ slujba aia de portar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
smochini fără frunze. A, dumneata ești, spuse doamna Reilly după ce îl privi mai bine. Fusese gata să țipe când văzuse un om cu barbă roșie apărând în curte. Ce faci, domnu’ Mancuso? Ce-au zis oamenii ăia? Cu papucii ei cafenii de pâslă, păși cu grijă pe pavajul, stricat, de cărămidă. Hai înăuntru să bem o ceașcă bună de cafea. Bucătăria era mare, cu plafon înalt, fiind încăperea cea mai spațioasă din casă și mirosea a cafea și a ziare vechi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]