1,329 matches
-
formă de rezumat ironic (ca în romanele din secolul al XVIII-lea cu care textul lui Sîrbu are mai multe afinități) ale celor douăzeci și două de capitole ale cărții se identifică o voce auctorială, diferită de cea a naratorului-personaj Candid. Dacă distincția dintre autor și narator indică ficționalitatea unui text, narațiunea subiectivă, homodiegetică și focalizarea internă fixă asupra naratorului-personaj principal relevă însă implicarea accentuată a autorului în actul enunțării, interferarea elementelor factuale cu cele ficționale sporind complexitatea și forța persuasivă
"La condition roumaine" by Antonio Patraș () [Corola-journal/Journalistic/16470_a_17795]
-
ale fizionomiei sale păreau a executa, ca într-o dementă pictură de Picasso, un dans războinic cuțovlah". Romanul lui Ion D. Sîrbu, antimimetic și deconstructiv, exaltă o viziune carnavalescă asupra lumii, o "lume pe dos", deformată, bolnavă (referirile intertextuale la Candide sau Laus stultitiae sunt frecvente), iar scopul, oricărei scrieri carnavalești rezidă în încercarea, în testarea ideii, a adevărului (discursurile lui Candid, ale Olimpiei, ale lui Sommer, Winter, Bura, Tutilă I. etc. au tocmai un asemenea rol, datorită perspectivelor multiple care
"La condition roumaine" by Antonio Patraș () [Corola-journal/Journalistic/16470_a_17795]
-
Sîrbu, antimimetic și deconstructiv, exaltă o viziune carnavalescă asupra lumii, o "lume pe dos", deformată, bolnavă (referirile intertextuale la Candide sau Laus stultitiae sunt frecvente), iar scopul, oricărei scrieri carnavalești rezidă în încercarea, în testarea ideii, a adevărului (discursurile lui Candid, ale Olimpiei, ale lui Sommer, Winter, Bura, Tutilă I. etc. au tocmai un asemenea rol, datorită perspectivelor multiple care se proiectează asupra uneia și aceleiași realități) și nu a unui anume caracter omenesc, individual. Eroul-ideolog (naratorul și celelalte instanțe discursive
"La condition roumaine" by Antonio Patraș () [Corola-journal/Journalistic/16470_a_17795]
-
de secol comunist - ar fi reașezat țara pe cursul firesc deturnat după război. N-a fost să fie. Și - din păcate, și cu voia noastră - ne aflăm aici. Iar în legătură cu... pictura, țin să-l asigur pe cel ce mă interpelează (candid) că, deși nu-mi surîde rolul de "artist cetățean", oricum definitiv compromis mai ieri, nici pe cel de mormăitor pe la colțuri de atelier nu-l agreez. Cînd, în clipa tragediei americane, un confrate întru penson jubila pe culoar pentru "lecția
"...M-am prefăcut că sînt prezent" by Val Gheorghiu () [Corola-journal/Journalistic/15795_a_17120]
-
vână ca oricând, cu o audiență de invidiat, publicînd cărți la cele mai bune edituri. Poezia lor nu a făcut riduri, nu a trecut prin criza vîrstei mijlocii și nici n-o dor încheieturile. Poezia lor a rămas la fel de tînără, candidă și voluptuoasă, după care se fluieră prelung a admirație. Unul publică Ethernul pheminin, altul Sonetele Infernalei Comedii (ilustrată de primul), două cărți scrise în trecut de doi poeți, unul mai tehnic și mai senzual decît celălalt - acești Paganini și Vivaldi
Ceci n'est pas une poésie! by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11316_a_12641]
-
săpun, câte unul pe zi, prilej pentru autor să renunțe de a se mai spăla cu marca preferată de femeie, care era și a lui, dar în scopuri obișnuite, și apoi să accepte că nu știe să răspundă la întrebarea candidă privitoare la eventualitatea nocivității consumării de săpun. El enunță sec: „Nu învățasem despre așa ceva la Medicină“. Apar și alte istorisiri cu forme ale depresiilor de după naștere, cu obsesii legate de Vaginal rejuvenation, cu femei ipohondre și apucături etnice aparte, care
Eternul feminin - o ipoteză „tehnică“ by Gabriel Coșoveanu () [Corola-journal/Journalistic/2897_a_4222]
-
angelic, grăbit să-i confirme schilleriana năzuință: „Tu vrei să iubești din profunzime, din interior, ai spus-o minunat și mă bucur că ai atâta dragoste de viață”. Ca și prințul Mîșkin, Ivan, care altminteri ascunde, reprimându-l adesea, eul candid, are norocul - cel puțin aici, în prezența lui Alioșa, în cârciumă - de a-și regăsi, de a-și reinventa ființa, echilibrând-o astfel... în albia candorii. Treptele iubirii sunt nuanțate în lumina apolinicului. Până când își vădește prezența primul semn al
Tăcerea care ne umple de dangătul tuturor clopotelor by Aura Christi () [Corola-journal/Journalistic/4731_a_6056]
-
Angelo Mitchievici Dacă ar fi să trecem în revistă cuplurile celebre de îndrăgostiți de la Daphnis și Chloe ai lui Longos, la iubiții romanului pastoral, candizii Philemon și Baucis, cuplul shakespearian Romeo și Julieta sau cei din lumea filmului care-i fixează imemorial pe peliculă pe Rick Blaine (Humphrey Bogard) și Ilsa Lund (Ingrid Bergman) în Casablanca (1942) al lui Michael Curtiz sau pe Oliver Barett
Wall-E și Eva by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/8197_a_9522]
-
A vorbi despre geniul lui Iisus înseamnă a vorbi despre spusele ce-i sunt atribuite, iar unele dintre ele manifestă în mod autentic o autoritate, memorabilitate și individualitate care sunt, toate, însemnele geniului." De fapt, Bloom sfârșește prin a recunoaște candid superioritatea absolută a literaturii asupra tuturor lucrurilor, fie ele pământești sau cerești: "Ar trebui să observ, cu difidență, că Dumnezeu și zeii sunt în mod necesar personaje literare. Acel Iisus din Noul Testament este un personaj literar întocmai cum sunt Iahve
Harold Bloom, Cabala și Geniile by Costică Brădățan () [Corola-journal/Journalistic/14072_a_15397]
-
căutând o cauză pentru subitul cancer galopant. Menționez acum alt „furios” roman contemporan - Supraviețuitorul - al shooting-star-ului actual al literaturii americane, Chuk Palahniuk, care se completează remarcabil cu Bujor Nedelcovici: societatea actuală complet pervertită și sinuciderea „amânată” a protagonistului și a „candizilor” care refuză „societatea cancerigenă” - doar că totul e prezentat din punctul de vedere al „manipulatorilor”. „În fiecare săptămână o întreb câți supraviețuitori mai sunt la nivel național... Ascultă- mă, vindecă-mă, salvează-mă, credemă. Nu e vina ei dacă o să
Un Robespierre modern – cântăreț de jazz by Eugen Cojocaru () [Corola-journal/Journalistic/2500_a_3825]
-
vrea al diafanității. Poeta presimte, visează mereu în stare de veghe, cu viziuni fremătătoare, transformă în cuvinte, cum însăși spune, un fulg de zăpadă, transcrie ceea ce trăiește, cu limpezime dusă, însă, până la sublimare. Trece ușor de la discursul patetic la intimismul candid, de la neliniște la beatitudine, de la senzualitate la ceremonia sentimentală, dar nu scapă nicicum de verbozitate și asperități expozitive: "Miros de trup abandonat de suflet / Sub soare nerușinat, / Miros de trup pe care / Carnea crește, / În care sângele bolborosește/ Și, într-
Confesiune continuă by Constantin Trandafir () [Corola-journal/Journalistic/7136_a_8461]
-
înrădăcina din nou, cu gratitudine, în legănarea de peisaj, ferice vegheată de obcinele Bucovinei, compatriotul nostru a coincis cu orbitele unei traiectorii perene. Prin Constantin Flondor, situarea noastră sub semnul contemplației artistice și-a cucerit merite fără scădere, unind murmurul candid al livezilor moldave, răcoarea lor fragedă, și empireul nedomolit al Ideii. III Constantin Flondor: Filmul întoarceri (19791980) este un triptic. Metaforic, vorbesc prin imagini despre trei posibilități ale întoarcerii: prima posibilitate... a doua posibilitate... și a treia posibilitate... Inițial filmul
CONSTANTIN FLONDOR - T r i p t i c by Dan Hăulică () [Corola-journal/Journalistic/6030_a_7355]
-
un implacabil punct, o poveste de dragoste de care te atașezi, cu toate că nu ajungi să afli prea multe despre cei doi rămași până la capăt ascunși sub un văl de discreție. Versurile - să le zicem așa - au o mare doză de candid, sunt netrucate de travaliul poetic ("firesc" este un cuvânt recurent) și, prin asta, (re)capătă o bună forță de expresie. Căci un merit al cărții este retorica din Cântarea Cântărilor, supralicitată de-a lungul istoriei poeziei, dar abordată aici fără
Jurnal de viață și dragoste by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12639_a_13964]
-
socotește ,madeleine a sa din adolescență"). David Mc Neil își vede foarte rar tatăl, care se cam înstrăinase de el: ,artiștilor nu le plac bărbații" îl scuză fiul, dar pe un ton în care răsună, pianissimo, amărăciunea. Întreg textul este candid, cu un zâmbet abia schițat și o umbră transparentă de nostalgie. întreaga scriere ascultă, parcă, de vorba bunicii lui Sartre din superba sa carte Les mots (,Cuvintele") ,glissez, mortels, n-appuyzez pas" (lunecați ușor, muritori, nu apăsați). Finalul mi se pare
EL by Dina Georgescu () [Corola-journal/Journalistic/11442_a_12767]
-
frica și grotescul, dar naratorul-copil are neutralitatea martorului, este implicat dar nu se implică și nu judecă poate tocmai pentru că nu poate înțelege până la capăt. Așa cum și impulsurile erotice și tatonările sexuale adolescentine sunt surprinse cu farmecul misterului și duioșia candidului, fără frustețea brutală, dar cu tensiune, cu foarte mult umor și poezie. Esențial pentru perspectiva senină a copilului este faptul că, pasionat de filme, viața este supusă permanent testului ficțiunii care relativizează de fiecare dată totul. Minciuna de la Benigni are
La vita e bella by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11807_a_13132]
-
pe adresa sediului redacției: str. E. Ungureanu nr. 3. calendar multiconfesional Biserica Ortodoxă Română 19 ianuarie - Duminica a XXIX-a după Rusalii. Cuv. Macarie Egipteanul, Arsenie și Marcu; Sf. Muceniță Eufrasia; 21 ianuarie - Cuv. Maxim Mărturisitorul; Sf. Mc. Evghenie, Neofit, Candid, Valerian și Achila; 22 ianuarie - Sf. Ap. Timotei; Sf. Cuv. Anastasie Persul; 23 ianuarie - Sf. Sfințit Mc. Clement al Ancirei și Sf. Mc. Agatanghel; 24 ianuarie - Cuv. Xenia; Sf. Mc. Vavila, Timotei și Agapie. Biserica Ortodoxă Sârbă 18 ianuarie - Sf.
Agenda2003-3-03-14 () [Corola-journal/Journalistic/280593_a_281922]
-
vămi, a unui Voltaire fericit. Nu el însuși, ci lumea lui, care va fi atins o culme pe care urmașii uituci abia o caută. Fiindcă nu Ariel rătăcește prin aer, la ceasurile amiezii, bîntuite, de la Mallarmé încolo, de demoni, ci Candide. Privind, într-o toropeală, lumea de jos, care pare frumoasă. Deși nimic concret nu încape în ea, așa cum o arată versurile. Doar un joc de lumini pe vise, vise care țintesc foarte sus, nimerind înșelătoarele umbre ale unui soare mișcat
Sus pe cer by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/7235_a_8560]
-
pentru că a pierdut totul. Spaima de ratare se cere compensată. Se înșeală cu bună știință când își exersează cu voluptate gândirea umoristică. Știe că "râsul e un act nerentabil și chiar riscant", dar găsește în el o formă de revanșă. Candid, personajul central din Adio, Europa!, e victima râsului său cunoscător, cu îndreptățire superior. Zeci și sute de propoziții sau întregi analize ale râsului pot fi excerptate din roman, încât să umple o antologie asupra acestui răspuns al său. Pentru că râsul
De ce râdea Gary Sîrbu? by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Journalistic/10499_a_11824]
-
dar și cariera intelectuală mutată în posteritate. Regresiunea într-un trecut imposibil de regăsit are valoare testamentară. Răul naște nostalgia binelui, dar obosește spiritul, oricât de scăpărător ar fi. În romanul Adio, Europa! "râsul bezmetic" al unui profesor de filosofie, Candid, în fața unui afișaj de conferințe, unde numele marelui mincinos Karl May, autorul lui Winettou, era înlocuit din greșeală, automat, cu numele lui Karl Marx. Râsul cu valoare culturală devine cauza nenorocirii personajului. E un "râs total, zgomotos", care a făcut
De ce râdea Gary Sîrbu? by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Journalistic/10499_a_11824]
-
pentru îndoctrinare întru ascultare. E aici sinteza unei atitudini, esența unei credințe de la care intelectualul n-a abdicat. El va plăti pătimind în numele tuturor pentru imprudența de a fi râs "în plină amiază revoluționară". Râsul în fața afișului, spune mai târziu Candid, în timpul anchetelor, "este fapta diavolului responsabil cu dosarul și soarta mea". Dar, cu râsul său, credea și personajul lui Kundera, "diavolul sugera absurditatea lucrurilor". Candid râdea pentru că eroarea din afiș răzbuna involuntar revolta lui mocnită, ignorând prezența, în spatele lui, a
De ce râdea Gary Sîrbu? by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Journalistic/10499_a_11824]
-
imprudența de a fi râs "în plină amiază revoluționară". Râsul în fața afișului, spune mai târziu Candid, în timpul anchetelor, "este fapta diavolului responsabil cu dosarul și soarta mea". Dar, cu râsul său, credea și personajul lui Kundera, "diavolul sugera absurditatea lucrurilor". Candid râdea pentru că eroarea din afiș răzbuna involuntar revolta lui mocnită, ignorând prezența, în spatele lui, a "agenților auriculari". Râsul lui a fost considerat un grav delict politic; "a râs independent de un act oficial - mai mult decât atât: a râs de
De ce râdea Gary Sîrbu? by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Journalistic/10499_a_11824]
-
hybris ce atrage pedeapsa, în condițiile date. E, în fapt, un eseu asupra râsului, scris cu plăcerea de a cita teorii despre râs, cum e cea a lui Bergson și altele. Exact ca în viața reală a lui Gary, și Candid crede că își poate îmblânzi anchetatorii jucându-le în față spectacolul științei lui, lămurindu-i, ca un psiholog, că "râsul e un act de eliberare. Iluzorie, cu consecințe, totuși de eliberare". în dialog cu Sommer face o istorie erudită a
De ce râdea Gary Sîrbu? by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Journalistic/10499_a_11824]
-
bietul homo ridens, folosește acest act rezervat numai lui, și ca semn de luciditate, dar și ca "opozant politic al plânsului". Speculațiile pe temă sunt nenumărate și ele ar putea să pară un episod parazitar al romanului, dacă râsul lui Candid nu i-ar fi declanșat drama. Ne despărțim de trecut râzând", spune Candid, iar Sommer, cinic, îi răspunde: "indivizi care îndrăznesc să râdă azi, hic et nunc, se despart sigur de viitorul lor", că râsul și plânsul sunt de aceeași
De ce râdea Gary Sîrbu? by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Journalistic/10499_a_11824]
-
luciditate, dar și ca "opozant politic al plânsului". Speculațiile pe temă sunt nenumărate și ele ar putea să pară un episod parazitar al romanului, dacă râsul lui Candid nu i-ar fi declanșat drama. Ne despărțim de trecut râzând", spune Candid, iar Sommer, cinic, îi răspunde: "indivizi care îndrăznesc să râdă azi, hic et nunc, se despart sigur de viitorul lor", că râsul și plânsul sunt de aceeași esență. Iar în jurul lor, molipsite de tema dialogului, râdeau toate obiectele, râdeau și
De ce râdea Gary Sîrbu? by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Journalistic/10499_a_11824]
-
cu totul nefast în prezentul trăit. Până la urmă, râsul îi va ieși prin piele, cum se spune în situația unor astfel de răsturnări de sens. Ceea ce se anunța ca o comedie devine, fără nici un fel de anticipare, o tragedie. Desiderius Candid, personajul mărturisitor din roman, se află într-o zi a anilor '50 în fața unui afiș al Universității Populare care anunță o conferință despre literatura științifico-fantastică, vizându-i pe Edgar Poe, Jules Verne și H. G. Wells, iar alături, la recomandările de
O satiră politico-filosofică by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8727_a_10052]