1,863 matches
-
Mexico (UNAM), cursuri pe care, însă, le-a abandonat pentru a se dedica actoriei. Pregătirea în acest ultim domeniu a început-o cu studiile din cadrul "institutului Andres Soler", avându-l ca profesor pe Julio Castillo, și continuând cu cursuri de canto sub îndrumarea lui Julio Julian și diversificate prin studii de jazz și expresie corporală, înscriindu-se în cele din urmă la Centrul de Capacitate al Televisa. Activitatea teatrală și-a început-o în anul 1974 cu piesa de comedie "Los
Eduardo Palomo () [Corola-website/Science/318561_a_319890]
-
1978, București) este un tenor român care cântă pe scenele lirice ale lumii, si este fiul tenorului Cristian Caraman. s-a născut la București în anul 1978. A urmat cursurile liceale la liceul de muzică "Dinu Lipatti"din București, secția canto clasic, absolvind în anul 1997. Urmează cursurile facultății de muzică la Bethel College în Statele Unite între anii 1997 și 2001, după care își continua studiile în programul de master în muzică la Indiană University. În anul 2004 se înscrie la
Emanuel-Cristian Caraman () [Corola-website/Science/322869_a_324198]
-
redat de cu lux de amănunte, demonstrează că, în ciuda celor 50 de ani care trecuseră de la concursul radiodifuziunii și debutul la Palatul Cantacuzino, a marcat-o pe cântăreață de-a lungul întregii sale vieți. Sfaturile lui Enescu de a învăța canto-ul, dar și grija de a-și păstra repertoriul țărănesc de la Voinești, a îndreptat-o atât spre Conservatorul Muncitoresc ASTRA din București (1936-1939), cât și spre Arhivele de Folclor ale lui Constantin Brăiloiu și Centrul de Sociologie, condus de prof.
Rodica Bujor () [Corola-website/Science/312205_a_313534]
-
București cu Dumitru Mihăilescu-Toscani (un maestru al genului de romanțe), Leo Calmuschi și Quarto Santarelli, Rodica Bujor a profitat de un turneu în Italia (1941) spre a se perfecționa în tehnica liedului cu Marcela Magna. A luat lecții particulare de canto cu Valentina Crețoiu la București, dar și de teorie-solfegiu cu Giuseppe Ricci (la Roma). A debutat la Radio București pe 22 aprilie 1938, cu orchestra lui Vasile Julea, formația restaurantului "Coșna-Cireșoaia" din Piața Buzești, peste drum de restaurantul "Neptun", unde
Rodica Bujor () [Corola-website/Science/312205_a_313534]
-
unui public dansant. Spectacolele durau adeseori cinci ore. Cântecele care îi plăcea cel mai mult să le interpreteze erau șlagărele: ""All of Me"", ""Night and Day"" and ""Begin the Beguine"". Pentru a progresa a început și să ia lecții de canto. Mai târziu s-a alăturat unei orchestre de 15 instrumentiști, care interpretau piese de jazz din repertoriul lui Glenn Miller, Duke Ellington și Count Basie; cântărețele ei preferate erau Ella Fitzgerald și Peggy Lee. În 1963 și-a format propria
Anni-Frid Lyngstad () [Corola-website/Science/335273_a_336602]
-
assoluta"" a teatrului de Operă din Roma, cântând împreună cu cei mai renumiți tenori, de la Beniamino Gigli și Ferruccio Tagliavini până la Luciano Pavarotti și Plácido Domingo. După ce începuse să studieze literatura și filozofia la Universitatea din București, a luat lecții de canto cu Lucia Anghel, continuând apoi cu celebra soprană și pedagogă Lydia Lipkowska. La 19 ani își termină studiile formale în Italia cu tenorul Aureliano Pertile, solistul preferat al lui Arturo Toscanini. Grație acestei baze excelente de educație muzicală și tehnicii
Virginia Zeani () [Corola-website/Science/298701_a_300030]
-
Opere de Gioacchino Rossini, Vincenzo Bellini și Gaetano Donizetti ("Lucia di Lammermoor", "L'Elisir d'Amore", "I Puritani"), arii și opere celebre în care a cântat prin toată Europa i-au stabilit o reputație de necontestat în repertoriul de ""Bel Canto"". În 1955 Virginia Zeani debutează la Opera din Roma unde apare în numeroase roluri, fiind apreciată în termenii cei mai înalți. Două producții importante au fost montate acolo special pentru ea: "Alzira" de Verdi și ""Otello"" de Rossini, opere care
Virginia Zeani () [Corola-website/Science/298701_a_300030]
-
Virginia Zeani a înregistrat pe discuri mai multe albume selective și versiuni complete ale operelor ""La Traviata"" de Verdi și ""Tosca"" de Puccini. Multe din performanțele sale au rămas gravate pe ""Legendary Recordings"". Virginia Zeani este din 1991 profesoară de canto ("Distinguished Professor") la Indiana University, "School of Music", din Bloomington, Indiana. Una din cele mai bune eleve ale ei este soprana Angela Brown, care - în anul 2004 - a debutat cu mult succes pe scena Operei Metropolitan din New York în rolul
Virginia Zeani () [Corola-website/Science/298701_a_300030]
-
englezoaica cu cetățeanie franceză. Tatăl ei a murit când Inessa avea numai 5 ani, lăsându-și cele trei fete și soția fără sprijin material. Nathalia Wild s-a mutat cu fiicele la Londra, unde a început să dea lecții de canto și pian. Momentul de cotitură în viață Inessei Armând a reprezentat-o vizita făcută în 1879 la Moscova, la mătușa ei, care era profesoară de franceză și muzica. Femeie tânără și talentata, cunoscătoae a limbilor franceză, engleza și rusă, excelentă
Inessa Armand () [Corola-website/Science/298302_a_299631]
-
septembrie 2007 în opera Flautul fermecat (în original, "Die Zauberflöte") de Wolfgang Amadeus Mozart. Fosta membră a Corului de copii Radio, Roxana a fost premiată în anul 2001 în cadrul concursului "Jugend und Musik" (Tinerețe și muzica) din Viena. A studiat canto la Universitatea Națională de Muzică din București și a absolvit în anul 2003 că șefa de promoție, la clasa profesoarei Maria Slătinaru Nistor, dar încă în anul 2002 și-a făcut debutul la Operă din București, cu rolul Lola din
Roxana Constantinescu () [Corola-website/Science/303957_a_305286]
-
obținut pentru anul de studii 2004/2005 o bursă a "Deutscher Akademischer Austauschdienst" (Schimburile Academice Germane). Din 2005 este bursiera a Fundației "Yehudi Menuhin" în programul "Live Music Now". În anul 2004 a luat premiul III la concursul internațional de canto „Tito Schipa“ din Italia. Alte premii le-a obținut în anul 2005, la "Concours de Chant Verviers" (Concursul de canto din Verviers, în Belgia), iar în România a cîștigat concursurile "Ionel Perlea" și "Mihail Jora". În cadrul concursului internațional de muzică
Roxana Constantinescu () [Corola-website/Science/303957_a_305286]
-
a Fundației "Yehudi Menuhin" în programul "Live Music Now". În anul 2004 a luat premiul III la concursul internațional de canto „Tito Schipa“ din Italia. Alte premii le-a obținut în anul 2005, la "Concours de Chant Verviers" (Concursul de canto din Verviers, în Belgia), iar în România a cîștigat concursurile "Ionel Perlea" și "Mihail Jora". În cadrul concursului internațional de muzică organizat în anul 2006 de Radiodifuziunea din München (ARD), mezzosoprana Roxana Constantinescu a câștigat premiul al II-lea la secțiunea
Roxana Constantinescu () [Corola-website/Science/303957_a_305286]
-
al II-lea la secțiunea “lied vocal simfonic” (premiul I nu a fost acordat), una dintre cele patru secțiuni ale competiției dotate cu premii de peste 80 de mii de euro. Tot în septembrie 2006 a câștigat în cadrul Concursului Internațional de Canto "Helga und Paul Hohen" desfășurat la Köln- Premiul I și Premiul Publicului, în valoare de 11 500 euro. Între septembrie 2007-august 2010, mezzosoprana a abordat numeroase roluri pe scena vieneza, precum: Rosina, Zerlina, Nicklausse, Siébel, Lola, Fjodor, Dryade, Tebaldo, Javotte
Roxana Constantinescu () [Corola-website/Science/303957_a_305286]
-
(1919 - iunie 1994) a fost o scriitoare, jurnalistă și traducătoare argentiniană, cunoscută mai ales pentru relația ei cu Jorge Luis Borges. Canto era descendentă a unei vechi familii uruguayene. Printre strămoșii săi s-au aflat mai mulți comandanți militari importanți. Fratele ei, Patricio Canto, a fost, de asemenea, scriitor, el fiind cunoscut ca autor al eseului " El caso Ortega y Gasset" despre
Estela Canto () [Corola-website/Science/336492_a_337821]
-
a fost o scriitoare, jurnalistă și traducătoare argentiniană, cunoscută mai ales pentru relația ei cu Jorge Luis Borges. Canto era descendentă a unei vechi familii uruguayene. Printre strămoșii săi s-au aflat mai mulți comandanți militari importanți. Fratele ei, Patricio Canto, a fost, de asemenea, scriitor, el fiind cunoscut ca autor al eseului " El caso Ortega y Gasset" despre celebrul filosof spaniol. Estela a realizat mai multe activități la sfârșitul anilor 1930 și începutul anilor 1940, inclusiv ca dansatoare de închiriat
Estela Canto () [Corola-website/Science/336492_a_337821]
-
începutul anilor 1940, inclusiv ca dansatoare de închiriat la o sală de dans locală, unde bărbații puteau plăti femei pentru a dansa cu ei anumite dansuri. În 1944, în casa lui Adolfo Bioy Casares și a soției sale, Silvina Ocampo, Canto l-a cunoscut pe scriitorul Jorge Luis Borges. Borges avea la acel moment o reputație bine cunoscută în cercurile literare. Inițial, el nu a observat-o pe Canto. Ea l-a privit cu admirație și curiozitate, dar nu avea nici un
Estela Canto () [Corola-website/Science/336492_a_337821]
-
în casa lui Adolfo Bioy Casares și a soției sale, Silvina Ocampo, Canto l-a cunoscut pe scriitorul Jorge Luis Borges. Borges avea la acel moment o reputație bine cunoscută în cercurile literare. Inițial, el nu a observat-o pe Canto. Ea l-a privit cu admirație și curiozitate, dar nu avea nici un interes în inițierea unor relații sentimentale cu intelectuali. „Era rotofei, destul de înalt și cu spatele drept, cu o figură palidă și cărnoasă, avea picioare uimitor de mici și
Estela Canto () [Corola-website/Science/336492_a_337821]
-
mici și o mână pe care, când o strângeai, părea lipsită de oase, flască, de parcă ar fi fost stânjenită de inevitabila povară. Vocea îi era tremurătoare, părea să bâjbâie după cuvinte și să ceară voie a le rosti”, își amintea Canto despre Borges în cartea ei de memorii. Cu prilejul unei alte reuniuni în casa lui Bioy, Borges s-a oferit să o însoțească. Ei s-au plimbat, au dansat și au discutat până târziu, descoperind, printre alte lucruri, că aveau
Estela Canto () [Corola-website/Science/336492_a_337821]
-
reuniuni în casa lui Bioy, Borges s-a oferit să o însoțească. Ei s-au plimbat, au dansat și au discutat până târziu, descoperind, printre alte lucruri, că aveau o admirație pentru George Bernard Shaw. Borges s-a îndrăgostit de Canto și i-a scris o serie de scrisori romantice, pe care Canto le va publica mai târziu în 1989 în cartea ei despre relația lor. În această carte, Canto a spus următoarele despre relația lor: Contrariind-o pe mama lui
Estela Canto () [Corola-website/Science/336492_a_337821]
-
Ei s-au plimbat, au dansat și au discutat până târziu, descoperind, printre alte lucruri, că aveau o admirație pentru George Bernard Shaw. Borges s-a îndrăgostit de Canto și i-a scris o serie de scrisori romantice, pe care Canto le va publica mai târziu în 1989 în cartea ei despre relația lor. În această carte, Canto a spus următoarele despre relația lor: Contrariind-o pe mama lui, Leonor Acevedo Suárez, care nu o plăcea pe din cauza liberalismului ei sexual și a
Estela Canto () [Corola-website/Science/336492_a_337821]
-
o admirație pentru George Bernard Shaw. Borges s-a îndrăgostit de Canto și i-a scris o serie de scrisori romantice, pe care Canto le va publica mai târziu în 1989 în cartea ei despre relația lor. În această carte, Canto a spus următoarele despre relația lor: Contrariind-o pe mama lui, Leonor Acevedo Suárez, care nu o plăcea pe din cauza liberalismului ei sexual și a relațiilor efemere pe care le întreținuse cu diferiți bărbați, Borges i-a propus să se căsătorească. Ea
Estela Canto () [Corola-website/Science/336492_a_337821]
-
pe mama lui, Leonor Acevedo Suárez, care nu o plăcea pe din cauza liberalismului ei sexual și a relațiilor efemere pe care le întreținuse cu diferiți bărbați, Borges i-a propus să se căsătorească. Ea i-a răspuns: Pasiunea lui Borges pentru Estela Canto s-a stins odată cu trecerea timpului. Mulți ani mai târziu, ei au restabilit legătura și au devenit prieteni. Borges i-a dedicat Estelei Canto povestirea "El Aleph". Se presupune că ea ar fi fost sursa de inspirație pentru personajul Beatriz
Estela Canto () [Corola-website/Science/336492_a_337821]
-
Borges i-a propus să se căsătorească. Ea i-a răspuns: Pasiunea lui Borges pentru Estela Canto s-a stins odată cu trecerea timpului. Mulți ani mai târziu, ei au restabilit legătura și au devenit prieteni. Borges i-a dedicat Estelei Canto povestirea "El Aleph". Se presupune că ea ar fi fost sursa de inspirație pentru personajul Beatriz Viterbo, iubirea neîmpărtășită a naratorului. Borges i-a oferit în dar manuscrisul original în semn de recunoștință a ajutorului oferit la dactilografierea scrierii. Canto
Estela Canto () [Corola-website/Science/336492_a_337821]
-
Canto povestirea "El Aleph". Se presupune că ea ar fi fost sursa de inspirație pentru personajul Beatriz Viterbo, iubirea neîmpărtășită a naratorului. Borges i-a oferit în dar manuscrisul original în semn de recunoștință a ajutorului oferit la dactilografierea scrierii. Canto a vândut acest manuscris la casa de licitații Sotheby's pentru treizeci de mii de dolari, iar scrierea olografă a fost cumpărată de către Biblioteca Națională a Spaniei. Canto a scris eseuri o lungă perioadă la revista "Sur" și a realizat
Estela Canto () [Corola-website/Science/336492_a_337821]
-
manuscrisul original în semn de recunoștință a ajutorului oferit la dactilografierea scrierii. Canto a vândut acest manuscris la casa de licitații Sotheby's pentru treizeci de mii de dolari, iar scrierea olografă a fost cumpărată de către Biblioteca Națională a Spaniei. Canto a scris eseuri o lungă perioadă la revista "Sur" și a realizat mai multe traduceri, printre care se remarcă "În căutarea timpului pierdut" a lui Marcel Proust. Ea a colaborat în 1979 la scenariul filmului "El Fausto criollo" regizat de
Estela Canto () [Corola-website/Science/336492_a_337821]